Luni,
18.10.2021
Ploi Scurte
Acum
6°C

VIDEO Cât de folosite sunt autobuzele școlare, după o săptămână de la lansarea proiectului 

VIDEO Cât de folosite sunt autobuzele școlare, după o săptămână de la lansarea proiectului 

La sfârșitul acestei săptămâni am stat de vorbă cu câțiva elevi care folosesc autobuzele școlare introduse recent pe câteva rute din Sibiu. Inițiativa este una pilot și ar putea fi urmată de extinderea transportului dedicat elevilor în tot orașul, dacă se dovedește a fi benefică.

7:30, vineri dimineața. Am pornit cu mașina din Cartierul Arhitecților, înspre școala Regina Maria, pentru a vedea dacă autobuzele școlare sunt sau nu folosite de elevi. După mai bine de 20 de minute petrecute în traficul intens de la prima oră (practic, nicio schimbare aici față de anii trecuți, în timpul anului de învățământ), am ajuns în fața școlii la aproximativ 7:51.

Am reușit să prind două autobuze doar pentru că și ele au fost la fel de prinse în trafic precum am fost eu. Am parcat mașina după colț, am fugit până în fața unității de învățământ și m-am oprit în stație deodată cu unul din vehicule. Din el au coborât cinci elevi, dintre care unul de mână cu fratele său mult mai mic. 

„Mergem în fiecare dimineață împreună, din cartierul Turnișor, până la școală, cu autobuzul acesta. La amiază nu mai plecăm cu el, pentru că mama sau tata vine să-l ia pe fratele meu mai mic, iar eu ies la 3 și iau un autobuz normal. Îmi place, că așa putem să venim împreună dimineața și ne lasă autobuzul chiar în fața școlii”, povestește un băiat de 13 ani. 

Câteva minute mai târziu a mai ajuns un autobuz, din care au coborât încă vreo patru copii. Ultimul autobuz a ajuns cu doar câteva minute înainte să sune clopoțelul. 

La amiază am consultat programul autobuzelor care îi iau pe elevi de la școli, pentru a-i duce înapoi în cartierele în care locuiesc. M-am întors în aceeași stație, în jurul orei 13, când trebuia să plece ultimul transport de elevi. M-am reîntâlnit cu elevul cu care vorbisem de dimineață care, de această dată era fără frățior. „Pe cel mic l-au luat părinții mai devreme. Eu trebuia să plec la 3, dar am scăpat mai repede, așa că profit de ocazie și merg cu autobuzul școlar acasă”, povestește el. 

Alături îi stau alți doi colegi, unul care stă tot în Turnișor și altul care locuiește în Șelimbăr. „Autobuzul mă aduce până în fața școlii. Înainte mergeam cu autobuzul 2, dar o luam pe jos, de la ultima stație și până la școală. Acesta ne aduce măcar până aici, în față”, spune Flavius, care vine în fiecare dimineață la Regina Maria, din zona Șelimbăr. Tot el povestește și care e gradul de ocupare al autobuzelor dimineața:

„Cel cu care vin eu e ok, nu e foarte plin, dar e folosit. De obicei suntem doar elevi mai mari, dar uneori mai vin și părinți, dacă sunt copii mici în autobuz, din primele clase.”

Cu măștile puse pe fețe, cei trei s-au retras lângă zidul școlii pentru că mai aveau câteva minute de așteptat până la plecare. Înăuntru mai erau alți patru elevi.

Toate cele șapte autobuze includ la finalul traseelor lor atât Colegiul ”Octavian Goga”, cât și Școala ”Regina Maria”, instituții în fața cărora au fost marcate cu roșu zonele în care vor opri.

Proiect pilot

Într-o a doua etapă a proiectului ar urma asigurarea unor servicii similare pentru toate școlile din oraș, situație mai complicată din cauza străzilor înguste, după cum susțin reprezentanții Tursib. „Se va impune, așadar, ca aceste trasee de elevi să fie executate cu mai multe tipuri de mașini – de șase metri, de nouă metri și de 12 metri – în funcție de zona pe care acestea o vor deservi. Structura și dimensionarea parcului auto necesar poate fi determinată pornind de la datele concrete colectate în urma studiului”. 

O astfel de extindere, sunt de părere cei de la Tursib, trebuie precedată de un plan de investiții. Unul care să asigure elevilor din ciclul primar transport până în fața școlii fără a fi necesară schimbarea mijlocului de transport, pentru celelalte categorii de elevi (gimnaziu și liceu) fiind propusă varianta unor trasee care să includă și schimbarea autobuzului.

Deocamdată, pentru extinderea transportului școlar la nivelul întregului municipiu nu a fost asumat vreun termen.

Citește și 92% dintre părinți și elevi vor autobuze școlare la Sibiu. Șapte încep să circule din prima zi de școală

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Iorgu

Acum 4 săptămâni

Acest proiect pilot,ca să funcționeze trebuie adăugată si o banda speciala destinata transportului în comun!!! Dar cine sa gândească directorului tehnic??? temele îi sunt făcute de nevastă-sa! Iar directorul general se bucură că a prins și el o bucată de pâine!!! Deci domnilor specialiști, pentru decongestionarea mersului cu RATA,trebuiesc benzi speciale pentru autobuze!
Raspunde

Kokos

Acum 3 săptămâni

Sigur ca da , domnu , ca avem spațiu pe străzile extraordinar de largi din oraș ca să facem banda speciala pentru autobuze, și chiar dacă am avea spațiu, banda o face directorul Tursib , nu primăria!
Raspunde

Iorgu

Acum 3 săptămâni

Nu directorul o face ! Domnu care îți dai cu părerea,Directorul tehnic și directorul general propun soluții sau vin cu un proiect ,dar ei săracii sunt departe de adevăr, directorul general a venit la comanda în tursib deși se ascunde după un asa zis concurs pus la cale de un alt fost turnător al securității, e normal ca Sibiul sa aibă porțiuni de drum cu banda speciala doar pentru autobuze!!!! Au director tehnic el trebuie sa găsească soluții nu noi prostimea, asta dacă îl duce capul!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus