Marţi,
21.09.2021
Innorat
Acum
12°C

Greșeala pe care mulți șoferi nici nu știu că o fac pe autostradă. Amenda minimă este 870 de lei

Greșeala pe care mulți șoferi nici nu știu că o fac pe autostradă. Amenda minimă este 870 de lei

De la începutul acestui an și până la jumătatea lunii septembrie, polițiștii din județul Sibiu au sancționat aproape 200 de șoferi care rulau pe banda a doua de circulație, pe autostradă, în condițiile în care prima bandă era liberă. Mulți șoferi nici nu știu că încalcă o prevedere din Codul Rutier. În plus, în rândul conducătorilor auto există și mitul conform căruia, dacă rulezi cu viteza maximă legală admisă, poți circula pe banda a doua, ceea ce este greșit.

În cursul zilei de marți, 14 septembrie, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1, împreună cu reprezentanți din cadrul DSV, ISCTR și RAR Sibiu au desfășurat mai multe acțiuni punctuale la kilometrul 260 al Autostrăzii A1, în zona localității Cristian, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră. Printre sancțiunile aplicate s-au numărat și cele pentru utilizarea nejustificată a benzii doi.

Conform Codului Rutier „când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcție de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane”.

În total, de la începutul anului și până în prezent, 192 de șoferi au fost amendați pentru că au circulat pe banda doi, pe autostradă, în județul Sibiu. ”Încălcarea acestei reguli atrage sancționarea cu amendă cuprinsă între 870 și 1.160 de lei”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Polițiștii sibieni atrag atenția că, dincolo de sancțiunea prevăzută de lege, nerespectarea celor de mai sus poate avea consecințe din cele mai grave.

”Există două argumente covârșitoare în recomandarea polițiștilor ca șoferii să respecte prevederile acestui articol de lege”, spun polițiștii consultați de reporterul Turnul Satului.

”Primul argument este acela că deplasarea pe banda a doua în condițiile în care banda unu este disponibilă reprezintă o cauză asociată producerii de accidente rutiere pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, aceasta din urmă fiind principala cauză generatoare de accidente rutiere grave pe autostrăzi. Aceste accidente se produc în condițiile în care șoferii care circulă pe banda doi întâlnesc un vehicul care circulă justificat pe banda doi și fie intră în coliziune cu acesta, fie intră în coliziune cu autovehiculul care circulă pe banda unu, fie lovește ambele vehicule.

Al doilea argument al polițiștilor este acela că, în cazul producerii unui eveniment rutier, banda doi trebuie să fie liberă pentru accesul echipajelor de intervenție medicală sau pompierilor.

Așadar, circulați prudent, nu doar pe autostrăzi, ci pe toate categoriile de drumuri, regulile de circulație fiind instituite cu un singur scop și anume acela de a oferi siguranță participanților la trafic”, concluzionează reprezentanții IPJ Sibiu.

Vizualizari: 4099

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

17 comentarii

Alin

Acum 5 zile

Bun, bravo! Dar ce faci cand prima banda e plina de gropi si denivelari, asa cum e de pilda pe autostrada Pitesti-Bucuresti? In Codul Rutier exista notiunea de "drum plin de gropi"?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Comunicat de rahat!

Acum 5 zile

"Primul argument este acela că deplasarea pe banda a doua în condițiile în care banda unu este disponibilă reprezintă o cauză asociată producerii de accidente rutiere pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, aceasta din urmă fiind principala cauză generatoare de accidente rutiere grave pe autostrăzi. Aceste accidente se produc în condițiile în care șoferii care circulă pe banda doi întâlnesc un vehicul care circulă justificat pe banda doi și fie intră în coliziune cu acesta, fie intră în coliziune cu autovehiculul care circulă pe banda unu, fie lovește ambele vehicule." 1. Ce inseamna ca banda unu este disponibila? Cate autovehicle pot fi pe ea, si la ce distanta incat sa-ti confere o siguranta confortabila ca sa poti intra? 2. Cum naiba circula justificat pe banda doi daca cel din spate il ajunge (si el nu elibereaza banda)? "Al doilea argument al polițiștilor este acela că, în cazul producerii unui eveniment rutier, banda doi trebuie să fie liberă pentru accesul echipajelor de intervenție medicală sau pompierilor." Adica ar trebui sa nu se cam circule pe banda doi deloc, dupa capul vostru, poate poate apare vreo masina de interventie... Tot acest du-te vino intre benzi, pe care il promovati complet aiurea, fara sa justificati in ce conditii de trafic si viteza nu cumva sporesc riscul accidentelor? Mie mi se pare ca iarasi se dau amenzi la norma, toate aceste asa-zise motive nu fac altceva decat sa sporesca riscul accidentelor.
Raspunde

Clau

Acum 5 zile

Al treilea argument: Trebuie sa facem loc, celor care circula pe sens interzis.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 5 zile

In zona Apold banda 1 e ''reparata'' pe principiul ''petic peste/linga'' petic.Ii anunt pe aceasta cale pe militieni din tufe ca acolo voi circula intotdeauna pe banda a II-a si ii invit sa ma opreasca si sa ma amendeze.Ii informez pe militieni ca banda de urgenta este cea care este destinata,conform denumirii,urgentelor,nu banda a II-a.
Raspunde

Banda 1 dezastru!

Acum 5 zile

Ok, regulamentul spune ca mersul pe banda 2 se pedepseste cu amenda, dar daca circulati intre Sibiu si Sebes veti vedea ca banda 1 e plina de gropi. Planetarele, tot ce tine de directie, franare, cine plateste? N-ar fi mai ok sa mai tinem si noi la bunurile noastre daca tot suntem singuri pe autostrada in acele momente, pentru ca asa s-au exprimat politistii: "care rulau pe banda a doua de circulație, pe autostradă, în condițiile în care prima bandă era liberă". Deci nu incurca pe nimeni!
Raspunde

Sofer

Acum 5 zile

Nu stiu pe ce autostrada circuli matale, dar mai mult ca sigur nu pe Sibiu-Sebes. Eu fac ruta respectiva , din motive de serviciu, cel putin o data pe saptamana si n-am observat absolut nicio groapa sau denivelare in plus pe banda 1 fata de benzile 2 sau 3, cu toate ca circul regulamentar, pe banda 1. (si conduc autoturism, nu camion, autoutilitara sau microbuz). In alta ordine de idei, pe principiul enuntat de matale ca "daca e liber..." inseamna ca si pe un drum judetean, cu o singura banda pe sens, tu circuli "englezeste" adica pe contrasens, pt ca soseua e libera si pe stanga ti se pare carosabilul mai bun. Respectati naibii normele de circulatie, pt ca au si ele rostul lor, nu mai tot faceti pe desteptii, pt ca astia ca voi sunt pana la urma vinovati de 90% din tragediile de pe sosele.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Masina de serviciu!

Acum 5 zile

E clar ca nu mergi cu masina personala! D-aia nu vezi gropile! Circula pana la Nadlac si o sa vezi ca dupa Sebes banda 1 e mai circulabila!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Grav

Acum 5 zile

"Al doilea argument al polițiștilor este acela că, în cazul producerii unui eveniment rutier, banda doi trebuie să fie liberă pentru accesul echipajelor de intervenție medicală sau pompierilor." Politia spune asta? Pe bune? Articolul 74 alin. 3 spune ca BANDA DE URGENTE este strict pentru asa ceva!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian

Acum 4 zile

de la SB la Sebes banda 1 e chiar rea...plina de petece si denivelari!!!
Raspunde

Haha

Acum 5 zile

Sa repare dracu banda 1 și dupaia mai vorbim
Raspunde

2cents

Acum 5 zile

Banda 1 este de obicei mai denivelata si mai plina de gropi decat a doua (evident ca nici aia nu e scutita, ca traim in Romania). Asfaltul de proasta calitate combinat cu coloane interminabile de TIR-uri face banda unu sa arate ca o ciocolata care a fost uitata in soare si apoi a fost bagata in frigider. Dar trebuie sa recunosc ca e o buna metoda de a suplimenta fondurile cu aceste amenzi, felicitari celui care a scos ideea...
Raspunde

Dorin

Acum 5 zile

ba da ce nervos esti.. te face niste gropi la valoarea ta?
Raspunde

Reparati banda 1

Acum 5 zile

Corect, in general banda 1 este plina de gropi si denivelari de la traficul greu. Plus carpelile facute de mantuiala. Aduceti-o la un nivel calitativ acceptabil si dupa aceea aplicati legea!
Raspunde

Gica

Acum 4 zile

Am circulat de 34 de ani intre Germania si Romania. In multe tari, banda 1 este foarte buna si "romanache" al nostru stie ca banda doi este pentru el. Ce m-as bucura sa vad ce faceti cind in Germania te opreste "polizei",iti da amenda meritata si tu-i explici ca sunt gropi pe prima banda.
Raspunde

Pe langa

Acum 4 zile

Amice, nu te mai lauda cu Germania! Stim cum e cu celelalte tari! Asta zicem si noi aici, in alte tari calitatea asfatului e mult mai buna decat in Romania. E o placere sa mergem pe banda 1 acolo! Aici cand vezi ca prima banda e asfaltata cu grenada nu te mai risti sa tii banda aia pana la destinatie numai daca esti fortat sa te retragi pentru ca vin altii cu viteza mai mare din spate sau din alte motive. Nu a spus nimeni ca nu se da de pe banda 2 daca incurca traficul, doar se plange de calitatea asfaltului mai ales pe prima banda unde circula si traficul greu! Trebuia sa intri tu sa te lauzi ca esti superior ca stii tu cum sta in Germania. Drumuri bune si stai departe de service-urile de aici!
Raspunde

Un sibian

Acum 5 zile

nu e nici nestiinta si nici vreun mit sau mister...banda 1 e PLINA de gropi si denivelari...ce ziceti voi se poate face imediat ce treci in HU...unde nu sunt gropi si denivelari!!! "istetii" astia de la politie pot sa te amendeze dar sa vina si cu banii de reparatii la masina!!!
Raspunde

Baliverne

Acum 5 zile

Ce -mi mai plac articolele astea, a-ti uitat sa scrieti cel mai important lucru ,AMENZILE S-AU DAT CELOR CARE CIRCULA PE BANDA A-2-A PENTRU DEPASIREA LIMTEI DE VITEZA , NU PENTRU CA SE AFLAU PE BANDA ACEEA.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus