După două destinații din Italia și una din Corfu, reprezentanții companiei de zboruri din categoria low-cost RyanAir anunță lansarea de curse și către Danemarca.
Zborurile către Danemarca vor începe din prima zi a lunii noiembrie a acestui an, anunță reprezentanții Aeroportului internațional Sibiu într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului. ”RyanAir anunţă deschiderea unei noi rute de la Sibiu spre Billund, Danemarca, începând cu luna noiembrie 2021. Noua rută va fi operată cu două frecvențe săptămânale, în zilele de luni și vineri”, se arată în comunicat.
Biletele către această nouă destinație au fost deja puse în vânzare pe website-ul companiei aeriene, la prețul de 28,99 euro pentru un drum (acesta este prețul valabil azi, 5 mai 2021).
Cei de la RyanAir urmează să opereze primele curse de pe Aeroportul din Sibiu începând din 1 iunie, când este programat zborul către Veneția (9,99 euro un bilet, conform prețurilor de azi). Spre Bologna vor avea primul zbor pe 2 iulie, iar în ziua imediat următoare va fi inaugurată și ruta către Corfu.
”Suntem convinşi că noua rută se va bucura de aprecierea pasagerilor sibieni şi a celor din întrega regiune. Vom continua această dinamică și vom răspunde cu aceeași exigență angajamentului de a conecta Sibiul de mari orașe europene”, spune Marius Ioan Gîrdea, director general al Aeroportului Internațional Sibiu, potrivit comunicatului remis. De asemenea, și președinta CJ Sibiu – se mai arată în comunicat – a transmis felicitări ”tuturor celor care au făcut posibil acest nou zbor de pe Aeroportul Internațional Sibiu”.
Sursa foto: Aeroportul internațional Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 4418
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Hermannstädter
Acum 1 oră
Neveritabil
Acum 1 oră
AMN114
Acum 1 oră
Sparrow