Medicul Georgeta Marga, cel mai cunoscut și apreciat epidemiolog sibian, iese la pensie: ”Oferiți iubire semenilor, fără să așteptați nimic în schimb și veți fi fericiți”

Puțină lume știe că anul trecut, când începea pandemia, doamna Georgeta Marga era trimisă de urgență în județul Gorj, să coordoneze echipa de epidemiologi care trebuia să cerceteze primul caz de coronavirus din România. Apoi, timp de o lună, a mers la Satu Mare, unde nu exista niciun epidemiolog pe plan local. Înainte de Covid-19, doamna Marga a fost premiată de Societatea Română de Epidemiologie pentru munca ei în prevenirea bolii Lyme. Astăzi avem campanii naționale împotriva căpușelor și proceduri clare pentru cine este mușcat și datorită doamnei Marga. Datele de mai sus reprezintă doar câteva borne care marchează o carieră de 25 de ani în domeniul sănătății publice. Despre toate acestea, dar și multe altele, doamna Georgeta Marga ne-a vorbit în interviul de mai jos.

Astăzi, de mai bine de un an de fapt, toată lumea vorbește despre epidemiologi, însă în anii '90 nu cred că era o profesie la fel de căutată. De ce ați ales această meserie și cum vă imaginați la momentul respectiv că va arăta cariera dvs.?

Așa este, la fel ca și colegii mei de specialitate, am constatat că, de când cu pandemia, toată lumea știe ce este un epidemiolog. Vă mărturisesc că am iubit chirurgia, dar îmi doream și o familie mare, ca și cea în care m-am născut. Prin urmare, înainte de examenul de secundariat mă gândeam la o specialitate clinică medicală, dar în timpul examenului am cerut în gând: ”Doamne, du-mă unde e locul meu”. La alegere, am urmat sfatul unei prietene, o asistentă mai în vârstă, să aleg ceva din medicina preventivă. Așa am ajuns epidemiolog și cred că nu am greșit.

Pe atunci, epidemiologia (de la gr. epi = deasupra/pe și demos = popor), care studiază impactul bolilor asupra populației, era asimilată în popor cu noțiunea de ”SANEPID” (de la sanitaro-epidemic), adică instituția extrem de temută, care amenda (la propriu) orice abatere de la normele de igienă. Specialistul sibian de marcă lângă care am început pregătirea practică, Doamna Dr. Agneta Pavel, definea epidemiologia drept ”regina medicinei” și a reușit să-mi trezească admirația și interesul pentru această specialitate.

Proveniți dintr-o familie de medici sau apropiată de medicină? Cine v-a îndrumat în această direcție?

Nu m-am născut într-o familie de medici, ci una de preoți, tot o profesie de vocație, însă bunica din partea tatălui a fost o moașă renumită în comuna Lupșa din Munții Apuseni. Primele amintiri ale tatălui meu erau despre mama lui care salva viețile altor mame (dimineața năștea ea și seara mergea să asiste altă naștere). El a fost cel care mi-a sugerat să merg spre medicină.   

Unde ați început să profesați? Cum erau dotările la momentul respectiv, laboratoarele, materialele?

După un an de pregătire în secundariat la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, am început practica epidemiologică la Compartimentul Epidemiologia Bolilor Transmisibile din Inspectoratului de Poliție Sanitară și Medicină Preventivă Sibiu (cum se numea la acea vreme o parte din DSPJ-ul de astăzi). Am fost primită cu entuziasm, ca un tânăr secundar mult așteptat, după 10 ani în care, în țară, nu au mai fost pregătiți specialiști în domeniu. Așadar, aici la Sibiu m-am format ca specialist, sub îndrumarea unor practicieni de elită, vrednici de admirație.

Am găsit în primul rând un colectiv puternic de profesioniști (cu trei medici primari la sediu și doi medici specialiști la compartimentul DSPJ din Mediaș, peste zece asistenți de igienă la DSPJ și câte unul la fiecare dispensar, statisticieni și dezinfectori) și cu laboratoare foarte bine dotate pentru acea vreme. Materialele erau suficiente pentru: control cu probe în spitale, investigații de laborator în focare, triaj în colectivitățile de copii și tineri, precum și control periodic pentru personalul din sectoarele de risc epidemiologic. Toate aceste investigații de laborator, acțiunile de dezinfecție, transportul vaccinului și al specialiștilor în teren, erau asigurate din fondurile instituției.

Cum ați ajuns la Direcția de Sănătate Publică? Cum era organizată instituția pe atunci?

După examenul de specialist am revenit, prin concurs, la același Compartiment de Epidemiologie unde m-am pregătit în secundariat. Inspectoratul de Poliție Sanitară și Medicină Preventivă Sibiu mai cuprindea atunci toate Compartimentele de Igienă (Mediu, Alimentație, Școlară și Medicina Muncii), Controlul Vectorilor, Inspecția Sanitară și cele două laboratoare amintite.

Inițial, am coordonat programul de vaccinări și așa am început colaborarea cu medicii și asistentele de la dispensare, dar și cu personalul vaccinator din maternități. Cu entuziasmul de început, am realizat și traducerea integrală a Ghidului de Prevenire al Infecțiilor Nosocomiale de la Spitalul din Rennes, adus de o delegație a instituției noastre, după un schimb de experiență în Franța. Traducerea a stat la baza primelor ghiduri de acest fel, întocmite ulterior pentru toate spitalele din județ.

Cum arăta o zi de muncă pentru dvs. în urmă cu mai bine de 20 de ani și ce s-a schimbat până în prezent?

Începeam ziua de lucru, de minim șapte ore, cu consultarea registrelor de internări din ultimele 24 de ore de la secțiile de Boli infecțioase. La nevoie, făceam ancheta epidemiologică preliminară, apoi raportam telefonic la Institutul Regional de Sănătate Publică (Cluj) și la INSP. Ofeream consultanță la solicitările telefonice ale medicilor din teritoriu. Pentru deplasarea în teren, preluam cele necesare (pentru recoltări, dezinfecție, protecție individuală, etc) și plecam devreme. Colaboram cu personalul din dispensar, cu primăria locală sau unitatea de învățământ, iar la întoarcere, predam probele în laborator. Ziua de lucru se încheia la ora 15:00 sau mai târziu dacă aveam teren ori instructaje cu medicii din teritoriu. Scriam documentele manual, doar cele de transmis le redacta secretara directorului, la mașina de scris.

În timp, tehnica informatică, mijloacele de comunicare moderne mi-au ușurat munca, dar le-am deprins singură, ca autodidact. În prezent, fiind medic șef de compartiment, încep ziua de lucru la 7:30, cu situația anchetelor epidemiologice, briefing-ul cu conducerea și continui cu activități de coordonare a echipei. Ofer consultanță foarte frecvent la telefon sau în birou, inclusiv unităților de învățământ pe tema COVID, iar după ora 13:00, când sunt mai puține solicitări, întocmesc anchete sau materiale mai laborioase, care solicită concentrare și atenție. Fostele colege îmi spuneau că acesta e ”blestemul” secției, abia după acea oră începe ”creația”.  Problemele multiple, inclusiv teren pentru autorizare sanitară, urgențele de ultimă oră sau un telefon întârziat, îmi prelungesc aproape zilnic programul. Telefonul de serviciu mă însoțește și acasă.   

Cât este muncă de funcționar – mă refer aici la date statistice, relația cu oamenii din teren, populația - și cât este muncă de cercetare, studiu, aprofundare științifică și socială?

Foarte greu de cuantificat, însă orice anchetă epidemiologică este o cercetare, iar după culegerea informațiilor și a dovezilor (clinice, de laborator și epidemiologice) se finalizează cu o analiză a datelor, un adevărat studiu. Pentru cercetare în adevăratul sens al cuvântului nu prea mai e timp, însă am încercat să fac asta pentru evenimente medicale naționale sau locale, astfel încât munca și rezultatele echipei noastre să fie cunoscute și să devină o sugestie pentru cei interesați.  

Știu din articolele publicate de-a lungul anilor în presa locală că dvs. ați făcut și foarte multă muncă de cercetare, în unele cazuri nu cred că aș greși dacă i-aș spune pionierat în România. Mă gândesc aici în special la Boala Lyme. Povestiți-ne, vă rog frumos, cum ați ajuns să mergeți la studii în străinătate pe acest subiect? Dacă nu greșesc, ați făcut inclusiv traduceri?

Din 2010 Boala Lyme a devenit o prioritate la nivel național. Infecționiștii sibieni erau deja avizați asupra acestei infecții așa încât ei au depistat foarte multe cazuri, cele mai multe din țară. Datoria noastră, a celor de la DSPJ, era să lansăm o alertă de sănătate publică, dar abia din 2012, cu sprijinul Instituției Prefectului și cu implicarea mass-media, recomandările pe care noi le făceam deja de doi ani au fost aplicate de către responsabilii cu reducerea populației de căpușe și au dat rezultate.

Organizarea unui grup de lucru județean, documentarea din experiența străină, traducerea și adaptarea de materiale informative (germane, franceze, americane și canadiene) despre prevenirea și simptomele bolii ”cu o mie de fețe”, colectarea de căpușe pentru un studiu internațional, au fost o muncă de pionierat în domeniu, pentru care am fost premiați de Societatea Română de Epidemiologie.

Cu sprijinul unei familii din Germania stabilită în Avrig, care s-a confruntat cu această boală, am reușit să particip la o întâlnire anuală a Societății Germane de Borrelioză, unde am cunoscut experți în domeniu și am adus acasă materiale informative. Ulterior, împreună cu un grup de etnici germani din Cisnădie și Sibiu, am realizat traducerea în limba română a ghidului privind diagnosticul și tratamentul borreliozei, care se află și acum pe pagina web a societății germane. 

Este aceasta cea mai mare satisfacție a muncii dvs. de epidemiolog? Sau există și alte borne în cariera dvs.?

Fără îndoială, este o mare satisfacție, însă cea mai mare provocare din carieră a constituit-o, fără îndoială, actuala pandemie. În martie 2020, la solicitarea Ministerului Sănătății, am coordonat echipa de epidemiologi delegată în județul Gorj (unde a fost primul caz COVID-19 din România), pentru gestionarea situației locale. Ulterior, timp de o lună, am fost delegată din nou la DSPJ Satu Mare (unde nu există epidemiologi angajați), pentru activitate de specialitate pe starea de urgență.

Ajutorul oferit ca specialist acestor județe, dar și centrelor rezidențiale din județul nostru, în peste 20 de focare, precum și faptul că am reușit, cu sprijinul conducerii militare la DSP, să depășim situația epidemiologică dramatică din toamna trecută, sunt motive de satisfacție deplină.

Cum ați aprecia că s-a îmbunătățit sănătatea publică în județul Sibiu în ultimii 25 de ani? Există boli despre care nu se vorbea în trecut sau o incidență a anumitor boli care a scăzut semnificativ? Îmi puteți oferi câteva exemple?

Desigur, sănătatea publică în județul Sibiu a urmat trendul național, implementând schimbările aduse de reforma în sănătate. Există și multe schimbări pozitive, de exemplu reducerea incidenței bolilor prevenibile prin vaccinare (poliomielita, hepatita B, rujeola, etc), însă nu pot să nu remarc cu tristețe și îngrijorare că rețeaua de specialiști este extrem de redusă și în continuă scădere. Bolile noi (emergente), cum ar fi: hepatita virală de tip E, infecția cu virusul West-Nile, Boala Lyme și encefalita de căpușe, care au apărut și în județul Sibiu, dar mai ales infecția cu noul coronavirus responsabil de pandemie, sunt tot atâtea provocări pentru epidemiologi și nu numai. Pentru a controla răspândirea acestor boli în populație e nevoie de personal suficient numeric și bine pregătit, de o rețea de sănătate publică puternică.

S-a modernizat, a evoluat sistemul public în cei 25 de ani în care ați făcut parte din el? V-ați simțit vreodată că sunteți un ”bugetar”, cum se mai spune în popor?

Fără îndoială, în epoca post-decembristă, schimbările au fost semnificative. Accesul la informație, digitalizarea, dezvoltarea laboratoarelor din cadrul DSPJ, dar și cursurile cu specialiști europeni la care am participat împreună cu colegii, ne-au reconectat la standardele moderne, actuale, ale specialității noastre.

Dificultățile economice ale sistemului public național s-au simțit și în cazul nostru, ca și la alți bugetari, dar indexările din ultimii ani au ameliorat mult situația.

Ce lăsați în urmă? În afara unui birou gol și a unor colegi care de săptămâna viitoare vă vor duce dorul când vin la serviciu?

Dacă privesc în urmă, rămâne recunoștința față de foștii colegii, lângă care m-am format ca specialist, iar apoi am avut onoarea să și lucrez, profesioniști desăvârșiți, devotați slujirii semenilor, dar rămâne și o echipă de colegi mai noi, care au moștenit, ca și mine, aceste valori și se străduiesc să le ducă mai departe. În plus, rămâne sentimentul datoriei împlinite, cu speranța că nu i-am dezamăgit pe mentorii mei și că mi-am îndeplinit cu bine misiunea profesională.

E doar o coincidență că ieșiți la pensie pe final de pandemie sau a fost plănuită, DSP-ul având nevoie în ultimul an de specialiști cu experiență ca dvs.?

Nimic nu e întâmplător, aceasta e o coincidență fericită, însă, așa cum spuneam, sunt o familistă și îmi doresc să le ofer mai mult din timpul care mi-a rămas soțului și celor patru copii, ei sunt ”doctoratele” mele.

Apropo, ce credeți, asistăm la finalul pandemiei pe măsură ce crește numărul celor vaccinați sau va mai dura?

Foarte greu de răspuns la această întrebare. Ne dorim asta cu toții, însă virusurile, deși au dimensiuni microscopice, luptă pentru supraviețuire și sunt imprevizibile, iar confruntarea e de genul: ”inteligența noastră, contra genelor lor”. Vom vedea cine va câștiga.

Ce pasiuni aveți în timpul liber? Urmează să vă dedicați complet lor și familiei sau mai aruncați câte o privire și la zona medicală, poate studii noi în domeniu?

Lectura, gătitul pentru cei dragi și plimbările în natură sunt domenii preferate, unde am multe de recuperat. Din fericire, setea de cunoaștere nu m-a părăsit, iar dragostea pentru medicină nu va dispărea niciodată.

În plus, mi-ar plăcea să mai transmit tinerilor din cunoștințele și experiența acumulate. Am pregătit numeroși medici rezidenți și am predat cu drag cursuri la o școală postliceală pentru asistenți medicali. Aici moștenesc talentul pedagogic al mamei mele, o foarte bună învățătoare. 

În loc de concluzie, v-aș ruga frumos să ne dați un sfat. Ca de la un epidemiolog care a luat pulsul sănătății publice zi de zi în ultimii 25 de ani, către un cetățean care vrea să aibă o viață ferită de boli. Le ce ar trebui să fiu eu atent sau copiii noștri?

Cel mai bun sfat pe care pot să îl ofer este dictonul celebru: ”mai bine să previi decât să tratezi”, așadar prevenția este cea mai importantă. Asta înseamnă discernământ și foarte multă atenție la alegerile pe care le facem, la factorii care ne pot influența sănătatea fizică (de la alimente până la cosmetice și la obiceiuri dăunătoare), dar și pe cea psihică. Iar pentru suflet, oferiți iubire semenilor, fără să așteptați nimic în schimb și veți fi fericiți.

Vizualizari: 2871

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Me

Acum 1 săptămână

Succes si sanatate.
Raspunde

Marioara

Acum 1 săptămână

Sa va dea Dumnezeu pensie indelungata si sanatate!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus