Marţi,
19.03.2024
Partial Noros
Acum
8°C

TNRS & chill - Platforma de online streaming a Teatrului ”Radu Stanca” are peste 1600 de abonamente și bilete vândute, din Hong Kong până în SUA

TNRS & chill - Platforma de online streaming a Teatrului ”Radu Stanca” are peste 1600 de abonamente și bilete vândute, din Hong Kong până în SUA

Lansată ca o adaptare la problemele impuse de pandemie, platforma de online streaming a Teatrului Național ”Radu Stanca” – Scena Digitală– atrage de la lună la lună tot mai mulți iubitori de teatru.

Scena Digitală” este spațiu online dedicat vizionării spectacolelor de teatru, pe bază de bilet, în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii. Un fel de Netflix, Amazon Prime sau HBO, dar cu spectacole de teatru. Câteva dintre cele mai bune producții ale teatrului sibian se regăsesc aici. Cu toate acestea, realitatea ne arată că mediul online nu poate înlocui experiența reală, numărul plătitorilor online fiind mai mic decât dacă spectacolele respective s-ar fi jucat live, cu public în sală.

Astfel, până în prezent teatrul sibian a vândut peste 100 de abonamente - în regim de 1, 3, 6 sau 12 luni, și peste 1500 de bilele individuale doar pentru spectacolele Scenei Digitale.

Abonamentele au fost achiziționate atât de spectatori din România și Republica Moldova, cât și din țări precum Germania, Belgia, Marea Britanie, Austria, Franța, Spania, Canada, SUA, Elveția, Ungaria, Hong Kong, Olanda, Suedia, Italia, Irlanda, Japonia, Finlanda, Norvegia.

„Am gândit proiectul Scenei Digitale ca urmare a experienței acumulate grație ediției FITS online 2020, care ne-a ajutat să regândim forma de spectacol pe care o putem produce în această clipă la TNRS. Astfel, toate proiectele pe care le-am făcut din mai anul trecut au avut o dublă destinație: cu public și online. Tot astfel, spectacolele în premieră pe care le vom lansa de acum înainte vor avea loc atât fizic (cu durata între 1 și 3 ore, cu pauză), cu spectatori în sală, dar, de asemenea, vor fi transformate și în produse destinate Scenei Digitale. Aceste producții digitale sunt, de obicei, filmate în alte spații, cu o aparatură specială și cu posibilitate de montaj, având sunet și imagine excelente, precum și subtitrare în română sau engleză, după caz”, a declarat pentru Turnul Sfatului Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS.

Constatin Chiriac este de părere că în timpul scurt scurs de la momentul introducerii abonamentelor online, tot mai mulți iubitori de artă s-au alăturat proiectului, motiv de optimism pentru viitor.

”Am gândit, în acest sens, pentru Scena Digitală mai multe formule de abonament puse în vânzare din luna ianuarie a acestui an. Avem, deci, o lună și o săptămână de când exploatăm acest proiect inedit, fiind singurul teatru național din România și unul dintre puținele din lume care au un astfel de produs. Oferta noastră cuprinde, la prețuri absolut modice, abonamente lunare (pentru 8 spectacole, la 49 de lei), abonamente în regim de 3 luni (pentru 12 spectacole, la 99 lei), de 6 luni (pentru 18 spectacole, la 199 lei), dar și abonamente anuale (pentru 30 spectacole, la 329 lei). În fiecare lună încercăm să adăugăm un spectacol internațional cadou, pe care nu-l vindem, oferit doar posesorilor de abonamente. Practic, pentru cei care au abonament anual, la cele 30 de spectacole se mai adaugă încă 10 spectacole cadou din partea TNRS. Toate acestea sunt mari producții internaționale. Scena Digitală este un proiect revoluționar care sunt convins că, în clipa în care va avea publicitatea necesară nu numai în România, ci în toată lumea, va aduce niște beneficii uriașe. El se va lega în același timp și de programul pe care îl dezvoltăm pentru toate spectacolele pe care TNRS și FITS le vor transmite live, cu posibilitatea de retransmitere online, în direct”, detaliază Constantin Chiriac.

Proiectul însă nu se oprește aici, dimpotrivă, este abia la început. Planurile conducerii TNRS prevăd ca în viitor producțiile teatrului sibian să poată fi preluate în orașe care nu au un teatru propriu și proiectate în săli de spectacole sau cinematografe.

”Gândim un proiect pentru județul Sibiu, apoi pentru Regiunea Centru, pentru toată România și, ulterior, toată lumea, în așa fel încât ce vor transmite FITS și TNRS în sezonul regulat să poată fi văzut în toate sălile din România care doresc să preia aceste transmisiuni în direct, în condiții civilizate. Astfel, toate orașele care nu au teatru, precum Mediaș, Agnita, Săliște, Cisnădie, Dumbrăveni și așa mai departe, vor putea în primă instanță, colaborând cu noi, ca vineri seara, sâmbătă seara și duminică seara să vadă, de la ora 19, spectacolul pe care noi îl jucăm pe scena Teatrului sau la Fabrica de Cultură sau la Sala Studio. Același lucru ni-l dorim și pentru spectacolele pe care le difuzăm în FITS. În condițiile în care nu putem găzdui decât o treime din spectatori, este o șansă nemaipomenită ca iubitorii de teatru să poată sta acasă și să fie împreună cu cei care sunt în sală, părtași în direct la astfel de spectacole. E un mod serios și îndrăzneț de a gândi pentru viitor și suntem convinși că acest demers va da roade extraordinare în timp”, a concluzionat Constantin Chiriac, director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2231

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Actritza

Acum 3 ani

o bashina.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus