Miercuri,
01.02.2023
Parțial Noros
Acum
1°C

„Am fost sunat de o doamnă...”. Cum au fost furate și apoi recuperate de poliție firme cu cifre de afaceri și de zece milioane de lei

„Am fost sunat de o doamnă...”. Cum au fost furate și apoi recuperate de poliție firme cu cifre de afaceri și de zece milioane de lei

Victimele grupării infracționale care a fost destructurată de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Sibiu au vorbit cu reporterul Turnul Sfatului despre această experiență și modul în care infractorii au acționat. Totul a pornit de la un apel primit de la o persoană necunoscută. Apoi s-au trezit cu documente falsificate, mașini cumpărate în numele firmelor pe care le dețin și, efectiv, înlăturați pe hârtie de la conducerea propriilor companii.

Administratorul firmei Medical Corp din Sibiu a stat de vorbă astăzi cu reporterul TS despre momentul în care a aflat că a fost înșelat. Acesta spune că a fost impresionat de activitatea polițiștilor și a procurorilor care s-au ocupat de caz. Bărbatul explică faptul că cea care a ajutat la descoperirea adevărului a fost o funcționară de la banca cu care lucează Medical Corp.

„Vreau în primul rând să le mulțumesc celor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care și-au făcut treaba exemplar. Acum povestea - Am fost contactat de o persoană de la Brașov care acum este și arestată, sub diverse pretexte. Mi-a cerut niște documente financiare pe motiv că voia să intermedieze niște credite pentru Medical Corp. Așa a obținut documentele care s-au folosit pentru firma de leasing. A luat o mașină în leasing fără ca eu să știu, care avea o valoare de 82.000 de euro. Funcționara de la banca la care suntem noi a avut o inspirație de moment și a observat că era altcineva acționar. Acel bărbat de la Brașov nu s-a pus pe el acționar, ci a ales o persoană din Republica Moldova, ca să fie mai greu de găsit”, povestește administratorul sibian.

„Paguba noastră a constat în profitul pe care l-am fi realizat dacă am fi participat, în acea lună de zile, la niște licitații, care s-au desfășurat în acea perioadă. Aici am pierdut noi niște potențiali bani.”

Acesta explică modul în care au acționat infractorii, folosindu-se de Registrul Comerțului care, în pandemie, a schimbat anumite proceduri. Registrul ar fi facilitat astfel, fără voie, depunerea unor acte precum cele pe care le dețineau cei din gruparea infracțională.

„De când cu pandemia, la Registrul Comerțului se pot depune actele nu prin împuternicire notarială sau fizic ca până acum, ci trimise pe portalul lor. Nu mai există obligativitatea ca înainte ca actele să fie autentificate în fața unui notar, ci se trimit prin intermediul unui avocat. El ce a făcut - s-a dus la un intermediar, care a contactat avocatul și acesta din urmă a trimis documentele pe portal, devenind acest cetățean moldovean acționar. Și-a luat 40 de bilete la ordin și a luat mașina în leasing. Eu am fost înlocuit pe hârtie, astfel că timp de o lună nu am fost administrator și acționar. Acum, cu autoritățile, am luat o serie de măsuri - s-a pus sechestru pe acțiuni și am făcut ce am putut ca să ne protejăm. De-asta spun, ei s-au mișcat exemplar, într-o lună de zile i-au și arestat. În plus, cei de la Sibiu de la procuratură au reușit să ia și cazul din București”, spune bărbatul.

Un caz similar este și cel al unei firme din București, înșelată de aceeași grupare. Administratorul acestei firme spune că a descoperit problema la începutul lunii martie și bănuiește că un apel primit în februarie ar fi fost cel care a pornit totul.

„La Registrul Comerțului nu mai apărea numele acționarului care a fost dintotdeauna, ci un cetățean moldovean necunoscut pentru noi. Am făcut o plângere penală la una din secțiile de poliție din București, sectorul 3, moment în care au început dânșii sa investigheze. Au comunicat bine și s-a aflat că există un caz similar la Sibiu, moment în care am fost sunat de dna inspector de la poliția din Sibiu și am început să lucrăm împreună. Au fost foarte dedicate doamnele cu care am colaborat de la poliție și doamna procuroare și m-aș bucura ca toată lumea să lucreze așa”, spune administratorul de la București.

„Cu ceva timp in urma, pe la mijlocul lunii februarie, am fost sunat de o doamnă care s-a recomandat a fi de la consulatul maghiar și care a auzit de firma noastră ca fiind specializată pe segmentul apă. Am căzut în plasă și i-am trimis niște hârtii”

Bărbatul spune că Registrul Comerțului s-a mișcat cel mai greu în toată această problemă, în ciuda insistențelor. „Noi ne-am trezit cu hârtiile depuse la Registrul Comerțului, am făcut solicitare și s-au mișcat cel mai urat din toată încrengătura asta, ne-au trimis hârtiile după 5-6 zile și ne-au spus că responsabilitatea este a celui care depune hârtiile.  O doamnă avocat a primit hârtiile de la un colaborator al dânsei care, la fel, a spus că le-a primit de la unul din infractorii reținuți în toata povestea asta. De ce și cum a ajuns infractorul să pună ochii pe noi nu știm.”

Potrivit administratorului firmei din capitală, compania a fost vândută de două ori în decurs de trei zile. Odată către cetățeanul moldovean, apoi a doua oară către un cetățean din Cluj. 

Citește și Cum a funcționat grupul infracțional care a cauzat prejudicii firmei Medical Corp Sibiu. Cu banii furați au cumpărat o mașină de lux

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus