Luni,
17.05.2021
Ploi Scurte
Acum
13°C

Ursu din Cisnădie: Bărbatul prins că a plecat de trei ori din izolare este același care a fugit de Poliție anul trecut prin Sibiu

Ursu din Cisnădie: Bărbatul prins că a plecat de trei ori din izolare este același care a fugit de Poliție anul trecut prin Sibiu

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a anunțat în săptămâna aceasta că un bărbat în vârstă de 32 de ani din Cisnădie a fost prins de trei ori încălcând măsura izolării, pe numele lui fiind deschise două dosare penale ”privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, la care se adaugă și o amendă de 4.000 de lei.

Bărbatul în cauză este Ursu Ioan, cunoscut în Cisnădie pentru pasiunea lui pentru mașini puternice și luxoase. Mai mult decât atât, ”Ursu” din Cisnădie – cum este el cunoscut în anumite medii - a fost oprit în trafic și în primăvara anului trecut, după o urmărire prin Sibiu în care au fost angrenate mai multe echipaje de poliție. Atunci a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, fiind urmărit de la Piața Cibin până pe strada Constituției, aproape de Spitalul Județean, unde a fost blocat în trafic.

Aproape un an mai târziu, respectiv săptămâna aceasta, Ursu Ioan e acuzat că a plecat de trei ori din izolare, o dată fiind prins chiar în filtrul de la ieșirea din Cisnădie.

Redăm mai jos comunicatele remise de Poliție în ultimele zile:

”În cursul zilei de 6 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au depistat un localnic în vârstă de 32 de ani care a încălcat măsura izolării, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

La data de 7 aprilie a.c., în filtrul instituit pe DJ 106 D Cisnădie – DN 1, același bărbat a fost depistat conducând un autoturism spre DN 1. Cu această ocazie, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în conformitate cu prevederile articolului 352 din Codul Penal. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie”.

În ziua următoare, polițiștii l-au căutat acasă, să vadă dacă respectă legea, dar din nou era plecat.

”La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 12,45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurii izolării de către localnicul în vârstă de 32 de ani, pe numele căruia, la data de 7 aprilie a.c., s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. La adresa declarată a fost găsită concubina acestuia care a declarat polițiștilor că bărbatul a părăsit locuința pentru a se deplasa la Spitalul Orășenesc Cisnădie, aspect care, în urma verificărilor efectuate, nu s-a confirmat. În aceste condiții, pe numele bărbatului s-a deschis un nou dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, polițiștii au înaintat Direcției de Sănătate Publică Sibiu o solicitare în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/2020, O.M.S. nr. 1309/2020 și O.M.S. nr. 1513/2020”.

Contactat de reporterul Turnul Sfatului, Ursu Ioan a confirmat faptul că se află în izolare, fiind diagnosticat cu coronavirus. Însă, spune el, o singură dată a ieșit din casă, când i s-ar fi făcut rău și a plecat la Spitalul Județean din Sibiu, pentru tratament. Atunci a fost prins în filtrul de Poliție de la ieșirea din Cisnădie spre Șelimbăr. Restul, spune el, ar fi invenții ale polițiștilor.

”Eu trebuie să stau în izolare până în data de 9, adică azi expiră. Acum două zile mi s-a făcut rău în timp ce eram acasă. Am sunat la salvare și mi s-a spus că nu poate să vină, așa că m-am urcat în mașină să mă duc la spital. La filtrul de la calea ferată m-au oprit și cu declarație la mine, cu tot ce trebuie, legal, le-am spus că mi-e rău și că merg la spital. Atunci e singura dată când m-au oprit, dar voi puteți verifica la spital (Spitalul Clinic Județean Sibiu n. r.) nu trebuie să mă credeți pe mine. Restul sunt fabulații, invenții să dea bine că își fac ei treaba”, a explicat telefonic, pentru Turnul Sfatului, Ursu Ioan.

 

Întrebat de celelalte încălcări ale legii, bărbatul spune că sunt fabulații și că nu există dovezi împotriva lui.

”Să vă arate Poliția dacă au trei procese verbale pe numele meu, să dovedească dacă e adevărat ce spun”, a completat Ursu din Cisnădie.

Pe numele lui există în prezent o contravenție și două dosare penale, toate datate săptămâna aceasta.

Sursa foto: Facebook

Citește și:

Ursu din Cisnădie, tânărul prins ieri de Poliție după o urmărire prin Sibiu : Nimic nu e adevărat, ei m-au lovit pe mine!

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

9 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Siana Dodoaca

Acum 1 lună

Smecher natural, roman adevarat! Felicitari! E bine ca mai exista si astfel de oameni, nu doar oi care se supun neconditionat ocultei!
Raspunde

Antiboschetar

Acum 1 lună

Intrebati la Liceul Gustav Gündisch din Cisnadie, cine a fost Ursu in scoala in anii 2000! A comis o gramada de infractiuni de cand era minor. Probabil acesta e motivul pentru care huja, primarul orasului Cisnadie l- a angajat la strandul din oras, altfel spus, huja l- a pus“ pe lup paznic la oi“
Raspunde

Gigi

Acum 1 lună

Si eu vreau sa ma angajez la strand, sa-mi permit si eu de o masina ok
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Smecherasul asta trebuie bagat direct in puscarie dupa ce se insanatoseste.
Raspunde

Cornelia

Acum 1 lună

Un cocalar care își face poze cu mașini luxoase (cam tot de cocalari), rugam TS sa urmărească evolutia cazului (penal) si sa publice ceea ce va rezulta dupa implicarea autorităților. Cu ocazia asta putem vedea ce fac autoritățile, cum respecta sau nu legea, vorbim aici de MAI, magistrați, DSP si poate altii. Ceea ce merita interlopii astia, sa intre macar cateva luni la mititica, acolo pe langa munca zilnic 8 ore (ca sa nu stea degeaba pe banii romanilor) sa ajunga si fetiță si cine știe, cu timpul poate ii place. Si sa faca kk împrăștiat restu vieții. Ca asa poate se liniștește si lasa smecheriile deoparte. Evident glumesc, ii dorim succes in toate.
Raspunde

Cornel bisnitarul

Acum 1 lună

Cocalar care acum 10 ani facea țacă si azi se da mare cu bolizi de mare valoare . Recunosc ca simt putina frustrare, dureri de stomac,crampe, pentru ca eu nu am reusit sa imi iau cinciar niciodata. Ma plimb si eu cum pot cu loganul meu ( luat de nou ) sa ne intelegem .
Raspunde

Fda

Acum 1 lună

@Cornelia, Nu mai asociati bmw-urile si masinile luxoase cu cocalarii. Ele nu au vreo vina ca sunt conduse de asemenea specimene. Daca dupa logica ta bmw si porsche=masina de cocalari inseamna ca esti redusa. Mai iesi si in afara tarii si o sa fi surprinsa sa vezi ca si altii conduc aceste doua marci si surpriza nu sunt cocalari.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Luisa

Acum 1 lună

Normal ca sunteti frustrați.. voi munciti pe 1000 lei o lună și el strica 1000 lei intr-o zi. Dacă lui ii merge bine si vouă va merge rau ,nu trebuie să fiți supărați că asta este soarta. Fiți oameni mai buni, nu mai judecati după aparențe si Dumnezeu ne vede pe toti !!!
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Cap ai , minte ce-ti mai trebuie!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus