Marţi,
19.03.2024
Partial Noros
Acum
9°C

Am găsit leacul pentru mahmureală, la primul restaurant hawaiian din Sibiu

Am găsit leacul pentru mahmureală, la primul restaurant hawaiian din Sibiu

După o seară petrecută cu colegii în oraș, a doua zi am simțit că parcă mi-am testat limitele puțin cam mult. Vorba aceea, de la o vârstă nu te mai țin balamalele ca la 20 de ani. Așa că, înfometat și obosit, fără prea multă poftă de mâncare, nu prea știam ce să mănânc și totuși nu voiam să stau cu stomacul gol. Mi-am amintit de Shaka Bowl, un mic restaurant cu specific hawaiian, pe care nu îl testasem până atunci și care părea să aibă preparate destul de ușoare. 

Meniul nu e stufos deloc, dar pare destul de divers. În orice caz, eu deja am găsit preparatul perfect în orice context, dar mai ales după o noapte nedormită - un poke bowl cu pui picant. În meniu mai au alte astfel de poke bowls, cu somon, somon picant, ton, edamame sau chiar tofu pentru vegani. 

Restaurantul are un sistem de preparare asemănător cu Subway-ul, spre exemplu. Într-o vitrină sunt expuse toate ingredientele, de unde, în funcție de preparatul ales, sunt adăugate într-un bol din carton cele din rețeta respectivă. Poke bowl-ul cu pui spicy are, pe lângă carne, sushi orez, sos mexican, guacamole, roșii cherry, porumb, fasole, nachos, jalapeno, ceapă roșie murată, susan și ceapă verde - pe scurt, un castronel plin de sănătate. Puiul era condimentat subtil, așadar să nu vă așteptați la ceva foarte picant. Combinația de ingrediente e una extrem de fericită. Mâncarea nu e deloc greoaie sau grețoasă, e fresh, dar sățioasă.

Ca desert, am ales un forest bowl, cu căpșuni, fructe de pădure, coacăze, banane, miere, lapte de migdale, granola, fulgi de cocos și ciocolată. De-li-cios. Rareori am mâncat ceva atât de sănătos dar și delicios în același timp, pe bune! Ciocolata îi dă exact doza de dulce care te face să simți că mănânci un mega desert, doar că restul ingredientelor sunt sănătoase și nici nu faci diabet de la ele. Cred că la fel de bine ar merge și ca mic dejun.

Pe cele două și un fresh de portocale am plătit 52 de lei. Și să nu uit să vă spun despre locația tare faină, cu muzică ce te face să te simți ca în Hawaii și două băncuțe afară, pe care poți prânzi la fața locului. Peste vreo săptămână vor avea și serviciu de livrare, așa că probabil voi mai comanda la lucru, când nu voi avea timp să merg direct acolo.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Pofticiosul

Acum 2 ani

Hmmm... Destul de ieftin pt. asa un restaurant de fitze! Hawaiian...
Raspunde

Gigi contra

Acum 2 ani

Ieseai mai ieftin cu niste zeama de varza! Si contine si probiotice!
Raspunde

Marioara

Acum 2 ani

Sau cu niste castraveti murarati.
Raspunde

Gospodina

Acum 2 ani

Asa desert, mai rar! Trebuie sa urmezi Academia de Arta Culinara ca sa-l realizezi...
Raspunde

Munteanu

Acum 2 ani

Cam scump leacul pt. mahmureala! La viitoarea mahmureala tine cont de sfaturile altor comentatori: zeama de varza, castraveti murati si o cafea tare si fara zahar!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus