Marţi,
19.10.2021
Parțial Noros
Acum
6°C

Cornel Țichindelean, directorul Școlii 18, s-a pensionat după 43 de ani de carieră: „Învățământul actual este extraordinar, dar ne încurcă copiii”

Cornel Țichindelean, directorul Școlii 18, s-a pensionat după 43 de ani de carieră: „Învățământul actual este extraordinar, dar ne încurcă copiii”

Timp de 30 de ani, profesorul de matematică Cornel Țichindelean a fost director al Școlii Gimnaziale nr. 18 din Sibiu,  20 de ani a ocupat funcția de director adjunct, iar 10 ani cea de director. La sfârșitul anului școlar s-a pensionat luându-și la revedere, cu emoție, de la colectivul în fruntea căruia a fost atâția ani, de la părinții și elevii acestei școli. Într-un interviu emoționant acordat ziarului Turnul Sfatului, directorul Cornel Țichindelean a vorbit despre realizările care îi vor fi cele mai dragi amintiri legate de colectivul pe care l-a coordonat și de care este foarte mândru, de copiii pe care i-a îndrăgit, dar și de lucrurile de care ar trebui să țină cont viitorul director, pentru ca munca lui să nu fi fost în zadar.  

În curtea școlii, în părculețul creat special pentru copii, ca un ultim proiect pe care Cornel Țichindelean l-a dus la bun sfârșit cu stăruință, după ce ani de zile a colaborat cu primăria pentru obținerea a 500 de metri pătrați de spațiu verde, într-una dintre filigoriile special create pentru ore în aer liber și înconjurat de apa care țâșnea necontenit pentru îngrijirea gazonului, profesorul de matematică a fost de acord pentru un interviu la finalul carierei sale de dascăl și director. Vizibil emoționat, dar și împlinit, și-a început povestea.

S-a născut în comuna Alțâna, județul Sibiu în anul 1954. Dorința de a deveni profesor de matematică și-a exprimat-o încă din clasa a V-a când, la extemporalul dat la dirigenție, a răspuns la întrebarea: Ce doriți să  deveniți în viață? Răspunsul la această întrebare a avut ca efect primirea unui cadou din partea fratelui mai mare care era student în acea perioadă, și anume culegerea de matematică „Gheba” care a reprezentat pentru început o curiozitate, ca mai apoi să se transforme în pasiune.

Și totuși când v-ați dat seama că veți deveni, cu adevărat dascăl?

Casa noastră era chiar lângă școală și în fiecare an am avut cadre didactice în gazdă care m-au influențat în parcursul educațional. În ciclul gimnazial am avut profesori extraordinari care au constituit pentru mine adevărate modele. Calitatea prestației lor didactice s-a regăsit în rezultatele obținute la admiterea în liceu unde am obținut a doua medie.

Și apoi ce a urmat?

Liceul, care nu a fost o experiență strălucită pentru mine. În primul rând ne-au separat, fetele de băieți. Eram 42 de băieți într-o clasă și cu noi s-a făcut mai mult instrucție decât educație și nu mi-a plăcut. Amintirile cele mai frumoase le am de la echipa de handbal din cadrul liceului. Atunci am învățat să lucrez în echipă, iar asta cred că a contribuit foarte mult la formarea mea. În clasa a XII-a am renunțat la handbal ca să mă pot pregăti pentru bacalaureat și admitere la facultate. Învățământul de atunci era foarte serios și exigent. Notele date erau mici. Îmi amintesc că la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului, un coleg l-a întrebat pe profesorul nostru de matematică de ce dădea note așa mici, iar el ne-a răspuns că notarea  s-a făcut de la 1 și nu  de la 4.

Erau foarte severi, dar acea severitate a contribuit la parcursul nostru educațional. Ca să ajungi student în anii 73 era ceva extraordinar. Odată intrat la facultate știai că o să ai o carieră, repartiția era pe țară, fiecare avea un loc de muncă asigurat, dar concurența era dură. Dacă nu erai admis la facultate, efectuai stagiul militar un an și două luni, perioadă în care intervenea uitarea. Am început să studiez mai mult la matematică și să rezolv subiectele date în anii precedenți la facultățile de profil din centrele universitare București, Cluj și Iași. Am ales să merg la Iași și am fost inspirat pentru că am fost admis de prima dată .A fost cel mai mare succes din cariera mea.

Cum a fost facultatea în comunism?

Perioada facultății a fost una foarte grea, pentru că trebuia să ne menținem bursa, dar a fost și foarte frumoasă. M-am împrietenit cu cinci colegi, și am stat în cămin cu paturi suprapuse, dar era foarte bine, pentru că nu simțeam nevoia de confort. Ne întâlnim de 14 ani, în ultimul week-end al lunii august și nu ne-am terminat poveștile. Suntem prieteni de 40 de ani, anul acesta ne întâlnim la Lacul Roșu. Sunt matematicieni de valoare și am avut ce învăța de la ei. De fapt pe tot parcursul carierei mele am avut foarte mare noroc pentru că am întâlnit oameni de valoare, oameni care mi-au marcat acest traseu.

Dacă perioada comunistă avea ceva bun, acela era învățământul. Era un învățământ serios, o spun fără nicio nostalgie. Mergeam la toate cursurile,  studiam mereu iar în sesiune învățam ziua și noaptea, și tot aveam emoții la examene.

Și astăzi?

Astăzi, educația din România trebuie să se adapteze. Informațiile sunt mult mai rapide, lumea s-a schimbat foarte, foarte mult. Învățământul nu se mai poate compara cu cel dinainte. Nu mai este eficient dacă nu reușești să te adaptezi la ce este acum. Este foarte interesant că ai atâtea informații din toate părțile, care circulă atât de rapid, iar copiii nu reușesc să selecteze și să sedimenteze informațiile. Deși ei sunt mult mai buni decât noi la procesul de învățare on line, eficiența nu este aceeași ca la învățământul cu prezență fizică. Sunt alte vremuri, alți copii, alte generații pentru care viața se derulează foarte rapid, și nu mai au timp pentru recreere.  

În învățământ când ați intrat?

În anul 1978 am fost repartizat la Rucăr, județul Argeș, la un liceu industrial, unde m-am împăcat foarte bine cu elevii pe care i-am avut, mai ales că eu aveam 24 de ani și ei aveau 18 ani. A fost o plăcere să lucrez cu ei, am stat trei ani de zile după care m-am întors la Alțâna, unde postul de matematică a devenit vacant și la insistența primarului de atunci și a părinților m-am întors acasă. Am stat și aici trei ani, la școala generală. Trebuie să recunosc că nu a fost ușor să mă adaptez. N-am crezut că trecerea de la liceu la generală va fi atât de  dificilă. Era altă materie, erau alți copii. Știu că în prima oră eram cu fața la elevi și m-am întors cu mâna întinsă spre tablă să scriu și am ajuns deasupra tablei. La liceu era tabla mai sus, aici era mai jos. Mi-am dat seama că trebuie să cobor și cu mâna și cu atitudinea. Între timp m-am căsătorit, iar soția fiind din Sibiu, gândul nostru a fost să venim aici. Era foarte greu să ajungi în oraș ca titular, pe atunci nu erau posturi, dar am reușit să fiu detașat, iar Revoluția din 1989 m-a găsit la Școala Nr. 7, de pe Calea Poplăcii. După revoluție am ajuns la Școala 18 printr-un concurs de dosare. De atunci, din 1990, sunt la școala asta și am rămas până la pensie.

Cum a fost debutul dumneavoastră la Școala Nr.18?

Nu a fost ușor. Era un colectiv foarte dificil. Nu era omogen. Cadrele didactice veneau din toate părțile, știu că lumea era agitată, știu că voiau să dea jos tot de pe pereți și nu-și mai doreau nimic. Căzuseră cumva în extrema cealaltă. Atunci mi s-a propus prima dată postul de director, dar am refuzat. Îmi era teamă de acel colectiv pentru că nu mă simțeam în stare la vârsta aceea să-l coordonez. Am acceptat, în schimb, postul de director adjunct în anul 1991. Dl. Cosma era director. Timp de 20 de ani am lucrat împreună și am format o echipă foarte bună, era cu multă energie și inițiative și aveam foarte multe idei comune. În acea perioadă s-a construit sala de sport. Amândoi ne-am dorit să realizăm o baza materială modernă pentru școală, era nevoie. Nu a fost ușor, dar încet, încet am reușit să punem școala la punct.

Care a fost cea mai mare provocare?

Proiectul de obținere al fondurilor europene. Sincer, nu credeam că-l vom putea obține, mai ales când am văzut despre ce sume este vorba, dar am fost îndrumați de o fostă elevă care lucra la o firmă de consultanță la Cluj și ne-a spus ce pași trebuie să facem. Am fost la primărie și în urma discuțiilor avute domnul primar de atunci a spus „DA”. A fost un salt uriaș pentru Școala Nr. 18, intuiam că vom fi cea mai modernă școală din oraș și așa a și fost. Am reușit. Perioada cea mai grea a fost cea de șantier, dar, am avut noroc. Asta se întâmpla în 2010. A durat șantierul aproape doi ani și pentru că  era pericol de accidente, a trebuit să conving părinții să ne mutăm. Am avut mari emoții că n-o să reușesc, pentru că și primăria și inspectoratul ne-au sugerat să găsim soluții. Se pare că am făcut-o foarte bine. Consider un succes din partea mea, ca manager, că am reușit să conving părinții să ne mutăm. Împreună cu cei care mi-au fost colegi am gestionat foarte bine perioada de șantier și nu am avut niciun incident. Am lucrat în șase locații diferite, am găsit înțelegere la Colegiul Tehnic „Independența” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”. Apoi ne-am mutat într-o școală nouă, modernă.

A fost singurul mare plan?

Nu, pentru că acest proiect a adus mai multe realizări. Odată finalizat, știam că mai trebuie și altceva. Valoarea unei școli nu depinde de ziduri ci de spiritul dintre ziduri. Nu sunt spusele mele, dar mi-au fost motto în tot acest timp, pentru că s-au dovedit adevărate. Ne-am propus, deci, să facem performanță, cu atât mai mult, cu cât aveam și cu cine. Avem profesori buni la toate materiile. La formarea colectivului, vă spun sincer și fără modestie, am avut o contribuție esențială și am ales valoarea. Am început să avem rezultate bune și foarte bune la olimpiadele județene și naționale de matematică. Luam locul I, II, III, aproape în fiecare an. A venit apoi româna și încet, încet toate materiile. Am fost în top și o spun fără modestie. Bineînțeles că și celelalte școli aveau premii, dar noi aveam mai multe. Țin minte că era Concursul „Gheorghe Lazăr” și la un moment dat aveam locul I și apoi urmau vreo zece copii de la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, dar locul I era al nostru. A fost un moment extraordinar. A fost și efort, dar împliniri foarte multe. Țin minte că mulți elevi buni din clasa a IV-a au preferat să rămână la noi, când puteau să meargă la orice școală de top din oraș. Drept dovadă, Școala Nr. 18 a crescut cu efectivele de la 500 la 950 de elevi. Am fost nevoiți, după încheierea proiectului să ne întoarcem la două schimburi, dar și așa devine tot mai dificil, pentru că, în următorii ani, elevii vor fi din ce în ce mai mulți și va trebui găsită o soluție.

Nu va trebui să o găsiți dumneavoastră.

Eu mă gândesc la ea de ceva timp. Sunt ani de când am propus mansardarea școlii (am vorbit cu un inginer constructor și există posibilitate), iar dacă se va concretiza această idee, Școala nr.18 ar putea reveni la un sigur schimb și ar fi un mare, mare avantaj.

Director al acestei școli de câți ani sunteți?  

De 10 ani, din anul 2011.

După atâta experiență ce ați schimba în învățământul nostru?

Aș lăsa deciziile mai mult la nivelul școlilor. Se tot vorbește despre descentralizare, dar nu s-a făcut nimic în acest sens. Și ce nu-mi place, dar trebuie să o accepți, este birocrația. Eu glumeam de multe ori cu colegii și spuneam că „învățământul actual este extraordinar, dar ne încurcă copiii”. Am pus întotdeauna pe primul loc copilul și apoi restul. Zilnic primim mesaje de la inspectorii școlari prin care ni se solicită întocmirea unor situații „urgent„ și „foarte urgent” (la rândul lor trebuind să le transmită la minister tot „urgent” și „foarte urgent”). Sunt foarte multe hârtii și proceduri stufoase care nu-și au rostul. Este normal să respecți o serie de reguli și legea, dar învățământul acesta de acum nu-ți permite să faci ceea ce este necesar pentru școala pe care o conduci, tocmai  pentru că trebuie să întocmești ”stufăraia” de acte. Aici, cred eu, că s-ar putea acționa, pentru că sunt prea multe lucruri inutile pe care trebuie să le execuți.

Eu am acum posibilitatea, după pensionare, să merg liniștit la pompieri pentru că știu ce înseamnă „urgent” și „foarte urgent”.

Care este realizarea de care sunteți cel mai mândru?

Colectivul! Colectivul școlii este unul valoros și așa cum am spus, am avut contribuția mea. Am avut posibilitatea, prin intermediul inspecțiilor la clasă, să-i aleg pe cei mai buni. Cu acest colectiv de cadre didactice putem concura cu orice școală din Sibiu și nu o spun ca să mă laud, ci pentru că asta este realitatea. Se vede în rezultate.

Despre copiii ce ne puteți spune?

Copiii mi-s dragi! Mi-au plăcut întotdeauna și îmi plac mai ales cei mici, de clasă pregătitoare, în primele lor zile de școală. Știu că mă duceam să-i văd la clasă ca să mă încarc pozitiv. Îmi plăcea foarte mult și adaptarea lor la nou. Am câteva amintiri plăcute. La o clasă pregătitoare, de limba germană, care era chiar lângă biroul meu, învățătorul întârzia. Era zarvă mare și eu aveam ceva de lucru. Am intrat în sală și le-am spus să facă liniște. S-au liniștit câteva secunde, s-au uitat cu ochii mari la mine, iar unul dintre copii s-a apropiat și m-a tras de pantaloni. Tu ești directorul?, m-a întrebat. Și atunci mi-a trecut supărarea, am dat mâna și m-am prezentat. M-a amuzat foarte mult și toată ziua am avut o stare pozitivă. Școala noastră a avut copii liniștiți. Nu am avut proleme grave în acești 30 de ani cu niciunul dintre ei. Am impus, nu prin forța vorbei, ci prin convingere, o disciplină de la care nu ne-am abătut.

Cu ce sentiment ați ieșit la pensie?

Cu un sentiment de împlinire. Am primit un mesaj pe grupul părinților, foarte emoționant și m-am simți copleșit, dar și împlinit. Acum pot merge liniștit să-mi rezolv problemele mele, pe care le tot amân de ani de zile și cred că școala noastră va merge în continuare la fel de bine, poate chiar și mai bine, pentru că apar alte provocări. Cei tineri au alte idei și alte abilități.

Ce ați câștigat din meseria de dascăl?

O mulțime de amintiri plăcute care îmi vor încărca viața ce va urma. Sunt amintiri la care voi apela în momentele grele.

Și ce ați pierdut?

Doar anii care au trecut și care m-au adus la vârsta asta. Atât!

Asta înseamnă că ați împlinit toate așteptările tânărului de 24 de ani aflat la început de carieră?

Mai mult decât atât. Eram student și am venit în Sibiu, la o nuntă, pe strada Calea Poplăcii. Atunci știam că orașele mari sunt închise și că repartiția va fi undeva la țară și mă gândeam, în anii respectivi, ce bine ar fi să pot veni și eu la o școală din Sibiu. Și ce credeți, ce școală era pe Calea Poplăcii? Școala 7, acolo unde am ajuns să predau. Un vis împlinit. Nu speram atunci să ajung în oraș, nici pe departe sau să ajung director. Cine s-ar fi gândit la asta? Eram mulțumit cu cariera mea de dascăl.

De ce credeți că este nevoie pentru a fi un director bun?

În primul rând trebuie să-ți placă copiii, și să fii tot timpul însoțit de gândul de a face bine. Pe tot parcursul educațional despre care v-am vorbit am fost însoțit de acest gând și am avut satisfacții extraordinare. Uneori am fost considerat naiv că mă ghidez după acest sentiment, dar am preferat să rămân în naivitatea mea și să mă simt bine dacă am făcut un lucru bun. Dacă urmărești alte interese ca director, atunci nu faci nimic constructiv pentru învățământ. Vei fi un director dat uitării.

 

Ce-i transmiteți următorului director?

Să pună copilul pe primul loc, să continue ce am făcut bun și să aducă îmbunătățiri, pentru că loc de mai bine este întotdeauna. De asemenea, să mențină colectivul în starea de bine de acum. Trebuie să știe faptul că, spiritul meu rămâne în școala asta chiar dacă eu plec. Am fost director aici, într-o formă sau alta, 30 de ani. Acum depinde cine va veni, pentru că va fi concurs, dar eu sper că, indiferent cine va ocupa această poziție, va fi la fel de interesat de bunul mers al școlii.

Aveți un mesaj și pentru tinerii care intră în învățământ?

Să iubească copiii, să-și iubească profesiunea iar învățământul să nu constituie planul B. Să nu intre în învățământ pentru că n-au reușit să ajungă unde au vrut. Dacă vin în învățământ, atunci să fie planul A, dacă nu, să lase pentru alții această profesie.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

4 comentarii

Profu

Acum 3 luni

Felicitari, dle director! Oare cine va urma la carma scolii?
Raspunde

Vasile Radac

Acum 3 luni

Ati facut o treaba extraordinara la Scoala 18, spun asta ca tata a 2 copii care au frecventat aceasta scoala! Multumim mult, au petrecut acolo niste ani minunati, intr-un cadru placut, cu multe cadre didactice implicate , care i-au facut sa aspire spre un viitor mai bun......Daca s-ar fi putut face un filmulet care sa arate cum arata scoala si zona adiacenta in 2009 si cum arata acum, lucruri la care ati pus umarul, s-ar putea vedea niste schimbari foarte mari! Rezultatele obtinute de scoala, de copiiI care au invatat si invata aici, sunt remarcabile, PUTETI FI MANDRU DE CEEA CE LASATI IN URMA.....viata frumoasa si sanatoaasa mai departe! FELICITARI!
Raspunde

Marius

Acum 3 luni

Domnule profesor, sunt un fost elev care a avut prilejul in anii '90 sa faca matematica cu dumneavoastra. Cu toate ca nu am fost un elev bun la stiintele exacte, v-am respectat foarte mult si inca va mai respect. Felicitari pentru cariera dumneavoastra! Va doresc multa sanatate!
Raspunde

Remus Bebeselea

Acum 3 luni

Felicitari pentru intreaga cariera, pentru toate generatiile de elevi care v-au trecut prin catalog. Sunt mandru ca am avut ocazia sa va cunosc, sa invat de la dvs, si apreciez tot ce ati facut pt mine. Un fost elev al anilor ‘90. Sa va bucurati de pensie. Cu stima Remus Bebeselea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus