Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un colaborator al Securității a primit votul celor care conduc județul. ”Mi se pare o palmă dată celor 30 de ani de democrație”

Traian Deleanu
23

”O palmă dată celor 30 de ani de democrație” au fost caracterizate desemnarea și votul acordat de majoritatea consilierilor județeni lui Eugen Iordănescu, director al Camerei de comerț și colaborator al Securității, confirmat de instanța de fond. În cursul zilei joi, acesta a fost votat să aibă două calități oficiale ale județului: o dată pentru a-i selecta pe cei care vor administra Aeroportul sibian în următorii patru ani și, a doua oară, pentru a-i selecta pe cei care vor administra societatea de construcții a Consiliului Județean Sibiu. Doar consilierii județeni din partea PNL au votat ”pentru”.

Publicitate
Publicitate

Alături de doi funcționari din cadrul Consiliului Județean Sibiu, Eugen Iordănescu a fost desemnat de către președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, să facă parte din două comisii ale județului. Una pentru selecția ”membrilor Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu Regie Autonomă pentru mandatul 2021-2025” și una de selecție a ”membrilor Consiliului de Administrație al Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu pentru mandatul 2021-2025”. Adică a acelor administratori care, mai apoi, vor derula procedurile de desemnare a tuturor directorilor (generali, economici etc) ai Aeroportului sibian și ai Drumuri și Poduri SA, precum și să stabilească politicile acestor companii. 

Eugen Iordănescu, director al Camerei de comerț Sibiu, a fost declarat colaborator al Securității de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, situație pe care Iordănescu a contestat-o la Curtea de Apel București. În decembrie 2019, instanța de fond a constatat, însă, că Eugen Iordănescu ”a turnat la Securitate pe vremea lui Ceaușescu”, iar acum directorul Camerei de comerț așteaptă recursul care va fi judecat anul viitor la Înalta curte de casație și justiție a României. Mai multe detalii pe acest subiect puteți citi aici

Nominalizările făcute de Daniela Cîmpean au făcut, mai apoi, obiectul unui proiectt de hotărâre supus dezbaterii consilierilor județeni în ședința Consiliului Județean Sibiu programată joi după-amiaza. Iar împotriva votării lui Iordănescu în cele două comisii de selecție singurul care a vorbit a fost Adrian Echert, liderul de grup al consilierilor județeni USR PLUS.

”Grupul USR PLUS solicită retragerea acestui punct de pe ordinea de zi pentru a schimba comisia de selecție. Altfel, noi vom vota «împotrivă». Domnul Eugen Iordănescu a fost declarat și dovedit colaborator al Securității, a și recunoscut acest fapt. Este o chestiune de decență ca o astfel de persoană să nu mai fie în punctele cele mai importante. Domnul Eugen Iordănescu a fost și este implicat în foarte multe acțiuni ale Consiliului Județean, dar cred că există foarte mulți alți oameni pe care să ne putem baza să ne ajute la selecția consiliilor de administrație. Nouă ni se pare un gest de minimă moralitate ca domnul Iordănescu să nu facă parte din aceste comisii. Dacă proiectele rămân sub această formă, vota «împotrivă»”, a declarat Echert.

Publicitate

”Eu sunt un om al legii, respect legea”, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu

Daniela Cîmpean a intervenit în apărarea lui Eugen Iordănescu. ”Nu voi retrage aceste puncte de pe ordinea de zi. Am avut în vedere competențele pe care domnul Eugen Iordănescu le are în acest domeniu și am analizat legislația în vigoare și nu există conflict de interese, incompatibilitate sau încălcare a legislației prin prezența lui în comisiile de selecție”, a răspuns președinta Consiliului Județean Sibiu.

Adrian Echert a insistat subliniind aspectul moral al situației. ”Apelul nostru era unul de moralitate și de respectare a celor 30 de ani de democrație care au trecut. Nu pun în dubiu calitățile profesionale ale lui Eugen Iordănescu, dar nu cred că este singura persoană pe care ne putem baza într-un astfel de demers. Mi se pare o palmă pentru cei 30 de ani de democrație și o lipsă de respect pentru cei care au avut de suferit din cauza acțiunilor Securității”.

Daniela Cîmpean, cea care l-a susținut pe Iordănescu și pentru a conduce programul Sibiu – Regiunea Gastronomică European, precum și în alte situații de reprezentare a județului Sibiu, și-a menținut poziția. ”Eu sunt un om al legii, respect legea și caut soluțiile cele mai bune pentru locuitori. În tot ceea ce fac”, a încheiat Cîmpean discuția. După care a supus proiectul votului unui consiliu județean în care PNL Sibiu are majoritatea absolută (controlează 19 din cele 33 de voturi).

La finalul ședinței, președinta CJ Sibiu a anunțat și rezultatul voturilor date pentru Eugen Iordănescu. Practic, doar cei 18 consilieri județeni ai PNL Sibiu au votat ”pentru”. FDGR, USR PLUS și PSD și un reprezentant PNL au votat ”împotrivă” ori s-au abținut: 13 voturi au fost ”împotrivă” și două au fost ”abțineri”.

”Delimitarea de trecut a fost aproape, dar nu s-a întâmplat astăzi”, Adrian Echert, consilier județean

Citește și Cum să îți treci Sibiul pe nume, cu terenuri subevaluate de 200 de ori. Rețeta lui Eugen Iordănescu

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

23 de răspunsuri

  1. Avatar Jethro
    Jethro

    Tipul e super competent. Nu era cumva ala de s-a bagat in fața la vaccinare?…….Colaborator, turnator, nesimțit, si ce mai vreti voi….deci are toate caracteristicile esențiale pentru a face parte din acele comisii conform arvocatei. Ea este un om al legii…bleah!

    93
    4
  2. Avatar Genu-Jenu
    Genu-Jenu

    Este stiu faptul ca Iordanescu este la butoanele judetului, nu doamna Campean.

    71
    4
  3. Avatar Ursul păcălit de vulpe
    Ursul păcălit de vulpe

    Calitățile morale ale lui iordănescu trebuie puse la îndoială și din alte puncte de vedere: este un mercenar care lucrează la comandă și, pe bani sau avantaje personale, face orice. Rezultatele selecției nu vor reflecta competențele celor aleși să administreze cele două instituții importante ci vor fi numele aflate pe lista primită de la președinta CJ. Sigur mai există lipitori de afișe nerecompensați din perioada campaniei electorale și … acum va fi momentul. Să nu uităm că iordănescu, cu concursul Danielei Cîmpean, a fost la un pas de a pune mâna pe un teren de 4 hectare lângă aeroport, la DN1, demers care a fost oprit la timp. Tot el este intermediarul într-o tranzacție pe care Consiliul Județean urmează să o facă, respectiv cumpărarea unui teren agricol extravilan de 5 ha, situat lângă groapa de gunoi, la fabulosul preț de 1,2 milioane de Euro. Va fi greu de înlăturat omul din umbra președintei CJ, „sfetnicul de taină” despre care se știe că trage multe sfori în conducerea județului. Omul și-a tras peste jumătate de milion de Euro din vânzarea sediului Camerei de Comerț și i-a investit în sala de evenimente pe care o construiește. Exemplele de fraudă pot continua, dar omul se pare că are spatele asigurat. Oare cei care ați votat în favoarea lui astăzi, aveți conștiința împăcată? Recomandare: implicați ULBS când nu vă descurcați singuri!!!

    70
    1
    1. Avatar Sib
      Sib

      „Se pare ca are spatele asigurat”. Nu se pare, il are. Si asta pana umfla coada si lasa mostenire generatiilor viitoare averea.
      De ULBS nu zice nimeni nimic?
      Dar doctoratul?
      Sa ne calmam, nu are rost, astia ca el ne vor calca pe cap inca 500 de ani. Cu ACORDUL SI GIRUL nostru…

      23
      0
  4. Avatar Hehe
    Hehe

    PNL = PSD dacă mai era vreun dubiu

    65
    7
  5. Avatar Sibian Neimbecil
    Sibian Neimbecil

    Cum mama mă-sii am votat de 30 de ani peneliști și sași troglodiți de la fedegere? PNL Sibiu este de 100.000 de ori mai periculos decât PSD din județele roșii! Gunoaiele astea galbene au votat securiști, iar la ședința de CL au votat cu toate mâinile mărirea tarifului Soma! Ce rușine de liberali plini de mucegai și puroi! Cu toți tinereii pe care îi au, față de care fiul lui Dragnea e sfânt în calendar! De săsălăii fosilizați nu mai comentez că Fodor a pus cruce partidului forever! Băh, ce am ajuns în orașul ăsta! Și sibienii de o prostie legendară votează bacteriile astea în continuare! Ce rușine monumentală!

    34
    3
  6. Avatar Satanael
    Satanael

    Partidul e-n toate ce sint si vor ride miine la soare! Securitatea-i mereu neclintita alaturi de el! Iar partidul e totul: Iordanescu, Cimpean, Chiriac, Razvan Pop, Bibu si ale Ralucai gunoaie!

    24
    1
  7. Avatar SIEGFRIED
    SIEGFRIED

    Arvocata este problema , nu d-ul Iordanescu. Nu esti in stare sa gasesti o persoana competenta in toata Romania? . La Tursib am inteles ca vor fi din alte judete, de ce nu si la Aeroport/.De ce nu s-a angajat o firma de recrutare., gen Butunoiu , care are experienta cu firme de stat.D-ul Iordanescu isi roade in continuare cascavalul de la **** judetului iar noi platim subventii de 1 mil de euro pe an la Areoport.

    24
    0
  8. Avatar Fanfane la tullip
    Fanfane la tullip

    Daca tot platim milioane de euro subventii la aeroport de ce nu facem un concurs gen Eurovision . Fiecare sa-si interpreteze „Proiectul de management ” in direct si lumea sa voteze . Cu ce este mai destept Iordanescu decat mine ? Nu vad mari le realizari manageriale in servicul public ca sa-l faca COMPETENTUL Judetului.

    22
    0
  9. Avatar Munteanu
    Munteanu

    Halal colaborator! Dadea note informative despre studentele care se plimbau si nu numai cu studenti greci. Colaborare inseamna sa ai un aport la vreo actiune… Ce sa le fi facut studentelor? Sa le fi dat securistii strampeni, sapun Lux si plimbari cu masina?!

    5
    14
  10. Avatar Pintilie
    Pintilie

    Aici nu e vorba de PNL , PSD sau USR, vorbim de renumitul STAT PARALEL. Ca si in cazul lui Isarescu, Arafat, Dancila, toate s-au facut cu girul masonilor, deci si a lui Iohannis.

    16
    4
  11. Avatar Sib
    Sib

    Asta e nivelul la care ne ridicam. Si personajele care mor in functii pentru ca le tinem acolo.
    Bravo, Sibiu, suntem in frunte!

    20
    0
  12. Avatar Mission
    Mission

    Haide ca incet-incet Sibiul detroneaza Caracalul!
    Pentru nenea Johannis, care intelege mai greu, la Caracal se spune ca s-a varsat caruta cu prosti! De aceea remarca mea. Nu scriu mai mult, ca sa poata sa si citeasca, sa si inteleaga…
    Daca doreste ii si traduc

    19
    3
  13. Avatar Mission
    Mission

    Ursul pacalit de vulpe,
    nu stiu daca spatele. Eu cred ca indivizii astia, cand ajung si dau de banii publici , astia nu mai au culoare politica. Se unesc si baga mana .banii le iau mintile! Pur si simplu. Uite la Barna.firma lui a luat banii persoanelor cu dizabilitati. Este normal asa ceva?abia astept sa il vad „behind bars”…cat mai rpd si cat mai mult.
    Dragnea a primit 3 ani ptr ca a angajat 2 femei care, de fapt, lucrau la partid.
    Astora cat le dati? Ca au omorat oameni, ca au furat banii persoanelor cu dizabilitati?
    15-20 de ani? La mai multi!

    16
    3
  14. Avatar Rog postare Multumesc
    Rog postare Multumesc

    Un catel erder terrier cu zgarda rosie ratacit in zona Magazi DumbravaNu am facebook sa postez mai vizibil mesajul

    8
    3
  15. Avatar Sibian SB
    Sibian SB

    Turnător la securitate, bulangiu, etc, insa banu vorbeste. Ăsta a stiut sa imparta din prada in ultimii 20 ani, probabil a adunat si ceva informații din postul de la Camera (compromițătoare la adresa unora), astfel incat face kk pe noi si pe toti, asadar bulangiu. Noi sibienii insa, sa bagam la cap si sa facem in asa fel incat sa nu se mai ajunga asa departe cu bulangiii astia. Trebuie sa fie opriți de la inceput, cand o iau pe aratura. Si deci autorități, poate totuși scăpați de acest mafiot securist, tineti cont ca alegeri vor mai fi. Despre Campeana, demult eu tot zic ca e panarama incompetenta..

    24
    0
    1. Avatar Mission
      Mission

      Sibianul SB
      Pai iesiti in strada mai! Daca nu ii arucati cu oua si rosii in cap, cand iese din primarie, omul o sa creada ca sibienii il iubesc.
      Cu el in tomberonul de gunoi.gunoaiele stau in tomberon!
      Dar toti sunt o apa si-un pamant.se cearta cand sunt camerele , in parlament se cearta tot de ochii camerelor.isi dau mana la ciordeala.

      3
      0
  16. Avatar Alin
    Alin

    Toti gresim. Si toti platim. A gresit acum multi ani, iar pacatele tineretii trebuie cateodata iertate. Dar asta nu inseamna ca poti sa le uiti. E o rusine pentru toata lumea ca inca mai este scos in fata.

    22
    1
  17. Avatar John doe
    John doe

    pnl = ciuma galbena!!!

    16
    1
  18. Avatar Gigi
    Gigi

    Trif l-a sustinut in mod public pe Dragnea la DNA cand inca nu era 100% sigur ca acesta din urma va intra in puscarie; s-a procopsit cu un post de ministru. Daniela Campean e sigura ca Iordanescu a fost colaborator al securitatii si totusi il sustine in mod public – e plata unei facturi din trecut sau urmeaza ceva?

    16
    0
    1. Avatar Munteanu
      Munteanu

      Cred ca da. O mana spala pe alta… Nu v-ati dat seama inca de mafia care e in politica romaneasca? Dragnea era un copil inocent pe langa astia! Unii au facut chestii mai nasoale decat Iordanescu… mare lucru ca le para pe studentele care se plimbau si …. cu greci. Niste bagaboante!

      6
      3
  19. Avatar Romanasul democrat
    Romanasul democrat

    Rusine,rusine,rusine asa -zis liberali fara pic de constiinta civica ! Iordanescu oricum n-are pic de rusine si nici cel mai elementar bun simt !Turnator ai fost turnator ai ramas impostorule !!!

    10
    1
  20. Avatar Dan Costei
    Dan Costei

    Rusine PNL . Ati pus stapanire pe tot judetul. CJ, Prefectura, Tribunal, Primarie, ISC, Realizari vor fi ? …. exceptand salarii, amantlac-uri, personaje fara valoare care actioneaza la comanda politica si inters personal.

    12
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate