Zecile de mii de sibieni care locuiesc la bloc vor trebui, din acest an, să predea câte zece kilograme de deșeuri reciclabile dacă vor să scape de plata penalizărilor și a costurilor suplimentare la salubrizare. Costuri care pot ajunge la câteva sute de lei de persoană. Prin urmare, cu portbagajul plin de deșeuri, am încercat să trec pe la toate centrele de colectare indicate de Primărie. Din opt centre, trei nu sunt bune, la unul adresa e trecută greșit, iar un altul nu acceptă toate deșeurile indicate de funcționarii Primăriei Sibiu.
După săptămâni de discuții despre noua taxă de salubrizare, consilierii locali au adoptat un Regulament care impune un abonament Practic de 504 lei pentru toți (mai puțin pentru cei care locuiesc singuri ori în cuplu și care beneficiază de reduceri). Regulamentul prevede penalizări și costuri suplimentare care, la regularizarea de la finele anului, ar mai putea genera costuri și de peste 500 de lei în cazul unei familii cu trei persoane, care locuiește la bloc.
Pentru a trece la abonamentul Eco de 378 de lei pe an (adică să primească înapoi diferența plătită în plus prin abonamentul Practic), dar – mai ales – pentru a scăpa de penalizările generate din cauza vecinilor care nu sortează corect, sibienii care locuiesc la blocuri trebuie să se înscrie în programul botezat ”Reciclează activ”. Adică să strângă minim zece kilograme de deșeuri reciclabile (hârtie, plastic, sticlă sau metal) pe care să le predea la opt puncte de colectare din oraș, trecute pe o listă dată publicității de Primăria Sibiu. Iar documentele emise de centrele de colectare, din care să reiasă că au fost predate minim zece kilograme (fie o dată, fie pe rând), trebuie trimise mai apoi la Serviciul de salubrizare din cadrul Primăriei pentru înscrierea în ”Reciclează activ”. Cei înscriși în acest program vor trece, astfel, la abonamentul Eco și nu vor mai plăti laolaltă cu ceilalți vecini regularizările care vor fi calculate la finele anului.
Cu portbagajul plin de deșeuri și cu lista Primăriei în mână, am colindat orașul
Pe drumuri... degeaba
Primul punct de colectare autorizat de pe lista întocmită de Primăria Sibiu era indicat la Carrefour, în centrul comercial dintre Șelimbăr și Sibiu. Doar că la Carrefour se colectează doar ulei uzat și baterii. ”Automatul acela de colectare pentru ambalaje nu mai e aici de mai bine de doi ani. Ne-a tot sunat lumea, că apărem pe o listă a Primăriei, dar noi nu știm nimic. Pe noi nu ne-a sunat nimeni de la Primărie să ne întrebe. Dar, dacă aveți ulei uzat sau baterii, vi le primesc. La patru baterii uzate primiți una nouă”, aflu de la fata de la Informații.
În cele din urmă, nu e chiar o tragedie. Pe aceeași listă întocmită de Primărie e indicat un al doilea punct de colectare la Kauflandul din apropierea aceluiași centru comercial. În parcarea căruia se află un automat de colectare a PET-urilor, a sticlelor și a conservelor. Automatul e foarte simplu de utilizat, sunt instrucțiuni clare peste tot, inclusiv video. Doar că automatul indicat de Primărie pentru a depozita zece kilograme de deșeuri nu emite niciun bon de cântar. La fiecare cinci ambalaje introduse (fie de plastic, fie din sticlă), automatul de colectare emite un cupon care are imprimat și un cod de bare. ”Felicitări. Pentru fiecare cinci ambalaje reciclate, primești un cupon cu o reducere de 20% pentru toată categoria de salamuri Trapez feliate Reinert, disponibile la vitrina cu autoservire”, scrie pe cuponul care poate fi folosit doar pe luna în curs.
La automatele de la Kaufland e foarte simplu să reciclezi. Dar e degeaba pentru ”Reciclează activ”
La fel e situația și cu cel de-al treilea punct de colectare indicat de Primărie la magazinul Kaufland de pe Șoseaua Alba Iulia. Bonurile tot nu pot fi folosite în programul ”Reciclează activ”.
Mai bine folosiți GPS-ul
Am întrebat în cursul zilei de joi reprezentanții Primăriei despre centrul inexistent de la Carrefour și despre modul în care cupoanele emise de automatele de la Kaufland ar putea fi folosite pentru înscrierea în programul ”Reciclează activ”.
Până la publicarea acestui material, Primăria nu a răspuns. Dar a modificat lista centrelor de colectare publicată pe site. Pe noua listă nu mai apar cele trei centre (cel de la Carrefour și cele de la Kaufland), dar lista tot nu e întru totul conformă cu realitatea.
Spre exemplu, pentru cel mai ușor de găsit centru de colectare (Green Consult, situat pe strada Henri Coandă, cu indicator vizibil din stradă) Primăria Sibiu anunță că se acceptă toate tipurile de deșeuri. ”Nu primim decât hârtie și carton. Sticlă și plastic nu mai colectăm, deoarece acum nu se cer pe piață și ce să facem, doar să le depozităm aici? Am văzut că apărem și noi pe lista Primăriei, dar pe noi nu ne-a întrebat nimeni”, lămurește doamna de la cântar.
Singurii colectori de pe lista Primăriei unde sunt acceptate toate tipurile de deșeuri sunt cele ale Recup Trans și Ali-Mar.
Pentru a ajunge la centrul celor de la Recup Trans de pe str. Ștefan cel Mare nr 193, folosiți poarta la care a fost amenajat și acel totem cu numele firmelor găzduite de parcul celor de la Zacaria
Printre puținii colectori de la care am aflat că au fost contactați înaintea publicării listei de către reprezentanții Primăriei sunt cei de la Vrancart. Cărora, funcționarii Primăriei nu le-au greșit doar numele, ci și adresa: pe lista Primăriei apar ca fiind situați pe strada Triajului, fără număr, când, de fapt, au punctul de colectare pe strada Dorobanților, la numărul 160. Nu e chiar o tragedie, strada Dorobanților se intersectează cu Triajului. Iar zona e una destul de încurcată, prin urmare dacă nu sunteți familiarizați cu rețeaua de străzi de acolo, cel mai indicat e să folosiți GPS-ul.
De altfel, GPS-ul e indicat să îl folosiți cam pentru toate centrele, deoarece acestea sunt amenajate de obicei în zone industriale sau mărginașe ale orașului.
Doi lei. Și musai buletinul
La Vrancart se colectează doar hârtie și carton, cantitatea minimă acceptată fiind de zece kilograme. Centrul nu este indicat celor care nu au minime abilități la volan. Și asta pentru că trebuie să urci cu mașina cu care ai adus deșeurile pe cântar (nu e foarte înalt, dar poate speria unii șoferi când trebuie să coboare cu spatele). După ce cobori și descarci hârtiile și cartonul, urci cu mașina înapoi pe cântar pentru a-ți fi calculată cantitatea adusă.
20 de kilograme de carton mi-au fost mie determinate (oricum cântarul are o ”marjă de eroare” de zece kilograme). A fost singurul centru de colectare de unde a trebuit să iau contravaloarea acestor deșeuri: doi lei.
La Green Consult, de pe str. Henri Coandă, nu mergeți cu plastic sau sticlă, căci nu primesc
La celelalte centre – de unde ar fi trebuit să primesc între 0,15 și 1,22 lei pentru deșeurile predate, cu un ”vârf” de 12 lei – am refuzat contravaloarea, iar oamenii n-au mai insistat. Pe mine mă interesa documentul eliberat de ei. Adeverință pentru care este nevoie – în toate cazurile – de prezentarea unui document de identitate. Care este copiat, după care se eliberează o adeverință de predare-primire sau achiziție deșeuri (fiecare centru își denumește altfel documentul) în mai multe exemplare care trebuie semnate și un tichet de cântar.
Întocmirea documentelor acestora, cu tot cu cântărire și predare, a durat între zece și 20 de minute, în cazul meu. Oamenii de la centrele de colectare cu care m-am întâlnit au fost toți amabili și cu bună dispoziție.
Am primit adeverințe pentru 72 de kilograme
De fapt, oamenii de la centrele de colectare chiar păreau dispuși să ajute sibienii care cereau acea adeverință necesară intrării în programul ”Reciclează activ”. Atât de dispuși încât, în cazul meu, la toate centrele mi-au fost trecute pe adeverință cantități mai mari decât cele duse în realitate.
Cei mai ”generoși” au fost cei de la Ali-Mar, din centrul de pe strada Tractorului (cei de la Ali-Mar mai au și un centru pe strada Rozmarinului, la care nu m-am mai dus însă). Chiar dacă le-am predat nici cinci kilograme de hârtie și două sau trei de sticlă și plastic, pe adeverința pe care mi-au dat-o au trecut că am predat 24 de kilograme de hârtie și 12 kilograme de plastic.
De fapt, din ceea ce am cântărit eu inițial (și nu foarte precis, e adevărat), deșeurile pe care le-am cărat pe la centrele din oraș nu depășeau o greutate totală de 30 de kilograme. Cu toate acestea, dacă adun toate cantitățile trecute pe adeverințele primite, rezultă că eu am predat un total de 72 de kilograme de deșeuri reciclabile.
Cei mai ”generoși” sunt cei de la Ali-Mar. Le-am dus nici opt kilograme de deșeuri și mi-au trecut pe adeverință că le-am predat de aproape cinci ori mai mult
Explicația pentru această situație e dată de unul dintre cei implicați în sistemul de reciclare a deșeurilor. ”Pentru fiecare tonă de deșeu reciclat și valorificat, colectorii mai primesc 700 de lei drept recompensă de la reprezentanții producătorilor de ambalaje (așa numitele organizații de transfer de responsabilitate de mediu – n.r.). Iar cum la unele centre de colectare se primesc deșeuri și «la negru», acum, cu ocazia asta ei și le «albesc». Ca să încaseze acea bonificație de 700 de lei pe tonă de deșeu reciclabil valorificată”.
De ce să ”Reciclezi activ”?
Programul ”Reciclează activ” este destinat doar sibienilor de la bloc ori din condominii. Cei de la case pot trece la abonamentul Eco dacă anul acesta nu vor scoate la poartă de mai mult de 12 ori pubela neagră (deșeurile reziduale).
Pentru cei de la bloc, însă, sistemul e mai complicat. Prin ”Reciclează activ” nu doar ai posibilitatea de a trece la abonamentul Eco, ci scapi și de costurile suplimentare și de penalizări.
Costurile suplimentare sunt cele generate de golirea mai deasă decât prevede abonamentul a recipientelor pentru deșeurile reziduale (recipientele negre ori din tablă). Iar aici situația nu este foarte clară, deoarece Regulamentul prevede 182 de descărcări anuale ale recipientelor de 1,1 mc destinate deșeurilor reziduale și amplasate pe platformele publice. Costurile suplimentare ar urma să fie generate de golirea recipientelor pe care scrie ”Atenție! Rezidual suplimentar”, pe care cei de la Soma le-ar prelua doar dacă acestea ar fi mai pline 80%. Iar costul unei astfel de goliri suplimentare a fost stabilit de către consilierii locali, prin noul Regulament, la 145 de lei.
Deocamdată, însă, nu e clar cum pot fi calculate aceste costuri suplimentare. O dată pentru că la platformele de blocuri nu există recipiente inscripționate ”Atenție! Rezidual suplimentar”, iar cei de la Soma ridică, de fapt, în fiecare zi deșeurile reziduale de la platformele publice.
Mult mai ușor poate fi făcut, însă, calculul pentru costurile penalizatoare. Acestea sunt aplicate pentru cei care nu sortează în mod corect. Iar cea mai des întâlnită greșeală în sortarea de pe platformele publice e cea prin care în recipientele pentru biodegradabil sunt aruncate și deșeuri reziduale, dar și plastic și așa mai departe.
Potrivit noului Regulament, golirea acestor recipiente va fi taxată penalizator – unul stabilit la 290 de lei pentru fiecare golire. ”Recipientele pentru biodegradabil de pe platformele publice au fost dotate și acestea cu cip-uri. Prin urmare, când o pubelă pentru biodegradabil este golită într-o autospecială destinată deșeurilor reziduale, este înregistrat un «conflict» să îi zicem. De pe platformele publice, în 90% din cazuri recipientele pentru biodegradabil sunt golite la rezidual, deoarece deșeurile nu sunt sortate corespunzător”, descriu operatorii de colectare și transport a deșeurilor din Sibiu.
Lista actualizată pe site-ul Primăriei mai prevede doar cinci puncte de colectare pentru cei interesați de programul ”Reciclează activ”. Sursa: Primăria Sibiu
Pentru a estima ce costuri pot genera aceste taxe penalizatoare, am luat scenariul unei platforme publice la care sunt arondate 145 de apartamente, în care locuiesc 450 de persoane. De la această platformă, conform noului Regulament, recipientele pentru biodegradabil vor fi ridicate de 312 ori pe an (adică aproape în fiecare zi). Cum doar în zece la sută din cazuri, biodegradabilul va fi corect sortat astfel încât să poată fi folosit la producerea compostului, rezultă că restul de 280 de goliri vor fi taxate penalizator, cu suma de 290 de lei la fiecare golire. La regularizarea care va fi calculată pentru 2021 la începutul lui 2022, va rezulta că locuitorii apartamentelor arondate respectivei platforme publice vor avea de plătit taxe penalizatoare în sumă totală de 81.200 de lei. Noul Regulament prevede că, pentru cei de la blocuri, aceste sume rezultate în urma regularizării vor fi plătite în mod egal de toți, mai puțin cei care s-au înscris în programul ”Reciclează activ”. Sumele vor fi împărțite în funcție de numărul de persoane declarat în fiecare apartament. ”În cazul platformelor de la blocuri: proporțional cu numărul persoanelor menționat în cuprinsul declarațiilor de impunere de către utilizatorii arondați la respectiva platformă, confirmat, în cazul utilizatorilor casnici, de către asociațiile de proprietari”, se arată în Regulament, care prevede pentru cei din condominii împărțirea egală a regularizării în funcție de numărul de apartamente.
Pornind de la exemplul de mai sus, în care vom considera că nimeni nu s-a înscris în programul ”Reciclează activ”, rezultă că cei 81.200 de lei stabiliți drept taxă penalizatoare vor fi împărțite la cele 450 de persoane arondate platformei publice. Adică, 180 de lei, de persoană. Ceea ce va duce pentru o familie cu trei persoane la plata unor regularizări de 540 de lei, peste cei 504 lei deja plătiți prin abonamentul Practic.
Doar o amenințare?
”Reciclează activ”, penalizări și costuri suplimentare nu sunt o noutate la Sibiu, doar că până acum taxa de salubrizare nu a constituit un subiect atât de amplu discutat.
Programul ”Reciclează activ” a fost implementat prin Regulamentul de instituire și administrare a taxei de salubrizare actualizat în Consiliul local Sibiu în 2019. Cu toate acestea, nici în 2019 (când conducerea Serviciului de salubrizare din cadrul Primăriei spunea că va emite decizii de regularizare doar cu titlu informativ) și nici în 2020 nu au mai fost calculate și impuse regularizări. Și nici nu au fost date publicității liste de colectori autorizați.
Adeverința eliberată de cei de la Vrancart
În acest context, Turnul Sfatului a solicitat reprezentanților Primăriei să comunice cât de sigur este că, din acest an, va începe calcularea de regularizări, pe care să le și impună sibienilor. Până la publicarea acestui articol, reprezentanții Primăriei Sibiu nu au răspuns solicitării transmisă în cursul zilei de joi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 17895
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adrian
Acum 4 ore
Loijhbloijh
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Pastor marginas
Acum 4 ore
Emil