Pedros Tsitsipas, fratele fostului nr. 1 ATP, Stefanos Tsitsipas, face pereche la dublu cu sibianul Victor Cornea, iar în turneul Challanger de la Poznan (Polonia) au învins perechea Leo Borg - Alex Orlikovscki. Echipa greco-română a învins. ”Mă bucur în primul rând că am jucat bine la Poznan, în al doilea rând că parteneriatul cu Pedros Tsitsipas a început foarte bine și chiar mi-a transmis că își dorește foarte mult să continuăm. În al treilea rând mă bucur de aprecierile lui Pedros, care mi-a transmis că mă consideră la fel de bun partener ca și fratele lui, Stefanos, și mai ales faptul că el consideră nivelul meu de joc în Top 50 mondial la Dublu!!! și că nu înțelege cum de nu mă aflu deja în Top 100 ATP cu un astfel de joc. Nu în ultimul rând mă bucur de aprecierile lui Bjorn Borg (n.r. tatăl lui Leo Borg) care m-a felicitat în mod special după meci și mi-a transmis succes în continuare. Mulțumesc oamenilor care m-au sprijinit in acest an extrem de greu: antrenorilor Marius Vecerdea și Sebi Popa de la Tenis Club Pamira și mai ales lui Ștefan Băcilă pentru suportul financiar de care am atâta nevoie în aceasta perioadă”, a declarat Victor Cornea pentru Turnul Sfatului.
După meciul câștigat miercuri, în optimile de finală împotriva perechii formate din Leo Borg (18 ani) și polonezul Alex Orlikovscki în două seturi, 6-2, 6-4, Cornea și Tsitsipas au pierdut în fața principalilor favoriți ai turneului, formată din brazilianul Fernando Romboli și spaniolul David Vega – Hernandez, cu 2-6, 7-6, 10-3, în super tiebreak.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: poznan , tsitsipas , cornea , turneu , tenis
Vizualizari: 1266
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
Sibianul
Acum 1 oră
Ger
Acum 1 oră
D.M.
Acum 1 oră
B
Acum 1 oră
Da!