Vineri,
09.12.2022
Partial Noros
Acum
1°C

Sibienii semnează petiții împotriva proiectului care interzice creșterea a mai mult de cinci porci în gospodării. ”E ușor să distrugi!”

Sibienii semnează petiții împotriva proiectului care interzice creșterea a mai mult de cinci porci în gospodării. ”E ușor să distrugi!”

Ordinul care le interzice gospodarilor să țină mai mult de cinci porci în gospodărie, dacă nu se constituie în exploatație înregistrată în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) este contestat de sibienii membri ai asociațiilor de fermieri sau de simpli deținători ai unor gospodării de la țară. ”Țăranul român și așa bătut de soartă muncește pământul pe care îl are, crește o găină care apoi o luați că are gripă aviară, un porc sau cinci pe care-i luați că are pestă, oaia că are limba albastră sau vaca pentru că a înnebunit. La sate, câte locuri de muncă ați creat, stimați guvernanți, câte hectare ați reușit să le faceți irigabile? Nimic, voi nu dați nimic, dar luați din bătătura țăranului și pâinea de la gură, prin taxe absurde sau condiții aberante, încurajați importurile de otrăvuri, no nu-i bai dar țineți minte când cuțitul ajunge la os apăi, să vrem noi sânge nu pământ. Aici îl citez pe Coșbuc, Rușine să vă fie, îmbuibați ai vremii și când veți veni voi la sapă pe ogoare, să curățați balega de la porci, etc atunci să veniți să impuneți condiții!”, spune un sibian într-un mesaj, adresat guvernului.

Reprezentanți ai Asociației Forța Fermierilor a protestat în fața sediului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la București, în această săptămână, iar pe internet circulă o petiție pentru care se strâng semnături. În doar câteva zile s-au strâns 6500 de semnături, dintre care peste o mie doar din județil Sibiu. ”Subsemnații semnatari ai prezentei petiții, gospodari, țărani și reprezentanți ai celor care muncesc în gospodăriile proprii, fără altă sursă de venit. Solicităm o revizuire în regim de urgență a Proiectul de ordinul Nr. 24 din 29.01.2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul Românie. Satele României sunt unitățile locative cele mai slab dezvoltate din Uniunea Europeană. Nu exista locuri de munca, nu există proiecte de dezvoltare. Gospodarul român subzista doar cu ce produce olin gospodăria proprie. E bătrân, copiii i-au plecat sa lucreze pământuri prin țări străine! Dacă îl sacrificați în interesul celor bogați, al marilor exploatări, va muri, iar satul romanesc va dispărea!”, scrie în petiție.

Pro sau contra

Cei care sunt împotriva proiectului susțin că în urma acestei măsuri, în doi ani vor dispărea porcii crescuți în gospodării tradiționale, pentru că nu se vor mai găsi purcei pe piața liberă. ”Potrivit actului normativ, oamenii nu mai au voie să țină mai mult de 5 porci, în gospodărie, fără drept de reproducere, de înmulțire. Practic, țărani, după ce vor sacrifica toți cei 5 porci, țăranii vor rămâne fără alții, fiindcă nu vor avea de unde sa cumpere alții. În doi ani va dispărea porcul crescut în gospodărie. Autoritățile române vin doar cu această decizia care va distruge gospodăria celor care nu au nicio altă sursă de venit, dar nu vin cu un plan de sprijin pentru a-l ajuta pe țăran sa subziste și. Sa se dezvolte!”, se arată în petiție.

Cine va crește mai mult de cinci porci va fi nevoit să-și transforme ograda în exploatație comercială, ceea ce presupune respectarea unor reguli de bio-securitate stricte: dușul obligatoriu pentru proprietar, înainte să intre în cocina porcilor, spații de anesteziere şi sacrificare.

Pe de altă parte Guvernul susține că doar așa România poate scăpa de gripa porcină.

proprietarul fiind obligat să aibă un filtru de securitate, medic veterinar angajat şi două garduri în zona animalelor.

”Nu sunt de acord cu noua lege pentru creșterea suinelor care distruge țăranul român. La țară avem nevoie de animale nu de ,,mooluri". OPRIȚI LEGEA care distruge România”, Dan Turcuc

Ce prevede Ordinul nr. 24 din 29.01.2021

Art. 1. Se stabilesc dimensiunile și tipurile exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul

României, astfel:

a. exploataţie noncomercială de suine - exploataţie de subzistenţă de creştere a suinelor pentru consum familial, cu un efectiv de maximum 5 capete porci la îngrășat înregistrate în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor (S.N.I.I.A.) și care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate, deţinută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului;

b. exploataţie comercială de suine - exploataţie de creștere a suinelor înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, indiferent de numărul de suine, care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate şi este autorizată sanitarveterinar, deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de oficiul registrului comerţului.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 1594

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Dani ocn

Acum 1 an

porcii peste 5 sa fie crescuti la negru asa era si pe vremea lui ceasca ca sa nu ii dea la contract ati uitat cind taranii trebuiau sa dea oua,pui,porc etc la stat? ne intoarcem la ceausism?

Raspunde

Cosmin Codru

Acum 1 an

O alta lege pur anti romaneasca........si ne miram de ce avem AUR in parlament ? Sa nu ne miram cand AUR va castiga alegerile, in stilul asta. Au fost cumparate si acaparate toate, in tara asta, de catre mafia vestica, acum vor sa iti intre si in ograda, sa iti interzica sa mai cresti porci....vor sa iti intre si in pat, sa iti invete copiii "educatie sexuala"...... numai lucruri "bune". In timp ce iti otravesc copiii cu zahar in sticle colorate, de "cola" si "energizante"...lucruri nocive impotriva carora nimeni nu face o lege. Bine ca se face o lege impotriva cresterii porcilor, lege platita de crescatorii de porci de prin alte tari de unde se importa carne...... de fapt asta e si un atac asupra celor care isi permit sa vanda carne de porc curata, de la porc crescut in gospodarie. Azi maine o sa iti dea o lege anti lapte si branza de oaie, anti vaca cresscuta in gospodarie....si uite asa, te-au acaparat de tot, esti ca societate total la mana supermarketurilor si a mafiilor de diferite feluri.... din UE, ca alea din est nu ne-au placut.

Raspunde

Teo

Acum 1 an

O lege foarte buna,cine vrea sa creasca mai multi porci sa o faca in afara localitatii si nu in vecinatatea caselor ,unde mirosul si mizeria ar deveni insuportabile pentru vecini.

Raspunde

Un țăran sălbatic!!

Acum 1 an

Așa ne trebuie daca i-ați votat!! Las ca copii noștrii sa muncească pământul altora în străinătate, mâncarea sa fie de proasta calitate, toxica și importata de la firme internaționale și noi să plătim pt prostia ca nu suntem în stare să dăm cu trădătorii ăștia de pământ!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus