Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Câte ștranduri și piscine din județ au salvamar? ”Dacă se întâmplă o tragedie cine răspunde?”

Câte ștranduri și piscine din județ au salvamar? ”Dacă se întâmplă o tragedie cine răspunde?”

Conform legislației din România, toate ștrandurile și piscinele sunt obligate să aibă un salvamar și să asigure un punct de prim ajutor în caz de urgență. În județul Sibiu, doar o parte dintre operatori îndeplinesc aceste cerințe.

Conform HG 1136/2007 "operatorii economici care au în administrare plaje amenajate, ştranduri, parcuri acvatice situate pe apele interioare naturale ori amenajate au obligaţia să înfiinţeze posturi de salvare acvatică - salvamar şi posturi de prim ajutor". Sancţiunile pentru nerespectarea reglementărilor sunt usturătoare: între 10.000 şi 20.000 lei.

Adrian Gînju, fost campion național la înot și fost component al Echipei Olimpice a României, este salvamar profesionist format de Crucea Roșie Americană și organizează în Sibiu cursuri de salvare în apă. La începutul verii el a contactat toate ștrandurile din județul Sibiu și județele învecinate propunându-le să instruiască personalul necesar. ”Doar de la primăria Cisnădie m-au contactat înapoi pentru ștrandul de acolo”, spune el.

”Eu nu știu cine ar trebui să facă niște controale pe această temă, dar cred că dacă s-ar face pe bune ar avea niște surprize majore. Cum lași tu omul în apă fără un minim de siguranță? Sunt atâția copii care se joacă, sar, poate alunecă... E nevoie de un om instruit, un profesionist în domeniu care să știe ce are de făcut, să asigure prim ajutor până vine un echipaj medical. Eu am contactat toate ștrandurile și piscinele să-i ajut să respecte legea și în afară de Cisnădie nimeni nu s-a arătat interesat. Dacă se întâmplă o tragedie cine răspunde? Lumea este indolentă și pe urmă se întreabă cum de-a fost posibilă o tragedie?”, a declarat pentru Turnul Sfatului Adrian Gânju.

Cel mai mare număr de turiști s-a înregistrat vara aceasta la Complexul Balnear Ocna Sibiului, care continuă să fie foarte aglomerat, mai ales în weekend-uri. Contactați de reporterul Turnul Sfatului reprezentanții complexului au arătat că știu legislația în domeniu și fac tot posibilul ca turiștii să fie în siguranță.

”Avem un salvamar care monitorizează turiștii pe tot parcursul zilei. El patrulează întreg complexul de dimineața până seara. În plus, avem un punct de prim ajutor organizat în colaborare cu San Med. De asemenea, în weekend-urile aglomerate avem un echipaj de ambulanță care stă în parcare în caz de ceva. Ne-am luat toate măsurile de siguranță necesare și nu am întâmpinat probleme”, spune Ionuț Costea, administrator al Complexului Balnear Ocna Sibiului.

Deși suntem spre finalul verii, autoritățile publice locale nu s-au înghesuit să facă prea multe controale serioase pe această temă. Reporterul Turnul Sfatului a solicitat Direcției de Sănătate Publică să specifice câte controale au făcut până acum în județ și cu ce rezultate, în special dacă există salvamari. Într-un răspuns în scris, conducerea Direcției de Sănătate Publică dă de înțeles că abia acum are în desfășurare controale la ștranduri și piscine, conform ”planului național de acțiuni tematice”.

Redăm mai jos răspunsul complet oferit pe DSP Sibiu:

Citește și:

Femeia luată cu ambulanța de la ștrandul din Ocna Sibiului a murit la spital. „A crezut că își revine dacă stă puțin în apă”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3248

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Lege

Acum 2 ani

Cate piscine au autorizatie de construire?????
Raspunde

Me

Acum 2 ani

De contructie o fi una, de functionare ii alta.
Raspunde

Sesizare si pofta buna la varza si alte semanaturi din zona

Acum 2 ani

Adica poti sa autorizezi o piscina IN CAMP ?! daca nu are autorizatie de construire si fara canalizare????? Daca e teren agricol inseamna ca piscina figureaza ca ce? Adapatoare ptr animale??? Vrei sa iti arat o poza cu reziduri date drumul pe sant si animalutze moarte de la mizerie si chimicale ?
Raspunde

Nu zau

Acum 2 ani

Una fara alta nu se poate! Decat la Sibiu

Raspunde

Mihai

Acum 11 luni

Strandurile si piscinele care nu au salvamar , trebuie inchise, clar, scurt, fara discutii. Adio celor ce nu respecta legea. Unde-i lege nu-i tocmeala
Raspunde

Hermann Stadt

Acum 11 luni

Citez:"Avem un salvamar care monitorizează turiștii pe tot parcursul zilei. El patrulează întreg complexul de dimineața până seara" Ăștia chiar ne cred prosti?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus