Luni,
18.10.2021
Ploi Scurte
Acum
5°C

Protest anunțat la statuia lui Brukenthal: ”Sibienii nu au voie să uite oasele frânte pe roată”. Ce spun istoricii despre participarea baronului la suprimarea revoluției țărănești

Protest anunțat la statuia lui Brukenthal: ”Sibienii nu au voie să uite oasele frânte pe roată”. Ce spun istoricii despre participarea baronului la suprimarea revoluției țărănești

Asociația Calea Neamului a anunțat un protest sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 16 în fața statuii baronului Samuel von Brukenthal, dezvelită de către președintele Klaus Iohannis, în 11 septembrie. ”Frați si surori, suntem împreună în prima linie, fiecare dintre noi, cei care vom fi prezenți fizic la Sibiu, ne punem la bătaie bugetele personale, timpul si efortul pentru organizare. Haideți să fim împreună ca de fiecare dată. Nu este posibil ca acești străini, să poată batjocori Memoria Martirilor, fără să primească o replică puternică din partea noastră. Aveți cuvântul meu si al camarazilor mei, că reactia va fi puternică, căci ochii lui Horea si ai lui Cloșca si ai lui Crișan nu vor fi în Piața Mare din Sibiu pentru a-l privi pe baron, doar sâmbăta asta. Privirea Martirilor nu va fi îndreptată doar spre guvernatorul ce a reprimat în sânge de român Răscoala pentru libertate națională, ci poate mai ales, către toți românii din Sibiu care nu au voie să uite oasele frânte pe roată”, anunță Mihai Tîrnoveanu, organizatorul evenimentului, președintele Asociației Calea Neamului.

”Amplasarea statuii – semn clar că suntem sub ocupație străină”

Tîrnăveanu a solicitat Primăriei Sibiu aviz pentru manifestație și spune că va vorbi cu această ocazie despre ”actul încărcat de o simbolistică ritualică”, respectiv amplasarea statuii în centrul Sibiului. ”Este semnul cel mai clar că suntem sub ocupație străină. Acesta este mesajul, transmis de la cel mai înalt nivel al statului român...al unui fel de stat ”român”, un mesaj profund, ce nu poate fi șters de superficialitatea propagandei pentru ”adormire”, care acționează pe două căi, una axată pe ”cultura” de opere de artă pe care Samuel B. a oferit-o Transilvaniei și alta pe ideea că baronul nu a avut niciun rol în condamnarea la moarte a conducătorilor răscoalei”, susține el.

În opinia președintelui Asociației Calea Neamului reprimarea răscoalei țărănești nu putea fi executată decât din ordinul baronului Brukenthal. ”Misiunea lui dată de imperiu nu a fost de a colecționa opere de artă, ci de a guverna Transilvania, cu toate implicațiile inerente. Individul, nu numai că executa ordinele de la ”centru”, ci încă a făcut si exces de zel, căci atunci când împăratul Iosif al II-lea a emis o conscripție militară prin care iobagii care se înrolau în armată dobândeau anumite drepturi, marele om de cultură Samuel Brukenthal, a anulat-o, dezvăluindu-și astfel sentimentele lui ”culturale” față de iobagii români.  Așadar, ridicarea statuii respective în centrul unui oraș atât de important din Transilvania, nu înseamnă un act de recunoaștere a unei contribuții culturale universale, ci înseamnă un act prin care ni se transmite că suntem sub ocupație, sub dominație străină” a mai spus el.

Cătălin Borangic sursa foto: Facebook / Cătălin Borangic

”Acuzele la adresa baronului, aduse de unii pădureți, sunt nejustificate”

Nu de aceeași părere este Cătălin Borangic, președintele Asociaţiei Culturale Enciclopedia Dacica (ENDA), arheolog specialist și doctor în istorie. El îl absolvă de baron de vina mutilării și morții capilor răscoalei de la 1784, explicând că Horea, Cloșca și Crișan au fost trădați de români, iar intervenția armată în Transilvania a fost coordonată de trupele imperiale conduse de von Jankovich, un comisar aflat în serviciul direct al împăratului. ”În calitate de guvernator al Transilvaniei a avut ghinionul să administreze provincia în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Ghinionul i-a fost cu atât mai mare cu cât  fusese un apropiat al împărătesei Maria Tereza, mama viitorului împărat Iosif al II-lea, care, din pricini pe care nu le știu, când a ajuns pe tron nu l-a plăcut deloc pe baronul sas. Motiv pentru care nici nu l-a lăsat să se ocupe de răscoală, ci a trimis trupele imperiale conduse de von Jankovich, un comisar aflat în serviciul direct al împăratului şi care nu dădea socoteală pentru acţiunile sale guvernatorului sau altcuiva.

Prin oameni de încredere, von Jankovich a negociat sumele pentru care moții i-au trădat, prins și predat autorităților pe capii răscoalei.

Câte 600 de ducați de aur și eliberarea din iobăgie a celor 7 moți. Aceștia au fost preotul Moise, fiul preotului, Moise cel tânăr, Ion Clisaru din Abrud, Ion, Todor şi gornicul Irimie Soil, Lazăr Latea, toţi din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa-Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi preotul Simion din Şasa-Lupşa. Asta ca să știm despre ce vorbim”, a scris istoricul pe pagina sa de Facebook.

Răscoala i-a pus capăt carierei guvernatorului Brukenthal, susține Borangic, iar acesta nici măcar nu a participat la sinistrul carnagiu al execuției. ”Ordinele veniseră direct din cancelaria imperială, fără ca baronul să fie consultat sau întrebat ceva. Poate și pentru că anterior gestionase cam ineficient starea de tensiune preexistentă, nedorind să intre în conflict cu nobilimea maghiară. Căci este drept, valahii reprezentau o stare inferioară. Brutalitatea execuției este asumată direct de către împărat, fapt ce dă mult de gândit istoricilor și acum, căci vorbim de iluministul Iosif al II-lea. Să fi fost ceva masonic la mijloc, Horea fiind și el mason, nu știu a zice. Așa că acuzele la adresa baronului, aduse de unii pădureți, sunt nejustificate. Și chiar dacă a fost cu un pas înaintea vremurilor lui, a fost și un om al timpului său. Un timp în care românii erau considerați specie inferioară și multe dintre deciziile guvernatorului au favorizat sașii și aristocrația maghiară. Asta ca să mai temperăm și avântul ultra-europenilor care-i pupă soclul”, a mai scris istoricul.

”În secolul al XXI-lea, nu era nevoie de statui ale politicienilor, în special în Transilvania

Csaba Szabó, cadru universitar la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității Lucian Blaga, susține într-un articol publicat în publicația de limbă maghiară Szabadság, ce apare în Cluj, că ideea de a monta în 2021 o statuie care naște discuții naționaliste nu e tocmai fericită. ”Pentru muritori, adică nu zei și regi, au început să fie ridicate statui publice în lumea  greacă, clasică. Atunci s-a dezvoltat sensibilitatea vieții comunitare, a educației publice și a spiritualității civice, care interpretează, de asemenea, spațiile publice ca un țesut viu al schimbării sociale și leagă perpetuarea reprezentării corpului uman de realizările morale, politice și spirituale, în cea mai mare parte divină. De atunci, localitățile noastre au fost umplute cu o multitudine de statui în ultimele secole, în special în Europa și Statele Unite, a devenit o modă importantă în epoca naționalismului. În timp ce în altă parte această tendință scade, interpretarea sculpturilor din trecut la standardele contemporane dă naștere unei dezbateri politice și ideologice pline de viață”, scrie el. ”În secolul al XXI-lea, nu era nevoie de statui ale politicienilor, în special în Transilvania, unde nu există aproape niciun politician maghiar, român sau sas care să nu amintească de o rană dureroasă din istoria vreunei din cele trei etnii. De aceea ar putea fi mai util să ridici sculpturi pentru artiști, sportivi sau oameni de știință, poate într-un mod mai creativ și mai puțin convențional, precum statuia lui Ady Endre din Oradea, lângă care poți sta, citi sau medita”, opinează istoricul.

Statuia cei mai importanți poeți maghiari ai secolului al XX-lea, amplasată în Oradea, despre care vorbește Csaba Szabó.

Sursa foto: oradea-nagyvarad-grosswardein.ro

”Pe lângă patronajul său ca om politic și guvernator, Brukenthal a lăsat o moștenire problematică în istoria României: în timpul său, forțele austriece au suprimat răscoala țărănească condusă de Horea, iar eroii mitici ai României au fost executați la Alba Iulia. Până de curând, puțini știau despre asta, iar cercurile naționaliste românești și producția de metahistorie națională au identificat până acum rareori suprimarea răscoalei Horea cu numele Brukenthal. (...) Ridicola postare pe Facebook a ministrului Raluca Turcan readus în discuție numele lui Samuel von Brukenthal. Ministrul „La mulți ani, Samuel von Brukenthal!” nu numai că a creat sute de meme-uri și l-a ridiculizat pe ministrul dealtfel popular, dar sute de comentatori și politicieni AUR au insistat, de asemenea, că numele lui Brukenthal este inseparabil de suprimarea românismului și a mișcării lui Horea. Deși aceste declarații sunt parțial adevărate, ele denaturează realitatea istorică în sensul că Brukenthal a fost responsabil numai indirect de suprimarea răscoalei, în timp ce conducerea Hofburgului din Viena și Statul Major transilvănean al armatei austriece au fost în primul rând responsabili” - Csaba Szabó.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

45 comentarii

Der Konig

Acum 1 lună

Asociatia Calea Neamului tembel, la fel ca si ceilalti aflati in acelasi stadiu de analfabetism, incultura si lipsa a sapunului, ar trebui sa puna mana pe cartile de istorie. Ma refer la cele reale, nu la cele ale regimului comunist care a mistificat toata istoria. Asadar, in esenta, baronul nu are nici o legatura cu condamnarea si executia lui Horea, Closca si Crisan. La vremea respectiva, problematica rascoalei respective a fost preluata direct la Viena, de catre imparatul Iosif al II-lea personal. Acesta a numit un reprezentant de la curtea vieneza care a instrumentat ancheta si a dat verdictul. Mai mult decat atat, Brukenthal se afla in dizgratia noului imparat, fiind chiar schimbat din functia de guvernator. Asta fara a aminti de atrocitatile comise de cei 3, mai ales in randul copiilor si femeilor. (mai ales in randul maghiarilor) A nu se uita ca Horea si ceilalti au fost tradati de moți, adică de românii noștri. Că nu am auzit de moț ungur sau sas. Așa că, tâmpeniile astea auriste poate țin la Buzău sau Slobozia, dar în Ardeal ar trebui să fie trimiși acasă fix cum au venit! Statuia nu se referă la cat de frumos sau bun era baronul, ci la ceea ce a lăsat orașului nostru! Imbecililor cu complexe de inferioritate milenare!
Raspunde

Kramnik

Acum 1 lună

Bruckenthal a fost un guvernator al Transilvaniei în perioada de apogeu al apartheidului, in care, din diferite motive , populația majoritară a Transilvaniei era lipsită de cele mai elementare drepturi . Deși Conducerea Austriei (Maria Tereza, Iosif al II-lea) a încercat de mă multe ori să emancipeze românii(regimentele grănicerești, biserica unita) opoziția a venit chiar din Transilvania, din partea grofilor maghiari și a patricienilor sasi . Bruckental o avut o infimă contribuție la perpetuarea acestui regim de apartheid dar a fost un reprezentant al acestuia. Acuma după logica ta nemții ar trebui să-i facă lui Albert Speer o statuie pentru că nu s-a implicat în holocaust și a fost o persoana extraordinar de educată și inteligenta. Dar nu o să-i facă , ști de ce, pentru că este un personaj controversat care ar putea jigni o parte a populației. Nu mă consider un naționalist, dar ridicarea statuii lui Bruckental m-a supărat și jignit. PS . După logica președintelui Horia a fost needucat și incult, deci trebuia tras pe roată.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 1 lună

a fost rascoala a iobagilor, nu a romanilor.
Raspunde

Der Konig

Acum 1 lună

Stimabile, ce legatura au afirmatiile tale cu mostenirea culturala lasata de baron Sibiului? Si cu faptul ca la ora actuala, muzeul si colectiile sale sunt cele mai bogate din Romania? Ok, da-i jos statuia, dar inchide muzeul si fii la stadiul cultural al localitatii Baicoi!Eu ca roman sunt jignit de faptul ca romanii mei i-au tradat pe cei 3, ajungand astfel sa fie capturati!
Raspunde

Radu de cimpulung

Acum 1 lună

fake news! tot ceea ce afirmati este fals. aparhed-ul nu arenici o treaba cu Transilvania, este un fenomen specific Africii si aretendinte rasiale nu etnice. Romanii aveau nenumarte drepturi, deja. Tocmai pt ca li s-au incalcat drepturile, motii s-au rasculat. Un pic de educare inainte de a emite opinii in spatiul public...recomand cartile de istorie ale lui IA Pop, ale lui Glodariu, Constantiniu, Iorga
Raspunde

Roger

Acum 1 lună

@Der Konig - în primul rând tu nu ești român decât poate cu buletinul și în al doilea rând nu cred că ești „jignit” că „românii tăi” i-au trădat pe cei trei, în fapt cred că ești chiar mândru de ei și le urmezi exemplul.
Raspunde

Kramnik

Acum 1 lună

Stimabile , n-are nici o legatura cine l-a tradat pe cine. Sunt de acord ca Brukenthal nu a avut o raspundere in reprimarea rascoalei, dar nu despre asta e vorba. Baronul este un simbol al unei epoci in care o mare parte din populatie(romanii, indeosebi ortodocsi) era tinuta in cea mai joasa forma de iobagie din Europa, aia civilizata , nu Rusia. Rascoala lui Horia a fost un eveniment reflectat in toata Europa. De ce? Pentru ca Imperiul Austriac se prezenta in aceea perioada ca cel mai civilizat stat din Europa iar imparatii erau (Maria Tereza si Iosif al II-lea ) recunoscuti promotori ai iluminismului si despotismului luminat. Pana si comunistii au recunoscut meritele culturale ale baronului dar nimeni nu s-a gandit nimeni sa-i faca statuie in Piata Mare. Despre asta-i vorba ! Un bust la intrarea Muzeului era mai indicat . Dar pentru asta era nevoie de o dezbatere publica serioasa la care sa participe profesori recunoscuti de istorie moderna din Centre universitare serioase , nu experti in arheologie ca Sabin Luca sau in religie ca domnul Chituta.
Raspunde

@Roger

Acum 1 lună

Sunt român, dar din fericire, nu genul de român majoritar...incult, semianalfabet, agresiv si manelist! Deci, poti sa-mi spui ca sunt strain.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

Stimabile Keramik, apartheidul are alt înțeles decât forțezi în postare. Bruckenthal a avut o funcție politică, iar politica era făcută de aristocrație, peste tot în Europa și Imperiul Otoman. Cât despre comparația cu Speer, o găsesc forțată, lui Bruckenthal nu i-a fost ridicată statuie pentru neimplicare și deșteptăciune, ci pentru ce a lăsat acestui oraș. Dacă ne luăm după populația maramite "jignită", schimbăm numele muzeelor Binder și Sigerius? Dărâmăm statuile lui Kiseleff, Berthelot, Regele Ferdinand etc. că nici nu s-au născut în România?
Raspunde

Contra

Acum 1 lună

Mai, du-te, ma! Probabil esti un trotinetist infumurat, un hipster cu boxeri rosii!
Raspunde

Kramnik

Acum 4 săptămâni

Dutule nu ești german , îi cunoști pe germani din filme. Strămoșii tăi din Gura Râului trebuiau să bată la poarta când intrau în Sibiu iar daca erau prinși după ora 5 erau bătuți în mod legal.Si asta nu pentru că erau iobagi ci datorita rasismului societății germane.Casatoriile mixte echivalau cu excluderea din comunitate. Până târziu în sec XX cetățenia germana se obținea foarte greu, tv sa dovedești că ai strămoși germani. Mai pune mâna pe carte .Și eu l-am votat pe Iohannis dar l-am votat că să facă treabă nu să-și promoveze sașii și să le facă statuie.Da, au avut mari realizări, dar a fost ceva artificial care mai devreme sau mai târziu era distrus, pentru că erau o mana de oameni într-o majoritate românească.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Matthew Steel

Acum 1 lună

Nae am citit-o si pe asta. Merg la protest. Dam statuia jos, mama ei de statuie :)))
Raspunde

Minime

Acum 1 lună

In primul rand nu era nevoie de asa ceva in Piata Mare. Puteau pune un bust in fata muzeului, la intrare sau in interior si nu mai era circ. Statuia este ff urata din punct de vedere estetic, si culmea la baza e si o reclama cu " Boromir " ( pe langa ceilalti finantatori )...ca sa fie si mai de prost gust. Oamenii advarati care doneaza pt opere de arta nu arunca cu branduri in stanga si dreapta. O fac anonim. Bine ca nu au pus in mana lui Brukenthal un cozonac cu cocos marca Boromir. Dpdv istoric nu vorbesc, pt ca nu am toate datele, subiectul fiind sensibil.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

Ai lasă-mă. Adik nu Bruckenthal e problema, ci cine a dat banii? Dacă dădea bani Maricuța, era ok?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian

Acum 1 lună

Bravo Mihai Tîrnoveanu! Voi fi si eu acolo la protest sambata. Nu-i putem lasa sa ne falsifice pana si istoria.
Raspunde

VW Bora

Acum 4 săptămâni

Falsificarea istoriei false este istorie ...ghici ciupercă?!
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 1 lună

Istoricul nostru,d-l Borangic, pune accent pe; 1,tradatori,fie ei si romani 2,bratul armat al imperiului care a facut praf rascoala Niste lamuriri suplimentare sunt necesare,lamuriri date chiar de istorici,altii decat cei mentionati in articol... 'Răscoala din 1784 a însemnat perioada cea mai tensionată din activitatea politică a guvernatorului Samuel Brukenthal. Pe parcursul derulării răscoalei, guvernatorul a fost acuzat din toate direcţiile de nobilime, că nu a adoptat mai rapid represalii favorizând pe răsculaţi, de generalul comandant Preiss, că a acceptat insurecţia nobiliară, de Iosif al II-iea că nu a cooperat eficient cu Preiss, de iobagi că nu a ameliorat statutul lor existenţial.' În noul climat politic inaugurat de împărat, Samuel von Brukenthal a căzut în dizgraţia acestuia şi a fost obligat să se retragă din funcţia de guvernator.' Ce rezulta ca si concluzie? Saracii iobagi romani,in frunte cu eroii martiri executati,erau tinta predilecta...nobilimea,in general unguri,armata si baronul in cauza care nu a miscat un deget sa ii ajute. Asa cum bine zice doar in concluzie,d-l Borangic ...'Un timp în care românii erau considerați specie inferioară și multe dintre deciziile guvernatorului au favorizat sașii și aristocrația maghiară. Asta ca să mai temperăm și avântul ultra-europenilor care-i pupă soclul”..
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

Poate Bruckenthal știa că e o răfuială între masoni, și a preferat să nu se amestece.
Raspunde

Adevarul e unul singur: Brukenthal e vinovat cel putin pentru asuprirea iobagimii

Acum 1 lună

guvernator la 16 iunie 1777. La puţin timp de la preluarea guvernării, Samuel Brukenthal a fost confruntat cu nemulţumirile iobagilor generate de creşterea obligaţiilor sociale şi de ecoul desfiinţării iobăgiei în Boemia, Moravia, Silezia, Stiria, Carintia şi Austria• Focarul celei mai înalte tensiuni se afla pe domeniul Zlatnei, unde iobagii în urma reglementării din 1776, au fost supuşi la obligaţii mult sporite, raportat la reglementarea din 1746, taxele şi dările s-au dublat; apoi dijmele, limitarea defrişărilor şi păşunatului, cositul fânului, abuzurile funcţionarilor, încât existenţa iobagilor era extrem de dificilă. Pe acest fundal, starea tensionată de pe domeniul cameral al Zlatnei între iobagii statului şi oficialităţile locale a luat amploare. Într-o primă fază ei s-au adresat autorităţilor locale dar nu au primit satisfacţia scontată. Ulterior au înaintat memorii de protest guvernului, însă nici la Sibiu nu şi-au aflat rezolvarea doleanţele socio-economice. În acest context s-au adresat forurilor competente de la Curtea Vieneză printr-o mulţime de petiţii şi plângeri, fapt ce demostra atât gravitatea iobăgiei cât şi ataşamentul faţă de împăratul Iosif al II-lea, ca instanţă supremă în reglementarea propriei situaţii. Samuel Brukenthal nu a luat nici o decizie în rezolvarea doleanţelor tărănimii iobage aşteptând hotărârile Curţii Vieneze şi a evitat o confruntare cu nobilimea, care ar fi putut să-l acuze că a încălcat prevederile constituţiei. În intervalul anilor 1779-1784 Horea în fruntea delegaţiilor de ţărani s-a deplasat de patru ori în capitala imperiului la Viena. Ultima audienţă s-a derulat la 1 aprilie 1784, când suveranului Iosif al II-iea i-au fost prezentate întregul contencios al românilor de pe domeniul Zlatnei. Împăratul a recomandat guvernului să analizeze petiţiile iobagilor, promiţând iniţiative pentru îmbunătăţirea situaţiei lor, iar până la decizia finală, petiţionarii să nu fie persecutaţi7. Confruntat cu numeroase plângeri nobilare guvernatorul Transilvaniei Samuel Brukenthal a ordonat sistarea conscripţiei militare, motivând că nu a fost consultat şi s-a realizat fără aprobarea sa . Revenirea la spectrul iobăgiei îi determină pe ţărani să-şi radicalizeze poziţiile. În data de 5 noiembrie 1784, guvernatorul pleda din nou în favoarea intervenţiei militare, însă comandantul armatei baronul Preiss, după ce a ordonat armatei să se comporte paşnic, i-a replicat lui Brukenthal:„Armata singură nu este în stare să restabilească ordinea. La 16 noiembrie 1784 contele Ioan Csaky, comitele suprem al Clujului făcea cunoscut comitatelor vecine că îşi asumă coordonarea acestei răzvrătiri nobiliare, şi în 18 noiembrie solicită ajutorul organizaţiilor nobiliare din Solnoc şi Bihor • Represiunea nobiliară s-a materializat prin condamnarea a 34 de ţărani cu decapitarea, sentinţă pronunţată de Curtea Judecătorească a comitatului Hunedoara. Fiind la curent cu cele întâmplate, cruzimile nobilimii aflate în insurecţie, Iosif al Ii-lea adresa guvernului transilvănean mustrări energice pentru faptul de aşi fi dat avizul acţiunii nobilimii, calificându-l drept„cea mai mare obrăznicie" ...... sursa: https://biblioteca-digitala.ro/reviste/Acta-Mvsei-Porolissensis/dl.asp?filename=30-Acta-Mvsei-Porolissensis-XXX-2008-Zalau_262.pdf nenumarate alse surse istorice descriu acelasi adevar
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 1 lună

asa si, ce-i daca a asuprit iobagimea? asa era atunci. sunteti ca idiotii care dau jos statuile sudistilor din America.
Raspunde

@ Kukuruku

Acum 1 lună

E sublima gandirea ta si a taberei tale, care gândesc tot cam așa. Pentru voi si holocaustul (doar un exemplu) a fost un fleac si nu ar trebui sa facem caz sau sa-l tinem minte pt ca "asa era atunci". Daca omenirea nu progresa ati fi fost inca iobagi sub talpa lui Brukenthal pe care l-ati fi venerat. si drept mancare va dadea cultura pe paine.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

Ce logica ai...in primul rand care e tabara mea? In al doilea, daca ar fi iobagie acum, ar fi rau si as lupta impotriva ei. Dar nu mai e, asa ca "asa era atunci". Iar statuie i s-a facut pt lucrurile bune pe care le-a facut. Comparatia cu holocaustul e tampita cel putin. Aia a fost o chestie creata de nazisti, in timp ce iobagia era un sistem existent de sute de ani, nu l-a creat sau amplificat Brukenthal. Pe langa ca Brukenthal nu a avut nici o treaba cu pedepsirea celor trei. Care pedepsire probabil a fost corecta (nu neaparat felul in care a fost facuta:)), la ce atrocitati au comis rasculatii. Apropo, daca aplicam aceeasi masura e rusinos ca-i veneram atat pe cei trei. Daca ar fi corecti, protestatarii i-ar condamna si pe rasculati , nu doar pe cei care i-au reprimat. Au trecut 250 de ani, putem fi mai obiectivi sau tot tribali? Nu sunt de acord cu statuia dar nu din motive pro iobagesti :))
Raspunde

Contra

Acum 1 lună

Cred ca imparatul Iosif al II-lea nu l-a agreat pe baron pt. ca se spune ca acesta a fost unul dintre amantii mamei sale...
Raspunde

MP777

Acum 1 lună

Eu, ca roman, ma simt jignit profund si indurerat pentru ca fac parte dintr-un popor ai carui conducatori nu au facut nimic, in 31 de ani, in vederea tragerii la raspundere a vinovatilor pentru moartea celor de la revolutie, mineriade si spitale! Complexul de inferioritate al majoritatii romanilor trebuie sa dispara! Nu fiti prosti la fel ca cei carora le curge din gura dar sunt experti in istorie si Covid!
Raspunde

Vasile Aelectromotostivuitoritei

Acum 1 lună

Oamenii sunt cretini…si mai au si sutinatori cretini. Asta e stupiditatea de „cancel culture“….
Raspunde

Roger

Acum 1 lună

Apreciez poziția echilibrată a d-lui Csaba Szabo. Din păcate, dl. Borangic pare să bată câmpii, cât e el de „doctor în istorie”. Modul în care încearcă să-l scuze pe Brukenthal minimizându-i implicarea e, pe alocuri, ridicol. Îmi amintesc cum urla internetul prin 2018 când dictatura PSD „ne gaza ca la Auschwitz”, Dragnea era „autor moral” și Dăncilă era direct vinovată de violențe deși era în concediu și îmi imaginez cum ar fi sunat scuzele d-lui Borangic în acel context: „a avut ghinionul să administreze provincia în timpul răscoalei”, ghinionul i-a fost cu atât mai mare d-lui Dragnea cu cât președintele nu-l avea la inimă, „poate că anterior gestionase cam ineficient starea de tensiune preexistentă”. Fracturile logice sunt atât de grave încât dl. Borangic ar trebui să vadă un ortoped.
Raspunde

Valeriu

Acum 1 lună

Nu statuia este problema ci LOCUL in care este amplasată stimați concetățeni. Acesta piață ar trebuie rezervată pentru statuile sibienilor care au fost aleși in înalta funcție de Președinte al României . Avem deja unul urmează al doilea dacă avem noroc și poate vor mai fi ! Să nu uităm că avem multe doamne talentate cum să le îngrădim noi libertatea politică ? Cred că in curtea Muzeului Brukenthal se pot aloca câțiva metri pentru un statuia Baronului si Avrigenii ar fi încântați să-l găzduiască in fosta reședință de vară și sa-și fac poze cu Baronul la petrecerile lor ! Dacă totuși costurile de relocare in ambele ipoteze depășesc posibilitățile lor financiare cu siguranță Casa Regală din Turnișor ar fi încântată să ofere un preț bun pe kg. Nu vă întristați variante vor fi ori acum ori in viitor !
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

Va fi loc pentru statuile tuturor în piață
Raspunde

Horia

Acum 1 lună

Daca vedem doar ce vrem sa vedem la oameni, in cazul asta latura culturala (pe care poate eronat o vedem altruista) atunci ar trebui sa-i ridicam statuie si lui Adolf Hitler chiar lângă Brukenthal. El a fost promotorul dezvoltarii rachetelor in trepte, cercetare care ulterior a ajuns la americani si acum omenirea beneficiaza de acea tehnologie: Hubble, sateliti, 5g, etc.
Raspunde

Munteanu

Acum 1 lună

Da, Hitler a inceput constructia autostrazilor in Germania, a cerut sa se creeze o masina pt. oamenii de rand - VolksWagen - a dat legea pt. protectia animalelor... Deci a facut si lucruri bune, dar e cunoscut doar ca un zanatic, un criminal care a pornit un alt razboi mondial...
Raspunde

Mihai

Acum 1 lună

Doamne unii cât de întunecați sunt...cât gol în cap și suflet.
Raspunde

Dracul de dupa colt

Acum 1 lună

Dupa ce si imparatul i-a reprosat in 1783 neaplicarea reformelor, iar taranii reclamau acelasi lucru, Brukenthal, sub presiunile nobilimii, si-a depasit atributiile si a oprit inscrierea taranilor ca graniceri, ordonata de imparat. Ca urmare, taranii au fost atacati la Curechiu de garzile unui nobil si asa a inceput rascoala... Armata nu a intervenit pina nu a fost atacata si pina nu a avut ordin si nobilii au trebuit sa se apere sau sa reprime cu forte proprii, amenintind cu insurectia. Brukenthal a oferit premii pentru prinderea instigatorilor si a dispus pedeapsa cu moartea prin tragerea in teapa a judelui (primarului rural) si a 2-3 jurati pentru refuzul de a-i preda. Tragerea in teapa nu exista deloc in legislatia austriaca a vremii si era clar inspirata de practica judiciara medievala maghiara. Taranii au facut orori de inchipuit impotriva civililor, nobili si nenobili (chiar si tarani) maghiari, chiar impotriva micilor nobili romani si chiar a unor clerici romani uniti. Brukenthal a oprit activitatea Curtii de judecata de la Hunedoara (care insa a condamnat la moarte relativ putini tarani), dind astfel ocazia represiunilor arbitrare si executiilor fara cercetare si judecata. Armata era condusa de generalul Preiss, nu de contele Anton Jankovich, cum abereaza dr. Borangic (specialist in arheologie preistorica!). Jankovich a condus comisia de ancheta a evenimentelor si de judecare a celor trei conducatori. Dintre cele citeva sute de tarani inchisi la Alba Iulia ei au fost singurii condamnati la moarte (pe drept!), intr-o forma spectaculara, potrivit hotaririi personale a imparatului. Celorlalti 37 li s-a comutat pedeapsa cu moartea in inchisoare, iar altii cca. 300 au primit doar pedepse corporale (bataie) sau inchisoare. La ancheta multi tarani au declarat ca au existat din partea lui Crisan amenintari cu uciderea in fata propriilor lor case (pe diferite cai) a celor care nu se alatura rascoalei. In 1786 imparatul i-a reprosat lui Brukenthal neaplicarea reformelor, drept cauza a rascoalei si l-a demis pe drept. La reprimarea rascoalei au luat parte si soldati romani din armata austriaca. Conducatorii rascoalei au fost tradati de romani. Invatati, invatati si iar invatati!
Raspunde

Ghitza

Acum 1 lună

Da de Goga, Cioran a-ti auzit ??
Raspunde

Anonimus

Acum 1 lună

Dar de ortografie ai auzit?
Raspunde

Alin

Acum 1 lună

Nationalistul roman, face apel la Goga si la Cioran, dar el nu e in stare sa scrie 7 cuvinte corect. Si mai sunt si vreo cativa care aproba maltratarea limbii romane pe care o comite. Probabil ca doar a auzit de Goga sau Cioran, caci de citit, nicio sansa. Asta e adevarata drama a Romaniei actuale: opinia publica este compusa majoritar din indivizi care n-au fost in stare sa invete materia primelor 4 clase, sa aiba macar un praf de cultura. Dar ei sunt cei mai vocali pe teme de istorie, de patriotism, de stiinta (vezi vaccinurile si COVID). Idiocratia este tot mai aprope.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 1 lună

Corect, un liceu din Sibiu are numele unui antisemit notoriu. Cioran a avut o ratacire din care si-a revenit, nu a fost nici in politica ca Goga... Nu sunt pentru eliminarea numelui lui Goga, dar daca protestatarii ar aplica aceeasi masura...
Raspunde

Javert

Acum 1 lună

Dar de mareșalul Averescu ați auzit?Ministru de război în 1907 și erou în primul război mondial.
Raspunde

@kukuruku

Acum 1 lună

ia-te de mana cu Radu Vancu si faceti petitii pt. schimbarea numelor scolilor din oras... Liceul poarta numele unui poet, nu al politicianului care a pasit spre dreapta...
Raspunde

Kramnik

Acum 1 lună

Agramații sunt o problemă .Dar mizantropii sunt o problemă și mai mare. De unde până unde ai tras concluzia și ai pus eticheta că omul este naționalist. Doar că l-a pomenit pe Goga.
Raspunde

Bulă

Acum 1 lună

După logica Mutului Sas, ajuns conjunctural Președinte, Gigi Becali se califică să aibă o statuie; a furat milioane dar a și lăsat poporului câteva biserici.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

dar Brukenthal nu a furat, iar ce a lasat are valoare culturala.
Raspunde

@kkk

Acum 1 lună

daca era asa iluminist nu se insura cu fata primarului. si nu accepta posturile. etc. un parvenit, pe romaneste. iar tablurile or fi fost inspirate de PR-ul Curtii. Si de imparateasa sa aiba o scuza sa se plimbe la sas.
Raspunde

Ricky

Acum 1 lună

Inca putin si o sa ne trezim cu statuia generalului Bukov. Asta este nivelul de propasire anticulturala.
Raspunde

Rosu

Acum 1 lună

Prea tarziu! Un cal, care pastea pe marginea unui sant, la un moment dat a inghitit o musca. Panicata, musca striga: Ajutooor! Dar era prea tarziu, calul plecase deja.
Raspunde

Adriana Celebra

Acum 2 săptămâni

Aha...probabil sunt unii dintre poetii aia care scriau ca romanii ar trebui arsi de vii ? Pe care-i idolatrizeaza cei mai vocali dintre secui ? De ce se fac statui cu sasi si unguri, ia rnu cu romani, in Romania ?... ia spuneti, dragilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus