Pensiile vor creşte, în 2022, cel puţin cu rata inflaţiei, a declarat, sâmbătă, în timpul unei vizite efectuate la Botoşani, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, scriu cei de la Agerpres.
Ministrul a declarat că anul viitor va fi aplicabilă actuala legislaţie în materie de pensii, urmând ca până la sfârşitul lui 2022 să fie adoptată o nouă lege a pensiilor.
„Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei”, a afirmat ministrul Muncii.
Raluca Turcan a vorbit şi de presiunea „în creştere” pe sistemul de pensii şi de inechităţile „crunte” din sistem.
„Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 – 1969. Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere. Mai mult decât atât, întregul sistem este grevat de inechităţi crunte. Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calcul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile, şi în acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a adăugat Raluca Turcan.
În ceea ce priveşte alocaţiile, a precizat ministrul Muncii, există un calendar asumat de majorare a lor. „De altfel, vă amintiţi că la începutul anului am fost printre primii care au anunţat că acest calendar se respectă şi am majorat alocaţiile de la 1 ianuarie”, a spus Turcan.
Sursa foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Multumesc,nu mai dau doi bani pe logica Dvs.!Nu ati putut sa dati nici un leu pentru inflatie dar nu v-ati atins de pensiile speciale!Vor iesi la pensie 1,8 milioane pana in 2030?Dar cati vor „pleca”?Poate multi nu vor mai avea rabdare nici pana la mult promisa marire de anul viitor!Asa ca,nu mai cred o iota,nu pentru ca ma cheama Toma ci pentru ca bateti campii!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da, e o destinatie buna , mai ales ca sunt ma putine sanse sa ramai blocat aici din cauza vreunui…
„Zilele trecute” înseamnă 26 februarie??
deci am mancat moca ori ce?
Serios , mai DB ??? Dar aia cu blocul lor de rahat nu umbresc și strică imaginea parcului ?? Mie…
Aceeași manea de la ferma de postaci, Tu ni nu știi unde-i Valea Aurie, că n-ai avut ever bani de…













Lasă un răspuns