Joi,
15.04.2021
Parțial Noros
Acum
6°C

Prefectul Mircea Crețu a fost eliberat din funcție. PNL va face o nouă propunere: tot el

Prefectul Mircea Crețu a fost eliberat din funcție. PNL va face o nouă propunere: tot el

De astăzi, județul Sibiu are un nou subprefect, dar a rămas fără prefect. Laurențiu Theodoru, propunerea Alianței USR PLUS de subprefect în cadrul Instituției Prefectului - județul Sibiu, a fost numit astăzi în ședința de Guvern. În aceeași ședință, prefectul susținut de liberali, Mircea Crețu, a fost eliberat din funcție. Însă este vorba doar de o procedură pentru a intra în noile prevederi ale OUG 57/2019 privind Codul administrativ.

Crețu a fost numit prefect la începutul lunii martie a anului trecut, iar înainte de această funcție a fost director al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Mircea Crețu a înlocuit-o anul trecut pe Maria Minea, prefect susținut de Guvernul Dăncilă. De acum fostul prefect de Sibiu a fost primar al orașului Tălmaciu, în perioada 2002-2003 înainte de a fi declarat incompatibil pentru că era acționar al firmei private de apă-canal și salubritate ACSTAL. 

Tot astăzi, Guvernul Cîțu a eliberat din funcție 37 de prefecți de județe și municipiul București, însă marea majoritate a acestora vor fi repuși în funcție. ”În ședința Biroului Politic Județean am votat pentru menținerea în funcție a prefectului Mircea Crețu, dânsul a primit susținerea noastră, la fel și doamna subprefect Ligia Muntean. Aici este vorba de o procedură legală, bazată pe faptul că s-a schimbat legea prefecților și subprefecților, iar ei trebuie încadrați după noile prevederi”, ne-a declarat secretarul PNL Sibiu, deputatul Constantin Șovăială.

Prefecții au fost ”politizați” oficial

Guvernul a aprobat la sfârșitul lunii ianuarie modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului.  Aceste funcţii au devenit unele de demnitate publică, iar cei care le dețin pot fi membri de partid. 

Prin această Ordonanță s-a înfiinţat şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului, realizându-se „o unitate de abordare” cu modul de organizare şi de conducere a ministerelor, la nivelul cărora există funcţii de secretar general, înalţi funcţionari publici, subordonaţi unor funcţii de demnitate publică şi care au ca principală atribuţie asigurarea legăturii operative dintre ministru şi conducătorii compartimentelor din minister.

Lista prefecților eliberați astăzi din funcție: Albu Nicolae (Alba), Stoian Gheorghe (Arad), Soare Emanuel (Argeş), Ailenei Sorin-Gabriel (Bacău), Ţiplea Dumitru (Bihor), Dolha Nechita-Stelian (Bistriţa-Năsăud), Nechifor Dan (Botoşani), Vasii Mihai-Cătălin (Braşov), Gâfu Cristian (Caraş-Severin), Stoica Marian (Călăraşi), Coşa Silviu-Iulian (Constanţa), Tudor Iulian-Constantin (Covasna), Popa Aurelian (Dâmboviţa), Roşca Nicuşor (Dolj), Hristache Eugen (Galaţi), Matei Aneta (Giurgiu), Pistol Cosmin-Petrişor (Gorj), Proca Ion (Harghita), Marian Călin-Petru (Hunedoara), Manea Toniţa (Ialomiţa), Grigoraş Marian (Iaşi), Zamfir Daniel-Tudorel (Ilfov), Ungur Silviu-Nicolae (Maramureş), Pavel Cristinel (Mehedinţi), Togănel Cristina-Mara (Mureş), Lazăr George (Neamţ), Homorean Florin-Constantin (Olt), Ionescu Cristian (Prahova), Ţurcaş Marcel-Virgil (Sălaj), Creţu Mircea-Dorin (Sibiu), Moldovan Gheorghe-Alexandru (Suceava), Paraschivescu Emilia (Teleorman), Oneţ Liliana (Timiş), Iordan Alexandru-Cristian (Tulcea), Gologan Mircea (Vaslui), Fârtat Sebastian (Vâlcea), Berbece Gheorghiţă (Vrancea).

Vizualizari: 2123

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Tichindelean

Acum 1 lună

A fost eliberat din functie sa fie numit tot el? Nu au oameni profesionisti cei din PNL? Nu s-au lamurit ca acest domn e depasit de evenimentele actuale?!
Raspunde

Mister

Acum 1 lună

Niste Gunoaie... Cine o sa mai voteze PNL in Sibiu asta? Cine mai spune ca orasul asta se dezvolta?
Raspunde

Sibiu, eternul sat

Acum 1 lună

Dacă în Sibiu există cineva mai penibil, jenant și incompetent decât Frau Cora, ăla e PNL Sibiu! Dar noi votăm toate nonvalorile și rebuturile peneliste și săsăliste.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus