Vineri,
18.06.2021
Parțial Noros
Acum
25°C

Ministerul Sănătății: doar DSP Sibiu a făcut control la Secția ATI COVID, iar rezultatul este pe masa procurorilor

Ministerul Sănătății: doar DSP Sibiu a făcut control la Secția ATI COVID, iar rezultatul este pe masa procurorilor

Ministerul Sănătății anunță printr-o adresă transmisă Turnul Sfatului că singurul control efectuat la Secția ATI Covid a Spitalului Clinic Județean Sibiu a fost cel realizat de inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. În plus, mai transmite Ministerul Sănătății, a dispus Colegiului Medicilor să efectueze la rândul său o verificare.

DSP Sibiu e singura instituție care a efectuat un control

Deși după apariția articolului ”<Și eu am omorât oameni> Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID a Spitalului Județean” Ministerul Sănătății a anunțat că ministrul de atunci, Vlad Voiculescu, a trimis Corpul de Control al ministerului la spitalul sibian, acest lucru nu s-a întâmplat de fapt. ”Ca urmare a dezvăluirilor apărute în mass-media privind modul de acordare a asistenței medicale pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 și internați în Secția ATI dedicată bolnavilor COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu, în calitate de serviciu deconcentrat aflat în subordinea Ministerului Sănătății, a efectuat acțiuni de control la această unitate sanitară”, anunță acum Ministerul Sănătății.

În 8 martie, același minister anunța un amplu control în unitatea sibiană. "În urma relatărilor apărute în spațiul public privind nereguli în tratamentul pacienților internați în cadrul Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului și Inspecției Sanitare de Stat", se arată în comunicatul Ministerului Sănătății, transmis în 8 martie 2021.

Raportul DSP nu e public pentru că aparține anchetei

Rezultatul controlului efectuat de inspectorii DSP Sibiu la începutul lunii martie nu poate fi făcut public, anunță Ministerul Sănătății. ”Raportul de inspecție, încheiat în urma acțiunii de control, constituie document în cadrul cercetării efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, astfel că nu poate fi dat publicității”, se arată în răspunsul primit de la Ministerul Sănătății.

Totodată, ministerul anunță că a dispus Colegiului Medicilor din România să facă verificări asupra situației de la Spitalul Clinic Județean Sibiu. ”De asemenea, vă informăm că, în sensul soluționării aspectelor semnalate, Ministerul Sănătății a adresat Colegiului Medicilor din România, solicitarea de a dispune verificări asupra aspectelor prezentate în articolul de presă mai sus menționat, conform competențelor CMR”, susține ministerul. Este de precizat faptul că vicepreședinte al Colegiului Medicilor Sibiu este chiar șeful Secției ATI a Spitalului Clinic Județean Sibiu, medicul Mihai Sava.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Ombl

Acum 1 lună

cliseistic spus: o mana spala pe alta, sau se spala singura
Raspunde

Satanael

Acum 1 lună

Manus manum lavat et anus anum amat.
Raspunde

Jethro

Acum 1 lună

Am mai spus-o: singurul scop al acestor medici corupti e sa se acopere. Cat privește VV, dezamagire pe banda. Tot încearcă sa -l spele Usr-ul dar nu prea reusesc. L-a durut in teniși de cativa "isterici" de la Sibiu, sau din țară. A n-spea dovada ca politicienii nu dau 2lei pe cetățeni. Dupa cum spunea raportul precedent si viitor: totul e perfect!
Raspunde

Mission

Acum 2 săptămâni

O golanie totala! Da, se acopera!i-a acoperit si starea de urgenta, si a dat si Voiculescu o ordonanta de urgenta sa NU RASPUNDA PE PERIOADA STARII DE URGENTA! adica nu raspunde niciun medic. Golanie de la ministru, pana la femeia de serviciu....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus