Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

De ce a rămas Păltinișul fără curent și măsurile decise în urma ședinței de la Prefectură

De ce a rămas Păltinișul fără curent și măsurile decise în urma ședinței de la Prefectură

După ce o parte importantă din stațiunea Păltiniș a rămas fără curent electric la sfârșitul săptămânii trecute, fiind afectați atât turiștii cât și proprietarii de pensiuni, conducerea Instituției Prefectului a convocat marți o ședință cu principalii actori implicați.

Cauza principală a avariilor o reprezintă căderile mari de zăpadă, care au dus la prăbușirea unui număr mare de copaci peste liniile de curent.

La întâlnire unde s-au discutat aceste probleme au participat: Mircea Dorin Crețu - Prefectul Județului Sibiu, Lucian Trefaș – Inspector Șef, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu; Florin Benga – Director al ,,S.C. FDFEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud” S.A. Braşov - S.D.E.E. Sibiu; Tiberiu Drăgan – Director al ,,Transelectrica” Sucursala de Transport Energie Electrică Sibiu, Daniel Băluț – vicepreședinte al Asociației proprietarilor de pensiuni din Păltiniș, Dan Gherman - manager general, Arena Platoș; Andy Fazekaș - reprezentant Arena Platoș- Păltiniș; Codruța Cosma – Șef serviciu Monitorizare, Instituția Prefectului Sibiu și Daniel Cismaru – Instituția Prefectului Sibiu.

În cadrul ședinței s-au analizat problemele întâmpinate și cele care riscă să se repete, modul de intervenție în rezolvarea acestor probleme, cauzele care au determinat apariția acestora precum și factorii responsabili pentru prevenirea și rezolvarea acestora.

”Punctual, până în acest moment au fost înregistrate două tipuri de defecțiuni: una în 8 ianuarie 2021, dată de o pană de curent la nivel european și altele cauzate de ninsorile abundente ce au dus la avarierea mai multor linii de transport energie electrică. Datorită condițiilor meteorologice intervențiile au fost dificile, dar cu toate acestea menționăm faptul că stațiunea Păltiniș se alimentează din două rețele independente de energie electrică, iar în caz de avarii aceste se suplinesc reciproc”, explică Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Sibiu.

S-a constatat, de asemenea, că este nevoie de o colaborare interinstituțională pentru a putea preveni cu succes apariția unor avarii cauzate de căderi ale copacilor pe anumite trasee, astfel în perioada următoare se vor transmite către Instituția Prefectului județul Sibiu, toate traseele care necesită curățare.

”Ulterior, la nevoie se va aproba prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență intervenția rapidă de curățare a traseelor, cu sprijinul ocoalelor silvice și a Direcției Silvice Sibiu”, mai detaliază reprezentanții Prefecturii.

În urma ședinței, reprezentanții complexului de schi și snowboard Arena Platoș s-au arătat mulțumiți de implicarea autorităților, solicitând totuși un timp de răspuns mai rapid, în caz de avarii.

”Ne bucurăm că timpul de reacție din partea autorităților a fost destul de scurt, ne-am bucura dacă tot la fel de rapid s-ar găsi și pune în aplicare soluțiile pentru a evita astfel de situații pe viitor. În urma discuțiilor cu reprezentanții companiilor de energie, cu comandantul ISU Sibiu și reprezentanți ai Prefecturii s-a constat cauza penelor de energie electrică, și anume creșterea copacilor pe culoarul de siguranță al liniilor de curent, urmând a se găsi legislația care descrie procedura de lucru pentru a începe lucrările de curățare a acestui culoar de siguranță. Ca și termen limită s-a avansat luna septembrie a acestui an. Ne dorim ca instituțiile publice să încurajeze o mai bună comunicare cu noi, astfel încât să le putem oferi asistență pentru a scurta cât mai mult timpul de intervenție”, a declarat pentru Turnul Sfatului Dan Gherman, manager Arena Platoș Păltiniș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1966

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Gheorghe

Acum 3 ani

Bine ca se taie usor copaci in zone izolate dar copacii din jurul liniilor de curent dureaza cu lunile autorizarea. Bravo
Raspunde

Mister

Acum 3 ani

Acolo trebe sa ia curaj sa tai . Nu merge cu utilaje...e mult prea scump lemnul. Nu renteaza
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus