Viața arhitectului TOMA T. SOCOLESCU

Turnul Sfatului
0
identitate-cartierul-arhitectilor-1jrb

Arhitect șef și primar al orașului natal, Toma T. Socolescu a fost reprezentantul cel mai de seamă al familiei sale. Profesionist, de o mare cultură intelectuală, a lăsat în urmă o operă complexă, fiind continuatorul a trei generații de arhitecți din familia sa. Toma s-a născut în 20 iulie 1883 la Ploiești, bunicul Nicolae și tatăl Toma fiind de asemenea arhitecți. Dinastia arhitecților Socolescu a fost dusă mai departe și de unul din fiii lui Toma T. Socolescu, Toma Barbu. Mentori i-au fost tatăl său, dar și unchiul său Ion N. Socolescu, precum și arhitectul Ion Mincu, care i-a fost și profesor .

Viața arhitectului TOMA T. SOCOLESCU

Un moment important în formarea sa ca arhitect îl constituie cooptarea ca desenator în colectivul de arhitecți condus de arhitecții Ştefan Burcuş, Victor Ştefănescu şi I.D. Berindei, organizatori ai Expoziției din 1906, dedicată împlinirii a patruzeci de ani de domnie a Regelui Carol I. Toma T Socolescu a fost un bun desenator şi un rafinat acuarelist, lăsând în urmă o serie de lucrări precum peisaje citadine şi zone din Ploieştiul de altădată, printre care acuarela „Crucea cu plopi”.

Ion Mincu a fost cel care i‐a insuflat viitorului arhitect dragostea pentru tradiție şi pentru cunoașterea monumentelor istorice (de arhitectură cultă dar şi populară), pe care le-a cercetat amănunțit și a preluat elemente caracteristice lor în opera sa.

O sursă importantă a arhitecturii lui Toma T. Socolescu a avut la bază călătoriile lui de studii. La începutul anului 1913, face o călătorie de documentare la Budapesta şi Viena, apoi pleacă la Constantinopol împreună cu soția sa, unde vor vizita monumentele celebre ale oraşului. De la jumătatea lunii decembrie 1923, până în 20 februarie 1924, face o călătorie în Italia, o țară la care visa încă din anii studenției.

În cariera sa, Toma a avut mai multe lucrări de seamă. Cel mai important edificiu realizat de Toma T. Socolescu este ansamblul Halelor Centrale din Ploieşti, construcție unicat, cu o compoziție formată din mai multe volume articulate. Ansamblul reprezintă un exemplu al modernismului temperat al anilor 1920‐1930, realizat într‐un stil eclectic cu influențe Art Deco, dar şi cu influențe ale arhitecturii romantice, prin prezența turnului cu ceas. De asemenea, arhitectul român a fost și colaborator al arhitectului Ernest Doneaud, în realizarea proiectului Palatului de Justiție din orașul natal. Aici Toma a avut o mare parte din proiectele arhitecturale – Palatul Școlilor Comerciale, Banca Creditul Prahovei, Casa Corpului Didactic Primar, Teatrul Odeon, Turnul Catedralei Sfântul Ioan sau Biserica Sfântul Haralambie.

Un moment important din viață este participarea, între anii 1916 – 1918, la Primul Război Mondial. A făcut parte din Regimentul 47 de infanterie, de unde, împreună cu alți ingineri şi arhitecți, a participat la campaniile militare din Moldova, cu misiunea de a distruge podurile în urma armatei române, în retragerea spre Moldova. În drumurile pe care le făcea, nu uita să schițeze într‐un carnet, pe care‐l avea în permanență asupra sa, numeroase motive interesante de artă populară ale locuințelor şi mobilierului țăranilor din satele prin care trecea. Pentru activitatea din timpul războiului, Toma T. Socolescu a fost decorat cu ordinul Crucea Regina Maria. După moartea sa a fost omagiat cu titlul de cetățean de onoare al orașului Ploiești și cetățean de onoare al municipiului Paulești.

Mai multe informații despre Toma T. Socolescu și despre proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților găsiți pe www.identitate-archi.ro

Documentat de dr.arh. Gabriela Petrescu

Surse biografice:

  • ARHIVA UAR, Dosar înscriere în UAR
  • MACRI, Zina, Macri, Ionuț, Toma T. Socolescu, Arhitect Român. 1883‐1960, Caligraf, Bucureşti, 2012.
  • PETRESCU, Gabriela, Arhitecții Socolescu 1840‐1940 Studiu monografic, teză de doctorat, UAIUM, Bucureşti, 2014;
  • SEVASTOS, Mihail, Monografia oraşului Ploeşti, Tiparul Cartea Românească, Bucureşti, 1937.
  • SOCOLESCU, Toma T., Amintiri, Caligraf, Bucureşti, 2004 .
  • SOCOLESCU, Toma T., Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă, Caligraf, Bucureşti, 2004.

Viața arhitectului TOMA T. SOCOLESCU

Casa D Ionescu, București, foto G.Petrescu

Viața arhitectului TOMA T. SOCOLESCU

Casa D.Gheorghiu, Campina, foto G.Petrescu

Viața arhitectului TOMA T. SOCOLESCU

Halele Ploiesti, foto G.Petrescu

Viața arhitectului TOMA T. SOCOLESCU

Palatul de Justiție Ploiești

Viața arhitectului TOMA T. SOCOLESCU

Vila N.Scorteanu, Sinaia, foto G.Petrescu

Alătură-te comunității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.