Joi,
15.04.2021
Innorat
Acum
7°C

COVID-19, cuvântul cheie din mesajele medicilor sibieni cu ocația Zilei Mondiale a Sănătății

COVID-19, cuvântul cheie din mesajele medicilor sibieni cu ocația Zilei Mondiale a Sănătății

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie, dată în care a fost creată și Organizația Mondială a Sănătății, mai mulți medici, șefi de secție, manageri, medici din cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu au transmis mesaje cu ocazia acestei zile. Toate aceste mesaje fac referire la perioada de pandemie pe care o traversăm, dar conțin și sfaturi ori analize actuale ale situație locale cu privire la infectările cu SARS COV – 2. În cele ce urmează vă prezentăm o parte a acestor mesaje. 

Mesajul managerul interimar al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Florin Neag 

„Împreună, cu responsabilitate și devotament, vom ieși mai puternici din bătălia cu pandemia

Pentru al doilea an la rând, Ziua Mondială a Sănătății este sărbătorită în contextul aparte creat de pandemia de Covid-19. O pandemie care a pus și încă pune la încercare sistemele medicale din întreaga lume și, în egală măsură, oamenii de pretutindeni. Cu acest prilej, mai mult decât oricând, trebuie să subliniem că lupta nu s-a încheiat. Suntem în valul pandemic trei, numărul de pacienți a crescut semnificativ și, din nefericire, sunt și mai multe cazuri grave, cu evoluție nefavorabilă. Pentru a putea să onorăm misiunea spitalului de a asigura starea de sănătate a populației și a salva cât mai multe vieți omenești, avem datoria de a informa populaţia cu privire la pericolul care este încă prezent și la riscurile la care cetățenii se expun. Este esențial să acționăm ca o echipă: cetățenii pe de-o parte, prin respectarea tuturor măsurilor de prevenție și distanțare iar personalul medical pe de alta, prin tratarea pacienților cu profesionalism și dăruire. Este un efort comun de care trebuie să țină seama întreaga comunitate și care dă măsura respectului pentru noi, cei implicați în actul medical, precum și pentru societate. Doar împreună putem depăși această pandemie!

Această zi are, totodată, o valoare simbolică pentru personalul medical din întreaga lume, care este mereu prezent la datorie și care are un rol vital în protejarea sănătății noastre.  Este o zi de recunoaștere publică a eforturilor și sacrificiilor făcute de aceștia în slujba semenilor lor. Mai mult decât oricând, ultimul an a evidențiat importanța sistemului sanitar, a medicilor și a tuturor celor angrenați în sistemul de sănătate. Le mulțumesc tuturor pentru dedicare și eforturi! Sunt convins că acestea nu au fost în zadar și că, împreună, cu responsabilitate și devotament, vom ieși mai puternici din această bătălie”.

Mesajul medicului șef Secția Clinică Boli Infecțioase din cadrul SCJU Sibiu, Victoria Bîrluțiu 

„În ultima perioadă a crescut numărul de pacienți spitalizați. Suntem în plin val 3 al pandemiei, cu forme mai agresive ale virusului, cu noile tulpini în circulație, cu un grad de contagiozitate mai mare. Din păcate nu avem de a face cu o “banală viroză” sau o “simplă gripă”, iar această percepție greșită, asociată cu tratarea la domiciliu și/sau întârzierea prezentării la medici poate avea consecințe nefaste. Tocmai de aceea sunt mai multe cazuri cu evoluție nefavorabilă și din păcate și decese. Prezentarea promptă la consultul medical, face posibilă diagnosticarea precoce a infecției și inițierea rapidă a tratamentului adecvat, putând salva mai multe vieți. Sibienii trebuie să știe acest lucru și să considere esențială respectarea regulilor legate de distanțare fizică și protecția personală. A acționa cu responsabilitate față de propria persoană și față de cei din jur este primul și cel mai important mijloc de prevenție!” 

Mesajul medicului șef Compartiment Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul DSP, Georgeta Marga

„În contextul epidemiologic actual, ne confruntăm cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2, la nivel județean și cu o rată de incidență care se menține crescută (peste 3 la 1000 locuitori) în mod constant de peste două săptămâni. De asemenea, a crescut alarmant numărul persoanelor care necesită internare sau chiar îngrijiri medicale în secțiile ATI, sporind presiunea asupra sistemului sanitar din județul nostru. Transmiterea comunitară a virusului SARS CoV-2 (inclusiv a noii variante britanice B1.1.7) este dovedită și în județul Sibiu ca și în majoritatea județelor din țară. Pentru întreruperea acestei transmiteri și revenirea la un nivel scăzut al incidenței este imperios necesară continuarea tratării cu responsabilitate și intensitate a măsurilor preventive cunoscute care să reducă răspândirea infecției în rândul populației.
Solicităm populației să evite persoanele bolnave și zonele aglomerate, să păstreze masca și distanțarea fizică, de fiecare dată când se află în afara locuinței, cu atenție permanentă la igiena mâinilor. Este foarte importantă izolarea la domiciliu în cazul apariției simptomelor, chiar și a celor considerate drept o simplă ”răceală”. Bolnavii nu trebuie să se prezintă la locul de muncă, sau în public cu simptome și vor contacta medicul de familie, pentru a solicita testarea la domiciliu. Testarea este foarte importantă, pentru a preciza exact dacă e vorba de COVID-19, sau nu.
Recomandăm tuturor persoanelor, în special persoanelor cu factori de risc (vârstnici, bolnavi cronici, gravide, etc) să contacteze cât mai repede medicul de familie după debutul simptomelor, pentru ca testarea și începerea unui tratament adecvat să se poată face în cel mai scurt timp. Din păcate, numeroase persoane din aceste categorii de risc se prezintă la spital cu întârziere, cu forme severe, foarte dificil de tratat, sau chiar soldate cu deces.
Păstrarea măsurilor preventive se recomandată și persoanelor vaccinate, care pot transmite virusul, iar în cazuri rare, se pot îmbolnăvi, chiar dacă fac forme mai ușoare.” precizează dr. epidemiolog Georgeta Marga, medic șef al Compartimentului Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile, din cadrul DSP Sibiu

Mesajul directorului medical din cadrul SCJU Sibiu, conf.dr. Călin Cipăian

 „Prezența în circulație a noilor tulpini cu transmisibilitate crescută a dus două modificări importante: apariția și dezvoltarea rapidă a unor focare familiale sau în colectivități și o agresivitate crescută a bolii, cu dezvoltarea unor cazuri medii severe și critice. Elementele menționate au determinat acest val trei al pandemiei, care pare să nu fie la fel de înalt ca număr de cazuri comparativ cu valul doi dar pare să dureze mai mult. Lupta împotriva infecției cu SARS CoV-2 se duce în spital și se câștigă în societate: prin responsabilitate și respectarea regulilor (distanțare fizică, protecție personală, evitarea contactelor și deplasărilor care nu sunt necesare), la care se adaugă prezentarea la timp la medic, chiar dacă acum ne putem testa la domiciliu cu testele rapide antigen. Nu uitați că agravarea bolii este imprevizibilă, se produce brusc iar amploarea leziunilor pulmonare nu poate fi apreciată la un simplu examen clinic.  Totodată, în condițiile noilor clasificări a spitalelor, SCJU Sibiu primește toate cazurile grave și critice care se prezintă în UPU precum și toate cazurile care se agravează în celelalte spitale din județ și la nevoie, chiar și din alte județe.” 

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus