Vineri,
24.09.2021
Parțial Noros
Acum
17°C

VIDEO - Controale în trafic, în intersecția în care săptămâna trecută și-au pierdut viața patru persoane. Au fost date aproape 100 de amenzi

VIDEO - Controale în trafic, în intersecția în care săptămâna trecută și-au pierdut viața patru persoane. Au fost date aproape 100 de amenzi

În această dimineață, între orele 6:30 – 9:30, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier Sibiu au efectuat controale la  ieșirea din municipiul, în intersecția DN7H – Calea Șurii Mici, pentru a se asigura că regulile de circulație sunt respectate, iar riscul de producere al accidentelor rutiere este redus la minim. Săptămâna trecută, două cupluri din Prahova și Brașov și-au pierdut viața în acest loc, în urma unui impact dintre un autoturism și un autocamion.

În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au controlat 135 de autovehicule și au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002, cu amenzi în valoare totală de 10.280 de lei. Dintre acestea, 62 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în patru situații fiind aplicată și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile. 

Alte sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță (3 sancțiuni), pentru defecțiuni tehnice (3 sancțiuni), iar 28 de sancțiuni pentru nerespectarea altor reguli rutiere.

„Ne aflăm în intersecția în care exact acum o săptămână își pierdeau viața patru persoane. Este vorba despre Mariana, despre Elena, despre Gheorghe și despre Virgil, patru bunici care veneau dinspre Bran și se îndreptau spre Oradea. Cauza producerii accidentului rutier, o neacordare de prioritate, cu un deznodământ tragic. Consecința acestui accident: multe întrebări rămase fără răspuns ale celor apropiați, ale celorlalți șoferi implicați în acest accident sau care au fost martori la producerea accidentului și chiar ale polițiștilor”, spun polițiști rutieri.

Principalul scop al acestor acțiuni este acela de conștientizare a conducătorilor auto cu privire la riscurile generate de nerespectarea regulilor de deplasare.

„Statistic vorbind, în perioada ianuarie – iulie a acestui an, în județul Sibiu s-au produs 60 de accidente rutiere soldate cu decesul a 23 de persoane și rănirea gravă a altor 51 de persoane.

Cauzele principale care au generat aceste evenimente sunt viteza excesivă sau neadaptată, neacordarea de prioritate și indisciplina în trafic a pietonilor și bicicliștilor.

Din păcate, în județul Sibiu, în urmă cu o săptămână, s-au produs 3 accidente extrem de grave soldate cu decesul a 6 persoane. Nemaiaducând în discuție cauzele de producere a acestora, putem să învățăm, dragi conducători auto, din greșelile acestora!”, transmit polițiștii sibieni.

Sfatul polițiștilor sibieni pentru participanții la trafic este să conducă prudent și să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, dar nici în stare de oboseală.

„Conduceți prudent, adaptați viteza la condițiile meteo-rutiere, asigurați-vă foarte bine înainte de a pătrunde în intersecție și înainte de a efectua o depășire, măriți distanța dintre autovehicule și nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, dar nici în stare de oboseală. Concentrați-vă la drum, câteva minute în plus sunt irelevante atunci când ajungi în siguranță la destinație!”

Citește și „ACTUALIZARE Persoanele decedate sunt două cupluri din Prahova și Brașov”

Sursă video și foto: Facebook/ Poliția Sibiu

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Sofer

Acum 1 lună

Pana actiunile astea nu devin obisnuinta si nu exceptia (faptul ca e un articol pe tema actiunii inseamna clar ca e o exceptie) nu se va schimba felul haotic in care se conduce in Romania.

Raspunde

Andrei Saru

Acum 1 lună

Poliția rutieră e cvasiinexistentă, nu există campanii, acțiuni susținute pentru prevenție. Poliția noastră e absolut degeaba

Raspunde

Jan

Acum 1 lună

Deci acum e mare eveniment care a ajuns stire in presa ca au stat cu radarul 3 ore in boscheti. Asta da treaba!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus