Un tânăr de 23 de ani a fost reținut sâmbătă după ce tatăl său l-a reclamat la poliție pentru că ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său.
În fapt, la data de 2 aprilie, în jurul orei 2250, un bărbat din Mediaș a sesizat prin 112 Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că fiul său, contrar ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa, s-ar fi deplasat la domiciliul tatălui său, unde i-ar fi spart cu o piatră un geam lateral al autoturismului, iar din interior i-ar fi sustras certificatul de înmatriculare și asigurarea acestuia.
La fața locului, polițiștii nu l-au mai găsit pe tânăr însă, la scurt timp, l-au depistat în municipiu și l-au condus la sediul Poliției. Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, iar la data de 4 aprilie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș care a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii din Mediaș continuă cercetările și monitorizează situația.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Termenul metzen nu este o unitate de măsură standardizată (cum sunt metrul sau litrul), ci mai degrabă o unitate de…
De ce nu viața sașilor emigrați in Ohio și Pennsylvania?! Ăia da sibieni, au creat comunități întregi și industrie acolo!
Sa fi zis „thank you” ca au scapat de aici.
Activitatea și vizibilitatea lui Chituță o deranjează pe noua directoare Raluca Teodorescu și pe reprezentanții Parohiei Evanghelice. S-a văzut lucrul…
schimb atunci cand si „politica de modernizare” a bunicii tale preferate se schimba…pana atunci trolleaza altundeva :))))))))))))













Lasă un răspuns