Duminică,
09.05.2021
Cer Senin
Acum
1°C

”Dosariada” salubrizării: Primăria prelungește termenul de depunere a actelor pentru imobilele nelocuite

”Dosariada” salubrizării: Primăria prelungește termenul de depunere a actelor pentru imobilele nelocuite

Sub presupunerea că mulți dintre sibieni nu cunosc prevederile noului regulament de administrare a taxei de salubrizare, administrația propune modificarea acestuia pentru anul în curs.

La două luni de la adoptare, conducerea Primăriei Sibiu cere consilierilor locali să modifice o prevedere din Regulamentul de salubrizare. Mai precis, să proroge termenul până la care sibienii care dețin imobile nelocuite pot depune actele necesare pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare (stabilită, din oficiu, la 504 lei în acest an). ”Având în vedere că este primul an de aplicare a acestui regulament, mulți dintre contribuabili nu au avut cunoștință de această obligație, iar unii dintre aceștia sunt plecați din țară și este perioada pandemiei, propunem prorogarea termenului de depunere a declarațiilor pentru imobilele nelocuite/nefuncționale până la data de 30 septembrie 2021, inclusiv”, se arată în raportul de specialitate elaborat pentru a însoți proiectul de hotărâre în discuție.

Actele care, în mod normal, ar fi trebuit depuse de către cei care au imobile nelocuite sau nefuncționale în vederea scutirii de la plata taxelor sunt enumerate în Regulamentul în vigoare privind taxa de salubrizare. ”În cazul imobilelor nelocuite/nefuncționale, proprietarii au obligația să depună declarația anual, până la 31 martie a anului în curs, împreună cu confirmarea din partea asociației de proprietari/locatari – în cazul în care imobilele fac parte din asociații - și/sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nefolosit/ nefuncțional, în cazul celorlalte imobile”.

Anul trecut, în municipiul Sibiu, erau declarate drept imobile nelocuite un număr de 11.583 de locuințe (pentru care, conform regulamentului din acea perioadă, se plătea taxa de salubrizare pentru o persoană, taxă declarată nelegală mai apoi în alte localități).

Foto: arhiva TS

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Cea

Acum 2 săptămâni

Cei care au depus aceste declaratii au primit si vreun raspuns? "S-a luat in evidenta"/"Se aproba"/"S-a inregistrat cererea cu nr _____ solutionata in data _____"?
Raspunde

Mihai

Acum 2 săptămâni

Am depus declarația și hârtia de la asociație în 2 februarie. În 16 aprilie am văzut ca nu s-a operat nimic. Am vorbit la primărie și mi s-a comunicat ca dacă nu trimit la angajatul care se ocupa de strada mea slabe șanse....deci adresa de email furnizata de primărie e Zero barat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus