Vineri,
18.06.2021
Parțial Noros
Acum
25°C

”Este un privilegiu să fii cetăţean al Uniunii Europene”. Mesajul comun al consulului și consulilor onorifici la Sibiu

”Este un privilegiu să fii cetăţean al Uniunii Europene”. Mesajul comun al consulului și consulilor onorifici la Sibiu

Modul în care au răspuns acestora țările reunite sub politica Uniunii Europene la provocările generate de pandemia de Covid-19 a dus la salvarea de vieți, apreciază consulul Germaniei la Sibiu, într-un mesaj semnat alături de consulii onorifici ai Austriei și Luxemburgului. Mesajul comun a fost emis cu ocazia Zilei Europei și aduce în discuție și faptul că, de acum încolo, fondurile europene nerambursabile vor fi acordate în funcție de respectarea statului de drept.

Efectele pandemiei vor fi mult diminuate din cursul acestui an, apreciază în mesajul lansat cu ocazia Zilei Europei, din 9 mai 2021, consul Germaniei, Hans E. Tischler, consulul onorific al Austriei, Andreas Huber, și consulul onorific al Luxemburgului, Daniel Plier. ”Acum ne bazăm pe experienţe dobândite mulţumită unor abordări comune, coordonate la nivel european, ca singure răspunsuri corecte la această criză. Rezilienţa este aici noul termen cheie, denumind o abordare flexibilă a unor provocări în continuă schimbare în domenii diferite. A face faţă crizei şi efectelor acesteia, rămâne o mare provocare pentru statele lumii, care va avea consecinţe ample şi atunci când pandemia se va estompa cu mult în cursul acestui an”, semnează cei trei.

Ei subliniază nu doar faptul că Uniunea Europeană a preluat o parte din responsabilitățile la nivel mondial de combatere a noului virus, ci și faptul că țările Uniunii s-au sprijinit reciproc. De la medicii trimiși de Germania, Polonia și România în spitalele din Italia, la pacienții francezi, italieni și olandezi preluați pentru tratamente în alte țări ale UE sau alte ajutoare umanitare.

”Ziua Europei din acest an ne arată încă odată în mod evident că solidaritatea europeană este şi rămâne un element central, chiar salvator de vieţi pentru noi, cetăţenii europeni. Aproape nu a existat perioadă în istoria Uniunii Europene, în care importanţa acestei structuri să iasă atât de clar în evidenţă ca în ultimele luni”, mesajul comun de Ziua Europei

Pachetul financiar ”uriaș” de 1.800 de miliarde de euro, creat pentru redresarea țărilor UE este nu doar un ajutor istoric, ci și dovada faptului că blocul comunitar este o instituție capabilă să reacționeze în timp scurt, se mai arată în mesajul comun. Pentru prima dată, acești bani vor putea fi cheltuiți doar cu respectarea statului de drept. ”Fondul de redresare include planurile de măsuri naţionale ale statelor membre. Pilonii principali ai acestui fond sunt reconstrucţia şi depăsirea crizei, măsuri de sprijinire a investiţiilor private, fortificarea pieţei interne pentru accelerarea transformărilor ecologice şi digitale. Fiecare stat membru trebuie să îşi prezinte planurile cu propriile proiecte de investiţii şi reforme, mereu în strânsă corelaţie cu obiectivele mai sus amintite. Datorită noului mecanism de condiţionalitate, plata fondurilor europene se va face pentru prima oară în funcţie de respectarea standardelor statului de drept. Acesta este un pas important, pentru că o Uniune Europeană puternică are la bază o fundaţie de valori viguroasă”.

 

Redăm mai jos, integral, mesajul comun de Ziua Europei, transmis redacției Turnul Sfatului

”Uniunea Europeană dovedeşte printr-un întreg set de măsuri că este operaţională şi se implică pentru o depăşire rapidă a crizei.

Fondul de redresare include planurile de măsuri naţionale ale statelor membre. Pilonii principali ai acestui fond sunt reconstrucţia şi depăsirea crizei, măsuri de sprijinire a investiţiilor private, fortificarea pieţei interne pentru accelerarea transformărilor ecologice şi digitale. Fiecare stat membru trebuie să îşi prezinte planurile cu propriile proiecte de investiţii şi reforme, mereu în strânsă corelaţie cu obiectivele mai sus amintite. Datorită noului mecanism de condiţionalitate, plata fondurilor europene se va face pentru prima oară în funcţie de respectarea standardelor statului de drept. Acesta este un pas important, pentru că o Uniune Europeană puternică are la bază o fundaţie de valori viguroasă.  

Ziua Europei din acest an ne arată încă odată în mod evident că solidaritatea europeană este şi rămâne un element central, chiar salvator de vieţi pentru noi, cetăţenii europeni. Aproape nu a existat perioadă în istoria Uniunii Europene, în care importanţa acestei structuri să iasă atât de clar în evidenţă ca în ultimele luni.

Într-un timp extrem de scurt cu toţii a trebuit să învăţăm ce repercusiuni devastatoare poate avea o pandemie – asupra sănătăţii noastre şi a sistemelor noastre de sănătate. Faptul că atât de mulţi oameni şi-au pierdut viaţa în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, ne provoacă tuturor o durere adâncă. Consecinţele asupra economiilor nu pot fi nici acum cu adevărat estimate. Şi viaţa noastră cotidiană este încă marcată de restricţii cum nu le-am cunoscut nicicând. Pe de altă parte acum ne bazăm pe experienţe dobândite mulţumită unor abordări comune, coordonate la nivel european, ca singure răspunsuri corecte la această criză. Rezilienţa este aici noul termen cheie, denumind o abordare flexibilă a unor provocări în continuă schimbare în domenii diferite. A face faţă crizei şi efectelor acesteia, rămâne o mare provocare pentru statele lumii, care va avea consecinţe ample şi atunci când pandemia se va estompa cu mult în cursul acestui an.   

În timpul crizei provocate de virusul Corona, Uniunea Europeană a dovedit în mod evident că este operaţională. Din cauza pandemiei generate de COVID-19, sistemele medicale si personalul medical au fost şi sunt supuse unor teste de rezistenţă şi eforturi enorme. Totuşi, chiar de la începutul perioadei de criză, statele membre nu au putut fi împiedicate să facă paşi unele spre altele şi să îşi concentreze resursele într-un scop comun. În acelaşi timp Europa a preluat responsabilitate la nivel international şi a sprijinit în calitate de echipă („Team Europe“) eforturile mondiale de combatere a viruslui.

Germania, Polonia şi România au trimis echipe de medici pentru a acorda sprijin în tratarea de pacienţi din spitale din Italia de Nord şi de Sud.

Belgia, Germania, Luxemburgul şi Austria au preluat pacienţi francezi, italieni şi olandezi în stare critică pentru a-i trata în secţiile lor de terapie intensivă.

Germania şi Luxemburgul au trimis avioane pentru misiuni sanitare, piloţi şi personal medical pentru a acorda sprijin la salvarea de vieţi în Franţa, Italia, Portugalia şi Olanda.

În întreaga Europă şi aici la Sibiu, munca neîncetată, plină de devotament, a medicilor şi a întregului personalul medical precum şi a echipelor de intervenţie în cazuri de urgenţă, a personalului de îngrijire din cămine pentru copii şi persoane vârstnice, a pompierilor precum şi a specialiştilor din domeniul economic, ştiinţific şi cultural nu pot fi suficient apreciate. Lor tuturor le datorăm funcţionarea în continuare a societăţii noastre. Mulţumiri speciale li se cuvin şi cetăţenilor cărora în continuare li se cere multă disciplină în respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului.

Din punct de vedere financiar, din partea Uniunii Europene s-au pus la dispoziţie pachete uriaşe de întrajutorare pentru măsuri de urgenţă în ameliorarea crizei sanitare, în fortificarea sistemelor sanitare şi diminuarea consecinţelor socio-economice ale pandemiei. Pachetul european total în valoare de aproximativ 1,8 bilioane de euro nu poate fi privit decât ca unul istoric. Uniunea Europeană dovedeşte printr-un întreg set de măsuri că este operaţională şi se implică pentru o depăşire rapidă a crizei.

Fondul de redresare include planurile de măsuri naţionale ale statelor membre. Pilonii principali ai acestui fond sunt reconstrucţia şi depăsirea crizei, măsuri de sprijinire a investiţiilor private, fortificarea pieţei interne pentru accelerarea transformărilor ecologice şi digitale. Fiecare stat membru trebuie să îşi prezinte planurile cu propriile proiecte de investiţii şi reforme, mereu în strânsă corelaţie cu obiectivele mai sus amintite. Datorită noului mecanism de condiţionalitate, plata fondurilor europene se va face pentru prima oară în funcţie de respectarea standardelor statului de drept. Acesta este un pas important, pentru că o Uniune Europeană puternică are la bază o fundaţie de valori viguroasă.  

Cine ar fi crezut în urmă cu un an că acum vom fi deja parte a unei campanii de vaccinare demarate simultan şi coordonate la nivel mondial, însă aici mai cu seamă la nivel european? COVAX este răspunsul multilateral şi favorabil incluziunii la Covid-19. Cât de îmbucurător şi liniştitor este să ştim că personalul medical, persoanele în etate şi cele aparţinând grupurilor de risc sunt între timp în foarte mare măsură vaccinate în toate statele Uniunii Europene! Populaţia generală va fi de asemenea vaccinată în scurt timp în toate ţările europene, astfel încât cu toţii putem spera cu încredere la o atenuare a pandemiei cât mai curând.

Şi în anul trecut atât de dificil al crizei cu toate provocările sale complexe, pe continentul nostru „modelul european“ a stat în centrul preocupărilor: Uniunea Europeană a dovedit din nou că este o comunitate de valori, construită pe fundaţia democraţiei şi a statului de drept! Uniunea Europeană este totodată o comunitate a solidarităţii care este unită tocmai în perioadele de criză. Faptul că punerea de acord între membrii uniunii nu este mereu facilă, nu schimbă cu nimic voinţa de nezdruncinat de a întări această comunitate a  solidarităţii şi de a funcţiona totodată ca motor pentru o dezvoltare conformă cu cerinţele viitorului. În plus Uniunea Europeană a dovedit că poate prelua anumite măsuri precum ar fi coordonarea de acţiuni de întrajutorare, pe care statele membre nu le-ar fi putut implementa în acest fel de unele singure.  

Modelul european necesită acţiuni comune şi hotărâte din partea noastră, a tuturor. După cum am putut observa cu toţii în ultimele luni, este un privilegiu să fii cetăţean al Uniunii Europene. Din acest motiv ar trebui să fim cu toţii dispuşi să ne apărăm convingerile în ce priveşte democraţia şi statul de drept, libertatea de opinie şi cea a presei şi să le protejăm corespunzător acolo unde sunt în pericol. Doar împreună suntem puternici şi putem să abordăm cu fermitate provocările viitorului.

Hans E. Tischler, Consul al Republicii Federale Germane,

Andreas Huber, Consul Onorific al Austriei,

Daniel Plier, Consul Onorific al Luxemburgului”.

Sursa fotografiilor: Consultatul Germaniei la Sibiu

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Romania lucrului bine facut ... multumim Klaus Iohannis !

Acum 1 lună

este un privilegiu sa poti sa vii din Liechtenstein sau Austria in estul salbatic, adica in Romania, sa profiti de slabiciunea statului si coruptia sistemica si sa declari ca ai venit tu printul Emanuel von und zu Liechtenstein sa vanezi o ursoaica ce a doborat gardul unui amarastean din Ojdula, pentru care Barna Tánczos a dat derogare la impuscare una bucata urs, si din greseala impusti cel mai mare trofeu de urs al Romaniei. mi-e scarba de astfel de elite din UE cat si de Romania ... care se vinde in felul asta - permitand impostorului udmr sef de minister sa faca ce vrea el.
Raspunde

Ursul Brun

Acum 1 lună

Partidul e-n toate ce sint si vor ride miine la soare, e-n coruptie, e-n poluare, e-n taierile de paduri, e-n gunoaiele ce aduc profituri Ralucai si e-n abuzuri cu permise de vinatoare!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus