Luni,
17.05.2021
Ploi Scurte
Acum
13°C

Cum a fost posibil ca în centrul Sibiului să funcționeze un ”cămin de bătrâni” ilegal?

Cum a fost posibil ca în centrul Sibiului să funcționeze un ”cămin de bătrâni” ilegal?

La finalul lunii martie 15 bolnavi de Covid erau găsiți încuiați, abandonați într-un cămin de bătrâni ce funcționa ilegal pe strada Moș Ion Roată din centrul Sibiului. De atunci, la sediul Instituției Prefectului au avut loc două ședințe pe această temă, în care sunt implicate opt instituții publice, unul dintre motivele fiind de vedea cum de a putut funcționa atâta timp ”căminul” și ce măsuri s-au luat până acum.

În urma identificării unui număr de 15 vârstnici la o locație din municipiul Sibiu, care aveau nevoie de îngrijiri medicale și erau lipsiți de supraveghere, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu a inițiat două întâlniri de lucru în datele de 29 martie 2021 și 31 martie 2021, în cadrul cărora s-au prezentat informații la zi asupra stadiului evaluării situației persoanelor vârstnice în cauză, precum și a entității.

La aceste întâlniri au participat reprezentanți ai următoarelor instituții:

-           Inspectoratul pentru Situații de urgență Sibiu

-           Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu

-           Inspectoratul Teritorial de Muncă

-           Direcția de Sănătate Publică

-           Agenția Județeană de Presații și Inspecție Socială Sibiu,

La care s-au adăugat la a doua întâlnire reprezentanți ai:

-           Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu;

-           Direcția Generală Antifraudă Sibiu;

-           Direcției de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local Sibiu.

Reporterul Turnul Sfatului a solicitat Instituției Prefectului o centralizare a tuturor măsurilor luate de instituțiile publice din Sibiu abilitate, de-a lungul timpului, cu privire la funcționarea acestui cămin.

-           Din datele ITM Sibiu rezultă faptul că de-a lungul timpului entitatea a fost organizată sub formă de S.R.L. și O.N.G., a fost supusă diverselor controale, începând cu anul 2015, fiind amendată pentru lipsa autorizațiilor și muncă nefiscalizată (la negru);

-           Din datele IPJ Sibiu a rezultat faptul că a fost organizată sub formă de SRL cu servicii de cazare până în anul 2016, când a fost închisă cu declarații de închidere;

-           Din informațiile AJPIS Sibiu rezultă faptul că a funcționat sub forma Asociației Roth până la data de 15.01.2020, când aceasta a fost radiată din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. Anterior radierii aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă de către AJPIS, din cauza lipsei autorizației de funcționare, precum și a altor nereguli constatate la acea vreme;

-           Nu a fost niciodată acreditată ca furnizor de servicii sociale, nu a deținut licență pentru furnizarea de servicii sociale de tip „cămin pentru persoane vârstnice” și nici nu a depus vreodată o solicitare în vederea acreditării/licențierii de servicii sociale;

-           Activitatea entității se desfășura în baza unor contracte de închiriere, încheiate cu beneficiarii/aparținătorii acestora;

-           Persoanelor nu li se asigurau medicația și serviciile medicale, pentru acestea fiind responsabili aparținătorii acestora;

-           Direcția de Sănătate Publică Sibiu a demarat o anchetă epidemiologică în urma căreia s-a constatat că mai multe persoane au desfășurat activități pe baza de voluntariat în cadrul acestei entități, fiind identificate într-o prima etapă 5 persoane. Din acestea 2 persoane au fost confirmate pozitiv urmare a testării COVID-19.

”Toate instituțiile prezente în cadrul întâlnirilor, potrivit atribuțiilor legale ce le revin, au pornit imediat acțiuni de verificare și control, cel puțin sub aspectele de rele tratamente aplicate celor 15 persoane vârstnice și zădărnicire a bolilor de către administratorul entității în cauză, precum și sub aspectele referitoare la suspiciuni de nerespectare a legalității privind funcționarea, desfășurarea activității în cadrul acestei locații, contractele de muncă/voluntariat, contractele de închiriere, declararea veniturilor și achitarea impozitelor și taxelor datorate, regimul juridic al proprietății și administrării acesteia”, au explicat reprezentanții Prefecturii Sibiu.

O anchetă în acest caz are în desfășurare și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, printre persoanele care ar urma să fie audiate numărându-se și administratorul centrului. Sursele Turnul Sfatului spun însă că acesta a cerut externarea din Spitalul Clinic Județean Sibiu, deși se afla în stare gravă, plecând să se trateze în Germania.

În total, 15 persoane în vârstă, toate infectate cu Covid-19, au fost încuiate într-o clădire din centrul Sibiului, unde funcționa în afara legii un cămin pentru bătrâni. Reamintim că persoana care i-a încuiat și părăsit fără nicio asistență este proprietarul afacerii, care de asemenea a fost internat cu Covid-19. Cadrele medicale care au venit să îi transporte la spital pe vârstnici au fost nevoiți să spargă ușile de acces.

Citește și:

Patronul azilului ilegal plin de bătrâni infectați cu Covid-19 a plecat în Germania

Vizualizari: 2581

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 1 lună

Dl Prefect trebuia sa discutati doar cu SRI.Doar ei pot raspunde la intrebarea din titlu nu pacalicii pe care i-ati insirat.Ramine de vazut daca si vor...

Raspunde

Satanael

Acum 1 lună

Experienta medicala a scolii de la Auschwitz nu se dezminte la Sibiu! Nici la Spitalul Judetean, nici la acest camin de batrini ilegal. Dovada, ca i-au incuiat pe batrini si au disparut apoi in strainatate... Ucenicii lui Mengele! Alo! Unde e poetul ala cu ''Va vedem din Sibiu''? Nici scandalul gunoaielor nu l-a vazut, ca are ceata galbena la ochi si s-a dat la fund! Fiecare epoca are poetii sai, specialisti in ditirambe si alte linguseli aducatoare de profit si de guvernul mult-dorit.. De anticipate nu, ca a venit pandemia! Traiasca Sibiul si Covid-Voda!
Raspunde

UnPSD ist mandru

Acum 1 lună

Miscarea ‘va vedem din sibiu’ a fost exercitiu electoral, ii gasesti acum angajati in aparatul bugetar cu o cafeluta si un facebook deschis , la taclale despre democratie.
Raspunde

Birtu

Acum 1 lună

Cashul sibian e la putere peste tot!!
Raspunde

Cora, lasse uns!

Acum 1 lună

Toate mizeriile care ies la iveala din maretul nostru Sibiu sunt opera anilor intregi in care tot puroiul incompetentei si hotiei a fost ascuns sub pres de catre fostul primar, subordonatii sai, presedinti de CJ si deconcentrate, prefecti, pana la ultima loaza platita degeaba! Sibienii am pus botul la poleiala data de numarul de turisti, uitand ca orasul nostru are probleme fundamentale și deseori, am ignorat cu buna stiinta ca in spatele fatadei se ascund cadavre, țepe, furturi și o crasă incompetenta.

Raspunde

Numavezi

Acum 1 lună

La fel cum e posibil sa functioneze la cativa pasi de centrul Sibiului( str. Lemnelor) un "centru de colectare fier vechi" pe care autoritatile nu il vad, dar pe care angajati ai unor societati subordonate primariei(Apa Canal, SOMA, etc.) il alimenteaza cu "marfa". Concluzie: Rezulta ca acesta e mult mai important decat toti cei care locuiesc in zona respectiva.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus