”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID a Spitalului Județean

Actualizare:

Șeful secției ATI, medicul Mihai Sava, a răspuns la o parte din întrebările transmise de Turnul Sfatului în 2 martie: 

Am înțeles că există practica legării de paturi a pacienților. Suntem în posesia unor fotografii în care pacienții fie sunt legați, fie au răni la încheieturi în urma legării. De ce se apelează la acest procedeu pentru a calma pacienții și de ce este o practică deja comună în secția ATI COVID a Spitalului Clinic Județean Sibiu?

Contenția mecanică (legarea de pat) a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață. Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidențiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situații chiar dacă acesta nu a fost contenționat mecanic. Contenția se realizează cu centuri de contemție, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură.

Câți doctori specialiști și rezidenți sunt alocați secției de ATI Covid?

Secției ATI Covid îi sunt alocați un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) și doi medici rezidenți an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineață. Pe perioada gărzii pacienții sunt supravegheați de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare și doi medici rezidenți an mic.

De ce nu intră doctorii în zona roșie? Din relatările pe care le-am ascultat, aceștia nu intră decât maxim o dată sau de două ori pe lună. În plus, nu există un sistem de supraveghere video, zona roșie fiind complet izolată de către personalul din zona verde.

Medicii alocați zonei roșii intră în aceasta de două ori în decursul turei de dimineață (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenții. În timpul acestor intervenții sunt consultați pacienții, se stabilește conduita terapeutică și se realizează tehnicile medicale care trebuiesc realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roșie la fiecare internare care se face și de câte ori este nevoie dacă starea pacienților o necesită.

Care este motivul pentru care tratamentele sunt supravegheate doar de medici rezidenți? De multe ori aceștia au dat dovadă de lipsă de experiență, au aplicat greșit tratamente, unele soldate cu decese. Este și cazul pacientului XXXXXXX, decedat în luna februarie, în urma unei operațiuni de intubare executată greșit, conform datelor pe care le avem noi.

Permanent în zona roșie se găsesc asistente și infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment. Comunicarea între zona roșie și zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secției cu care se pot transmite și fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilație mecanică, rezultate de laborator și investigații imagistice.

De ce nu se aplică tratamente diferențiate, în funcție de afecțiunile de care suferă pacienții? Din datele pe care le avem noi, pacienți dependenți de insulină și cu regim special au primit aceeași alimentație și medicamentație la fel ca ceilalți pacienți. La fel, în cazul unor pacienți cu grave probleme cardiace.

Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți s-au datorat deficiențelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale  de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime.

Care este motivul pentru care se practică sedarea permanentă a pacienților aflați în ATI cu Fentanyl și Propofol două medicamente care, conform relatărilor unor medici, se folosesc înaintea operațiilor, nu în cazul infecțiilor virale? De ce această sedare este administrată tuturor pacienților, indiferent de stadiul bolii?

Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienții agitați pentru ca aceștia să nu-și inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienți supuși unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicație sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacții adverse severe. La pacienții cu intubație orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceștia să poată tolera tehnicile de ventilație mecanică.

De ce se încalcă în mod constant protocolul privind relaționarea cu aparținătorii? Telefoanele pacienților nu se încarcă, iar singura posibilitate de legătură cu exteriorul, telefonul pus la dispoziția aparținătorilor, este inutil, atâta timp cât medicii nu stau, conform procedurii, în cele două ore pentru a da detalii legate de pacienți. Lucru confirmat atât de lucrători sanitari, cât și de mulți aparținători.

Toți pacienții din zona roșie, care nu sunt intubați și ventilați mecanic dețin telefon mobil propriu cu care pot comunica cu aparținătorii, cu toate că aceste telefoane, prin câmpul electromagnetic, pot interacționa cu aparatura medicală și sunt interzise. S-a decis această măsură din empatie pentru pacienți și familia acestora. Pacienții intubați și ventilați mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toți aparținătorii pacienților sunt oferite informații pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 și 19-20 fie de către medicii alocați zonei roșii Covid, fie de către medicii de gardă.

Cum vă explicați faptul că în alte spitale procentul de mortalitate în ATI COVID este cu 10 procente mai mic decât în Spitalul Clinic Județean Sibiu. De exemplu, 66% la Spitalul Clinic Județean Timișoara, 61% la Institutul ”Marius Nasta” din București. În Sibiu: 75,76% în ultimele șase luni, 71,51% de la începutul pandemiei.

Vă rugăm să ne comunicați sursa datelor statistice pe care ni le-ați prezentat pentru a putea verifica veridicitatea acestora, competența instituției care le-a realizat și variabilele care au fost luate în calcul pentru realizarea acestora. (n.r. datele prezentate în cadrul acestei întrebări, legate de mortalitatea în ATI Sibiu sunt transmise chiar de către Spitalul Clinic Județean, într-un răspuns anterior). Vă stăm la dispoziție pentru răspunsul la alte întrebări cu condiția ca acestea să fie pertinente și punctuale.       

Totodată, medicul a omis să răspundă la două întrebări: ”în ce fel au colaborat medicii din Sibiu, secțiile ATI sau Boli Infecțioase, cu colegii lor din Cluj, Timișoara, Arad sau București? Orașe cu spitale care au avut rezultate net superioare cu cele obținute în Sibiu?” și ”Ce fel de măsuri ați luat pentru a stopa cazurile tot mai dese de infecții nosocomiale în spital, inclusiv în secția ATI COVID? Care sunt cauzele acestor infecții?”

Articolul inițial:

”Nu vreau să crezi că vreau să salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în viață. Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De undeva trebuie să se înceapă”.

Acestea sunt cuvintele cu care începe relatarea despre anticamera morții, secția ATI dedicată bolnavilor COVID a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Un cadru medical care a lucrat aici a vrut să vorbească despre oameni, nu despre cifre. Despre vieți care trebuiau continuate, nu despre statistici. Dar și despre ignoranță, lipsă de profesionalism, lipsă de empatie, neștiință și crimă.

Spune că nu vrea să-și divulge identitatea de frica repercusiunilor, îi este teamă că și-ar putea pierde dreptul de liberă practică prin încălcarea confidențialității actului medical. Dar susține că va da declarații procurorilor dacă se va declanșa o anchetă, pentru că tot ceea ce spune poate fi probat. Numele pacienților despre care se va vorbi în acest articol este de asemenea codat, astfel încât familiile acestora să fie protejate. De asemenea, fotografiile care însoțesc articolul au fost ”blurate” de către noi din același motiv. Iar persoanei care a fost de acord să vorbească despre ce a văzut și a făcut în ATI îi vom spune Domnul S.

Ca urmare a supozițiilor apărute ulterior publicării acestui articol, facem precizarea că ”Domnul S.” - cadrul medical care a oferit informații redactorului Turnul Sfatului pentru documentarea acestui articol - nu are nicio legătură cu asistentul medical Sergiu Danciu, din cadrul secției ATI a Spitalului județean de urgență Sibiu.

”Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți”

Cel mai șocant pentru Domnul S. este faptul că toți cei care ajung la ATI sunt sedați din primele ore. ”Pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. Cum îți explici că vine din spital un caz. O doamnă operată, «deschisă, închisă» de un chirurg anume. O ciroză hepatică. S-a gândit să o ducă în modular să mai moară unul de COVID. Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, povestește Domnul S. El susține că în mod constant seringile automate se încarcă cu Midazolam, Propofol și Fentanyl anestezice și sedative extrem de puternice. ”Eu am intrat cu alt scop acolo. Am intrat prost, nevinovat, plin de energie, cu sufletul curat să ajutăm că m-am săturat de COVID. Și când colo... Eu nu m-am făcut asistent să-i omor prin sedare. Nu vreau ca mama mea să se răsucească în mormânt, să spună «ăsta nu e copilul meu». Din prima zi când am intrat, m-am îmbrăcat și mi s-a făcut rău. Mă închinam, nu-mi venea să cred. Am mers acasă, nu se poate. Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți. Ce am văzut eu nu poate fi închipuit de o viață de om. Am văzut oameni care efectiv mor de vii. (...) Nu am văzut pe nimeni intubat care să fie apoi detubat la ATI Sibiu. O singură doamnă am văzut că a deschis ochii, intubată fiind, cu sedare în venă. M-am gândit, Doamne, Dumnezeule nu e un doctor să o supraveghem, poate reîncepe să respire singură. Nu. Mi s-a spus să mărim sedarea la maxim și să-i mai băgăm și Midazolam (n.r. - este un medicament cu acțiune de scurtă durată utilizat pentru a induce sedarea, o stare de calm, somnolență sau somn și care înlătură anxietatea și tensiunea musculară), pe lângă Propofol și Fentanyl. Sunt convinsă că acea femeie a murit de vie. Și altă femeie, și alți bărbați. Ei practic nu mor de COVID, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați”, mărturisește Domnul S.

”Era o doamnă care intrase cu o zi înainte. Oxigen ușor, iar mâine când am mers la lucru, de la opt, într-una țipa, într-una. Era 9 jumate, nu puteam să intru, trebuia să se facă ora 11. La un moment dat nu mai aveam răbdare, am vrut să intru, la fără 10 eram deja îmbrăcat să intru. Salonul 1, patul 1, femeia era legată de mâini și de picioare. Buni, ce faci? ”Lasă-mă în pace, nu am încredere în tine„, m-a repezit. ”Buni, eu sunt, am vorbit și ieri”, i-am zis. ”A, tu ești... M-au legat, dă-mi te rog puțină apă”. ”Dar tu, buni, nu ți-a da nimeni apă până acum?” ”Nu mi-a dat nimeni că m-au legat”. ”Buni, ai mâncat?” Era mâncarea de ora 8 neatinsă și era ora 11. Ceaiul neatins, și sticlele de apă era nedesfăcute. Am încercat să-i dau mâncare, dar într-adevăr mânca foarte greu, de abia bea apă. Dar de aici, până a o lega... A băut și ceai, a mâncat și o banană. Îi dădeau 2 mililitri de Propofon în venă, că e agitată. Pentru că îi era sete, că îi era foame. Cum să faci așa ceva? Ăsta e startul la omor: e agitată. Așa începe sfârșitul. Dar nimeni nu întreabă de ce e agitată. Hai să o calmăm, să o facem să respire.

Mai era cineva care nu avea scaun. Am întrebat și am aflat că nu mai avea scaun de 3 zile. Îi era rușine. Cum să nu ai puls mărit, cum să nu ai tensiune? Dar pe cine interesează?”

Urme lăsate de fașe după ce pacienții au fost legați de paturi, înainte de sedare

Pacienți COVID, legați de paturi

Pacienții sunt efectiv legați de pat, de mâini și de picioare, în momentul în care nu mai pot respira și încep să se agite, susține Domnul S. Un tratament absolut inuman este probat cu fotografii făcute în ATI, în care se văd mâinile cu pielea ruptă din cauza feșei cu care au fost legați. ”Se întâmplă. Din cauza CPAP-ului, inspirul și expirul omului nu se activează, nu mai are aer și omul se asfixiază și devine agitat. Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă. În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție pe insuficiență respiratorie poate fi letală”, spune Domnul S. Evoluția COVID asta e: oamenii stau acasă, ajung la spital când e destul de târziu, cu penumonie. Dar dacă ajungi la boli infecțioase și ei te trimit în modulare, dacă se constată că de azi pe mâine e posibil să ai nevoie de altfel de suport de oxigen. Ei au o mască simplă, tratează cazuri ușoare. Tu nu intri în ATI să mori, intri acolo să poți fi intubat, dacă e cazul, să poți lua altfel de tratamente, un CPAP. Dar dacă nici aceste aparate nu sunt setate, atunci tot nu primești nimic, începi să te desaturezi. Te agiți, dar ei tot nu-ți dau aer, îți dau sedative. Iar de acolo nu și-a mai revenit nimeni. Când văd sacul ăla negru cu fermoar îmi crește pulsul și tensiunea, brusc. Într-o lună, la câți bolnavi au ajuns acolo, doar trei au plecat. Au avut aparținători și s-au interesat de ei”, spune Domnul S.

”Asta se face, indiferent de ce comorbidități ai. Fiecare mai vine cu medicamentele lui de acasă, pastile, fiole, ce mai au. Cum să-i mai dau eu acele tablete, dacă el este intubat. Pe mine mă interesează să fie seringile cu sedare încărcate, pentru că una se pune pe aparat, iar alte două să fie permanent încărcate, ălea nu se țin la temperatură, așa cum scrie pe prospect. Ele stau la temperatura camerei până le vine rândul. Noi suntem interesate să fie pacienții sedați, tot timpul sedați. Trebuie să fie încărcate, că dacă se trezește bolnavul? Și dacă se trezește, ce? Că eu nu am văzut pe nimeni să se trezească, să dea din mâini și din picioare și să apară vreun doctor și să zică hai să-l detubăm pe ăsta să vedem dacă respiră sau nu, să dăm pașii înapoi. Nu!

Se crește sedarea. Pun mâna pe el, verific cateterul la femurală. Mă uit, mai verific un electrod, văd că nu stă bine, că mai și transpiră, mai trebuie să-l aspir, mai pun mâna pe cap, omul se mișcă. Atunci e tragedie. Se trezește omul! Mărim sedarea! Sedarea, nene! Nu se trezește doamna doctor, poate oprim sedarea, își revine pacientul? Nu! Sedarea”.

”Sistemul e super OK, noi, oamenii din sistem, nu suntem OK”

Domnul S. se întreabă de ce la ATI-ul organizat în modularul de lângă Sibiu nu există camere de luat vederi, astfel încât orice operațiune se face înăuntru să poată fi monitorizată și eventual probată mai apoi. ”Știu că mor mâine și nu pot muri liniștit. Nu vreau să se ridice modularul, există COVID, dar în Sibiu nu se moare de COVID. Dacă tot ajung oameni în acel modular pe care l-a pus Arafat, sunt convins că atunci când a plecat a dat dispoziții să fie totul în regulă. Eu nu zic că sistemul e de vină, ci oamenii din sistem. Clar. Sistemul e super OK, noi, oamenii din sistem nu suntem OK. Această crimă, și știu ce spun, trebuie oprită. Acel modular e făcut ca terapia să rămână terapie, să se poată duce bolnavii cronici, iar dacă în acest modular se omoară cu zile, atunci ce rol mai are? Abator e puțin spus. Niciodată nu am crezut că noi, oamenii, ne omorâm între noi.

Sunt băgați rezidenți la înaintare, de anul unu, de anul doi. Sunt supravegheați o dată pe săptămână de un medic în cel mai bun caz. În comparație cu Cluj sau Alba, e inuman ce e aici. În Alba sunt camere pe pacient, nu se poate ascunde nimic. Acolo, când iese și spune că am făcut tot ce am putut, dar a murit, îl crezi.  Una angajată cu buletinul de unde să știe că nu se face o injecție cu acul îndoit? Noi nu ne putem omorî sibienii între noi”, se destăinuie Domnul S.

”Sunt în stare să facă orice, pentru că acum de pe băncile școlii sunt niște mici criminali în devenire. Mă gândesc că se ridică modularul și vor apuca oamenii ăștia să intre în spital. Și merge mama și tata acolo. Și zice doctorul miligram cu miligram și ăla îi dă fiola întreagă”.

”Mi s-a spus că doctorița rezidentă care era de gardă nu a intrat, doar s-a uitat pe geam și n-a făcut nimic”

Una din cele mai grave probleme semnalate de Domnul S. este legată de procedura de intubare. Spune că se ajunge mult prea ușor la această procedură, chiar și atunci când în realitate nu este nevoie. Se face asta pentru liniștea medicilor și asistentelor: un pacient intubat nu mai face gălăgie. O și mai mare problemă ține de felul în care se execută acest procedeu. Acuză faptul că în ATI nu intră decât medici rezidenți, fără experiență, care aplică un tratament universal pentru toți pacienții, indiferent de particularitățile lor, de alte boli sau de evoluția sau involuția bolii lor. În plus, ”pe șeful ATI nici nu cred că l-am văzut de două ori în viața mea”, mărturisește Domnul S.

Un astfel de caz este detaliat. ”Domnul C. a fost soțul unei asistente. Într-adevăr, și ea a avut COVID, dar uite că a scăpat. Era puțin mai plinuț. L-au adus de acasă, l-au băgat direct în modular. Înainte să intre s-au pupat, că hai că ne vedem în câteva zile. O săptămână a fost bine, a făcut un scaun diureic, pe urmă un altul, s-au făcut analize și au găsit clostridium. Nu există să iei așa ceva din modular, pentru că e făcut nou, în plus se respectă măsurile de securitate sanitară, nu poți intra cu nimic. Se ia din combinația Remdesevir cu Favipavir și Meronem, de la antibiotice. Majoritatea oamenilor, de la antivirale COVID fac această chestie, clostridium. Unii scapă, alții mai puțin, dar într-adevăr nu se moare de el.

O doamnă doctor, o rezidentă, l-a intubat și a făcut edem pulmonar. Un om pe care îl intubezi și face edem pulmonar, face din trei cauze: ori când l-ai intubat i-ai atins pleura, ori pentru că el a fost intubat și resuscitat. După intubare, domnul C. a făcut imediat stop și l-au resuscitat. Ori când a făcut stop, poate i-a fost fisurată o coastă și i-a spart plămânul. Dar asta e exclus, pentru că omul acesta a avut o constituție foarte bună și o asistentă de 50 de kile nu-i poate rupe o coastă. A treia cauză poate fi pentru că nu au setat aparatul înainte de intubare. Înainte să-l pornești, trebuie băgate anumite setări în funcție de pacient, de constituție, de boală... Aparatul nu a fost setat, parametrii de oxigen nu au fost setați și când i-au dat drumul i-au spart plămânii. Plămânii lui au cedat imediat după intubare. Dacă îi făceau autopsie pe bune, nu ieșea că a murit de COVID. Trecem că se moare de COVID, pentru că nimeni nu mai face autopsie. Da, sunt de acord, se moare și de COVID, dar uită-te, sunt o mulțime de astfel de cazuri, iar domnul C e doar un exemplu. Nu ți-l desface decât să-l vezi puțin la față. Pe omul acesta eu l-am lăsat dimineața, după ce l-am păzit o noapte întreagă, iar dimineața când m-am întors, am intrat în modular la ora nouă și nu l-am mai recunoscut. Nu mai era el. Ăsta e nenea C? Pe omul ăsta nu l-a văzut nimeni? Am spus clar că a murit de edem. Mi s-a spus că doctorița rezidentă care era de gardă nu a intrat, doar s-a uitat pe geam și n-a făcut nimic. Dar și de pe geam dacă se uita, se vedea, îi vedeau fața. Abia a doua zi a venit cineva să-i bage ace, pentru că așa se face, dar era mult prea târziu. Trebuia o radiografie, să i se facă drenaj toracic, trebuia să se facă ceva pentru el. Orice. Dar nu i-a făcut nimeni nici măcar o radiografie. Eu nu am crezut, sincer. Nu pot să spun... Domnul C a murit cu zile, și-mi asum ce spun”, spune Domnul S.

”A picat leșinată, i-au pus patul jos, iar după încă o zi a decedat”

O altă problemă ține de lipsa comunicării cu pacientul și mai ales de felul în care sunt ignorate celelalte afecțiuni ale acestora, în afara COVID. De cele mai multe ori, acestea sunt mai grave decât virusul. ”Am avut o pacientă, o doamnă, de la Institutul Inimii pentru că a luat COVID. Au zis că nu o pot opera în primul rând pentru că are COVID și în al doilea rând că intervenția nu era chiar de urgență. Ea avea o problemă la inimă și nu putea să stea pe spate sau semi-șezut. Ne-a spus că și acasă dormea în șezut, pe marginea patului, între perne, într-un pat, așa dormea. Au încercat, cu mine de față, să o pună puțin mai pe spate. Doamna a început se învinețească și le-a spus că ea de doi ani nu poate sta în acea poziție, decât în șezut sau doar puțin înclinată. Am spus - lăsați-o că dacă are o problemă cardiologică nu va putea sta altfel decât cum e obișnuită. Ce-au făcut, ce n-au făcut, e că a doua zi când am intrat era conectată la priza de la perete. O asistentă a vorbit cu doamna doctor să-i facă o doză de Midazolam (n.r. - sedativ de intensitate mare). I-au făcut, a picat leșinată, i-au pus patul jos, iar după încă o zi a decedat. Au sedat-o, au așezat-o și a murit în mai puțin de 24 de ore. A omorât-o COVIDUL sau lipsa de profesionalism?”, întreabă retoric Domnul S.

Diabetul, moarte sigură

Domnul S susține că cei care suferă de diabet și ajung la ATI cu COVID le este ignorată prima afecțiune. Extrem de grav, spune acesta. ”Vin cei cu diabet. Acolo se măsoară glicemiile, într-adevăr, dar nu se dă mâncare de regim pentru diabetici. Și ei mănâncă același lucru ca toată lumea. Se măsoară glicemiile – 12, 18, 24, 6. Se pun perfuzii cu glucoză 10%, cu Ringer (n.r. - o soluţie de lichide şi electroliţi. Concentraţia în sodiu, potasiu şi calciu este similară cu cea din sânge), ser, iar această soluție perfuzabilă este compusă din două flacoane de glucoză, sunt o mie, două flacoane de Ringer încă o mie și aceste 2.000 trebuie băgate să ajungă de azi până mâine dimineață la 6, pentru că ar trebui să ajungă 24 de ore. Tu poți să le dai până seara la 22 pe toate, dacă nu ai grijă. Glucoza, după caz, se tamponează sau nu se tamponează, pentru că pe acest circuit sunt zece unități de insulină, dar tu pui la toată lumea, indiferent că este diabetic sau nu. E glucoză și glicemia crește, iar tu, ca să ții glicemia sub control, la un om normal, se face tamponamentul ăsta. După care se pune 10 ml de insulină și se mai pune 10 ml de potasiu-clor. Asta se folosește. În momentul în care, să zicem, vreau să-i măsor la doamna glicemia la ora 12, eu în momentul în care mă pregătesc, văd că e 11 jumătate, opresc perfuzia să am jumătate de oră, să nu meargă glucoza, să-i pot măsura glicemia pe real. Dacă-i iau pe perfuzie, normal că o să-i iasă peste 300, pentru că ea a și mâncat înainte, dacă a mâncat, și în momentul în care iese această glicemie, se pune Actrapid pe seringa automată. 50 de mii unități în seringa de insulină și o pui în 50 ml ser fiziologic. O pui să zicem în funcție de cum e glicemia, între 2 ml și 3 ml pe oră. O poți închide dacă scade glicemia. Dar pentru asta trebuie să știi care sunt nevoile pacientului. Ce doctor din ATI Sibiu credeți că e atent la asta? Somn la toată lumea”, spune domnul S. Dar ce înseamnă somn la toată lumea?

”I-am spus să vină soț, mamă, soră, dar să vină, să se interese de ea” Despre cei care au scăpat

Sunt și pacienți care reușesc să iasă vii din ATI. Niciunul, însă, nu a supraviețuit după ce a fost intubat, spune Domnul S. Relatările despre cei care au scăpat:

”A intrat o doamnă, Maria, de aproximativ 30-40 de ani. A venit de la Boli Infecțioase, a stat acasă a văzut că nu respiră și s-a internat la Boli Infecțioase. Au adus-o la noi, după două săptămâni, pentru că avea saturația 78. La Boli Infecțioase au oxigen de la țeavă, de la perete. Și de acolo, pe mască. Au trimis-o în modular pentru că noi avem puțin alt stil de a oxigena. Când a intrat era speriată, am povestit cu ea și au încercat să-i pună masca și a spus că o sufocă, nu suportă. Atunci au lăsat-o pe «high-flow». E o mască, are un furtun mai gros și fixat ca și un aparat de bebeluși. S-a făcut protocolul de predare-primire, ca la orice internare. Pacienții nu pot intra la ATI cu obiecte. Avea și bani, am văzut că are apă, dar în momentul în care s-a ajuns la bijuterii nu trebuie să aibă la ea nimic. Săraca, s-a prins că nu e ceva în regulă. Au încercat să o dezbrace și să o lase în ”pamperși”. I-am spus șefei că femeia e lucidă, că pricepe și că nu ne merge cu ea. Așa și a fost, n-a vrut să se dezbrace de bluză, de nimic. După ce i-am luat bijuteriile, a apucat-o plânsul: «Nu mai ies din modular». «Dacă Dumnezeu ține cu dumneavoastră și dacă dumneavoastră luptați și respirați, atunci normal că ieșiți», am încercat s-o calmez. Evident că nici eu nu credeam ce-i ziceam. I-am spus să vină soț, mamă, soră, dar să vină, să se interese de ea. Tot timpul să vină la ușă, oricând vor. Înainte de serviciu, după serviciu, de la 8 la 20, oricine poate veni oricând. Au mai venit și i-au adus fructe. A zis că nu vrea nimic, cred că a fost învățată de doctorii de la infecțioase să refuze tot. Și poate așa, Măriuța noastră a ieșit. Azi nu a vrut, mâine tot așa. Au tot ademenit-o, dar nu le-a mers. Când venea cu seringa, tot întreba: ce-i aia? Ce-mi faceți? A scăpat că a pus întrebări. Doar cu Meronem. Un altul, operat la cap de doctorul Savu a venit la noi că are COVID. Dar a ieșit și s-a dus direct acasă, doar cu Meronem. Bietul, era din Focșani. Un altul a venit tot de la neurochirurgie, a stat o săptămână și a plecat. Ăștia sunt singurii trei pacienți care au ieșit vii de la ATI Sibiu într-o lună”.

Bunica a sfidat anestezia. I s-a mărit doza...

„A fost o bunică.  Buna Lesia. Cinci zile cu aceeași tensiune și același puls. Constant. Pulsul  de 50 și tensiunea undeva 10, 11, 12, pentru că fiind sedată scade tensiunea, e normal. Și bunica aceasta, brusc, deschidea ochii, crede-mă. Aveam speranță timp de trei zile că o salvăm, că vine cineva și o detubează. Încercăm să vedem, să o conectăm la sonda de la pat. Aceasta se poate detașa și putem vedea dacă scade, crește saturația, azi o lăsăm 20 de minute, mâine 30 de minute și așa normal o putem scoate de acolo. Această bunică a deschis ochii. Mă strângea de mână femeia, deși era sedată. Atât de tare a luptat femeia asta și atât de mult a vrut să trăiască, încât sedarea aia nu și-a făcut efectul. Ce crezi că a spus doctorița rezidentă: deschide ochii? Îi merge Menatin 20 de mililitri, îi merge Propofol două fiole, adică tot 20 de mililitri. Să mai băgăm și 5 miligrame de Midazolam. O fiolă înseamnă 10 mililitri. Din momentul în care i-a pus doctorița noua perfuzie, bunica mea nu a mai deschis ochii. A venit sacul negru a doua zi”.

Un pacient aproape supraviețuitor. A învins COVIDUL, dar a fost ucis de un streptococ

”Tatăl meu a murit în data de 17 decembrie 2020, la ATI. Nu am încredere în cei de acolo, sunt toți corupți, vor doar plicuri cu bani. De-a lungul anilor nu s-a rezolvat nimic fără plic”. Așa începe destăinuirea unei sibience, avocat de meserie, care susține că a făcut plângere penală împotriva Spitalului Clinic Județean după decesul tatălui său.

Tatăl ei a fost internat cu COVID, a avut o evoluție bună și urma să fie externat. S-a amânat externarea cu o zi, pentru încă ”câteva analize”. După încă o zi a fost anunțată că tatăl ei a decedat. ”Starea lui de sănătate a evoluat bine din 5 decembrie 2020 și până în 15 decembrie 2020. În 15 decembrie am vrut să-l externez, dar am fost refuzată de echipa medicală. A trecut săptămâna 9-14 decembrie, când a primit un test negativ, am cerut să-l externez, dar nu au vrut. Începând din data de 14, de când am cerut să fie externat, nu am mai putut vorbi cu el, cred că era sedat, nu mai era coerent, nu mai răspundea sau răspundea cu greutate la telefon. Ultima dată când am vorbit cu el a fost miercurea dimineață și mi-a spus că-l duce în zona verde și să fac cumva să mă duc la el să-l iau acasă. Recunosc am avut cunoștințe, pile cum se pune la noi, și am reușit să intrăm pe zona verde la ora 17. Nu putea să vorbească, deși ar fi vrut. Am mers până lângă patul lui se afla în boxa 12, ATI, etajul 1, doar am putut să îi spun că îl iubesc și ca mâine îl iau acasă. Sufla foarte greu. Acum și eu și mama suntem distruse”, povestește avocata.

Scrisoarea medicală a pacientului descrie ultimele sale zile. A scăpat de o pneumonie severă provocată de COVID, un scor de severitate 22 din 25, în condițiile în care era și diabetic, însă în noaptea din 14 spre 15 decembrie ”pacientul prezintă sindrom dispetic sever (vărsături alimentare), la examinarea clinică constatându-se hepatomegalie, durere de hipocodru drept și zona eritematoză subcostal. Biologic și ecografic abdominal nu se evidențiază modificări semnificative, dindrom dispetic fiind controlat medicamentos. În urma consultului dermatologic se aplică locoid la nivelul zone eritematoase cutanate. În următoarele 24 de ore în febrilitate, pacientul prezintă edem masiv de membru superior drept cu minime semne ceisiene și o zonă eritematoasă pe fața inernară a brațului. În supoziția unei eventuale tromboze venoase un pacient hemodializat cronic cu FAV în antecedente pe membrul superior se ridică suspiciunea unei tromboze venoase. În acest context se programează pacientul la angio-CT de membru superior și se solicită consult chirurgie vasculară”, se arată în biletul de ieșire al pacientului.

Pentru a descifra limbajul de specialitate am consultat un medic sibian, care profesează în Statele Unite, în specializarea Boli infecțioase. În traducere, faptele s-au petrecut astfel: pacientul a supraviețuit luptei cu COVID, a avut două teste negative, însă a luat un stafilococ în spital. La un consult medicul observă ceva pe brațul drept, însă în loc să cheme un medic infecționist, pentru că avea în față un pacient în care s-au pompat zeci de medicamente, cheamă un specialist dermatolog. Acesta opinează că ar fi vorba de celulită, decizându-i soarta. ”Dacă toată această scenă s-ar fi petrecut în război, pacientul ar fi fost salvat. Un medic de front și-ar fi dat seama că acolo nu e celulită, e dovada infecției. Trebuia trimis urgent pe masa de operație și chiar dacă se ajungea la amputare, viața lui ar fi fost salvată”, spune doctorul consultat de noi. Pe de altă parte, medicul admite că astfel de greșeli se petrec și în alte spitale. ”Am mai văzut astfel de confuzii, de lipsă de reacție, însă, pe de altă parte, aici vorbim de un pacient al cărui trecut medical trebuia să te ducă cu gândul spre o astfel de situație”, explică doctorul.

Domnul în cauză nu a murit de COVID, însă medicamentel, neglijența și condițiile din spital au dus la acest deznodământ. ”Am întocmit o plângere penală, dar cu cine am vorbit mi-au spus că nu am nici o șansă și se va clasa dosarul”, spune avocata.

Domnul S. confirmă faptul că majoritatea pacienților care ajung la terapie intensivă ajung să fie diagnosticați cu streptococi sau clostridium. ”Combinația asta de antibiotice, Meromen sau Remdisivir și altele dă un un fel de diaree. Asta e diareea antibioticelor. Și asta se cheamă clostridium. Dacă iei examen din scaun, îți iese clostridium. Dar la noi se moare de COVID”, spune Domnul S.

 Aparținătorii, complet izolați de pacienți

Practica ATI spune că un pacient nu intră cu niciun element de îmbrăcăminte din exterior. Fără bijuterii, fără apă, fără nimic. Cu toate acestea, sunt lăsați cu un mobil, însă acesta nu e niciodată încărcat. ”Am mai trișat și le-am mai pus telefoanele la încărcat, atunci când s-a putut și atunci când pacientul încă nu era sedat. Se lasă telefoanele, însă după o zi, două, se descarcă, iar legătura cu exteriorul este blocată total. Există un telefon la disponibilitatea aparținătorilor și există un program de două ore în care un medic ar trebui să vorbească cu cei de acasă, să le spună cum se simt pacienții. Niciodată nu ajung. Ți-e și jenă să le spui oamenilor că nu le poți da datele, dar că va suna cineva. Evident că nu sună nimeni”, spune Domnul S.

„Nu a putut fi resuscitat, îl găsiți mâine dimineață la morgă”

De partea cealaltă, cei care își plâng morții îngropați fără autopsie, într-un sac negru cu fermoar, spun că au impresia că au trăit în scenariul unui film prost.

Un tânăr student și-a pierdut tatăl după ce acesta s-a infectat cu virusul SARS CoV-2. Bărbatul avea 50 de ani, nu avea comorbidități, era o fire sportivă și ducea un stil de viață sănătos. Atât băiatul, cât și mama lui au povestit despre perioada de spitalizare pe care ei o numesc haotică, bulversantă. Vorbesc despre lipsa de transparență a actului medical din zonele roșii, de personal suprasolicitat și despre imposibilitatea de a lua legătura cu specialiștii. Totul s-a terminat cu fraza „Nu a putut fi resuscitat, îl găsiți mâine dimineață la morgă”, spusă de personalul din secția ATI, atunci când au sunat să vadă care mai este starea lui.

„Pentru noi a fost o perioadă bulversantă. S-a dus pe picioarele lui la Spitalul Județean din Sibiu cu febră. A stat două zile într-un cort, pe scaun, până a venit cineva să-l vadă. Nu a luat niciun tratament, pentru că până nu-l vedea un specialist nu se putea prescrie un tratament. A fost ca în filmele proaste. După două zile ne-a sunat bucuros că se eliberase un pat și avea unde să se întindă. A fost transferat de acolo la spitalul din Cisnădie și nu am mai știut nimic de el, doar ce ne spunea la telefon. Noi am ținut permanent legătura cu el. În 4 noiembrie nu a mai răspuns la telefon și am sunat la spital, iar după insistențe am aflat că a fost trimis la ATI la Sibiu. De atunci nu am mai putut lua legătura cu el, deși în 3 am vorbit. Nimeni nu ne-a spus ce schemă de tratament a urmat, am aflat ulterior sunând persoane pe care le știam din spital că i s-a administrat Caletra, că acesta era tratamentul standard aplicabil tuturor, dar altceva nu am mai știut. La ATI când sunam vorbeam cu medici rezidenți. Îmi spuneau doar că este sedat și intubat. În 9 noiembrie am sunat la spital. Parcă am simțit ceva. Am sunat pe la șapte seara să vedem cum se mai simte și chiar atunci îl resuscitau. Mi-au spus să închid că mă vor suna în cinci minute. Într-adevăr m-au sunat și mi-au spus: «Nu a putut fi resuscitat. Îl găsiți mâine dimineață la morgă». Pe certificatul lui de deces scrie stop cardio-respirator și este singurul act pe care l-am primit de la ei. Nimeni nu ne-a mai spus nimic. Totul a rămas o ceață totală. Nu avem nici cea mai mică idee ce s-a întâmplat cu el în spital. În două săptămâni s-a terminat și totul a fost haotic. A mers doar cu o febră, starea lui nu era foarte degradată și era un om zdravăn, extrem de sănătos, sportiv, cu un stil de viață sănătos. Avea 50 de ani, dar arăta de 40. Apoi de la zi la zi a mers totul tot mai rău, a fost tot mai grav și a ajuns la ATI direct intubat. A mai fost o singură dată conștient. Și asta ne-a spus o asistentă de acolo pe care o cunoșteam. În rest suntem într-o nebuloasă totală, nu știm ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. A fost fiul meu să-l recunoască, dar după trăsături nu și-a dat seama că era tatăl lui, atât era de transformat. Vă spun sincer, totul a fost ca un film prost, de la internarea lui și până la final. Niciun fel de transparență, de dialog, nimic”, spun cei doi.

Spitalul: Personalul secției ATI și al tuturor secțiilor implicate în tratarea pacienților Covid  a făcut și face eforturi susținute pentru a salva un număr cât mai mare de vieți omenești

Am solicitat Spitalului Clinic Județean Sibiu, în două adrese, date legate de numărul pacienților COVID care au decedat la ATI, precum și câteva răspunsuri la numeroasele probleme semnalate mai sus. Până la redactarea acestui articol am primit datele, însă răspunsurile încă nu.  

Astfel, conform datelor prezentate de spital, aici au decedat de la începutul pandemiei 369 de sibieni, până în 1 martie 2021. În total, au fost internați în secțiile COVID ale spitalului 2.694 de pacienți. Dintre aceștia, 516 au ajuns în ATI. Doar 147 au supraviețuit, fiind retrimiși în secțiile din care au provenit.

Procentul de mortalitate în secția ATI a Spitalului Județean este de 71,51%, de la începutul pandemiei. În ultimele șase luni, însă, lucrurile sunt mai grave. Au fost 392 de pacienți internați în ATI și au decedat 297 – 75,76%. În comparație, la Timișoara mortalitatea la ATI este de 66%, iar la Institutul Marius Nasta din București – 61%.

Conducerea spitalului explică aceste cifre motivând că instituția deservește mai mult decât un județ, 15% din decese provin din alte județe decât Sibiul. ”Fiind cea mai mare unitate sanitară din județul Sibiu, SCJU răspunde atât cerințelor locale dar și regionale, deservind pacienți și din județe limitrofe. Mai mult, în context Covid, SCJU Sibiu a deservit pacienți dintr-un trial geografic mult mai larg, tratând pacienți din foarte multe județe. Aceste precizări sunt esențiale pentru constituirea unei imagini clare a activității ca spital suport Covid și pentru interpretarea datelor statistice. (...) Precizăm că situația este într-o dinamică permanentă. De asemenea, subliniem că în secția ATI ajung pacienții în stare foarte gravă, care necesită suport respirator.

Procentul de pacienți care ajung pe secția ATI este permanent influențat de o serie de factori cum ar fi: numărul de pacienți transferați din alte județe; astfel, circa 15% din decesele consemnate în ATI sunt pacienți transferați din alte județe; starea avansată a bolii, foarte mulți pacienți prezentându-se târziu la spital și având  funcțiile vitale degradate;  vârsta înaintată și comorbiditățile asociate, majoritatea pacienților din ATI fiind vârstnici și având  și alte afecțiuni foarte grave; media de vârstă a pacienților decedați e de aproximativ 70 de ani”, se arată în răspunsul primit de la spital.

Trebuie precizat însă că exact aceeași situație se regăsește în orice spital județean din țară. ”Totodată, interpretarea numărului de decese raport la populația județului conform ultimului recensământ nu este relevantă, în contextul în care, în ultimii ani, dezvoltarea zonelor industriale a dus la creșterea semnificativă a populației prin migrarea forței de muncă din alte județe către județul Sibiu. Practic, toate datele ar trebui raportate la o populație mult mai mare. Toți acești factori au dus la o adresabilitate crescută pentru secția ATI a spitalului.  În acest context, SCJU Sibiu a făcut permanent eforturi pentru asigurarea resurselor umane și materiale necesare secției ATI precum și pentru creșterea numărului de paturi ATI dotate corespunzător care a ajuns de la 12 la 28. Personalul secției ATI și al tuturor secțiilor implicate în tratarea pacienților Covid  a făcut și face eforturi susținute pentru a salva un număr cât mai mare de vieți omenești”, se mai arată în răspunsul primit de conducerea spitalului.

Cluj - Sibiu: Diferență de la 1 la 13%

La Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca de la debutul pandemiei, până în 28 februarie, au fost internate 9.780 de persoane. Procentul celor care s-au vindecat este de aproape 99%. ”Anul trecut pe vremea asta ne uitam cu groază la ce se întâmplă în China, în Italia și am pregătit spitalul pentru ce este mai rău, ne-am pregătit pentru ce este mai rău. A fost foarte rău, dar nu atât încât să nu gestionăm situația. Era o panică generală la vremea respectivă. Era panică peste tot”, a declarat pentru G4media.ro managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj.

Din cei 9780, 160 au decedat, rezultând că au decedat 1,63% din cei internați aici. În Sibiu, la Spitalul Clinic Județean, de la începutul pandemiei au fost internați 2.694 de pacienți și au decedat 369 la secția ATI. Nu știm dacă au decedat și în alte secții. Chiar și așa, procentul este de 13,69%. În Sibiu au decedat de două ori mai mulți pacienți decât la Cluj în condițiile în care Clujul a avut de 3,6 ori mai mulți pacienți internați.

Sibiul, pe primul loc pe țară la numărul de decese raportate la populație

176,5 persoane la suta de mii de locuitori au decedat în urma infectării cu SARS CoV-2, în județul Sibiu, de la începutul pandemiei. Sibiul se află pe primul loc într-un clasament național, locul secund fiind ocupat de județul Brăila, la 13 decese distanță. Vorbim de decese raportate la suta de mii de locuitori, de la începutul pandemiei.

În luna februarie, lună în care în județ a fost până acum o medie de 53,2 de cazuri zilnice, rata extrem de ridicată a deceselor continuă. Suntem depășiți, într-un clasament național doar de județul Maramureș, acolo unde o rată extrem de ridicată a cazurilor a provocat 96 de decese, ajungându-se la 20,9 decese la suta de mii de locuitori, față de Sibiu unde mortalitatea era la 19 februarie de 9,5 decese la o sută de mii de locuitori. Vorbim aici de rata deceselor la suta de mii de locuitori. Diferența dintre Maramureș și Sibiu ține de faptul că acolo incidența cazurilor a fost în februarie de 363,4 cazuri la suta de mii de locuitori, de două ori mai mare decât în Sibiu: 154,8. Despre acest subiect s-a mai scris AICI.

Întrebările la care Spitalul Clinic Județean încă nu a răspuns:

”Am înțeles că există practica legării de paturi a pacienților. Suntem în posesia unor fotografii în care pacienții fie sunt legați, fie au răni la încheieturi în urma legării. De ce se apelează la acest procedeu pentru a calma pacienții și de ce este o practică deja comună în secția ATI COVID a Spitalului Clinic Județean Sibiu?

De ce nu intră doctorii în zona roșie? Din relatările pe care le-am ascultat aceștia nu intră decât maxim o dată sau de două ori pe lună. În plus, nu există un sistem de supraveghere video, zona roșie fiind complet izolată de către personalul din zona verde.

Câți doctori specialiști și rezidenți sunt alocați secției de ATI Covid?

Care este motivul pentru care tratamentele sunt supravegheate doar de medici rezidenți? De multe ori aceștia au dat dovadă de lipsă de experiență, au aplicat greșit tratamente, unele soldate cu decese. Este și cazul pacientului XXXXXXX, decedat în luna februarie, în urma unei operațiuni de intubare executată greșit, conform datelor pe care le avem noi.

Care este motivul pentru care se practică sedarea permanentă a pacienților aflați în ATI cu Fentanyl și Propofol două medicamente care, conform relatărilor unor medici, se folosesc înaintea operațiilor, nu în cazul infecțiilor virale? De ce această sedare este administrată tuturor pacienților, indiferent de stadiul bolii?

De ce se încalcă în mod constant protocolul privind relaționarea cu aparținătorii? Telefoanele pacienților nu se încarcă, iar singura posibilitate de legătură cu exteriorul, telefonul pus la dispoziția aparținătorilor, este inutil, atâta timp cât medicii nu stau, conform procedurii, în cele două ore pentru a da detalii legate de pacienți. Lucru confirmat atât de lucrători sanitari, cât și de mulți aparținători.

De ce nu se aplică tratamente diferențiate, în funcție de afecțiunile de care suferă pacienții? Din datele pe care le avem noi, pacienți dependenți de insulină și cu regim special au primit aceeași alimentație și medicamentație la fel ca ceilalți pacienți. La fel, în cazul unor pacienți cu grave probleme cardiace.

Cum vă explicați faptul că în alte spitale procentul de mortalitate în ATI COVID este cu 10 procente mai mic decât în Spitalul Clinic Județean Sibiu. De exemplu, 66% la Spitalul Clinic Județean Timișoara, 61% la Institutul ”Marius Nasta” Din București.  În Sibiu: 75,76% în ultimele șase luni, 71,51% de la începutul pandemiei.

În ce fel au colaborat medicii din Sibiu, secțiile ATI sau Boli Infecțioase, cu colegii lor din Cluj, Timișoara, Arad sau București? Orașe cu spitale care au avut rezultate net superioare cu cele obținute în Sibiu.

Ce fel de măsuri ați luat pentru a stopa cazurile tot mai dese de infecții nosocomiale în spital, inclusiv în secția ATI COVID? Care sunt cauzele acestor infecții?”

Aceste întrebări au fost transmise conducerii spitalului marți, 2 martie, iar până la postarea acestui articol pe site-ul Turnul Sfatului nu am primit niciun răspuns.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 285335

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

172 comentarii

Mari

Acum 3 ani

Felicitări asistentului medical care a avut curaj sa scrie și care are suflet bun. Aceste date ar trebui sa ajungă pe posturile de televiziune , poate așa se mai schimba lucrurile in bine.
Raspunde

Voma

Acum 3 ani

"Sunt convinsă că acea femeie a murit de vie. Și altă femeie, și alți bărbați. Ei practic nu mor de COVID, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați”, mărturisește Domnul S.." Daca Domnul S. este convinsa..... EPIC!
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Voma, Memantim este un sedativ care este prescris persoanelor cu Alzheimer grav.ma intreb de ce i-o fi fat doza asa de mare in perfuzie acelei femei in barsta. I-a dat in combinatie cu propofol, alt sedativ care se da in intarventii chirurgicale, si i-a mai dat un alt sedativ.pai dozele pe care i le-au dat pot ucide un elefant de 3 tone. Cat de idiot sa fii ca medic, sa prescrii jnei femei in varsta, o combinatie atat de...letala?uneu femei in varsta? Din raspunsul lor va puteti da seama ca nemernicii astia asa lucreaza de ani buni. Ii intubeaza pe toti pacientii din ati de ani buni , pentru ca asestia sa doarma si sa nu ii deranjeze. Nenorocitii si incompetentii! In loc sa traga de pacient si sa ii lase sa isi revina incet-incet,ei ii arunca de vii in groapa. Isi iau salariile degeaba , nemernicii! Nu mai mergeti la spitalul acela!refuzati internarea, aveti sanse mai mari daca mergeti in alta parte...dupa ce se termina pandemia, daca aveti martori sau ati fost voi martori, sa mergeti sa le faceti plangeri penale. Flictenele de pe mainile pacientilor sunt tot din manevrele medicale nereusite.care s-au suprainfectat. Nici macar cu apa si sapun nu i-au spalat pe bietii oameni. Pun pariu ca erau plini de escare.bietii oameni! Normal ca trebuie sa te revolti si sa faci ORICE ca asemenea animale de medici si asistente sa nu mai aiba voie sa lucreze in viata lor cu oamenii. La sapat pomi cu ei, sau la maturat strazi!
Raspunde

Gyula

Acum 3 ani

Super articol, respect pt. anonim, deci cum era cu linia intai si panica indusa de presa???
Raspunde

Pânăcând

Acum 3 ani

Asteptăm sesizarea din oficiu a procuraturii. dacă nu pe ei fraților.
Raspunde

Gionny

Acum 3 ani

Moama ce bine ai zis : cu furci si cu topoare fratilor !!!!!!! I-a durut in fund de suferinta oamenilor !!!!
Raspunde

Gigi

Acum 3 ani

Revoltator. Cine va raspunde acestor intrebari? Cine va face lumina si dreptate? Stam ca prostii, inerti si ne gandim sa ne fereasca Dumnezeu de acest spital. Totusi trebuie să facem ceva. Asta e orasul "lucrului bine facut" ? Fosta capitala culturală? Cu criminali in halate albe care isi bat joc de semenii lor, de oras. Cu autoritati incompetente, sfidatoare? Cu manageri resapati? Acum incep sa fluture proiectul noului spital ca sa ne mai prosteasca cumva. Si in acel spital vor activa aceeasi monstri? Cat ii mai rabda Dumnezeu? Respect cadrului medical care a avut curajul sa scoata la lumina aceste fapte criminale. Sper ca procuratura sa se autosesizeze si sa fac ceva desi nu mare mi-ar fi mirarea sa vad ca fac parte din acelasi plan de...exterminare.
Raspunde

Procuratura ???

Acum 3 ani

Procuratura se va sesiza doar ca sa il gaseasca pe cel care a relatat aceste fapte si ca sa-l "premieze" cu ceva. Stati linistitit, totul merge ca uns pentru masina de ucis oameni numita "Sistem de sanatate". Se vede pe cifrele statistice aproape peste tot in lume ca in 2020 au decedat mai putini oameni decat in anii anteriori (cu toata pandemia) insa cauza principala a fost ca nu au avut parte de tratamentele acestor incompetenti in halate albe care nu fac altceva decat sa prescrie si sa vanda marfa lui Big Pharma.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Gigi, la asta s-a ajuns, da. Medici care si-au facut studiile pe pile, fara sa invete ,cu ploiticieni (multi dintre ei in combinatii atat de pricoäuloase, incat nu mai stii care NU ESTE INFRACTOR,care este corect).asta pentru ca voi ati permis.iar ei si-au mai adus cate o persoana incompetenta, si inca una, incat au devenit o caracatita. Alta data aveti grija pe cine votiati.si, decat sa ajungeti sa mergeti "pas cu pas" in IMPASUL VIETII voastre, mai bine nu votati deloc, sau aveti grija sa votati pe cineva care are scoala facuta pe "invatat" , macar cursuri la zi.
Raspunde

Sf. Pandemie

Acum 3 ani

Medicii astia au fost ucenicii lui Josef Mengele, asa-i? E spital sau lagar de exterminare?
Raspunde

Diana

Acum 3 ani

Aceasta poveste tragica a ajuns la politie?
Raspunde

Mica

Acum 3 ani

Daca e protocolul OMS (ceea ce ma indoiesc) scapa basma curata. Oameni sa moara, si daca se poate in chinuri, SI PE ALTARE.
Raspunde

Totrespectul

Acum 3 ani

Imi pare rau sa o spun. Dar analizati toti sefii de sectie, toti vin din randul medicilor care pana acum ceva vreme luau spaga, dar luau si dupa ce au avut salarii mari, de la spitalul judetean pana la spitalul de psihiatrie sau pediatrie. Toti au privat si ce privat. Ei lucreaza in judetean sau alt spital sa isi faca clientela nici de cum ca au ei mare atractie la pacienti, le dau clasa medici din cluj sau mures. Trebuie sa spunem adevarul, medicina sibiana s a facut numai pe pile,pe cunostinte, etc. Cum sunt spitalele asa sunt si sefii. Spitale de ruina - ruine de sefi.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Totrespectul Sa vezi cum este la Bucuresti...Sibiul este mai mic si este mai usor de depistat care pila cui este.
Raspunde

Daniela Cristea

Acum 3 ani

Nu am cuvinte. Este infernul pe pamant! Te felicit pt speak out! As fi facut la fel
Raspunde

Bubu

Acum 3 ani

De jumătate de an "strig" că sistemul medical românesc administrează moarte!! Din păcate chiar în ziua de astăzi mai există oameni care mai cred că la spital o să fie îngrijiți și apoi se reîntorc în familie.
Raspunde

Ion Teodorescu

Acum 3 ani

Domnule Bratu, nu are rost sa va felicit pentru ca nou cititorilor ne-ati castigat demult increderea. Dar datele investigatiei dvs , VA ROG in numele celor care au trait asemenea tragedii desprinse din practica lagarelor naziste sa le transmiteti de indata Parchetului. Peste asa ceva nu avem cum sa trecem! Am acceptat toate restrictiile, toate lipsurile , orice... dar asemenea atrocitati sunt peste puterea umana de intelegere. E clar ca sintagma cu distantare SOCIALA ( si nu FIZICA asa cum e corect ) ce ni se inoculeaza non stop nu e intamplatoare si se doreste sa ni se anuleze una din caracteristicile de fiinta umana ( cea de animal social pe langa limbajul articulat care ne diferentiaza de orice animal ) dar ma intreb, oare deja am devenit animale ? Am ajuns sa ne autodistrugem ca specie ? Astea sunt crime ! Trimiteti materialul si mass-mediei centrale! Situatia asta trebuie clarificata urgent pentru ca oricare dintre noi putem ajunge oricand o alta victima daca chiar asa se intampla lucrurile cum dezvaluie sursa dvs.
Raspunde

Adrian

Acum 3 ani

Si la Baia Mare este la fel,dar nimeni mu verifica nimic,de intrat nu poti intra,jale
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marin

Acum 3 ani

"Azi nu a vrut, mâine tot așa. Au tot ademenit-o, dar nu le-a mers. Când venea cu seringa, tot întreba: ce-i aia? Ce-mi faceți? A scăpat că a pus întrebări. " Sa afirmi ca personalul medical ar "ademeni" pacientii ca sa-i omoare e pur si simplu ridicol. Articole stupide ca acesta fac oamenii sa nu mai mearga la spital cand inca ar mai putea fi salvati. Cu siguranta exista si nereguli, probabil unele grave. Acestea trebuie investigate si luate masuri. Dar de aici si pana la imaginea apocaliptica cu doctori si asistente care ucid pacientii ca pe puii de gaina e o cale foarte lunga. Daca ar fi sa credem ce scrie acolo, doar asistentul intervievat era om de treaba, restul personalului era ca la Auschwitz. Sa fim seriosi.
Raspunde

John doe

Acum 3 ani

Daca e sa fiu pe moarte, prefer sa mor linistit, acasa decat sa ajung intr-un spital de stat din Romania.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marin

Acum 3 ani

Din raspunsul lui john Doe se vede ce inteleg oamenii din astfel de articole. Sa n-ajungi la spital, maica! Mai bine un ceai de ciubotica cucului, ceva si te vindeci si de cancer. Am dus-o pe mama aproape fortat la vaccinare. Vai, nu ma vaccinez ca astia vor sa ne omoare, am vazut eu la televizor cum au murit multi dupa vaccin etc. A facut ambele doze, n-a murit. Si acum datorita vaccinului are toate sansele sa n-ajunga in situatia celor prezentati in articol, care oricum sunt niste cazuri extreme prezentate ca si cand ar fi ceva uzual. Am chemat-o si pe vecina mamei, i-am zis ca o inscriu eu la vaccinare, o duc impreuna cu mama, practic nu trebuie decat sa vrea. Ti-ai gasit! Aceeasi idee: doctorii nu stiu ce fac, vaccinul e rau etc. Apoi aceeasi vecina ma suna ca a auzit ca exista pe net rugaciunea anti-COVID si daca nu pot sa i-o gasesc. Dar desigur mereu doctorii sunt de vina, nu cei care se trateaza cu rugaciuni, cei care nu merg la spital decat cand sunt pe moarte, cei care nu poarta masca sau o tin lejer pe barba.
Raspunde

Gionny

Acum 3 ani

Marine, Marine, cel care spune prostii esti tu.....pai tu crezi ca toata lumea asta s-a scandalizat "doar" pentru acest articol, tu crezi ca noi, ceilalti nu am avut de-aface cu sistemul si nu am vazut si noi cu ochii nostrii, poate nu chiar imaginile infioratoare din acest articol, dar oricum niste imagini care ne-au pus pe ganduri cel putin. Eu personal nu am vazut ce spune tipul din acest articol, insa mizerie, atat la figurat ( cea umana ), cat si la propriu am vazut la greu....nici in GARA DE NORD nu am vazut atata mizerie Marine !!!!
Raspunde

Marin

Acum 3 ani

Asa, Gionny, mizerie umana zici. Dar cum crezi ca se simt doctorii si asistentele care si-au riscat propria viata ca sa salveze pacientii, chinuindu-se ore in sir cu costumul ala de cosmonaut pe ei, pentru ca apoi orice tembel care nu-i in stare nici sa poarte o masca cum trebuie sa-i injure in articolul asta ca sunt criminali. Aia nu e mizerie umana? In aceeasi zi cu articolul asta a aparut altul despre protestul anti-vaccin, ia intra si acolo sa vezi gramada comentarii impotriva vaccinarii cu voturi pozitive din plin. Ca romanul le stie pe toate, e mai destept ca oricine, asta pana ajunge in stare grava desigur si apoi tot doctorii sunt de vina ca nu fac minuni. Doctorii sunt la fel ca cei din alte meserii, unii foarte priceputi, alti incompetenti, unii calzi sufleteste, altii nesimtiti. Problema nu e atat la ei, ci la intreaga natiune romana si daca de Covid mai scapam, de mentalitatea gresita mai greu. Daca inainte de a da vina pe doctori, ne-am intreba fiecare daca ne-am intalnit cu rudele in varsta in pandemie riscand sa-i imbolnavim, daca am facut eforturi sa ajutam cu inscrierea la vaccinare pe cine putem. daca am purtat masca mereu cum trebuie atunci situatia ar fi cu totul alta. Dar e tipic romanesc sa nu iti asumi propria responsabilitate si apoi sa dai vina pe altii cand iese rau. Repet, trebuie investigat ce se intampla la ATI si luate masuri daca se impune, dar linsajul public al personalului medical care se petrece aici e dezgustator.
Raspunde

John doe

Acum 3 ani

Marine, nu m-am referit ca ma tratez acasa cu ciubotica cucului. La cum reactionezi si te dai mai destept decat restul, cred ca esti un surub defect din acest sistem medical romanesc! M-am referit ca decat sa ajung in spital, umilit ca poate nu am destui bani de bagat in plic, ca nu pot avea o discutie NORMALA cu un medic fara sa mi se explice ca daca n-am fost in stare sa studiez medicina, sa ma abtin de la comentarii, sa astept un pahar cu apa pana are vreunul chef sa ma bage in seama, sa mananc branza triunghi cu salam, sa merg cu o ureche infundata si sa plec cu o enciclopedie de bacterii prin mine.... mai bine joc ruleta ruseasca acasa - ori ma fac bine de la sine (fara ciubotici), ori mor DAR MACAR NU A APUCAT NICIUN MEDIC SA ISI BATA JOC DE MINE! Sper ca acum, cu acest scandal sa explodeze odata buboiul care se numeste "sistem medical de stat in Romania" pentru ca in momentul asta totul arata mai infect decat intr-un canal!
Raspunde

John doe

Acum 3 ani

Marine, stai jos, 4! Ori n-ai înțeles nimic, ori încerci să bagi sub preș cât se mai poate ascunde. După reacția ta și la cum te dai mai deștept decât alții, sunt sigur că ești un șurubel defect din tot mecanismul ăsta infect, numit "sistem medical românesc"... Nu ia nimeni nicio ciubotica cucului, nu asta am înțeles și nu asta am vrut sa se înțeleagă. Am vrut doar să spun că mai bine mor acasă (fără ciubotica cucului) decât să ajung la spital cu plicuri după mine, umilit că poate nu am destui bani, umilit că în loc să pot purta o discuție NORMALĂ cu un medic mi se explică să tac dacă nu am fost în stare să mă fac medic, că poate merg cu o ureche înfundată și ies din spital cu toată enciclopedia de bacterii preluate din interior și exemplele pot continua. Nu e vorba de luat ceaiuri și alte uscaturi din farmacii naturiste, e vorba de INFECȚIA ȘI JEGUL din sistemul medical, care are șanse mari să te trimită acasă mai praf decât cum ai ajuns la internare.
Raspunde

Alina

Acum 3 ani

Daca ar fi murit cineva din familie in aceasta perioada ati fi dat dreptate. Mama nici macar nu a fost la Covid si tot a murit. Nu am vorbit cu ea deloc de cand a intrat in spital. Nimanui nu ii pasa, nu vorbeste si nu ajuta pe cei de acolo. A murit fara sa stim ce i s a intamplat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Luminița

Acum 3 ani

Nu cred nimic.Nu mai știți ce sa scrieți sa denigrați sistemul medical. Mincinoșilor .
Raspunde

Munteanu

Acum 3 ani

Marine, Marine, iti cheama s-un cane/ ca l-apus de soare vor... Stii balada... ei, bine, eu nu mi-as lasa nici pisica la spitalul judetean!
Raspunde

Moartea

Acum 2 ani

@@@Marine,esti cu treaba pe aici!!! Sunt atatea studii care spun ca masca nu protejeaza!eu nu port masca nici macar in transportul in comun!si uite ma pe aici,viu!Si viu voi ramane pentru ca NU ma voi vaccina;si mai sunt inca vreo 11 milioane oe romani cu capul pe umeri ce au inteles ca vaccinarea este pentru exterminare.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Marin, Daca mai multi pacienti au avut experiente traumatizante, sau au cunoscut pe cineva care a murit din LIPSA DE GRIJA la acel spital, atunci s-a instalat neincrederea. Va fi greu ca pacientii sa isi recapete increderea. Primul lucru , ca medic , este sa te porti frumos si cu mare grija cu un pacient, pentru ca acesta sa aiba incredere in tine. Ori la spitalul judetean, MEDICII si asistentele s-au comportat urat , au lasat fara ajutor niste oameni care erau intr-o suferinta grava, i-au "tratat" cu indiferenta.eu cred ca at fi fost foarte putini morti , daca ar fi avut grija de pacientii lor. Si uite asa, increderea oamenilor s-a dus .si acum prefera sa se stinga acasa decat sa moara de mana unora fara scrupule, fara niciun Dumnezeu. Nu te mai mira atat, ca au dreptate sa nu mai aiba incredere.uite, tu daca mergi la un stomatolog ptr o extractie, si iti provoaca dureri foarte mari, hemoragii, iar tu iti dai seama ca nu este competent, te-ai mai duce a 2 a oara? Iti zic eu ca nu.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Marin, a scris asistentul respectiv ca are colege (asistente) tinere , care abia au terminat scoala si au venit sa lucteze acolo.+ rezidentii , care nu sunt supravegheati si nici coordonati de nimeni. Specialistul ATI, specialistul de infectioase si cel de pneumologie nu au dat NICIODATA pe la pacienti.la fel nici cel de ATI.singura lui procupare era sa le dea cocktailul de sedare, astfel incat sa nu fie deranjati de catre pacienti. Este o practica in Romania, mergi la spital, te simti rau, vrei apa, vtei la toaleta, ei te sedeaza fortat, ca sa nu ii mai deranjezi. Au dezvoltat tot felul de "tactici" .deci, cand auziti ca apartinatorul vostru este nervos sau agitat , sau ca "vrea sa isi smulga branula" , sa nu credeti! O sa urmeze o sedare fortata.ca sa nu mai deranjeze. Personalul medical de acolo nu vrea sa munceasca. Doar sedeaza si ii lasa sa moara.isi peimesc salariile de mii de euro degeaba. La munca! Lenesilor
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Sistemul medical este compus din oameni. Si, cele care ar trebui sa faca sterilizarea, curatenia, etc, nu isi fac treaba. De aici si infectiile intraspitalicesti.din cauza igienei precare. Dar poti sa te relaxezi, ca pe unele le iau si ei! Pech!(ghinion! Cum ar zice Johannis)
Raspunde

Lucica

Acum 3 ani

Felicitări domnului S pentru curajul de a spune adevarul. În ATI Sibiu au murit oameni ca la Auschwitz. Cimitirul e plin de mormintele celor care au sperat că vor fi salvați de cei care au depus un jurământ că vor face acest lucru. Să se facă dreptate, pentru sufletele celor plecați și pentru familiile distruse!
Raspunde

NihilSineDeo

Acum 3 ani

Grupul organizat Fotache - Man - Ghinoiu au tăiat cărțile la acel nenorocit de spital de ani de zile, sunt ținuți în brațe de Turcan, îi pupați în fund că altceva nu le puteți face!
Raspunde

Moldovan diana

Acum 3 ani

Trebuie sa facem ceva sint sigura ca tot acest articol este adevarat ...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dragos

Acum 3 ani

Esti "sigura"? Ai fost in ATI, cand s-au intamplat toate astea...? Sau inghiti tot ce se scrie? Oare daca eu scriu ca esti tampita... esti la fel de "sigura"?
Raspunde

Gigi

Acum 3 ani

@Dragos si @Marin Nu va condamna nimeni daca nu credeti cele descrise in articol insa ce aveti cu ceilalti? Nu crezi, nu te interesează subiectul? Vezi-ti de treaba. Fiecare dintre noi a avut tangenta cu spitalul si e lamurit. Articolul este doar cireașa de pe tort. Intelegeti voi? Daca acest articol era despre sectia Ati a unui spital din Austria poate ca nu credeai si iti parea ridicol, dar aici e vorba de Romanica, de Sighii. Treziti-va mai baieți!!!
Raspunde

Voma

Acum 3 ani

Asa sunt aproape toti siguri pe ei. Ei stiu. E genetic..
Raspunde

Catalin

Acum 3 ani

Dragoș, e sigură... fratele ei este unul dintre cei descriși în material... Ai putina compasiune, respectă și parerile celorlalți....
Raspunde

Catalin

Acum 3 ani

Of Dragoș... Ce noroc poți să ai... Atâta știu... Dragoș... Dacă aș știi mai mult...
Raspunde

Catalin

Acum 3 ani

De ce mi-ați omorât fratele? Sibiu... Spitalul județean antecamera morții... Dar nu rămâne așa! Doctori care habar nu au de meserie, bolnavi lăsați pe mâna rezidenților și al asistentelor care fac ce pot... Adică nimic.. Un doctor trebuie să-și dea interesul sa salveze pacienții, ei nu răspund nici măcar la telefon dacă sunt sunați la orele în care ar trebui să vorbească cu apartinatorii, prea plini de ei, prea îmbuibați, prea șpaguiti... Dacă totuși îi prinzi la telefon îți răspund în doi peri, pentru că nici ei nu știu nimic, se fac doar că înțeleg boala și noi suntem de vină că îi stresăm cu întrebări la care numai ei au răspuns... Dar nu au, nu știu nu sunt pregătiți... Nu- i așa doamna Codru? De ce nu lăsați doctori cu chemare, compasiune și stăpâni pe meserie să se ocupe de bolnavi? Oare asistentele o sa ne scape de covid??? Doamne ferește......
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Catalin, imi pare rau ca ti-ai pierdut fratele.dar si mai rau imi pare daca nu ati apucat sa va luati ramas bun , sa ii fiti aproape, sa stie ca l-ati iubit.cel mai dureros in pandemia asta a fost ca toti au murit singuri, au suferit singuri, speriati, neputinciosi, sufocandu-se....iar apartinatorii nu au avut voie sa le fie aproape. A fost pentru voi, poporul roman, un prilej bun sa aratati omenie mai multa, bunatate si sa fiti uniti. Dar NU, cei care trebuiau sa fie ingerii in halate albe, au facut un pact cu diavolul, si au uitat de omenie, au uitat de un juramant pe care l-au facut, au uitat de bun simt. Autoritatile , de asemenea, au dat dovada de o cruzime fara margini, aruncandu-va rudele un niste saci ....dar asta au focut-o mai multe state necivilizate si sarace, precum India...si altele. Imi pare rau ca ati trait o umilinta si bataie de joc continua. Eu cred ca asa se poarta niste barbari, popoarele de salbatici si barbari, nu niste oameni. Cei care va conduc tara asta sunt, niste needucati, salbatici si barbari.la asta duce lipsa de educatie si de bun simt si accesul PE PILE la orice nivel.
Raspunde

Marius

Acum 3 ani

Din experienta proprie, vineri 05.03.21 Pacienta transportata cu salvarea , cu diagnostic cunoscut, cu 2 teste Covid rapide, negative, tinut 24 ore in container, in frig in asteptarea rezultatului altui test pcr.Din fericire a cerut externarea si a ajuns pe picioare acasa.
Raspunde

Kokos

Acum 3 ani

Trebuie mers în presa centrala (Protv de exemplu) , aici pe plan local totul se mușamalizeaza. Criminalii ăștia nu trebuie sa scape, trebuie sa ajungă în pușcărie acolo unde le e locul.
Raspunde

Gionny

Acum 3 ani

Sa stii ca TOT SISTEMUL TREBUIE SA AJUNGA LA PUSCARIE !!!! Este un sistem INFECT, acest "caz" este doar o metastaza a lui, dar el este plin de metastaze, nici nu stii de unde sa-l apuci si daca mai poate fi salvat ceva !!!!
Raspunde

Nagy victor

Acum 3 ani

Care presa centrala ....aia miluita /mituita ?
Raspunde

Ama

Acum 3 ani

Din câte știu la revoluția din 89 au murit 1166 de oameni iar dictatura sanitară a omorât mai mulți și nu răspunde nimeni, deoarece cei care conduc țara acum sunt securiști,aceiași cei care i-au omorât pe cei 1166 și pe Ceaușescu.
Raspunde

Antonia

Acum 3 ani

Din pacate, asta este adevarul!! Asistam la o crima in masa!
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Ama, de murit au murit fie pacientii cu covid, din spitalele "minunate", fie au murit cu zile pacientii cu boli cronice, ptr ca ministri pnl si usr secu plus au inchis spitalele ptr ei pe perioada pandemiei, acestia nemaiavand acces la medic si la tratamente medicale.astfel ca, pe langa cei 30 de mii morti de covid intr-un an , au mai murit 15 mii bolnavi vu boli cronice, cati or mai fi murit si din accidente , sau urgente medicale gen avc, infarct miocardic....au murit multi cu zile, ca sa intelegem mai bine. Multi tineri, caci si tinerii sufera de boli cronice, diabet, boli cardio-respiratorii, care , daca nu sunt supravevegheate si controlate de cateva ori/an se pot decompensa...
Raspunde

Cetatean

Acum 3 ani

O sa dam forward mai departe . Nu de la sibiu se va face lumina
Raspunde

Dan

Acum 3 ani

Si in Franta s-au intamplat astfel de cazuri. Paul Goma a murit cu zile intr-un spital din Franta. Si in SUA au fost omorati oameni, si alte tari din lume. Au fost marturii ale cadrelor medicale de acolo care si-au luat concedii doar pentru a nu participa la aceast protocol ucigas. Ceea ce nu intelege lumea este ca protoalele acestea vin de la OMS. S-a planificat la nivel mondial aceasta PLANDEMIE si in panica nebuna care s-a produs, toata lumea s-a ferit sa faca altceva decat ce spune protocolul. Unii de frica sa nu isi piarda serviciile daca nu respecta instructiunile, altii crezand pur si simplu ca fac bine. In special au omorat batranii din azilele de batrani. In New York vreo 11.000 de batrani au fost ucisi de sistemul asta nenorocit impus acolo de guvernator. Cate crime s-au facut in aceasta plandemie, poate nu vom stii niciodata. Si cred ca nici nu va raspunde cineva pentru acestea, decat eventual vreun doctoras sau asistenta scosi tapi ispasitori. Adevaratii vinovati, sefii OMS, si responsabilii cu masurile in plandemie din fiecare tara, la noi Arafat, Rafila, Streinu Cercel, vor ramane in continuare la putere numarandu-si veniturile facute in plandemie. Este bine ca se deschid ochii oamenilor, dar aveti grija sa nu aruncati vina pe amaratii de pioni folositi in aceasta afacere. Acestia din prostie sau frica au urmat niste protocoale criminale. Adevaratii responsabili sunt cei care au facut aceste protocoale.
Raspunde

Ramona

Acum 3 ani

S-or fi întâmplând astfel de lucruri și în alte tari, dar exista diferențe între ceea ce se întâmpla in Sibiu și ceea ce se întâmpla in alte județe ale minunatei Romanii, diferențe evidențiate de cifre. In consecință, haide sa nu mai încercam sa disculpam niște medici care nu au niciun gram de compasiune și stau și foarte rău la capitolul pregătire profesională!!!
Raspunde

Cetateanul Es

Acum 3 ani

Revoltator! Am plans in timp ce am citit atrocitatile. Va felicit ca ati publicat aceasta confesiune, suntem alaturi de cel cate a facut dezvalurirea pentru ca adevarul trebuie spus, si voi ca ati publicat. Nu musamalizati, Politia romana sa-i cerceteze, nu sa ne caute de masti pe strada.. va rog facetile dreptate sufletelor chinuite. Ce durere....
Raspunde

Baraghin

Acum 3 ani

....din păcate, guvernarea de Dreapta a transformat România, într-un lagăr de exterminare, de aceea au ajuns la guvernare, ajutați de afară prin Johannis, care execută orbește prin uneltele sale, tote ordinele OCULTEI MONDIALE, pentru instalarea NWO,( noii ordini mondiale!) care are drept țintă, reducerea populației globului, la 100.000.000!!! Covidul, este una din primele acțiuni împotriva umanității! ...iar guvernul condus de nepreședintele românilor, execută!
Raspunde

Tot asistent

Acum 3 ani

Intreb si eu: pe ce sporuri si pe ce salarii "lucreaza" la covid acesti medici ATI ? Salarii de sute de milioane, peste presedintele Romaniei. spor 75-85%.
Raspunde

Constantin

Acum 3 ani

De necrezut...
Raspunde

Antonia

Acum 3 ani

In majoritatea spitalelor se intampla genul asta de atrocitati! Doar pt. asta au fost "stimulati" cei din sistemul sanitar cu acele indemnizatii de 500 euro si sporuri uriase, ca sa taca si sa fie complici la genocidul care se petrece de un an de zile sub "atenta" supraveghere a autoritatilor statului. De ce au implicat armata in toata mizeria asta?!!! Tocmai pt. ca sentimentul de frica si teroare sa-i opreasca pe cei putini care ar dori sa dezvaluie grozaviile din spitale si marsaviile facute de autoritati, sa fie facuti sa taca!! Apoi CORUPTIA care a dus la deprofesionalizarea sistemului sanitar si dezumanizarea de care dau dovada majoritatea "eroilor in alb" , interesele obscure ale MAFIEI DIN SISTEM , lipsa masurilor de protectie a cetatenilor prevazute de Constitutia Romaniei, etc., toate astea ne omoara in fiecare zi si incet, incet, ne sunt luate toate libertatile. E nevoie de o reactie urgenta, altfel va fi rau!
Raspunde

Paul barbu

Acum 3 ani

Multumim Alin! trebuie, musai presa sa intre in paine, trebuie puse in lumina lucrurile obscure din jurul nostru! asta este prima si cel mai important rol al presei. Ma bucur, ca o exercitati! Sper, ca si procuratura va intra in paine, pentru asta sunt platiti! si prefectura, si DSV. Sistemul de functionare, de monitorizare si control exista. Lucrurile totus pot aluneca aiurea, lipsa de profesionalism in actul medical in Sibiu exista in multe locuri, si din pacate din facultatea de medicina din SIbiu ies medici foarte foarte slab pregatiti.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Scepticism

Acum 3 ani

Doar ca un asistent medical s-a speriat de ce a vazut la ATI, asta nu inseamna ca acei medici si acele asistente sunt programati sa omoare. E absurd. Total absurd. Daca voiau sa omoare oameni, o facea dinainte de covid. Nu spun ca sistemul e pur si bun. Poate ca dotarile sunt proaste, pregatirea unor medici e precara. Dar sa ajungi sa spui ca intr-un spital se omoara, e acuzatie grava. Daca acel asistent chiar crede ce spune, atunci sa fi mers la parchet, nu la presa. Justitia si dreptatea se face in instanta, nu in media. Si un sfat gazetarilor TS: grija la multele greseli gramaticale si de exprimare.
Raspunde

R

Acum 3 ani

La câte greșeli ai tu, tăcerea ar fi mai corectă.
Raspunde

Ion

Acum 3 ani

Am observat aceste practici acum 4 ani cand mi-a murit bunica, la ATI in Sibiu, se practica de ani de zile. Cu tot cu vizite zilnice, chiar si cu plic ( plicul e cam irelevant, se perinda multe asistente/doctori pe acolo, nu sti exact la cine trebuie sau la cati ). Au legat-o , sedat-o. Avea urme pe maini/picioare ca a fost legata, membre umflate. Bijuteriile i le-am recuperat cu scandal.
Raspunde

Ioana anonim

Acum 3 ani

Un bunic am mai avut si acela ne-a fost luat . A plecat pe picioare si l-am luat in sacul negru dupa o saptamana. Nici acum nu stim cu adevarat toata evolutia lui, stim cert ca a fost transferat si plimbat dintr-o parte in alta ca nu erau paturi in spital, tinut in container unde a fost hranit de medicul rezident, care a avut intelegere si empatie pentru familie, ne-a explicat starea lui si nervos ne-a mentionat cat de greu ii este in acest sistem corupt sa ii gaseasca un pat. Am ramas cu durerea si fara raspunsuri despre ce s-a intamplat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vali

Acum 3 ani

Ma intreb ce competente medicale are un asistent, de isi da cu parerea despre protocolul din ATI, care e creat de medici cu studii superioare de specialitate. Daca auzeam de la un medic eram mai ingrijorat
Raspunde

Autoritate

Acum 3 ani

Daca iti spunea o autoritate mai mare decat cea actuala, credeai si ca 2+2=5? Ce faci tu se cheama apel catre autoritate.
Raspunde

Ce mai Autoritate

Acum 3 ani

Păi data viitoare când vei avea nevoie de o operație, să nu te duci la un medic, să te duci la un brancardier sau la o felceriță, că nu ai nevoie de autoritate medicală. Poți chiar să te operezi singur.
Raspunde

Vox populi

Acum 3 ani

Aveți dreptate, știu și eu un caz de m ucis cu zile acum 3 luni la ATI. Dar metehnele sunt mult mai vechi. Lipsa de empatie, funcționalitate mărită dacă dai mită, baterii și mocrbi care ucid...așa au murit mulți oameni. Cazuri pe care le știu.
Raspunde

CV

Acum 3 ani

Felicitari!!!!! Pentru inceput, trebuie sa vedem la televizor asta.
Raspunde

Dana

Acum 3 ani

Nu imi sa cred ce am citit, ATI incredere? off ce vremuri traim
Raspunde

CitizenX

Acum 3 ani

Efectiv mi-a venit rau citind acest articol. Dincolo de dotari, de lipsuri ar trebui sa fim in primul rand oameni. Sunt parintii si bunicii nostri, nu poti sa-i tratezi in felul asta. Spitalul judetean Sibiu este o gluma proasta dar nu credeam ca este un lagar de exterminare. Astept cu foarte mare interes continuarea acestei povesti, sper ca nu veti lasa acest subiect sa moara. Mor deja prea multi oameni.
Raspunde

IOAN

Acum 3 ani

Am convingerea ca astfel de tragedii se intampla si in alte spitale din tara. Mie, personal imi este mai frica sa fiu internat intr-un spital decat, sa ma imbolnavesc de COVID.Intri cu o boala si iesi cu trei fara multe sanse de scapare! De ce credeti ca, romanii isi amana operatiile si tot felul de interventii chirurgicale? Pentru ca stiu care este starea spitalelor si ca, mori cu zile odata intrat acolo! De o buna bucata de timp se moare DOAR de COVID in spitale, nu mai sunt si alte cauze, pentru ca nu se pot cerceta! ( a se vedea si cazul din Onesti unde s-a incercat de asemenea, sa se ascunda adevarul). Doctorii, ar trebui sa spuna adevarul, stim ca unii sunt adevarati eroi dar, cei care fac ceea ce spune acest medic din Sibiu, mai bine ar parasi sistemul si ar trebui sa fie judecati pentru ceea ce fac sau au facut! Nu pentru asta au depus juramantul ! Pana la judecata lui Dumnezeu, ar trebui sa plateasca si pe pamant pentru durerea familiilor carora le-au rapit pe cei dragi!
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Ioan, nosocromialele nici acum nu sunt raportate crect sau deloc.le este frica ca le inchide pe o perioada de timp, pentru a face curat, sterilizare, etc... Ai dreptate, din pacate.intri in spital cu o afectiune si mori de la stafilococ auriu luat din sala de operatie.sau altele...
Raspunde

Xxx

Acum 3 ani

Cum era aia cu...medicii eroii noștri?????
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

In sistem muncesc oameni. Si aveti toti dreptate. Medicii sunt pusi pe pile, in timp ce tinerii capabili si talentati raman pe dinafara. Mai bine vin si lucreaza si ei in Germania.rezidentii talentati.asadar, eu sunt ferm convinsa ca oamenii angajati in sistem sunt vinovati si responsabili. Cu fiecare pacient decedat din negijenta, raman in urma copilasi care nu mai au o mamica sau un tatic care sa il ingrijeasca. Ideea este ca omul sfinteste locul.indiferent unde lucreaza. Dar , in cazul in care , marea majoritate a medicilor din sistemul public de sanatate , ajung acolo cu pile, sau pentru ca sunt copiii nu stiu cui, (adica tot intr-un mod necinstit, vreau sa spun), nu pentru ca au invatat de au rupt, si si-au luat examenele pe bune, toate aceastea duc la crearea unor situatii dramatice.ce ati vazut...si voi.si da, din spitalele din Romania, din cauza igienei precare, luati tot felul de bacterii . Cine sa se ocupe de curatenie?ma intreb eu asa, daca vezi personal medical cu unghiile lungi si cu bijuterii (ceea ce este absolut interzis d.p.d.v. al igienei), daca vezi multe femei angajate care miros a transpiratie, care NU SE SPALA PE MAINI DUPA CE FOLOSESC TOALETA, ce pretentii sa ai tu, ca pacient, sa se poarte frumos cu tine? Intreb si eu...la voi , in Romania, au murit 95%-97% din pacientii covid ATI.in Germania au murit doar 50%, in Israel doar 25%. Intreb si eu, de ce? Oare, de buni ce sunt medicii?de bine ce i-au tratat pe pacienti? De ce nu au permis medicilor din privat sa vina sa ii ajute? Va raspund tot eu.ca sa nu se afle cat de competenti si cat de "frumos " ii trateaza pe pacientii lor.stiti ca toti puteti sa dati spitalele in judecata pentru sechestrarea apartinatorilor vostri? Adica ESTE INTERZISA INCUIEREA SI RETINEREA FARA ACORDUL PACIENTULUI SAU AL APARTINATORILOR.sa nu va lasati mintiti ca erau contagiosi, etc.Ca pacient ai drepturi, si personalul medical nu are voie sa te tortureze, sa te sechestreze sau Doamne fereste ce sa iti mai faca! Aparati-va drepturile, oameni buni.nu va lasati intimidati de niste creaturi fara educatie , bun simt, niste personaje care au mari carente de igiena personala. Chiar si la voi, in Romania, trebuie sa mai existe avocati buni, daca medicii au pierdut pariul cu ORICE.[nu ma refer aici la toti medicii si asistentele, ci doar la cei care au procedat abominabil cu acei pacienti]. Insa, in timp ce MS este preocupat de ACHIZITII, posturile in spitale sunt blocate. Pentru cine credeti voi? Pentru iubitele nu stiu cui, pentru PILE. Acum sa va spun cum procedam noi, aici, in Germania. Da? De la inceputul pandemiei, toti medicii (ginecologi, ortopezi, neurologi...etc) am reorganizat spitale mari cu mai multe paturi de ati. Si am fost scolarizati ( cei care am facut chirurgie , am avut modul de ati in facultate si rezidentiat) restul au fost pregatiti de medici primari de ati.si am sarit cu totii sa ne ajutam pacientii. Am dormit in spital.am mancat cand si daca am apucat.eu, personal, am purtat un an costumul acela, si am facut sauna in el.am slabit 16 kg.ca ardeam sa salvez pacienti.nu-mi ardea sa stau la cafele si la mancare.ajungeam acasa dupa 14-16 ore de munca.mama nu m-a mai recunoscut dupa primele luni de pandemie. Dar stiti ce? Sunt fericita si multumita ca am ajutat cat mai multi pacienti. Si am mare incredere in mine pentru ca stiu ca am invatat tare mult , mi-am luat fiecare examen in mod onest, am MUNCIT SI AM INVATAT pana la epuizare. Dar rezultatele sunt foarte misto.si ESTE UN SENTIMENT FOARTE MISTO sa stii ca ai salvat niste oameni. Mama mi-a spus la inceputul pandemiei asa " fata mea, ce se intampla acum este foarte greu si nu a fost niciodata.mergi acolo (adica la munca) si eu o sa fiu tare mandra de tine ca ai salvat vieti. Sa imi spui ca ai salvat cat mai multi, te rog" Stiu doar, ca am facut TOT CE MI-A STAT IN PUTINTA.am si pierdut pacienti, nu multi.am pierdut si colegi/colege medici.AU MURIT LA DATORIE.DE MULTA MUNCA.DE EPUIZARE. Au murit resuscitand, la randul lor.sau fiind obositi dupa luni de zile de nesomn, de sacrificiu.sacrificiu suprem. Da da...asa mor eroii adevarati.cred eu... V-am povestit o parte din viata mea din pandemie, zic eu ca asa ar trebui sa arate normalitatea. Zic ca ar trebui sa vorbim mai putin si sa muncim mai mult, sa lasam nepotismele. Si treziti-va, oameni buni. "Somnul natiunii i-a nascut pe acesti monstri!" Trezirea si nu mai permiteti sa fiti batjocoriti ! Da?
Raspunde

Mug

Acum 3 ani

Nu-i lasati sa scape, trebuie sa raspunda la aceste intrebari!
Raspunde

Xxx

Acum 3 ani

Și ar fii interesant de știut citi pacienți au ajuns la ATI și citi au supraviețuit??? Că din dezvăluiri e clar că fără să fim medici ne dăm seama că sigur ar fii supraviețuit mult mai mulți daca nu ERAU DUSI ...LEGATI...SEDATI... ETC LA ATI!!!!!! și sigur aceiași problema e în toată țara!!!!!!!! Că doar e același sistem...etc!!! Deci cam asta e pandemia!!!! Cît mai multa panica... oameni omoriti cu zile pt a întreține aceasta panica și...n interese ascunse!!! Apoi tot autoritățile ne acuză că nu respectam reguli...că nu credem în pandemie..etc!!! Iată ce reguli respecta MEDICII EROI de un an!!!!!
Raspunde

Petru C

Acum 3 ani

Raspunsul intrebarii tale este in articol, inteligenta emotionala nu te lasa sa filtrezi mizeriile si sa fii obiectiv!
Raspunde

Gigi

Acum 3 ani

Mai Petrică, nu mai fa pe avocatul diavolului ca nu e rost. Stim cat e ceasul. In articol nu spune nimeni ca toti medicii sunt la fel sau sunt criminali. E vorba de experiența omului intr-o sectie Ati, in cazul asta din Sibiu. Tu bagi mana in foc pentru acesti medici? Nu mai fi naiv.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Petru C

Acum 3 ani

Nu sunt avocatul nimanui, se vede foarte usor cum este “creat” acest articol. Este o manipulare a multimii si se pare ca multi nu sunt in stare sa filtreze mizeriile fabricate de o asistenta frustrata cu ajutorul “Turnului sfatului” De ce aceasta asistenta NU A REFUZAT la randul ei sa omoare, chiar de la inceout se autouncrimineaza si recunoaste ca si EA A UCIS !!! Oameni buni, as vrea sa o vad in fata tribunalului ca mai afirma acest lucru sus si tare !!! Toti stim ca in sistemul sanitar omoara incompetenta, nestiinta, nepasarea, neimolicatea...etc...etc Tineti minte, medicii care lucreaza la stat, lucreaza si la privat. Ce va mai place cand plecati multumiti de la consultatii private...Dar oare nu sunt aceeasi “Criminali” Majoritatea nu sunteti in stare sa ganditi voi pentru voi, si va lasati manati de spiritul de turma, va lasati manipulati de niste articole “cosmetizate” pentru setea de “senzational”
Raspunde

G4media

Acum 3 ani

A aparut si pe G4media, dar undeva pierdut. Neaparat trebuie dat mai departe
Raspunde

Hell Town

Acum 3 ani

Unde se intampla toate astea..? In Capitala Culturala Europeana? Orasu’ lu’ iohannis??? Nuuuu cred asa ceva! E o manipulare ordinara! La noi, in SB, e ca-n Jermania! Stie toata lumea...
Raspunde

Luca

Acum 3 ani

Mai nou , Sibiul este orasul lui Turcan ... din lac in put ...
Raspunde

DRT

Acum 3 ani

Medicina din Sibiu e din păcate departe de cea de la Cluj/ Mureș, de la dotări, până la personal slab pregătit... Să sperăm că spitalul nou o să atragă medici buni, pregătiți în alte centre
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Petru C

Acum 3 ani

“Felicitari” Turnul sfatului, pentru ca reusiti sa dati dovada de “Senzational-ul” de la “Zero TV”. Aduceti marturia unui neica nimeni, asistent, care prin toate “marturiile” sale nu face decat sa induca o imagine sumbra asupra celor care se lupta cu boala, sa salveze vieti. Veniti cu povesti de groaza, care nu pot fi demonstrate cu dovezi, si cand spun dovezi, ma refer la dosare medicale. Postati poze ale celor suferinzi pentru a maniapula lumea (mai mult ca sigur nu aveti acceptul bolnavilor sa le faceti publice) Este adevarat ca avem un sistem al sanatatii departe de cum ar trebui sa fie. Toti stim sa se mai ia mita, sunt persoane nepotrivite pe pozitii pe care nu ar trebui sa fie, ca da inca se merge pe siatemul de pile si relatii. Dar asta NU-I FACE CRIMINALI, tot ei sunt cei care v-au tratat pe voi, pe rudele sau pe cunoscutii vostri, fie ca au scapat sau nu. Tare as vrea sa il vad pe “Domnul S” in fata unui judecator ca marturiseste intamplarile de mai sus! Toata marturia lui este una puerila, da dovada de supracalificare si poseda cunostinte superioare in medicina. De ce sa nu lasam toti bolnavii de la ATI pe mainile lui...ca doar stie ce trebuie facut, este salvatorul natiunii!! Nu cred ca aveti curajul sa va lasati tratat de unul ca el, nici voi si nici semenii vostri. Rusine Turnul Sfatului pentru ca in foamea de senzational aruncati cu noroi in cei care se lupta sa salveze vieti !!! Nu sunt cadru medical, nu am rude sau cunostinte apropiate in spital, sunt un simplu cetatean care foloseste creerul si filtreaza mizeriile care sunt prezentate mai sus. Rusine sa va fie, Turnul Sfatului !!!
Raspunde

Sorin

Acum 3 ani

dom'le petru c, dumneata ori esti dus cu pluta, ori ai cazut de pe luna, ori lucrezi acolo la ati! chiar nu ai nici o remuscare?! chiar te doare in cot de faptul ca toti cei intubati au murit? ti se pare normal? ii vezi eroi pe aia care ii baga in saci? ti se pare normal ca oamenii sa fie legati de pat? daca tu ai trece printr-o astfel de experienta, te-ai mai lua de astia de la ziar? ai mai avea nesimtirea si infantilitatea sa mai afirmi ca cei care iau mita nu sunt criminali? cat de ignorant si de comunist poti sa fii! e incredibil. cat tupeu sa ai sa ignori gramada de cacat si halul in care pute si sa dai vina pe ala care a aprins becul... stiu ca suntem un neam de oportunisti dar e uimitor cum mama prostilor e mereu gravida...
Raspunde

Hd

Acum 3 ani

Nu este marturia unui neica nimeni...cititi brambureala din fisa pacientului, uitati-va la poze... In articol , un avocat al carui tata a murit , spune ca a facut plangere...nu s-a inatamplat nimic, apoi acum 2 saptamani a murit un medic de familie din Cisnadie...si toata tagma lor a fost oripilata, au murit parinti ai ofiterilor din politie, armata, si poate ca asa s-au strans multe informatii despre ce se intampla acolo. Omul s-a dus la TS cu probe si declaratii , altfel nu publicau articolul.
Raspunde

Faust

Acum 3 ani

Mesajul asistentului se refera la un simplu fapt, ca oamenii mor cu zile cand ar putea fi salvati, dar nu are cine sa-i salveze. E o problema faptul ca platim doctori cu salarii babane care se pare ca nu sunt interesati de bolnavi. Problema e tot sistemul medical din Sibiu care s-a creat pe pile si nu pe competente. Apropo, cand te crezi destept e bine sa scrii si corect... Ex.:"creierul" nu "creerul"
Raspunde

Petru C

Acum 3 ani

Atata vreme cat esti orbit de spiritul justitiar si judeci un om care spune creer si nu creier, nu te deosebesti cu nimic de “Domnul S” Atasez un citat dat de un medic... "Bună seara, Pentru Oana : Encefalograma (...) Este o Înregistrare a undelor encefalografice ( ale activităţii creerului normal...) - Elctroencefalograf care transcrie traseele undelor electro-magnetice ale diverselor zone ale creerului. Cu bine Dr. Emil Oteşteanu" In literatura de specialitate pana nu demult era aceptat si termenul de “creer” Dar esti prea justitiar sa cezi paiul din ochiul....restul il cunosti... O seara faina.
Raspunde

Petru C

Acum 3 ani

Sorin, dai dovada de spirit de justitiar, nici nu ai inteles mesajul meu referitor la foamea de senzational, la setea de manipulare a mass media... Si daca afirmi ca mama prostilor este mereu gravida, de unde stii...ai multi frati? Inainte sa te pretezi la injurii, incearca sa intelegi un mesaj dintr-un text. O seara faina.
Raspunde

Petru C

Acum 3 ani

Sincer imi pare foarte rau pentru pierderile lor, nimeni nu isi doreste sa treaca prin asa ceva. Fereasca Dumnezeu pe toata lumea, dar cei care au murit au murit de boala si de cancerul din sistemul de sanatate, nu pentru ca au fost ucisi cu premeditare cum reiese din articol. O seara faina, si nu sunt ironic.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Faust, o sa mai completez ceva. Unii sunt si analfabeti cu pretentii.Dar, cam asa arata cei care au intrat pe pile in sistem.sa extrapolez, pile, favoruri ....de TOT FELUL.ei habar nu au sa scrie, sa se exprime corect in lumba lor materna, dar isi permit sa umileasca. Pentru creaturi care fac asemenea compromisuri nimic nu are valoare.nici macar viata unui om suferind. Ei nu au repere, nu au educatie, nu au bun simt, dar au multa obraznicie, dispret pentru oameni, pentru viata! Lor sa le fie bine, restul nu merita sa traiasca.asa gandesc, din pacate!intelegi?
Raspunde

Razvan

Acum 3 ani

Parchetul o deschis dosar penal.
Raspunde

Hipocrat

Acum 3 ani

Soacra mea a decedat in spital in decembrie. Cred ca acea buni de care se pomeneste in articol este chiar ea. Sotia mea vorbea la telefon, pana sa o transfere la ATI si spunea ca au legat-o. Nu puteam sa cred, dar acum imi dau seama ca totul era adevarat. Bijuteriile ei sunt si acum tot in spital. Ni s-a spus ca in ATI nu a ajuns cu nicio bijuterie. Este groaznic! Ma gandesc totusi la juramantul ce l-au depus acesti oameni.
Raspunde

Dana Vasile

Acum 3 ani

Bravo Alin Bratu, ceea ce faci tu este jurnalismul adevărat!
Raspunde

Alan

Acum 3 ani

M-am născut în Sibiu și am locuit acolo 23 de ani. Locuiesc in Australia de 20. Romania E un coșmar real pentru cei rămași în urmă. Mai bine străin într-o țară unde străinii te tratează cu infinit mai multa omenie decât în propria țară unde te omoară cu zile. Și Hitlerica Iohannis a debitat că el crede că toată lumea s-ar lămurit că fără vaccin nu se mai poate ai că trebuie să fie obligatoriu. Am votat PNL toată viața mea cat am fost in România și de aici tot PNL dar pe Hitler asta și PENALII lui nu l-oi mai vota vreodată.
Raspunde

Popdan

Acum 3 ani

Inafara de cei care lucreaza pe o gramada de bani acolo sunt vinovati si directorii spitalului! Exista si director medical si general, care lucreaza pe si mai multi bani. Sunt habarnisti ? Nu! Sunt complici! Rata deceselor este IMENSA!
Raspunde

Sibian

Acum 3 ani

Bine ca plătim zeci de milioane pe an contribuții la sănătate. Bani aruncați pe apa sâmbetei. Cel mai trist e ca toți cei care au murit aveau asigurările plătite la zi și asta o fost mulțumirea.
Raspunde

D.S.

Acum 3 ani

Felicitari D-le Bratu pentru articol! Felicitari si celui care a facut dezvaluirile. Un articol cutremurator. Sper ca cei vinovati sa plateasca cu libertatea.
Raspunde

Elfriede Nau

Acum 3 ani

Bähh iohanisse, tu trebuie sa stai la parnaie impreuna cu tot guvernul tau, pentru ceea ce ai creat cu ei impreuna in spitalele din Romania. Uita-te mäh, ce ai facut din Spitalul Judetean Sibiu: Un loc de Massenmord si Völkermord... genocid mai pe romaneste. Hai citeste aici iohanisule, prin ce dezastru trece tara si tu ne urezi noua femeilor La multi ani in timp ce noi suntem in inchizitie si lockdown?.. Ureaza-ne mai bine libertate si desfiinteaza cu guvernul tau tot lockdownul. No, tulaiii ce de pupincuristi si lingai de kururi misuna pe aici... Daca ajungau ästia pe la ATI la Spitalul Judetean Sibiu, nu mai aveau "norocul" sa vada ce cur linge si pupa...
Raspunde

Ana

Acum 3 ani

Sunt ingrozita de aceasta marturie, daca este adevarata, atunci am fost o mare naiva. Comparatia cu Clujul este cu adevarat revelatoare 1% din cei internati au supravietuit fata de 13% in Cluj ? In conditiile in care Clujul a avut mai mult de triplu ca numar de pacienti internati. Cifrele astea cu siguranta nu pot fi false si diferenta este imensa si sta dovada acestor acuzatii. Asteptam raspunsuri, va rog continuati acest articol, oamenii sa vorbeasca ...
Raspunde

Luca

Acum 3 ani

Managerul Spitalului Judetean este foarte competent . A fost chiar director adjunct la societatea de Transport in comun din Medias ! Sigur va rezolva toate problemele ! Cand aud cuvantul INTERIMAR , imi dau seama care este nivelul de competenta ... :-(
Raspunde

Gionny

Acum 3 ani

Tu vorbesti serios !?!?! Ca na, nu e ok acuma sa radem tot, ca la revolutie, ca ai vazut unde am ajuns....dar daca este chiar adevarat ceea ce zici tu, atunci .....E INCREDIBIL !!!!
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Luca, Este bine.pacientii au sigur "ultimul transport" asigurat. Adica au pus un camionagiu ca si manager de spital? Haide ca asta e cea mai traznita chestie Pe care o fac politicienii. Si voi va asteptati sa va mangaie pe crestetul capului ? Oameni buni, revoltati-va!
Raspunde

Rosu

Acum 3 ani

"Sunt convinsă că acea femeie a murit de vie. Și altă femeie, și alți bărbați. Ei practic nu mor de COVID, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați”, mărturisește Domnul S.." Daca Domnul S. este convinsa..... DOAMNA S. va fi judecata laolalta cu ceilalti. Daca povestea-i adevarata.
Raspunde

Gionny

Acum 3 ani

Sincer nu cred ca va fi judecata/judecat, pentru ca oamenii vor iesi in strada si nu vor permite asa ceva. Chiar daca sa zicem ca are si ea/el o vina, trebuie iertata, pentru ca este singura care a avut curajul sa vorbeasca, sa demaste ceea ce se intampla. Daca nu vorbea ea/el erau omorati atatia in continuare, practic prin gestul ei a salvat foarte multe vieti ( SA SPERAM ). EA ESTE ADEVARATA EROINA A SISTEMULUI !!!!
Raspunde

Anca

Acum 3 ani

Mama mea a fost internata la Sibiu la începutul luni Ianuarie 2021 cu o ciroza hepatica a fost operata doctorul a zis ca este bine dar ca sa vezi după operație la câteva zile a luat covid și a și murit ....trăiesc cu impresia ca a murit cu zile ,după operație dormea mult ,nu mai vb la tel nu mai vedea bine iar angajați spitalului se comportau groaznic nu mi-a zis ea ci colega ei de camera ...mama a fost internata pe secția chirurgie 2 .Sunt dezamagita de aces sistem .Am venit de la Tulcea sa o vindec pe mama mea și am adus-o in sicriu .
Raspunde

Adriana

Acum 3 ani

Dumnezeu sa le odihneasca sufletele chinuite de durere! Singura lor mangaiere si nadejdea noastra. Tragic! Deprimant! Ingrozitor! Nici pe front nu s-a lucrat asa. Ba dimpotriva, de pe front avem sfinti asa cum este Sfantul dr. alCrimeei Luca si alti doctori fara de argint. Acestia de azi, nu toti dar majoritatea, nu mai stiu de mila, de compasiune, de jerfa, vor sa-i adoarma pe toti ca sa fie liniste in salon. Apoi, direct in sacul negru cu fermoar. Nu se gandesc oare ca vor da socoteala pt fiecare suflet in parte care putea fi salvat?
Raspunde

Olivia

Acum 3 ani

https://r3media.ro/marturia-cutremuratoare-a-unui-pacient-internat-la-ati-pentru-covid-sechestrat-printre-mortii-vii/
Raspunde

Guvernul ucide

Acum 3 ani

Declararea unei false pandemii nu ar fi fost posibila fara un numar minim de morti. Cei din spitale sunt platiti cu bani grei. Un doctor care ucide, incaseaza minim 20.000 lei lunar. O asistenta in jur de 10.000 lei. Acestia sunt de fapt niste criminali, care se ascund in spatele unui ordin sau al unui protocol. Tratament pentru Covid exista. Dar nu se administreaza. Vrei sa ucizi legal? du-te in sectiile ATI la bolnavii de covid! Ce s-ar intampla daca numarul de internati la ATI ar scadea? ar scadea si sporurile si salariile personalului medical! Deci e bine ca numarul de morti sa fie ridicat! LA fel producatorii de vaccinuri fac profituri uriase. https://r3media.ro/posibil-vaccin-impotriva-covid-19-sabotat-deliberat-de-autoritatile-germane/
Raspunde

Eu

Acum 3 ani

Este ca o Industrie pe profit... .... partea cu autopsia... Etc servicii funerare.... Bani siguri! .. Doar vedem ce masinii, cate imobile au si unde isi fac concedii... Nu cred ca va face nimeni lumina!!!!!
Raspunde

Hd

Acum 3 ani

Va rog din suflet sa publicati protocolul de functionare al undei sectii ATI ce drepturi are bolnavul, apartinatorii si pers sanitar. Va mai rugam sa urmariti desfasurarea activitatilor de la spitalul Sibiu. Trebuie sa se schimbe ceva...chiar daca sunt unii care spun ca oamenii s-au vindecat..incep sa cred ca a fost sansa lor...nu ca personalul medical ar fi facut ceva iesit din comun. A fi bolnav nu inseamna a fi batjocorit! Deschiderea unei petitii ar fi salutara.
Raspunde

Mica

Acum 3 ani

Nu exista drepturi in pandemie, nu ati citit ?
Raspunde

ProLife

Acum 3 ani

“Niciodată nu am crezut că noi, oamenii, ne omorâm între noi.” ne spune această doamnă (e o EA dacă citiți cu atenție) Ei, tocmai asta e, de când e lumea - homo homini lupo. Și totuși, domnule S, puteți și TREBUIE să faceți mai mult!
Raspunde

Andrei

Acum 3 ani

Las si eu aici doar doua exemple pe care le cunosc PERSONAL: 1. Tatal unui prieten al meu face infarct acasa. Cheama ambulanta, e dus la spital si internat. A stat trei saptamani in spital, timp in care: a primit 0 (ZERO) medicamentatie pt infarct. Nimic, zero pastile, zero tot! Nimic de inima, nimic de niciun fel! In schimb in cele trei saptamani cat a stat internat i s-au facut, ATENTIE, nu mai putin de 14 teste pt Covid. Ireal asa ceva! 2. Baba de 83 de ani de la mine de pe scara. La fel face infarct acasa, e chemata ambulante. O duce la spital, test Covid ziua 1: negativ, test Covid ziua 2: negativ, in ziua 3 moare baba, test Covid: pozitiv. Cauza mortii: Covid! CAT MAI AVETI DE GAND SA INGHITITI ROMANI INAINTE SA VA TREZITI??? PS: doar sa nu fiu inteles gresit. Bineinteles ca e pandemie, bineinteles ca trebuie sa avem grija si sa ne protejam sanatatea, eu personal o sa-mi fac chiar si vaccinul pt ca am incredere in cei care l-au dezvoltat. Dar de aici e cale lunga pana la faptul ca astazi Covidul a ajuns unica boala de pe pamant sau ca suntem manati ca niste vite proaste cu fel de fel de reguli si restrictii, doar ca sa se simta unul si altul Comandanti supremi ai Actiunii sau ca sa poate ei fura in liniste. TREZIREA!!!
Raspunde

Dan

Acum 3 ani

Andrei, bine punctat. Cifrele mortilor de covid sunt umflate cu pompa pentru a speria populatia, pentru a justifica dictatura medicala ce s-a implementat. O singura problema, insa, in rationamentul tau. Daca stii ca cifrele sunt falsificate, daca stii ca pandemia nu este reala, ci doar propaganda pentru instaurarea disctaturii medicale, cum mai poti sa spui ca ai incredere in cei care au planificat tot acest scenariu si vor sa injecteje populatia cu niste substante experimentale pe baza de mRNA, nanotehnologie si inginerie genetica? Cum poate cineva sa mai aiba incredere in sistemul lor de propaganda, cand evidentele demonstraza pas cu pas ca totul este o mare farsa. Mai poate crede cineva ca guvernele vor binele populatiei? Ca politicienii sunt plini de empatie si grija pentru populatie? Cat de naiva poate fi aceasta populatie sa mai creada vreun cuvant din ce spun politicienii?
Raspunde

Gheorghe

Acum 3 ani

Toata orchestrarea aceasta este facuta la nivel mondial, organizatia mondiala a sanatatii, ea a dat procedurile acestea. VINOVAT NIMENI, veti ramane surprinsi de rezultatul anchetei, se va pierde pe parcurs.
Raspunde

Popescu George

Acum 3 ani

Spitalul Judetean este focar de covid si nici nu recunosc. l-am internat pe bunicu cu o urenta cardiaca si a luat covid din spital (la internare testele au fost negative, la fel in primele zile). A scapat de infarct , mutat la infectioase, apoi la ATI. Dupa 3 saptamani ni l-au dat in sac
Raspunde

Giig

Acum 3 ani

Cand ati primit la sibiu toata pleava medicinei nationale, cand in ultimii ani s-au aciuat toti retarzii sudisti, (fie medici, fie asistente), cand unii transferati la facultate la sibiu (care erau coada in alte centre) aici au terminat printre primii, nu ne mai mira! Sibiul a fost distrus de mentalitatea celor care s-au aciuat aici in ultimii 15 ani! Nu a mai fost nimeni sa le dea peste nas, nesimtirii lor native, si asa si-au luat nasul la purtare, au vazut ca cu papagalul merge si nativii nu-si mai bat capul cu ei!
Raspunde

Hipo Crat

Acum 3 ani

Cred că facultatea de medicină ar trebui neapărat desființată. Cei din sud pot merge la Craiova sau la București, moldovenii la Iași. Ardelenii au deja două facultăți de medicină cu tradiție, la Tg. Mureș și la Cluj. Nu mai era nevoie de o alta. Trei facultăți de medicină pe o distanță cam mică, totuși. Și care-i cea mai slabă dintre cele trei ? Eu mă gândesc să-mi fac un abonament la serviciile de sănătate la Brașov sau Tg. Mureș, evitându-le pe cele locale, unde calitatea lasă de dorit.
Raspunde

Pmv

Acum 3 ani

In toate spitalele e asa , da , generalizez ,si nu imi pare rau ca o fac.Recent persoana din familie internata in spital suport covid,oras municipiu, internare 7 zile. In cele 7 zile nu a intrat nici un medic in salon, nu exista vizita de zi /de seara si asta in conditiile in care toti cei inernati au test negativ. Li s-au facut analize pe care dna/dnul doctor le interpreta (not) de la distanta. A iesit la fel din spital, cu aceeasi manifestare a afectiunii, fara diagnostic. Cu un brat de analize analazite interpretate la misto de la distanta. Iti dai seama ce trai nineaca pe doctorii din sppitalele suport covid.Daca acolo e asa, imi dau seama cum e la bietii pacienti care intubati/sedati fiind nu se pot apara de abuzuri sau de indiferenta cadrelor medicale.
Raspunde

Florin Neag partas la crime

Acum 3 ani

Iata ce declara acest politruc nenorocit la Antena3 " Vreau să vă spun că am fost personal costumat şi îmbrăcat cu protecţia necesară în zona roşie a ATI-ului din Spitalul Judeţean şi dotarea şi modul în care oamenii se comportă în această secţie a spitalului mi s-a părut una peste limitele la care te-ai aştepta în sistemul sanitar din România. " In aceste conditii esti un CRIMINAL in rand cu cei de la ATI din Sibiu. Sa speram doar ca nu fac si neamurile tale Covit. Cum o sa il tratezi pe domnu Langa? Ar fi o lovitura mult prea mare pentru amanta, nu?
Raspunde

Gabriel Toma

Acum 3 ani

Am trecut prin clipe asemănătoare spre identice. Spitalizat 32 de zile, intubat de două ori, de ambele dți mi-am scos tubul singur. Resuscitat de trei ori... Doar locul faptei este ATI Lețcani, spitalul modular construit lîngă Iași. Am supraviețuit însă, contrar previziunilor celor din sistem, care îmi dădeau undeva la 2,5% șanse de viață... Cei 0,5% m-au salvat... :) Lăsînd gluma la o parte, am fost legat de pat două spre trei săptămîni, aveam niște mîini imense, cum se văd cele din foto. Am urlat ore în șit după apă, nimeni nefiind acolo să îmi dea. Lagăr de exteminare, nu spital... Confirm pe piele mea, tot ce scrie domnul S.
Raspunde

Lost in Loft

Acum 3 ani

Unde sunt câinii de pază ai democratiei ?? unde e actualul Ss Roman Cristian de la pneumo ? cel care a facut poteca de la spital unde are salar 20.000 net la sediul PSD cu lozinci de 3 lei... #vavedem din Sibiu ?? daca era Spinean manager acum era rastignit in Piata Mare ! incompetenta ucide !!!????
Raspunde

Laura

Acum 3 ani

Este foarte adevărat ce a a scris.Si pe tatăl meu l au omorât în Spitalul de la Suceava.
Raspunde

Pancu

Acum 3 ani

Astia sunt eroii în alb??? Nu le ajung sutele de milioane? Criminali nenorociți. Dumnezeu va vede. Veți plati chiar dacă aici pe pământ sunteți mici dumnezei. Rușine! Tot respectul pt cel care a dezvăluit.
Raspunde

No name

Acum 3 ani

Cati oameni au murit numai din cauza Covidului?
Raspunde

Gicu

Acum 3 ani

Criminali odiosi, atat cei rezidenti (toate specializarile, inclusiv stoma etc) cat si cei angajati! Toti cei care ati stiut ce se intampla acolo si nu ati facut nimic, sunteti niste criminali! Niste non oameni, niste cadavre ambulante! Sper ca toti sa fiti judecati si condamnati pentru genocid! Banii v-au luat calitatea de om, animale odioase!
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Gicu, Pacientii covid au murit in ATI, daca au fost si alti medici care au stiut ce s-a facut acolo si au tacut, ei bine, ei sunt complici.complicitate prin tacere.e ca si cum vezi ca un vecin al tau si-a o.orat copiii si taci.nu spui de teama. Asta se numeste complicitate prin tacere. Si nu cred ca au avut un plan sa le faca felul.pur si si.plu NU LE-A PASAT de ei, nu i-au ingrijit, nu le-or fi dat tratament. Adica i-au "tratat" cu sedative extrem de puternice si cam atat.sau le-or fi dat si oxigen dat la maxim ca sa faca edem cerebral.

Raspunde

Stefi

Acum 2 ani

Păi cum să sufle ceva din interior dacă i-a pus Arafat la începutul pandemiei să semneze că nu vor vorbi cu presa si ca nu vor divulga protocolul de tratament?? Au semnat ca in caz contrar sunt conștienți că pot face închisoare. Si ce s-au gândit? Hai sa semnez ca imi trebuie salariul și daca mai mor din oameni, asta e.
Raspunde

Victor

Acum 3 ani

Felicitari pentru curajul de a scrie acest articol, si continuati sa urmariti si sa presati subiectul, va rugam!! Acesta e jurnalism adevarat, cel care ne arata problemele asa cum sunt ele, si cere cu voce tare solutii. Foarte rar vedem asa ceva la noi. In toata aceasta oroare dezvaluita de articol, macar acest castig - jurnalism adevarat si curat, si o voce care lupta pentru noi, oamenii de rand!!
Raspunde

Mengele era mic copil

Acum 3 ani

Acesta poate fi inceputul sfarsitului pentru mascarada criminala, intretinuta cu cinism, de un an de zile, de catre hienele din mass-media. Trebuie doar sa mai iasa 2-3 asistenti/medici (cu dorinta de a-si spala din pacate), care sa confirme aceste practici criminale. Apoi, sa curga zecile de mii de plangeri, pentru zecile de mii de oameni omorati cu sange rece, in spitale. Apropo, astia sunt "specialistii" si "expertii", care ne impun noua masti si vaccinare, fara nicio baza stiintifica???!!! Cei care ucid, sunt doar niste criminali, totusi.
Raspunde

Alexandra

Acum 3 ani

Condoleante familiilor care au pierdut pe cineva drag.Am citit in presa ca in Italia rudele decedatilor declarati morti de COVID s au reunit/ constituit ca parte vatamata, ceva de genul, si au cerut deshumarea pentru autopsia rudelor, cu suspiciuni asupra actului medical.Asa ar trebui facut si la Sibiu daca sunt suspiciuni.daca sunt mai multe persoane este mai greu sa le inchizi gura la toti.trebuie si o echipa de avocati f buni si inimosi.Doamne ajuta.
Raspunde

Aura

Acum 3 ani

Asta se întâmplă în toată țara, nu doar la Sibiu.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bn

Acum 3 ani

Cred ca acuzațiile trebuiesc investigate, nu este ilegal ce spune și doamna e cam paralela cu medicina, face greșeli grave și își dapaseste competentele.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Bn, ba are cunostinte medicale. La Clostridium (care se transmite si pe cale fecal orala, dar si de la anumite antibiotice) a gresit putin.dar eu cred ca are experienta in meserie, spune unele lucruri foarte amanuntit si foarte exact.asadar, nu este pe langa. Eu chiar cred ca este adevarat. Crezi tu, ca toti care povestesc ACELEASI LUCRURI, or fi mincinosi sau nebuni? Eu CRED .sa te fereasca Dumnezeu sa ai pe cineva care ajunge in acel spital.acum cred ca in orice ATI de acolo procedeaza la fel.
Raspunde

Plan Demic

Acum 3 ani

Se știa ,azi a devenit oficial planul de eugenic . O singura remarca : medicii (pionii ) sunt de vina in totalitate , nu sistemul
Raspunde

Opinie

Acum 3 ani

Cred ca ar fi cazul sa mai iasa la iveala si alte lucruri. Doctori din sistemul sanitar din Sibiu cu salarii de zeci de mii de lei care in continuare isi trimit pacientii la privat pentru a mai suge din banii oamenilor. Ce zici dnule Saceleanu? Operatie la stat si controalele la privat (5min 200lei la RMN diagnostica). Ce zici dnule ortoped Roman? Pre si post operatie la privat!! Nu mai gasesti un sef de sectie dupa ora 13-14 la spital. Garzi la domiciliu!? Si exemplele pot continua.Pana cand lacomia asta fara limite? Dnule ministru Voiculescu - aveti sansa sa faceti ceva acum!
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Opinie, da, ar fi o alta problema care nu este morala.aici este de vina legislatia. In Germania ai voie sa lucrezi ORI in privat , ca medic, ori la stat. Adica nu merge sa lucrezi 3-4 ore la stat, sa iei cateva mii de euro (pentru program de 8-10 ore/zi plus garzi), si sa iei inca alte cateva mii sa lucrezi si in privat. Cei care au asigurari private pot solicita sa mearga la consultatii private la Profesor, de pilda. Dar medicii din spitalele de stat de la Romania trebuie sa isi faca meseria pentru cei 6000 sau 10000 de euro pe care ii primesc. Si ar fi de bun sint sa nu isi mai bata joc de rezidentii buni. Nici de pacienti. Candva vor exista siteuri unde se vor da caluficative medicilor din Romania, asa cum exista si in Germania. Dupa mai multe commenturi nasoale , sa ma credeti ca vor fugi pacientii ca de dracu de medicii incompetenti si care se poarta si nasol. Iddea ca este un mic Dumnezeu daca esti medic este falsa. Modestia si profesionalismul , curatenia fizica, omenia...cei care vor sti sa se poarte cu semenii lor, ei vor ramane ca repere si valori. Mizeriile ajung...acolo unde le este locul. Fara grija. Iar candva toti cei care au murit de mana unora care au refuzat sa isi faca meseria cu onoare si respect, cu empatie, candva acestia isi vor gasi linistea stiind ca acei nemenici au platit.daca nu ei, copiii lor, copiii copiilor...TOT raul facut se intoarce foarte greu asupra lor. Am vazut cum vin lucrurile...esti nesatul dupa bani, omori sau provoci suferinte unor oameni, iti cladesti averi calcand peste cadavre...ei, asta nu-i place lui Dumnezeu. Dupa ce ai facut NUMAI rau, si iti primesti plata tu, sau cei dragi tie, te rogi la Dumnezeu si te intrebi de ce te-a lovit asa un necaz mare. De parca ai putea sa faci un targ cu Dumnezeu. Ai trait sa faci NUMAI rau si acum vrei ajutor divin! Ha ha ha
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Opinie, Indivizii aia au program de gravide?doar pana la ora 13-14 stau in spital?dar salariul il iau ptr 8-10 ore. De ce nu te duci sa ii reclami daca stii asta? Sa isi faca la stat program part time si sa primeasca jumate de salariu.restul sa isi ia de la privat, nu?
Raspunde

Opinie 2

Acum 3 ani

Desi incredibil de trist, un articol extraordinar de bun. Felicitari TS si in special asistentului erou. Luptati in continuare pentru dreptate si umanitate.Multumim!!
Raspunde

VANCEA DIANA MARIA

Acum 3 ani

Eu am sustinut de la inceput din martie din prima zi,inca dinainte sa declare criminalii starea de urgenta: scopul lor unic este vaccinul,iar in ceea ce priveste situatia spitalelor este clara ca lumina zilei.Daca si inainte de pLandemie se ucideau oameni fara nici cea mai mica urma de empatie,acum este mai rau.........este timpul si momentul perfect pentru crima perfecta.Totul dar absolut totul este pus in carca covid .Dementii /arhitectii acestei psihoze cunosc perfect natura umana,cunosc perfect psihicul uman si slabiciunile omului modern.Oameni nevinovati au fost ucisi cu zile,si nu vorbesc din auzite, ci din caz real.Tatal prietenei sefei mele a trecut prin calvarul vietii lui.....si ce sa vezi nenorocitele de la ATI sau mai bine zis sefa de acolo a asteptat plicul cu bani la sfarsit.Va putetti inchipui ce fel de specimeme se perinda prin spitale....astia nu sunt doctori sunt criminali cu acte in regula,si prin urmare este IMPERIOS sa faca puscarie pe viata!!! Au omorat mama cuiva,tatal cuiva,fratele/sora /fiul cuiva....putea sa fie oricare dintre mine si tine.......Din pacate oameni nenvinovati sunt ucisi si in aceste clipe,la ATI....si vor mai fi ucisi inca mult sio bine din cauza INDIFERENTEI mele,a tale......a TUTUROR!!! ADEVARUL trebuie spus chiar daca asta doare.Niciuna din toate atrocitatile comise nu erau posibile ,daca noi toti eram uniti, si nu ne lasam pacaliti de frica inoculata dinadins......FRICA prosteste,frica ucide spiritul omului,frica este arma perfecta contra unui popor si asa indobitocit de peste 30 de ani.Uniti putem face multe,dezbinati niciodata..........
Raspunde

Andrei

Acum 3 ani

Spitalul Județean este o nenorocire, o adunătură de politruci șpăgari sub oblăduirea Tătucului... O mizerie și o rușine pentru Sibiu și pentru o Românie Europeană.
Raspunde

Bogdan

Acum 3 ani

Astia sunt eroii in alb ? Nu s-au saturat de bani ?
Raspunde

Ioan

Acum 3 ani

Doctorii vor dovezi.......; Ei bine daca tot nu au nimic de ascuns ,montati camere de filmat +microfoane si in felul asta se va vedea cum isi fac treaba .Ce credeti vor monta camere de filmat ???? La toate salile de examene sa fie camere de filmat si aici unde tine de viata omului NU ?
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Ioan, sa se vada pe camere cum primesc plicul?
Raspunde

Sergiu Marginean

Acum 3 ani

Din pacate, mai multi angajati ai Spitalului Judetean Sibiu s-au plans de o serie de nereguli, intr-un cadru privat, dar le este frica sa vorbeasca de teama de a nu isi pierde locul de munca. Ma intreb cu ingrijorare si tristete, oare cat de raspandita este aceasta situatie, in tara dar si in lume
Raspunde

PIRV

Acum 3 ani

Vor vorbi cu procurorii, stati linistit. Spuneti-le sa nu minta fiindca adevarul va iesi la iveala pana la urma si vor face ei puscarie apoi pentru marturie mincinoasa!
Raspunde

Mica

Acum 3 ani

E ingrozitor ce citesc. Am mai citit despre un caz de la Arad, un tanar care a scapat cu infectie nozocomiala. Tanarului de 36 de ani i s-a confiscat nu numai tel mobil, ci si ochelari de vedere. CU CE DREPT ????
Raspunde

Ionescu

Acum 3 ani

Sunt convins aproape % că așa se întâmplă,cunosc o grămadă de povești de la oameni care si-au pierdut un membru de familie,un apropiat și care spun același lucru. Din păcate au murit cu zile!
Raspunde

Hadar Liviu Ioan

Acum 3 ani

De ce nu trimiteti acest material la parlament sa vada ,pentru ca le-au dat o gramada de bani lq doctori si asistenti si ei in schimb ce fac omoara oamenii in spitale.Sa le fie rusine nenorocitilor de doctori si de asistenti care nu le ie frica de dumnezeu ca roata se va intoarce o data si o data.Trimiteti acest material sa vad si presedintele tarii ce fac nenorocitii astia in spitale.Pacat ca nu e un Vlad Tepes acum sa i traga in tepe pe toti acesti nenorociti de la mic pana la mare.Vai de voi nenorocitilor ca nu veti scapa de pedeapsa lui Dumnezeu intr-o zi .Si atunci sa vedem cine mai omoara oameni in spitale.Nu aveti frica de Dumnezeu nenorocitilor.Chiar nu va e mila de bietii saraci oaneni.Toti asistentii si doctorii de acolo sunteti criminali de oameni .Nenorocitilor.In frunte cu toti cei mai mari in functii.Ar trebui luat masuri severe pentru voi.Sa nu mai existati pe acest pamant asa cum le faceti voi oamenilor aceia.Dar va veni judecata lui Dumnezeu si atunci sa vedeti nenorocitilor care si cine pe cine mai face aceste mizerii si fapte de strigat la cer.Pe voi ar trebui sa va puna legati de pat si sa va sedeze asa cum le faceti oamenilot aceia.Vai si amar de voi ,cand va veti afla la judecata lui Dumnezeu.Nu veti scapa de gheena focului .
Raspunde

Vet

Acum 3 ani

Rezultatul politicilor duse din 90 si până azi. Învățământul la toate nivelele s-a degradat continuu, spitale noi nu s-au făcut că nu sunt bani. Se iau spagi inca din facultate la examene, iau spagi si cand sunt ieșiți in pâine. La spital aproape toată lumea e pusă pe facut bani, gardianul ia banul sa ducă o sacoșă cu mâncare la un bolnav in complicitate cu asistentele sau infirmierele. Infirmiera ia si ea pt asternuturi schimbate la timp, curate. Asistenta pt mai multă grijă față de un pacient, poate chiar mai fura si materiale sanitare. Doctorul cu salariu de 6000 euro e nesatul si da de inteles sau chiar explicit cere dreptul, am dat si eu 200 euro,in conditiile in care am o leafă mult mai mică. Deasemeni dr mai poate incasa bani in privat folosindu-se de spital, de la companiile farmaceutice ceva compensații, vacante. Managerul masluieste licitatii, etc. Nu toti sunt la fel, e periculos sa generalizezi, trist e faptul ca procentul celor necinstiti depaseste cu mult 50%. Dar aici justitia nu cred ca va dovedi nimic, toti stiu sa-si acopere urmele prin inscrisuri imaculate. Articolul starneste o furtuna emoțională ce orbeste, trebuie putin filtrat conținutul. Dar nu sunt criminali, ci nepăsători, merge si asa!
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Vet, de la fimele Farma sunt trimisi medicii romani la congrese internationale, acolo primesc tot felul de avantaje ca sa le prescrie pacientilor medicamentele lor. Chiar daca au contraindicatii sau sunt altele mai bune decat ale lor, daca au avut avantaje gen plimbari scumpe prin toata lumea, ce crezi ca vor recomanda pacientilor? Este un mod in care firmele Farma "cumpara" in acest mod niste persoane care....ajung sa faca orice...pentru aceste avantaje. Tot lipsa de moralitate si de educatie. Zic eu. Nu crezi?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dan

Acum 3 ani

Oameni buni: "Un om pe care îl intubezi și face edem pulmonar, face din trei cauze: ori când l-ai intubat i-ai atins pleura, ori pentru că el a fost intubat și resuscitat." Ca sa atingi pleura la intubare trebuie sa perforezi plamanul - pacientul in cauza nici nu va avea timp sa faca edem pulmonar. Cautati va rog pe google tipurile si cauzele edemului pulmonar, ca sa nu ziceti ca pun de la mine. Omul asta este incoerent, nu are habar de anatomie si medicina. Rusine jurnalistilor care au publicat o asemenea mizerie
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Dan, daca perforezi pleura ii faci pneumothorax pacientului.nu edem.vezi ca incurci grav borcanele.
Raspunde

Vali

Acum 3 ani

Cutremurator... Statisticile nu mint, indiferent ce balmajesc aia de la ATI sau din conducerea spitalului. 13% fata de 1,5%, in conditiile in care ai pacienti mai putini, nu este si n-are cum sa fie o intamplare si nu se poate explica/justifica in niciun fel care sa convina conducerii spitalului. Trebuie montate camere de luat vederi, criminalii astia trebuie supravegheati continuu, iar inregistrarile video folosite ca probe in justitie. Cel/cea care a vorbit o sa salveze mai multe vieti decat au salvat criminalii din ATI de la inceputul pandemiei! Ii iau de langa familii, lipsesc apartinatorii de orice parghie, orice informatie si orice mijloc de a comunica cu bolnavul pentru ca deja bolnavul e condamnat, ramane doar sa fie executat in liniste si departe de ochii lumii. Sper sa existe un iad special pentru medicii si asistentele descrise in articol.
Raspunde

V

Acum 3 ani

dezvaluirea lui peste. ca sa vezi nimeni nu stia ca sistemul sanitar e varza! desigur e din cauza sedari si legarii, in rest totul era bine si frumos. aaa... parca era un ortoped ce se saturase sa opereze cu patentul, dar asta era demult nu se pune. pacienti din ati sunt legati de pat si sunt sedati si e catatstrofa? pai nu stau cate doi in pat ca in alte sectii? boierie! au sedative? nu trebuia sa faca familia traditionala vizita la farmacie de peste drum pentru medicamente?
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Vali, acum este tarziu cu montstul camerelor.raul facut ramane bun facut, nu exista nici dovezi concrete. De acum inainte, pentru cei care vor mai avra curaj vreodata sa mearga la acea infundatura de spital, caruia ii face reclama un user de aici! Sa ii dorim lui si familiei lui "sejururi" multe si repetate lui si familiei lui.daca va pierde pe cineva drag din cauza lor, va gandi si simti cu siguranta altfel. Ide3a este ca au murit multi CU ZILE, iar de cercetat penal nu este nimeni cercetat, pentru ca niste golani de la guvernsre au avut grija sa ii acopere. Ia sa fi stiut animalele acelea ca vor raspunde penal? Cum or sa raspunda cei care au facut averi din PANDEMIE? cat de nenorocit sa fii,ca om, de nenorocit si de lacom, sa faci bani pe suferinta unor muribunzi? Cat de lipsit de caracter , cat de MIC SI DE ORDINAR sa fii?
Raspunde

Andrew

Acum 3 ani

Sunt in presa/TV - pentru cine se uita la DiGi24 nu la Antene ... Dar, sunt cam degeaba. Suntem vinovati toti mai mult sau mai putin. Nepasare, delasare, spaga (cati nu dati sau nu ati da sa va rezolvati o problema? ..) etc. Cand o sa fie modificata constitutia (legi dure, fara CCR, fara numiri politice), dand in politica or sa fie oameni patrioti, demni, onesti, cu dorinta de a face ceva pt. tara lor, cand lumea nu o sa mai dea spaga, sa se bage in fata altuia, cand in timpul inundatiilor omenii nu or sa mai stea sa astepte sa faca ceva statul ca nu e treaba lor, cand politia o sa termine "clanurile" sustinute si ele politic, cand o sa intelegem diferenta intre credinta si absurditatea preotilor (mai ales cei cu functii inalte), cand nu o sa mai votam niste tate, misogini si octogenari sa ne reprezinte in parlament, cand politia o sa-si faca treaba si justitia nu o sa le dea drumu' ...poate atunci o sa vedem si schimbari... Felicitari pt. articol.
Raspunde

Vali

Acum 3 ani

@Andrew De acord cu faptul ca toti suntem vinovati si ca toti trebuie sa ne simtim vinovati pentru tot ce se intampla in jurul nostru. Tot ce spui dumneata se rezuma la Educatie. Din momentul in care o sa avem un sistem de educatie adevarat (in care sa nu se poata fura si care sa implice ca nu poti termina liceul daca nu stii unde se pune cratima si cum se face acordul dintre subiect si predicat) din momentul acela ne mai trebuie 20-30 de ani si o sa avem o populatie capabila sa inteleaga prevederile unei legi si sa o aplice in spiritul si nu doar in litera ei. O populatie capabila sa traisca fara sa fure, fara sa aspire la diplome false, cetateni care nu te lasa sa mori daca treaba lor e sa te tina in viata. Cetateni care citesc mai mult decat scriu. De acolo trebuie inceput. Un om educat n-ar face ce e descris in articol decat daca-i psihopat, adica defect. NU omori oameni doar pentru ca nu te pot prinde si esti "acoperit de lege", nu-i omori pentru ca-ti sunt indiferenti, nu-i lasi sa moara in chinuri ca sa ai o noapte linistita in garda. In alta ordine de idei: nu inteleg de ce grupati tatele si misoginii cu octogenarii, sa stiti ca tampitii sunt tampiti de mici :) cand imbatranesc sunt doar niste tampiti cu mai multa experienta. Altfel spus: tineretea nu-i un merit si inseamna ceva doar pentru societatile de asigurari. Am vazut tineri si batrani tampiti, am vazut ticalosi de toate varstele si, cu parere de rau, am vazut comunisti/marxisti cel putin la fel de multi printre cei tineri si printre cei batrani. Revenind la articol: sa nu va inchipuiti ca printre ticalosii din spitale sunt doar cetateni batrani pentru ca nu-i cazul. Ticalosia si prostia nu au varsta.
Raspunde

Lupos

Acum 3 ani

Si acum acesti oameni de bine vor sa ne faca vaccinarea obligatorie. . Vedeti cum am fost avertizati de acum 2 mii ani daca cautati darul_renuntarii_la_putere
Raspunde

Fane

Acum 3 ani

Criminali imbracati in halate albe, camulfati in combinizoane, totul mascat! Criminali cu legitimatii de killeri in serviciile speciale tradatoare ale romaniei, criminali gradati, criminali medici infectionisti militari !!! Statul roman isi extermina proprii cetateni, doar statul roman este o corporatie care are drept de viata si de moarte asupra propriilor cetateni! Si asta face acum! Au nevoie de muuuulti morti de "covid" pentru a justifica masurile anti-populare, anti-constitutinale, anti sociale, anti om, anti cetatean! CRIMINALI HIBRIZI CE SUNTETI! Speciali miliatari criminali ! Servicii de securitate tradatoare de neam si tara!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Elena

Acum 3 ani

Privatizarea sistemului de sanatate este singura varianta de a nu se repeta aceasta tragedie!
Raspunde

CNSB

Acum 3 ani

Conform raportărilor INSP (date publice, la îndemâna oricărui cetățean), în ultimele două luni am avut DOAR 2009 (❗️) cazuri de gripă comparativ cu 41059 (❗️) în același interval al anului trecut! Nici un deces confirmat cu virus gripal, comparativ cu 44 de decese în aceeași perioadă a anului trecut. Bravo, bravo, bravo România! Felicitări sistemului de sănătate românesc! Să mai spună cineva că e falimentar și nepregătit. Cum or trece știrile astea neobservate, e un mister. ❗️În săptămâna 22.02.2021 – 28.02.2021 au fost raportate la nivel național 8 cazuri de gripă clinică comparativ cu 5642 cazuri înregistrate în aceeași săptămâna a sezonului anterior. ❗️în săptămâna 28.12.2020 - 03.01.2021 au fost raportate la nivel național 15 cazuri de gripă clinică comparativ cu 487 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a sezonului anterior. ❗️În săptămâna 04.01.2021 – 10.01.2021 au fost raportate la nivel național 26 cazuri de gripă clinică comparativ cu 692 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a sezonului anterior. ❗️În săptămâna 11.01.2021 – 17.01.2021 au fost raportate la nivel național 6 cazuri de gripă clinica comparativ cu 1389 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a sezonului anterior. ❗️În săptămâna 18.01.2021 – 24.01.2021 au fost raportate la nivel național 15 cazuri de gripă clinică comparativ cu 3645 cazuri înregistrate în aceeași săptămâna a sezonului anterior. ❗️În săptămâna 25.01.2021 – 31.01.2021 au fost raportate la nivel național 9 cazuri de gripă clinică comparativ cu 7022 cazuri înregistrate în aceeași săptămâna a sezonului anterior. ❗️În săptămâna 01.02.2021 – 07.02.2021 au fost raportate la nivel național 22 cazuri de gripă clinică comparativ cu 7577 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a sezonului anterior. ❗️În sâptâmăna 08.02.2021 – 14.02.2021 au fost raportate la nivel național 60 cazuri de gripă clinică comparativ cu 6601 cazuri înregistrate în aceeași săptămâna a sezonului anterior. ❗️În săptămâna 15.02.2021 – 21.02.2021 au fost raportate la nivel național 48 cazuri de gripă clinica comparativ cu 8004 cazuri înregistrate în aceeași săptămâna a sezonului anterior. Sursa: Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. https://www.cnscbt.ro/inde.../informari-saptamanale/gripa...
Raspunde

Sb

Acum 3 ani

Hello, tanti PRESEDINTE CJ SIBIU Campean, unde te trezesti? Jurist Daniela Campean, din pacate pentru noi, de ceva timp(5ani) jurist, in caz ca nu stiati esti politician si conducatorul (managerul)CJ Sibiu, concentrati-va pe ceea ce trebuie sa faca managerii: planning, control, reprezentare, viziune, fonduri europene s.a.m.d. Dar am uitat, pentru asta ai nevoie de mai mult decat studii juridice, ai nevoie de : CHARISMA, REPUTATIE si TINUTA MORALA. PE ACESTEA NU LE AI , DANIELA CAMPEAN!!! RECUNOASTE SI IESI DIN SCENA...Rusine sa iti fie pentru felul cum ne minti, oricine asculta video ul ala de 17 minute unde INCERCI sa raspunzi intrebarilor reporterilor Turnu Sfatului isi da seama ca minti, nu iti trebuie cunostinte de nonverbal, se vede de la o posta...
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Sb, nu de Charisma este nevoie.eu cred ca de oameni profesionisti, buni gospodari, oameni CURATI, nu pusi pe pile sau politic. Politicienii (multi dintre cei de boi, de acum, de cand cu pandemia) sunt oameni analfabeti, care nu stiu limba romana, limba lor materna. Nu stiu sa scrie si sa citeasca corect in limba romana. Si-au luat bacalaureatul la 4o de ani.probabil ca tot cu pile.si si-au pus in functii niste creaturi care nu au nimic intre urechi. De aici problemele grave. Daca pui niste pitipoance in functii de conducere, sau pitiponci (am vazut si din aia pe la voi), ce poti sa le ceri? Ca ei NU POT. Abia daca au trecut de clasa a 6 a,;a 7 a . Cu limba romana sunt varza, cum sa ai pretentia sa stie sa iti citeasca un contract, o lege? Abia daca stiu sa se semneze, unii dintre ei...pe bune acum, si voi... Dar au unghiile lungi, au buclele facute si isi dau cu toata sticla de parfum o data.atat STIU, atat fac. Ah da, sa nu stati aproape de ele.ca put a transpiratie sigur. Avea bunica-mea o vorba "luxul si paduchii..." asa si ele.lux mare pe afara...da nu se prea spala
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Bogdan, NESIMTIREA SI INDIFERENTA nu se pedepsesc legal. Este bonusul lipsei de educatie, de civilizatie. Malpraxisul se pedepseste, da. Dat este greu de dovedit. Si sunt acoperiti de starea de urgenta, de lipsa reclamatiilor apartinatorilor. De faptul ca nu s-au facut expertize medico-legale....eheheeee!s-au acoperit golanii, ce crezi tu? Puteti dovedi cu martori doar,da. Ca nu si-au facut meseria, ca nu au intrat la pacienti. Ca nu le-au dat medicatia corespunzatoare. Asta se dovedeste din fisa medicala. In rest, doar ceea ce se poate dovedi se poate (eventual) pedepsi.din pacate! Sa stii ca si eu m-as bucura mult sa vad ca cei care nu si-au respectat juramantul, nu vor scapa nepedepsiti.ma tem , insa, ca vor scapa.vor ingrosa obrazul si vor merge mai departe, iti spun eu...

Raspunde

Dan

Acum 3 ani

Protocoalele de la OMS sunt criminale. Ei au dat directive pentru intubare si nu pentru tratament. Tratament exista. Medici din SUA au vorbit de hidroxiclorochina si de ivermectina. Nici un pacient nu le-a murit, dar au administrat TRATAMENT si au ignorat protocoalele si recomandarile conducerii. Au fost concediati pentru administrarea tratamentului, pentru ca nu au respectat PROTOCOALELE criminale. Vinovatii pentru ceea ce se intampla in intraga lume, sunt cei care au facut aceste protocoale si cei care le-au impus ca reguli in spitalele covid. Oamenii au murit cu zile din cauza acestor protocoale. Acum tapii ispasitori sunt medicii si asistentele care le-au aplicat. Foarte bine. Dar ca si in procesul nazismului, platesc doar cei marunti. Marii smecheri care au orchstrat aceasta crima scapa. Ar trebui ancheta in toata tara si trasi la raspundere toti, de la ministrul sanatatii, la Arafat, Streinu Cercel si gasca lor de criminali. Vede cineva imaginea de ansamblu? Sau nu putem vedea padurea din cauza copacilor?
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Dan, Ivermectina are efecte secundare urate.OMS este doar o alta "organizatie" care da foarte multi bani unor smecheri. Cat despre profesorii romani mentionati, daca ar fi stiut carte, ar fi incercat ei scheme de tratament, nu ar fi intrebat colegii din EU.de ce nu au stiut ei sa foloseasca steroizi, antibiotic...erau medicamente la indemana. Nu le ceri sa foloseasca antivirale nestiute.dar ca medic incerci medicamente, incerci sa salvezi vieti , nu stai cu mainile in san si oamenii iti mor ca mustele. INCERCI sa faci tot ce este omeneste posibil.OMENESTE
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Dan, Fiind un virus nou nu s-a stiut ce schema de medicamente sa se aplice. Virusul este si extrem de contagios.oMS este doar o organizatie unde iau niste smecheri salarii foarte mari. Despre medicii din Romania, acolo as spune ca NUMENI nu i-a oprit sa incerce sa administreze steroizi (cortizon) , antibiotic, si ale medicamente deja existente pe piata. Ce gasesc eu foarte NEPROFESIONIST si la cei despre care tu ai scris, este faptul ca, au asteptat mura in gura tratamentele date de colegii din alte tari, cand puteau incerca ei singuri anumite medicamente, in functie de simptomele pe care le vedeau la pacienti. Acum eu nici nu scuz pe nimeni, nici nu laud pe nimeni, dar , macar dr strainu cercel a incercat sa faca ceva sa isi ajute pacientii. Cel putin nu a fugit de ei...cum au facut-o multi alti medici , care i-au "tratat" cu indiferenta pe pacientii lor. Cat despre hidroxicloroqina , pot sa iti spun ca este un medicament care are efecte secundare foarte grave si ca s-a folosit doar putin, experimental, la inceput.as crede ca multi pacienti care erau in stare grava si au primit hidroxiloroquina, ar fi putut muri si de la acest mediament foarte greu tolerat de organism. Despre mult discutata ivermectina , si acesta este un medicament care provoaca alergii si soc anafilactic. Pacientul trebuie urmarit foarte atent dupa ce ii admunistrezi o anumita medicatie. Si chiar nu a fost personal suficient pe nicaieri. Se tin in continuare posturile blocate in spitale. Ptr cine le-or tine, oare? Pentru pile? Vor sa angajeze, pe pist de medici, manichiuriste, soferi de tir?
Raspunde

Bogdan

Acum 3 ani

Declaratiile care au ajuns in presa sunt adevarate,cunosc date atat din interiorul anchetei pe care o desfasoara parchetul cat si din interiorul sectiei de la asistente - ati,seful de sectie Sava cat si coordonatorul sectiei ati covid doctorita Codru sunt direct responsabili si raspunzatori pentru ceea ce s-a intamplat prin neexercitarea atributiilor din fisa postului,nesimtire ,indiferenta ei nu intrau pe sectie cu lunile,trimiteau doar rezidentii...si de aici dezastrul la care s-a ajuns,cifrele nu mint niciodata ,cei 75 % de pacienti morti le-au platit salariile de mii de euro si sporuri,prin contributiile la sanatate .
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Bogdan, salariile si le iau de la toti care platesc asigurarile de sanatate.Mai exact de la fiecare roman care munceste sau a muncit. Ideea este ca, din momentul in care multi dintre medicii din sistemul public de stat au primit un post pe pile (adica fara sa i se cuvina in mod onorabil, in functie de notele de la rezidentiat...etc), as spune ca asa o persoana nu prea ar avea multe scrupule sa se poarte frumos cu pacientii. Vin medici din Romania, tineri multi, care aici fac cariere frumoase.si povestesc ca profesorii din Romania nu vor sa ii invete nimic , isi bat joc de ei punandu-i sa scrie sute de formulare, in loc sa ii invete meserie. Spun ca ii muncesc 100-120 de ore pe saptamana fara sa fie platiti...etc.ei ar trebui sa fie la patul pacientului.eu asa am facut medicina aici.altfel NU AI CUM SA INVETI, decat practicand.cu pasiune, sacrificiu , cu drag de carte, cu drag de oameni. Uite, acel asistent care face dezvaluirile, acela este un OM, are constiinta si are si caracter. Dar se teme de repercursiuni, din pacate. Daca ar avea mai multi curaj sa spuna, ce bine ar fi! O sa ii transmit pe aceasta cale, ca NIMIC NU RAMANE NEPLATIT . Tot raul pe care il faci CU INTENTIE, se plateste! Exista un Dumnezeu, indiferent cat de infailibili se cred cei care au facut atrocitati. Iar adevarul , el va iesi ORICUM la iveala. Nu poti sa fii un barbar, un salbatic, sa stii ca au murit oameni ptr ca tu nu ti-ai facut treaba cum trebuie, ca ai fost indiferent si incompetent, si sa scapi! Este doar o ILUZIE!Totul se plateste.curaj celor care au mai facut filmari, celor care chiar sunt meseriasi, curaj sa iasa si sa povesteasca public.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

CNSB, cazurile de gripa cat si cele de infectii gastro-entero au scaut mult in 2020 -2021 datorita masurilor luate (stat in casa, inchis restaurante, masuri de izolare, masuri de igiena drastice) . Ele se monitorizeaza oricum, dar, in situatia pandemiei sunt irelevante, scazand drastic datorita celr enumerate mai sus. Desi nosocromiale va omoara mai tare pe voi, in Romania. Si faptul ca nu se raporteaza corect.
Raspunde

Mission

Acum 2 ani

Daca pui unui diabetic perfuzie cu glucoza, il dezechilibtezi.trebuie sa reglezi sa picure lent, sa ii dai tratamentul ptr diabet pastile sau insulina si trebuie sa ii reduci glucidele/carbohidratii din alimentatie.altminteri se decompenseaza diabetul si face hiperglicemie.daca nu il hidratezi corespunzator si nu mananca ceea ce trebuie, face hipoglicemie si intra in coma. Asadar , in special pacientii cu risc mare si boli asociate trebuie ingrijiti mai atent. INGRIJITI este cuvantul cheie! ATENT este al doilea cuvant cheie. Daca as spune de PROFESIONiSTI voi o sa ma intrebati precis, care-s aia?unde-s aia, ca vrem si noi! Pe cardiaci la fel.nu le dai tratamentul, se decompenseaza afectiunea cardiaca. In plus , regim alimentar fara sare.FARA SA II STRESATI PE CARDIACI, da? Fara sa ii suparati/enervati! Se aude ?Sibiul?Baia Mare? Bucurestiul? Deci recapitulam! (Si pentru rezidentii si medicii pe pile!) PROFESIONALISM, OMENIE, IGIENA, ATENTIE, GRIJA!PENTRU PACIENTII VOSTRI, DA DA! Nu lucrati cu pantofi, lucrati cu oameni si, mai ales, PENTRU OAMENI. daca nu ganditi si nu simtiti asa trebuie sa va schimbati meseria! apucati-va si voi de epilari definitive!de pilda...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus