Marţi,
07.12.2021
Ceata
Acum
2°C

Primul ONG din România pentru muncitoarele exploatate în industria de confecții se lansează la Sibiu

Primul ONG din România pentru muncitoarele exploatate în industria de confecții se lansează la Sibiu

Vineri, 10 septembrie, de la ora 15.00, la Casa Ille et Vilaine, de pe strada Konrad Haas, nr. 14 se lansează „Haine curate” prima organizație din România dedicată drepturilor muncitoarelor și muncitorilor care produc haine pentru branduri celebre, în condiții grele de muncă. Organizația este fondată de cinci femei dintre care două sibience. Prin intermediul acestei organizații toate persoanele care lucrează în fabrici de confecții, în condiții grele sau fără a le fi respectate depturile vor avea susținere și o voce care se va face auzită. Activitatea ONG-ului va fi la nivel național. 

Sibiencele Geogiana Epure și Bianca Drotleff alături de alte două tinere și o fostă lucrătoare în confecții lansează prima organizație din România dedicată drepturilor muncitoarelor și muncitorilor care produc haine pentru branduri celebre, în condiții grele de muncă. Organizația „Haine Curate” se va lansa vineri, 10 septembrie. Vor participa la eveniment organizațiile internaționale „Clean Clothes Campaign”, „European Center for Constitutional and Human Rights”, cât și organizația românească „Mai Bine”.

Miza „Haine Curate” este de a ajuta muncitoarele din confecții care se confruntă cu abuzuri la locul de muncă. Organizația își propune să ofere plase de siguranță și asistență juridică atunci când muncitoarele sunt concediate fiindcă și-au cerut drepturile, să le facă vocile auzite în rândul autorităților și brandurilor pentru care confecționează haine și poveștile cunoscute în rândul publicului internațional.

Sunt fabrici în care muncitoarele leșină des din cauza epuizării și a căldurii, în care îndură jigniri sau muncă peste program, de multe ori neplătită. Muncitoarele sunt în general plătite cu salariul minim, iar uneori nu îl primesc nici pe acesta.

„Poveștile pe care le-am auzit de la muncitoare în confecții și lipsa plaselor de siguranță în situații crunte de abuz strigau după nevoia unui ONG românesc precum Haine Curate. Momentan ne bazăm pe experiența și munca voluntară a membrilor, precum și pe disponibilitatea celor interesați de subiect, care pot dona sau ajuta cu expertiză juridică”, spune Laura Ștefănuț, fondatoare Haine Curate.

Haine Curate este fondată din cinci femei. Laura Ștefănuț a investigat ca jurnalistă, încă din 2015, problemele din fabricile de confecții românești și a publicat în media internațională pe subiect.

Laura Ștefănuț

Sibianca Georgiana Epure lucrează în domeniul egalității de gen, al drepturilor omului și este absolventă a Universității din Cambridge.

Georgiana Epure

Alături de ea este Bianca Drotleff, o altă sibiancă. Bianca are expertiză în domeniile sustenabilității, responsabilității sociale a întreprinderilor, economiei circulare, egalității de gen și este absolventă a Universității Leeds.

Bianca Drotleff

Diana Velica are experiență academică și profesională în dezvoltare internațională și drepturile omului. A studiat inegalitatea și sărăcia sistemică la Universitatea Yale și la Universitatea din Delhi.

Diana Velica

O membră remarcabilă a echipei este Angelica Manole, o curajoasă fostă angajată în confecții, care s-a remarcat prin lupta cu abuzurile de la o fabrică de confecții importantă din România și perseverența pentru dreptate.

Angelica Manole

Peste 200 de mii de români, majoritatea femei, lucrează în fabrici care fac haine pentru mărci celebre. În ultimii ani, din numeroase investigații și cercetări, a reieșit că România a devenit concurenta Asiei la forță de muncă ieftină și muncitori vulnerabili din industria confecțiilor.

Detalii privind lansarea Haine Curate

Locație: SIBIU, Casa Ille et Vilaine, str. Konrad Haas, nr. 14

Data: 10 septembrie 2021

Ora: 15.00

Site: hainecurate.eu

 

 Sursa foto: hainecurate.eu

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

12 comentarii

Miron Florea

Acum 3 luni

ZECI de ani prea tarziu se intampla asta... Au trecut in general vremurile cand muncitoarele nu erau lasate sa merga la baie mai mult de o data pe zi (2-3 minute) si nici nu se punea problema sa manance. Nu mai e chiar sclavie. E doar... capitalism salbatic...
Raspunde

Munteanu

Acum 2 luni

Capitalism salbatic e un pleonasm.... Capitalismul in sine nu poate fi decat salbatic: Mananci sau esti mancat...
Raspunde

Epure

Acum 2 luni

Singura relizare a acestei asociatii va fi> inchiderea fabricilor, si oamenii vor deveni clientii partidelor de stanga mai mult sau mai putin la moda. Salariul mediu era in Romania anului 1998 , 78 de euro, acum este mult peste 500 de euro. Capitalismul functioneaza tovarase! Tot ce fac aceste asociatii este sa alunge investitorii si sa sugrume cererea de munca. Un loc de munca apare pentru ca cineva aduna niste bani si ii investeste, creaza cerere de munca, si asta trage in sus pretul (salariu )muncii. Daca munca devine prea scumpa , nu mai angajeaza, sau inlocuieste omul cu o masina. Ce face omul? Se descurca. Invata sa programeze roboti, sau face alta munca necalificata , daca nu vrea sau nu poate sa invete o alta meserie. Dovada este ca nu mai lucram 90% in agricultura, la coada vacii. Vrei saracie, inapoiere,lipsa de oportunitati ? Cam da. Poate ar trebui sa puneti intrebarea altfel. Ce ar face aceste fete fara acest loc de munca naspa? Ar sta la ajutoare sociale. Probabil alternativele sunt asa de neplacute, incat accepta aceste conditii.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marioara

Acum 3 luni

S-au trezit dupa zeci de ani sa ia apararea muncitoarelor din industria confectiilor... pana acum ce-au facut?
Raspunde

Diana

Acum 2 luni

@Dna. Marioara - Au crescut doamnă, fetele astea au 20, maxim 30 de ani. Răutatea dvs. grauită cu ce ajută pe cineva?
Raspunde

Teo

Acum 2 luni

Diano, las-o jos ca macane!
Raspunde

Ada Abrudean

Acum 2 luni

Felicitari , fetelor!...si mult succes! O sa aveti mult de munca si de furca in initiativa voastra pt ca veti avea de luptat cu "monstrul birocratic" al statului roman. Indiferent pt ce concern european sau pt care firma renumita lucreaza, conditiile de munca pt angajatii care muncesc in Romania sunt legiferate de statul roman, nicidecum de patronii de la Renault, Ford sau Armani. Ca unii sunt mai stricti cu programul de lucru, altii mai culanti sau unii iti pun aer conditionat, altii nu, unii dau strict salariul minim pe economie, altii mai pun 100 de euro in plus, toate astea tin de politica si organizarea interna a firmei. Dar absolut toti angajatorii sunt obligati sa respecte standardele minime impuse de legislatia Romaniei. Or daca acele standarde minime nu sunt definite concret prin lege sau nici macar nu exista, asta e strict problema Romaniei. Strainii care-si deschid firme in Romania o fac pt profit, nicidecum din caritate sau de dragul romanilor. Pe de alta parte, cu cat aceste standarde obligatorii sunt mai ridicate, cu atat scade interesul strainilor pt piata/forta de munca din statul respectiv. Pe principiul, de ce sa mai mut firma din Germania in Romania, daca legile romanesti referitoare la obligatiile angajatorilor si drepturile angajatilor sunt la fel de stricte ca cele din Germania si, pe deasupra, mai vor si salarii aproape ca ale nemtilor!
Raspunde

Teo

Acum 2 luni

Mai fato, tu ai putea fi avocat din oficiu! Scrii mult, cred ca vorbesti si mai mult!
Raspunde

Ion von raion

Acum 2 luni

cind erau ezecutate sexual(sa nu scriu urit)unele lucratoare toata lumea tacea,unii sefi actuali din sibiu STIE DE CE
Raspunde

Gigi contra

Acum 2 luni

Nu-i vorba de fetele din imagini, potrivite pentru reclama la produse cosmetice de top, cii de faptul ca pana acum niciun ONG nu s-a gandit la bietele muncitoare... ONG-urile astea au si ceva alunecos intr-insele... Multe sunt finantate chiar de catre cei care exploateaza munca femeilor si chiar a copiilor... Asa ca, lasati-o mai usor cu laudele... Au si unii ocupatie..
Raspunde

Bravo generatie

Acum 2 luni

De respectarea legii ar trebui sa se ocupe Institutiile Statului. Daca “fetele” stimati comentatori, reusesc sa combata si o singura nedreptate facuta de coruptia din aceste Institutii atunci nu suntem chiar pierduti.
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Mă bucură inițiativa, pentru atâtea femei nu a fost un serviciu, ci o sclavie! Mama mea a lucrat de la 15 ani în confecții, și înainte și după revoluție. Au fost niște condiții groaznice, salariile mizere la care se ajungea cu suplimentare, pentru a realiza planul imposibil de realizat în 8 ore, iarna între betoane, tratate fără milă... A ținut-o bunul Dumnezeu să intre la pensie, după ce a lucrat și la români, și la italian. Mult succes și spor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus