În 20 iulie, în sala mare a Căminului Cultural din Rășinari, a avut loc vernisajul expoziției „COOLtura de pe strada mea” realizată de Clubul GreenImpact „Cocoșul de munte” Rășinari, coordonator prof. Ileana Carmen Dămean, în parteneriat cu Primăria Comunei Rășinari și Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu”. Este vorba despre o expoziție de fotografii vechi de mare valoare atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Peste 200 de fotografii au fost expuse, reprezentând rășinăreni la diferite evenimente ale vieții lor (nuntă, botez, petrecere, activități agricole, oierit), călușerii cunoscuți lumii pentru dansurile lor tradiționale minunate, case sau fântâni vechi ce azi, fie nu mai sunt, fie și-au schimbat înfățișarea, personalități ale culturii române născute la Rășinari și datorită cărora numele comunei are rezonanță atât în țară cât și peste hotare.
Cea mai veche fotografie expusă e cea a unui preot ortodox din sat, din jurul anului 1700, iar cea mai recentă, a unor copilași care scoteau apă din fântână, în jurul anului 1990.
Cei prezenți la eveniment s-au declarat impresionați de fotografiile expuse, mulți dintre ei regăsindu-și bunicii, străbunicii, locurile dragi printre fotografiile expuse.
„Acum m-a prins nostalgia văzând poze... Am dat o poză eu, cu un bătrân, de pe la 1960, cel care a construit poarta lui Octavian Goga... Goga a scris de el. E o amintire. Așa le-am spus și celor care donează și celor care organizează o astfel de expoziție, să scrie și porecla omului, omul știe mai bine din Rășinari de-al cui e, după poreclă...” spune Iliuț Maniu, ajuns acum la vârsta la care amintirile tinereții scot la iveală lacrimi în colțul ochiului.
„Rășinariul, din punctul meu de vedere, are foarte multe de oferit și în ceea ce privește tradiția. Vreau doar să amintesc despre Monografia satului Rășinariu, care a fost scrisă în 1915 și premiată de Academia Română... Cred că mai sunt multe fotografii și lucruri în cuferele pe care rășinărenii le au acasă, sperăm că, încet, încet, își vor face timp și își vor aduce aminte de aceste lucruri și le vor aduce să ne bucurăm cu toții de ele. Felicitări. Spor la treabă. Această muncă de a descoperi poze, de a ne aduce aminte despre ceea ce au fost și ceea ce au făcut strămoșii noștri este un lucru important și care necesită multă muncă.” A spus și Bucur Bogdan, primarul comunei.
Expoziția poate fi vizitată până marți, 27 iulie 2021, în sala mare a Căminului Cultural, apoi fotografiile vor putea fi văzute în Muzeul Etnografic din Rășinari.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2184
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
CA
Acum 1 oră
Presedinte de țară
Acum 1 oră
Nicușor von Șorliken
Acum 1 oră
Astrid Fodor, acasa!