Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Un tânăr vinde produse pe bază de miere, cu taxiul. „Am devenit cunoscut odată cu pandemia”

Un tânăr vinde produse pe bază de miere, cu taxiul. „Am devenit cunoscut odată cu pandemia”

Taximetrist de mai mulți ani, totodată producător de produse pe bază de miere, Ștefan Daniel Soceanu este cunoscut în oraș ca „domnul cu miere”. Asta pentru că în ultimii șapte ani a învățat să le combine pe cele două și astfel a apărut conceptul de „Taxiul cu miere”.

Inspirat de un prieten care vindea produse pe bază de miere, fiind deja pasionat de domeniul apiculturii, Ștefan i-a luat exemplul și a început producția și vânzarea mai multor produse de acest gen. Încă de la 23 de ani, tânărul era șofer pe taxi, găsind astfel oportunitatea perfectă pentru a ajunge la clienții care cumpărau produsele pe bază de miere, ocupându-se în același timp și de jobul principal – taximetria. „Era o idee pe care o puteam pune în practică, ținând cont că nu era necesară o investiție mare, iar ambiția și pasiunea pentru a reuși în acest domeniu nu îmi lipseau. Cred că numele a venit de la sine. Deja lucram ca șofer pe taxi și livrarea mierii la domiciliu părea și încă pare cea mai fiabilă alegere. Astfel am ajuns în punctul în care oamenii care mi se urcau în taxi mă recunoșteau ca domnul cu miere. De aici până la ideea de Taxiul cu Miere a mai fost doar un pas. Pe atunci nu mă gândeam că într-un viitor apropiat o să devină marcă înregistrată”, povestește tânărul, care s-a mutat la Sibiu, din Rm. Vâlcea, acum opt ani.

Izolarea din perioada pandemiei i-a convins pe sibieni să apeleze mai mult la servicii de delivery, iar faptul că produsele lui Ștefan erau transportate la domiciliu în mod gratuit a fost un plus. „Micul meu brand a devenit mai cunoscut odată cu pandemia, când oamenii au fost nevoiți să stea în casă. Sibienii apreciază foarte mult produsele noastre pentru că sunt 100% naturale și faptul că livrăm la domiciliu în Sibiu gratuit, indiferent de valoarea comenzii.”

Investiții constante în decursul a șapte ani

Ștefan spune că în toți anii de activitate a investit în mod constant, ajungând acum la un total de peste 25.000 de euro alocați pasiunii sale pentru apicultură - stupi, instalații pentru ambalare, bani investiți în reclamă, toate acestea au contribuit la afacerea înfloritoare pe care o are astăzi.

„În primul rând, cea mai mare investiție pe care am făcut-o în Taxiul cu Miere constă în timp, muncă, pasiune și toți banii pe care i-am obținut din valorificarea produselor. Reinvestim toate resursele financiare, deoarece ne dorim să creștem acest proiect. O sumă estimativă care include partea de producție, ambalare și marketing depășește 25.000 de euro, dar suma aceasta este investită în cei șapte ani”, spune tânărul.

Taxiul cu miere produce diferite sortimente: miere de rapiță, miere de salcâm, miere de tei, miere polifloră, miere de mana.„Comercializăm o gamă variată de produse pe bază de miere din care pot enumera: miere de salcâm cu Alune de Pădure, miere de salcâm cu Nucă, miere de salcâm cu goji. Observând dorința sibienilor tot mai aprinsă pentru produsele naturale, bio sau pentru alimentele sănătoase în general, producem și o gamă de nectar pe bază de cătină bio și miere 100% naturală. Mierea nefiind singurul produs al stupului, alături de aceasta comercializăm polen și propolis. În viitorul apropiat vom valorifica lăptișorul de matcă și apilarnilul”, explică Ștefan.

Cei care doresc, pot comanda produsele pe Facebook, Instagram sau telefonic. Programul de livrări este zilnic între orele 08-22.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus