Într-o zi cu mult soare peste Piața Mare a Sibiului, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, a fost dezvelită statuia baronului Samuel von Brukenthal. Inițiativă sponsorizată în proporție de 80% de un om de afaceri din Vâlcea.
În timp ce primarul Sibiului, Astrid Fodor, îl aștepta pe Klaus Iohannis în ușa principală a Primăriei Sibiu, comitetul de primire al președintelui României la evenimentul de dezvelire a statuii era deja pregătit în Piața Mare. Paul Porr, cel care a preluat președinția FDGR de la Iohannis, a venit în calitate de președinte al Clubului Lions – Brukenthal. Club care, alături de Rotary Sibiu, a împărțit în mod egal 20% din costurile generate de amenajarea statuii. Din comitetul de primire, alături de reprezentantul Rotary Sibiu (avocatul Marian Crăciun, fost prefect) și Sabin Luca, directorul Muzeului Brukenthal, a mai făcut parte și Mircea Ureche, directorul Boromir. El este cel care a acoperit 80% din cheltuielile generate de amplasarea acestei statui.
Paul Porr, Mircea Ureche și Marian Crăciun
În fine, din comitetul de primire a mai făcut parte și artistului Deák Árpád din Oradea. El și soția președintelui Klaus Iohannis au fost singurii invitați pe scaunele de pe podiumuri, fără a și lua cuvântul.
Ca în vremurile cu Iohannis primar
Înaintea președintelui așteptat să sosească la ora 13:00, în partea dinspre Muzeul Brukenthal al Pieței Mari (înconjurată cu garduri și unde cei care intrau erau verificați corporal de către Serviciul de Pază și Protecție) în picioare mai erau Raluca Turcan, proaspăt realeasă șefă a liberalilor sibieni, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Sorin Radu, și viceprimarul Sibiului, Corina Bokor. Saluturi din priviri și mâini mai transmitea Sergiu Nistor, cel care a reprezentat Guvernul în relația cu Sibiul în anul cultural 2007.
Cele câteva zeci de scaune aduse pentru invitații la eveniment au fost ocupate, în majoritate, de către membrii cluburilor Lions și Rotary, ușor de recunoscut prin blazoanele ori insignele la vedere, care le atestau apartenența. În primul rând a fost așezat și Andreas Huber (cel de-al doilea fin al lui Klaus Iohannis, alături de Paul Porr) și episcopul Bisericii Evanghlice CA din România, Reinhart Guib. Printre invitați, mai poate fi zărit Constantin Chiriac, directorul Teatrului național ”Radu Stanca”.
Printre cei care au lipsit (numele lor fiind lipit pe scaune) se numără Constantin Șovăială, deputatul liberal care a candidat fără succes împotriva Ralucăi Turcan. De asemenea, nu a participat la eveniment nimeni din conducerea Consiliului Județean Sibiu. Iar dincolo de gard, fără să fi primit invitație, se afla Martin Bottesch, fostul președinte al Consiliului Județean. A asistat la eveniment alături de alte câteva zeci de sibieni, sprijiniți de gardurile de metal.
La câteva minute după ora 13:00, ceremonia de dezvelire a statuii lui Samuel von Brukenthal începe. Tocmai când începe și un eveniment în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, care se derula în corturile amplasate de asemenea în Piața Mare. Ca în vremurile când era primar, Iohannis îi atrage atenția lui Astrid Fodor. Aceasta scoate telefonul, vorbește scurt, iar după câteva zeci de secunde, muzica și zgomotele din cortul târgului de carte se opresc.
”De aici nu va mai pleca niciodată”
Alexandru Chituță, din partea Muzeului național Brukenthal face oficiile de amfitrion. ”Eveniment unic în istoria Sibiului. De aici, de pe acest soclu, nu va mai pleca niciodată”, spune Chituță în discursul său, în care face și un scurt istoric al proiectului amplasării unei statui a baronului Samuel von Brukenthal în Piața Mare, la 300 de ani de la nașterea sa. Cum a discutat cu Mircea Ureche în decembrie 2020, cum acesta a acceptat să acopere toate costurile, cum s-au alăturat cei de la Lions Brukenthal ca urmare deciziei lui Paul Porr, concursul care a urmat și așa mai departe. O istorie pentru care a fost tipărită și o broșură.
Pentru a dezveli statuia, în față și în aplauzele celor prezenți au fost invitați Astrid Fodor și Klaus Iohannis.
700 de kg cântărește statuia din bronz a baronului Samuel von Brukenthal, soclul de piatră pe care este așezată având o greutate de patru tone.
Brukenthal și România educată
După binecuvântarea statuii de către episcopul Reinhart Guib au urmat discursurile oficialilor. Primul a fost președintele Klaus Iohannis, care a vorbit despre ce a învățat el de la Samuel von Brukenthal, ”cea mai strălucită personalitate a sașilor transilvăneni”, în materie de a conduce. ”Temelia bunei guvernanțe la baza căreia stau educația și cultura”, amintește, la un moment dat, președintele Iohannis, care vorbește mai apoi despre programul ”România Educată”, pe care îl vede a schimba societatea românească.
Tot în discursul său scris, Iohannis a vorbit și despre centrele universitare ”care aduc prosperitate”. A amintit de Cluj-Napoca, de Iași, de Timișoara. De Sibiu, nu.
Vâlcenii care au venit la Sibiu. ”Cine se crede fără de păcat ia primul piatra”
După discursul standard al primarului Sibiului, Astrid Fodor, la microfon a venit Mircea Ureche, directorul Boromir, principalul finanțator al amplasării statuii. A fost singurul care a vorbit și liber. Și a spus și glume. A vorbit și despre Țara Loviștei, acea parte a județului Vâlcea. ”Statistic, cei mai mulți lovișteni locuiesc și muncesc la Sibiu. Boromiz e din Țara Loviștei”, a spus Mircea Ureche, amintind și de legenda izvorului din Șaua Cumpănită, de unde baronul Samuel von Brukenthal ar fi împărțit apă și avrigenilor, dar și celor din Țara Loviștei. ”Brukenthal ne-a dat apă la moară să îi facem statuie”, și-a încheiat partea anecdotică a discursului Mircea Ureche.
După care și-a încheiat cuvântul în ton serios, cu un mesaj ”celor care spun că această statuie nu ar fi trebuit ridicată”. ”Cine se crede fără de păcat să ia primul piatra și să arunce”, a încheiat Ureche.
Paul Porr a vorbit despre politicianul, francmasonul, mecena și patriotul Samuel von Brukenthal, ultimul discurs fiind cel al lui Sabin Luca, directorul Muzeului. Care, printre amplele fraze folosite, a menționat că Samuel von Brukenthal a introdus la Sibiu ”lucrurile cele mai noi din lume, nu doar din Europa”.
Evenimentul de dezvelire s-a încheiat cu mai multe poze de grup. Klaus Iohannis a plecat, restul invitaților fiind poftiți în curtea interioară a Muzeului.
Fotografii de Silvana Armat
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: brukenthal , fodor , Iohannis , Sibiu , statuie , dezvelire
Vizualizari: 16537
Ultimele comentarii
Acum 9 minute
Emil
Acum 13 minute
Cristi
Acum 19 minute
Moromete
Acum 21 minute
Un simplu trecator prin fata prefecturii
Acum 29 minute
Olimpia Gavozdea