Marţi,
21.09.2021
Partial Noros
Acum
16°C

Ambulanța Sibiu și-a dat în judecată proprii angajați. Vrea să-i oblige să aducă înapoi o parte din salariile pe ultimii doi ani

Ambulanța Sibiu și-a dat în judecată proprii angajați. Vrea să-i oblige să aducă înapoi o parte din salariile pe ultimii doi ani

Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a deschis în ultima săptămână nu mai puțin de 16 acțiuni în instanță împotriva unor angajați pe care vrea astfel să-i oblige să aducă înapoi, de acasă, o parte din banii încasați în ultimii doi ani. Adică în pandemie, în mare parte.

Cei 16 angajați dați în judecată de Serviciul de Ambulanță Sibiu nu sunt acuzați că nu și-ar fi făcut treaba corect sau că ar fi greșit cu ceva. Dimpotrivă, pentru munca lor angajatorul a decis că merită un spor de 10% la salariu. Pe care l-au și primit, până când a venit Curtea de Conturi în control și a spus că e ilegal. A fost ilegal de bun început și acum toți cei care au primit acest bonus la salariu trebuie să aducă banii înapoi.

”E vorba de un spor de 10%, care ni s-a acordat acum doi ani în baza unei legi. Curtea de Conturi a venit în control și a constatat că s-a acordat ilegal. Din punctul nostru de vedere nu este nimic ilegal, noi nu am inventat sporuri, am respectat legea care spune că se acordă un spor de 10% la salariul de bază. Curtea de Conturi este de altă părere și a dat o rezoluție prin care cere să se ia banii înapoi. Ca să vă dau un exemplu să înțelegeți, noi avem o farmacie și inclusiv eu, dar și alți colegi, avem cheia de la farmacie și practic administrăm farmacia. Pentru această muncă în plus eram remunerați cu 10% la salariul de bază. Ei ne-au informat că trebuie să dăm banii înapoi”, a explicat pentru Turnul Sfatului Scridon Crinu, purtător de cuvânt al Ambulanței Sibiu și, totodată, pârât într-unul din procesele deschise de SAJ Sibiu.

Cei dați în judecată de Ambulanța Sibiu spun că situația li se pare  absurdă întrucât angajatorul a decis că merită un ban în plus, nu și-au dat de la sine putere salarii mărite. Acum, angajatorul le-a propus chiar să dea banii înapoi eșalonat, în rate.

”Noi n-am fost de acord pentru că acești bani au fost acordați de instituție, inclusiv modalitatea de acordare aparține angajatorului, nu ne-am apucat noi să ne dăm bani plus după cum vrem noi. Pentru că noi nu am fost de acord să dăm banii înapoi, și e vorba aici de câteva mii de lei, o sumă totuși care se simte, angajatorul a demarat o acțiune în instanță. Ne luăm avocat și mergem în instanță cu instituția. Pe de altă parte, nu vreau să se înțeleagă că este un scandal la mijloc, noi am discutat cu conducerea, ei au spus că au acordat așa cum au știut ei că este mai bine și corect, după cum spunea legea atunci. Curtea de Conturi este de altă părere, parcă ar fi stat în stat. Așa sunt legile în România, rămâne să vedem în instanță”, concluzionează Scridon Crinu.

Vizualizari: 26980

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Grammar Nazi

Acum 1 lună

Propriu - proprii - propriii
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 1 lună

Pentru cei trei care au aratat cu destiu-n jos: https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/pastila-de-limba-cand-scriem-proprii-si-cand-propriii-373694
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus