Joi,
15.04.2021
Innorat
Acum
6°C

Florea Florin, comandantul scafandrilor de la Sibiu: „Când anunțați o persoană dispărută în apă, oferiți un reper cât mai exact. I-ați putea salva viața”

Florea Florin, comandantul scafandrilor de la Sibiu: „Când anunțați o persoană dispărută în apă, oferiți un reper cât mai exact. I-ați putea salva viața”

Florea Florin Alexandru, subofițer operativ în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, este, la 43 de ani, comandantul primei echipe de scafandri din județul nostru. A visat timp de mulți ani să ajungă aici și, din păcate, dorința de a deveni scafandru i-a fost pusă la încercare încă de la primul test. A reușit însă într-un final să își îndeplinească visul și să devină chiar comandant de echipă, în județul Sibiu.

De anul trecut, de la sfârșitul lunii iulie, Florin a obținut, prin brevetare de la Constanța și trecerea cursului de scafandru autonom, această funcție. Ulterior a dat examen și pentru funcția de comandant de echipaj. Născut în București, Florin lucrează de 21 de ani la Sibiu. Scafandrul a stat de vorbă cu reporterul Turnul Sfatului despre pericolele la care se expun cei care pleacă la scăldat fără să fie precauți, la câtă nevoie era de o astfel de echipă în județul nostru și ce presupune mai exact meseria de scafandru. De asemenea, le-a transmis un sfat celor care așteaptă cu nerăbdare darea în folosință a Lacului lui Binder.

De ce ați ales Sibiul?

Soția mea era în anul III la facultate aici. Am venit într-un weekend să o văd și, în plimbare, mi s-a părut atât de frumos orașul, atât de liniștit și încărcat de istorie. Per total, mi-a plăcut. Venind din București, un oraș foarte aglomerat, agitat, aici m-am liniștit. Mi-a plăcut apoi și ce am găsit în împrejurimi, ai ce vedea. Așa că am hotărât să ne stabilim aici.

Ce v-a convins să încercați și partea aceasta a meseriei?

Mi-am dorit de mulți ani să devin scafandru, dar din păcate cursurile pentru mine au început puțin mai târziu. Dacă se țineau cu mulți ani înainte, probabil că eram scafandru de atunci, dar ele au fost reluate numai de câțiva ani. Am încercat pentru prima dată acum trei ani, am avut o problemă medicală de care nu am știut – o ușoară deviație de sept – iar la vizita medicală de la Constanța (singurul loc din țară unde se poate face această vizită) chiar ultimul cabinet a fost cel de ORL și singurul la care am avut probleme. 

Am luat-o ca pe o problemă de sănătate care trebuie rezolvată, nu ca pe un eșec. Dorindu-mi în continuare această funcție, mi-am rezolvat problema printr-o operație la Spitalul Militar și la următorul examen care s-a dat am fost prezent. Am luat selecția, apoi am început cursul, cu un pic de neplăceri din cauza pandemiei – cursul s-a sistat după o lună – dar spre fericirea noastră nu l-am pierdut, am putut să îl reluăm.

Prima lună de curs este draconică – bazin dimineața, cu alergare zilnică pentru câțiva kilometri buni, apoi intrat în bazin din nou. În medie, după două ședințe de bazin pe zi, ajungeam undeva la 2,5-3,5 km înotați în fiecare zi în bazinul olimpic de 50 de metri. A fost un fel de armată. 

Ce intervenții ați avut până acum?

Fiind pandemie, de la sfârșitul lunii iulie, de când am absolvit, am avut multe antrenamente de întreținere. Din fericire și din nefericire în același timp, nu am avut intervenții. Spun din fericire pentru cei care ar fi putut fi într-o situație gravă. Preferăm să mergem la antrenamente în loc să fie situații nefericite, pentru că e vorba totuși de oameni, de suflete care au de suferit. În schimb, ne-am pregătit foarte mult. Nu e ca mersul pe bicicletă – ai învățat odată și gata. Trebuie să ne antrenăm mereu și mai ales să avem pregătire fizică.

Ne amintim cu toții de intervenția de anul trecut când o fetiță a fost căutată cu zilele în Cibin, inclusiv cu o echipă de scafandri sau de mașina căutată în Olt acum câțiva ani, după ce a dispărut într-o curbă, în timpul nopții. Sunt doar două din intervențiile care îmi vin în minte raportându-mă la Sibiu, la care au participat scafandrii. Era nevoie de o astfel de echipă la Sibiu?

Din punctul meu de vedere, orice regiune care este înconjurată de un râu important, cum este Oltul, lacuri de acumulare cum e la Gura Râului, la Sadu sau cel de la Gâtul Berbecului, ori pur și simplu lacuri pentru agrement, lacuri de pescuit, balastiere formate din excavări, tot timpul există riscul ca o persoană, avenită sau neavenită, sub imboldul unor băuturi alcoolice, unei bravuri, să facă impresie cuiva, intră mai puțin pregătită și ajunge într-un anumit moment să aibă nevoie de ajutor. 

Așadar, orice astfel de regiune are nevoie de așa ceva, de o echipă de scafandri. Trebuie avut în vedere faptul că noi, scafandrii, suntem puși într-o situație ingrată, de a recupera, de obicei într-un procent foarte mare, doar un corp. Ne pare rău să facem lucrul ăsta, dar din cauza momentului în care se anunță și a timpului petrecut echipându-ne și deplasându-ne la fața locului, sunt puține șanse ca acea persoană să mai fie găsită în viață. Totuși, chiar și așa, un corp este necesar să fie scos din apă și înapoiat familiei. Mare parte din noi suntem ortodocși, ținem foarte mult la religia noastră și la a avea la cine să mergi să aprinzi o lumânare, să duci o floare. 

Și da, este necesară o astfel de echipă, era necesară de mult, ne bucurăm că s-a putut întâmpla chiar și doar de anul trecut. Am avut un coleg dar era singur și din cauza condițiilor de lucru nu a putut interveni la anumite situații singur, așa că a fost ajutat de alți colegi din țară, în urma unui protocol încheiat la nivelul IGSU. Acum putem și noi să ajutăm la rândul nostru unde va fi nevoie.

Un scafandru are voie să intre de maxim două ori, dacă e o adâncime mare, sau de maxim șase ori dacă e o adâncime redusă, în 24 de ore. Atunci imaginați-vă o echipă de scafandri care caută cu ardoare un corp, depășesc acele ore și trebuie efectiv să stea pe malul apei ca să poată reintra în apă după ce trec acele ore. Tocmai de aceea va fi foarte bine că vom putea interveni în ajutorul colegilor din alte județe, pentru a avea mai multă mână de lucru la căutările dificile.

Vorbeați adineaori despre faptul că intervențiile de genul acesta presupun, în principal, recuperarea unui corp. Însă dacă acum există o echipă operațională la Sibiu, acel „corp” are acum o șansă să fie totuși găsit în viață, nu?

Aveți perfectă dreptate și mai ales în contextul unor ape curgătoare. Imaginați-vă un corp care este anunțat de câteva minute, ne deplasăm acolo, ajungem în maxim o jumătate de oră la fața locului, în funcție de distanță, ne echipăm, intrăm și îl căutăm într-un areal restrâns, apoi gândiți-vă dacă toate acestea s-ar întâmpla doar peste câteva ore. Ce înseamnă un corp care cade în apă sau intră și își pierde viața la Podul Bradului și apoi să-l cauți în tot barajul până la barajul de la Racovița. Una e să mergi repede și să îți limitezi spațiul de căutare, alta e să treacă timpul, să aștepți sprijin din țară și deja atunci lucrurile se complică, intervin adâncimi diferite, structuri diferite, e mult mai complicat. 

Din punctul meu de vedere, o căutare cu succes este una făcută cât mai repede și una precizată cât mai fidel de cel care sună. Este foarte important, pe viitor, dacă cineva citește interviul, să își dea seama cât de important este ca el în momentul acela să se stăpânească și să anunțe la 112 ce s-a întâmplat și să precizeze cu o fidelitate cât se poate de mare locul unde a văzut acea persoană și, dacă se poate, un punct de reper.

Cum arată apele din județul Sibiu, din punctul de vedere al unui scafandru? Sunt murdare?

Nu sunt murdare, dar sunt lipsite de vizibilitate. Gândiți-vă că râul Olt este străjuit de munți. Din cauza topirii zăpezilor, afluenții care îl alimentează – Avrig, Porumbacu, Arpașu, Bâlea – aduc apă de zăpadă, apă murdară, plus că râul acesta vine de mai departe, unde la fel se topesc zăpezi sau plouă. Tocmai de aceea, în majoritatea timpului, Oltul nu oferă o vizibilitate bună. Toate acestea, coroborate și cu adâncimea, mă fac să spun că acest râu nu e cu o apă clară, curată, ca la mare spre exemplu. E o apă în care vezi greu, poate uneori chiar și cu lanterna.

În lacuri e mai simplu. Nu au adâncimi mari cele de lângă Sibiu. Eu sunt pescar și le cunosc mai pe toate. Uneori au o vizibilitate mai bună, alteori mai puțin bună.

Lacurile de balastier sunt optime pentru antrenament, pentru că sunt foarte limpezi și ne permit coeziunea de grup și să ne formăm ca echipă. De aceea prefer începuturile de an pentru antrenamente în astfel de ape. Nu ne cramponăm la astfel de ape, atenție, trebuie să cunoaștem tot raionul de intervenție, de la limita cu Brașovul până la limita cealaltă cu Vâlcea – tot ce înseamnă apă trebuie să știm: unde este un repeziș, unde avem zone cu apă mai adâncă.

Dacă tot a venit vorba de lacuri – Lacul lui Binder va fi deschis publicului curând, iar mulți tineri deja se anunță încântați de posibilitatea de a se aventura în diferite sporturi pe apă, în acest lac. Ce le transmiteți?

Celor care vor oferi diferite servicii în zonă, pentru sporturi pe apă, le transmit să respecte legea, să se respecte pe ei ca și oameni, să îi echipeze pe doritori cu veste de salvare, fără excepție. Iar celor care au dorința și pasiunea pentru astfel de sporturi, le spun să o facă cu cap. Mai mult de atât nu am ce să le zic. E vorba de viața și sănătatea lor. Pentru noi este greu să recuperăm un corp dar pentru familia lor este cu atât mai greu să treacă peste o astfel de nenorocire. Înainte de a face ceva, mai presus decât ceea ce cred ei că pot să facă, eu îi sfătuiesc să se gândească de două ori și a treia oară să execute.

În toți anii în care v-ați dorit să deveniți scafandru v-ați bucurat măcar de o serie de scufundări prin lume? E un loc anume în care vă doriți să ajungeți?

Am făcut scufundări în Grecia când am fost în concediu. Mi-a plăcut foarte mult pentru că acolo, la marginea unui perete stâncos puteai să vezi tot ce înseamnă faună și floră submersă, toate frumos colorate. Mi-aș dori să fac scufundări și în alte părți, undeva în largul Egiptului spre exemplu, dar acolo e nevoie de o altă categorie pe care eu nu o posed și nu e în regulă să fac o astfel de scufundare. Tot acolo e nevoie și de niște amestecuri de gaze care trebuie cumpărate și sunt foarte costisitoare. Nici n-aș risca, mi-aș și dori, e ceva între cele două sentimente.

 

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus