Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu obține din nou calificativul ”Grad de încredere ridicat” din partea ARACIS

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu obține din nou calificativul ”Grad de încredere ridicat” din partea ARACIS

Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat în ședința din data de 29 aprilie 2021 evaluarea externă a calității academice pentru Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, acordându-i calificativul „Grad de încredere ridicat”.

Acest calificativ reprezintă cel mai înalt grad de apreciere pe care îl poate obține o instituție românească de învățământ superior. ULBS își păstrează astfel calificativul maxim obținut și cu ocazia precedentelor evaluări, din 2009 și 2014.

”Gradul de încredere ridicat acordat universității noastre reprezintă o recunoaștere a calității actului educațional, a standardelor înalte de cercetare și a eficienței activității sale de management. În ultimul an, ULBS a implementat o strategie de dezvoltare instituțională adecvată situației pandemice și, în condiții de criză, a reușit să-și consolideze o infrastructură modernă care a asigurat derularea optimă a procesului de învățământ. De asemenea, universitatea a urmărit în mod constant să-și coreleze programele de studii de licență, masterat și doctorat cu cerințele pieței muncii și să le potențeze astfel absolvenților săi șansele de angajare.

Rezultatul evaluării externe a instituției noastre este o dovadă concludentă a gradului înalt de pregătire a tuturor celor implicați în organizație – cadre didactice, cercetători, studenți și personal administrativ deopotrivă. Prin urmare, le mulțumim echipelor manageriale de la nivelul facultăților și departamentelor, direcțiilor și serviciilor administrative implicate în procesul de evaluare și, nu în ultimul rând, întregii comunități a ULBS pentru efortul și devotamentul de care a dat dovadă pe parcursul pregătirii documentației și al desfășurării vizitei ARACIS.

Ne dorim ca ULBS să-și ducă la îndeplinire și pe viitor, la un nivel calitativ cât mai ridicat, misiunea și obiectivele sale puse în slujba formării tinerelor generații, iar realizările ei să contribuie la creșterea prestigiului internațional al învățământului superior românesc”, a declarat prof.univ.dr.habil. Sorin Radu, rectorul ULBS.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 886

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus