Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Raluca Ana Medeșan a încetat din viață la doar 34 de ani. Și la Sibiu a contribuit prin multe proiecte la modernizarea predării și a carierei didactice

Raluca Ana Medeșan a încetat din viață la doar 34 de ani. Și la Sibiu a contribuit prin multe proiecte la modernizarea predării și a carierei didactice

A încetat din viață Raluca Ana Medeșan, la doar 34 de ani, în urma unei boli incurabile care a avut e evoluție fulgerătoare. Era doctorand în Științele educației la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București și cofondator al proiectului „Profesorul digital”. Deși originară din TG. Mureș, Raluca a fost foarte legată de Sibiu dezvoltând aici nenumărate proiecte educaționale.

Raluca Ana Medeșan a fost co-creatorul programelor de Managementul Carierei Didactice și Profesorul Digital din cadrul Finnish Teacher Training Center. De asmenea, inițiatorul pilotului „Pepper – asistent de învățare la Școala Finlandeză Sibiu”. A fost pasionată de procesele creative și inclusive de învățare, ani la rând fiind trainer cu mii de participanți.  A lucrat cu și pentru echipe naționale și internaționale, din Bussines sau ONG, Strat-Up-uri sau corporații.

„Raluca Ana Medeșan a fost, este și va fi Lumină și Viață, iar acțiunile sale în multiplele proiecte educaționale rămân mărturie unui Om, care s-a dedicat trup și suflet pasiunii sale - educația. A fost alături de noi încă de când doar visam proiectul școlii, a fost cea care ne-a conectat pentru prima dată cu Ambasada Finlandei și zâna bună care și-a dedicat sute de ore școlii, profesorilor ei și inovației în educație, sprijinind ideile noastre la modul cel mai practic. Acum 4 ani și-a dăruit ziua de naștere, strângând fonduri pentru formarea profesorilor școlii, formare pe care a și facilitat-o de foarte multe ori. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și rămânem cu gândul la a noastră dragă Raluca Ana, profesor (și digital), facilitator de învățare, prietenă, soră, iar de acum, înger”, este mesajul postat pe pagina de facebook a Școlii Finlandeze din Sibiu.

Deși apropiații știau despre boala cu care Raluca Ana Medeșan se luptă, vestea morții ei fulgerătoare i-a îngenunchiat. Secretarul de stat Radu Szekely a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de socializare, adresat acesteia.

„Lumea asta a pierdut aseară o persoană sufletistă, un om grozav, o prezență veselă și revigorantă, care parcă era în slujba a ceea ce Arnold Bennett numea odată marea cauză de a ridica moralul tuturor. Vincent a pierdut pe unul din oamenii lui. Iar eu am pierdut o prietenă dragă, de care am fost aproape nedespărțiți în ultimii ani. Am pierdut una din zânele mele bune, care mi-a fost alături și mi-a împărtășit acel spirit de Dă-mi o provocare și o voi primi cu bucurie. Am pierdut-o pe prima doamnă, cum îi plăcea să o alintăm. Nu o vom uita niciodată, cum nu voi uita ultima dată când am văzut-o, într-o dimineață de martie, în timp ce se pregătea pentru o simplă vizită la spital și ne făcea cu mâna la revedere, fără a ști că, de fapt, pleca pentru ultima dată de acasă.

Raluca avea o foame să exploreze universul și să-i descopere adevărurile. În ultimele săptămâni de viață, mintea ei a fost apăsată de un nor de boală. Norul acela s-a ridicat acum. Este din nou ea însăși, probabil mai mult ea însăși decât oricând pe acest Pământ, pentru că putem spera că de azi explorează infinitul, își găsește răspunsurile pe care le căuta cu ardoare, și atinge fața lui Dumnezeu, așa cum visa. Și când ultima călătorie a acestui pelerin credincios a dus-o dincolo de asfințit, iar zorile raiului s-au vărsat asupra ei, îmi place să cred că toate trâmbițele sunau și o primeau cu bucurie acasă.

Noi ne mișcăm încă în amurg și plângem, dar avem un far care să ne ghideze dincolo de tristețe: avem exemplul Ralucăi de veselie, de râs molipsitor, de prietenie necondiționată. Să mulțumim astăzi pentru o viață care ne-a atins pe atât de mulți dintre noi”, a scrisRadu Szekely pe pagina sa de socializare.

De asemenea, Elena Lotrean, fondatoarea Școlii Finlandeze din Sibiu a adus un elogiu bunei sale prietene pe pagina de facebook. În aceste momente, durerea o împiedică să vorbească despre Raluca, însă, spune printre lacrimi că a fost legată și îndrăgostită de Sibiu și că a fost alături de Școala Finlandeză și profesorii acesteia, încă de la început.

„Una din surori este de aseară înger. Cea plina de viață, luminoasă și generoasă. My sister from another mother and father. Raluca Ana Medesan, zâna râsului și a binelui, a sărbătoririi fiecărei clipe și a credinței nestrămutate în Dumnezeu. Am să păstrez veselia, conectarea, bucuria și încrederea că merităm tot ce e mai bun, mai frumos și autentic. Și amintirile din călătorii, împărtășirile, gustul supei de găluști pe care mi-a adus-o când eu nu aveam putere s-o fac, grija și bucuria cu care petrecea timp cu Andreea încă de când era mică-mică.

Și nu e doar Raluca mea, ci și a unei comunități întregi de oameni din educație, prieteni, colegi, formatori, profesori, pentru care a creat, a călătorit, a învățat și a crescut.

Îngerii au acum niște standarde mai înalte de atins...te iubesc, minune!”, a scris aceasta.

Din această după-amiază, Ana Medeșan va fi depusă la biserica mânăstirii Cașin, din București.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Mihai

Acum 2 ani

Dumnezeu sa o adihneasca in pace... nu am cunoscut-o dar imi pare rau de oamenii tineri si valoroși care pleaca mult prea repede dintre noi.
Raspunde

Mircea

Acum 2 ani

nu o cunosc nici eu..dar din datele prezentate si comentariile pe care le citesc imi dau seama ca afost o personalitate care s-a dedicat stiintei. Pacat ca la o varsta atat de frageda paraseste aceasta ''scena' pe care rolul ei deabea a inceput.....
Raspunde

Risnoveanu

Acum 2 ani

Off, Doamne!! Un inger care va continua si in cer!! Condoleante familiei!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus