Vineri,
30.07.2021
Cer Senin
Acum
20°C

Leoaică moartă de COVID într-o grădină zoologică din India. Alți opt lei au fost testați pozitiv

Leoaică moartă de COVID într-o grădină zoologică din India. Alți opt lei au fost testați pozitiv

O leoaică de nouă ani a murit într-un parc zoologic din statul indian Tamil Nadu după ce a contractat Covid-19, în timp ce alţi opt lei au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat sâmbătă un reprezentant al acestui stabiliment, scriu cei de la DIGI 24.

Angajaţii de la Parcul Zoologic Arignar Anna, amenajat în apropiere de Chennai, au observat o serie de simptome, precum pierderea apetitului, secreţii nazale şi accese ocazionale de tuse, în rândul unei familii de lei, săptămâna trecută.

După ce administratorii parcului au trimis la un laborator de testare mai multe probe biologice prelevate de la acele animale, nouă lei au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus şi unul dintre ei, femela Neela, în vârstă de nouă ani, a murit joi, a precizat un reprezentant al parcului zoologic.

Leoaica părea să fie asimptomatică şi nu prezenta secreţii nazale cu o zi înaintea morţii sale. Probele biologice au fost trimise pentru analize suplimentare la două institute de cercetare.

Toţi leii testaţi pozitiv sunt ţinuţi sub observaţie medicală strictă şi urmează un tratament coordonat de o echipă de experţi de la Universitatea de Medicină Veterinară şi Ştiinţe ale Animalelor din statul Tamil Nadu. Printre ei se află şi două exemplare în vârstă - unul de 23 de ani şi altul de 19 ani -, care sunt monitorizate cu mare atenţie.

Angajaţii parcului zoologic au respectat cu stricteţe toate protocoalele anti-COVID-19 şi deocamdată nu este cunoscut felul în care animalele au fost infectate, a declarat un reprezentant al stabilimentului.

Toţi îngrijitorii şi asistenţii care lucrează în acest parc zoologic au fost vaccinaţi împotriva COVID-19. Angajaţii care distribuie hrana animalelor sunt testaţi cu regularitate, iar mâncarea este tratată într-o cameră cu lumină ultravioletă.

Îngrijitorii, medicii veterinari şi ceilalţi angajaţi poartă în fiecare zi echipamente de protecţie sanitară atunci când pătrund în ţarcurile animalelor şi în zonele de safari, mai scriu cei de la DIGI 24.

Parcul zoologic a fost închis pentru vizitatori începând din data de 20 aprilie, în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în statul indian Tamil Nadu în timpului celui de-al doilea val al pandemiei.

Sursa foto: wiktionary.org

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Munteanu

Acum 1 lună

Astia cu covidul lor au inceput sa omoare si animalele!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus