Ion Mincu – creatorul stilului arhitectural neo-românesc

„Înalt, subțire, mlădios, smead la față, cu părul ondulat castaniu, cu cărare dreaptă în mijlocul capului, cu o frunte sculpturală, cu ochii verzi-albăstrii într-o orbită imensă, cu barba, de asemenea, castanie despărțită puțin în două, un cap de Crist cu ceva din trăsăturile și personalitatea lui Michelangelo, cu mersul cadențat, cu mâinile și picioarele fine” – în acest fel îl descrie publicistul Nicolae Petrașcu pe unul din cei mai respectați arhitecți din istoria țării noastre, Ion Mincu la 33 de ani.

Același publicist care deschide prezenta relatare i-a descris și caracterul marelui arhitect: „Ca moral, o stăpânire de sine, o demnitate sufletească, o mândrie imperturbabilă. În viața lui nu a măgulit pe nimeni și mai puțin încă pe cei de care avea interese. O judecată dreaptă și pe față, spunând oricui adevărul, fără a se gândi la urmări: nu avea admirații entuziaste pentru nimeni, văzând, din contră, lipsurile la oricine și îmbrăcând totul în păreri scurte izvorâte dintr-o minte unde ele se concentrau latent și se rezumau lapidar.”

Ion Mincu s-a născut la data de 20 decembrie 1852, fiind unul din cei șase copii ai lui Pavel și ai Mariei Mincu.

O minte strălucită, Ion Mincu a fost remarcat de însuși ambasadorul României la Paris, Alexandru Odobescu, atunci când era student la Ecole de Beaux Arts de la Paris. Într-atât de puternică a fost impresia lăsată de acest student pasionat de arhitectură încât ambasadorul de atunci i-a obținut chiar o bursă pentru ultimii ani de școală.

Tot în acea perioadă a primit marele premiu al Societății Centrale a Arhitecților francezi, însoțit de o bursă pentru o călătorie de studii prin Spania, Italia, Grecia.

Arhitectul român s-a făcut remarcat prin determinarea cu care și-a urmat visul și prin realizările sale deosebite. Poate unul din cele mai importante omagii aduse carierei sale a fost faptul că locuința sa a devenit sediul Ordinului Arhitecților din România.

În 1953, Institutul de Arhitectură primește, prin decret, numele arhitectului. În prezent instituția se numește Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”. Totodată, este numit membru al Academiei Române post-mortem, iar mai multe licee și colegii din Focșani, Tulcea și Vaslui îi poartă numele, la fel și străzi din București, Focșani, Cluj-Napoca și Oradea.

Ion Mincu a decedat, la București, în data de 6 decembrie 1912, lăsând în urma sa o serie de clădiri care pot fi admirate și astăzi, printre care: Bufetul de la Șosea, azi restaurant Doina de pe Șoseaua Kiseleff, Școala Centrală de Fete, Biserica Stavropoleos (toate din București), Palatul Administrativ, azi Prefectura din Galați, Palatul Băncii Comerțului din Craiova.

Mai multe informații despre Ion Mincu și despre proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților găsiți pe www.identitate-archi.ro

Text de Cristina Bălău

Documentat de prof. em. dr. arh. Sorin Vasilescu și arh.-urb. Maria Găvozdea

Surse biografice:

• em. dr. arh Sorin Vasilescu, Istoria arhitecturii moderne în România, în Arta în România, din preistorie în contemporaneitate, Editura Academiei Române, București 2018.
• Caffé, Mihail (1960), Arhitectul Ion Mincu, Editura Științifică, București
• colectiv (1971), Mari Arhitecți, Editura Meridiane, București
• Socolescu, Toma T (2019), Ion Mincu. Arhitect 1851 – 1912, Editura Academiei, București

Casa generalului Iacob Lahovari, str. Ion Movilă nr. 5, București 1884-1886

„Bufetul de la Șosea”, șoseaua Kiseleff nr. 4, București 1892

Școala centrală de fete, str. Icoanei nr. 3-5, București 1896

Noua Mânăstire Stavropoleos, str. Poștei, București 1904-1910

Palatul Băncii Comerțului, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 7, Craiova 1906, terminat de Constantin Iotzu în 1916