Luni,
18.10.2021
Ploi Scurte
Acum
6°C

Dragnea: Nu câştig foarte mult, dar cu ce câştigă Irina, cu ce câştig şi eu, cu ce mă ajută copiii, nu mor de foame

Dragnea: Nu câştig foarte mult, dar cu ce câştigă Irina, cu ce câştig şi eu, cu ce mă ajută copiii, nu mor de foame

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea susţine că nu există probe care să îl incrimineze în alte dosare penale. Dragnea neagă că ar fi mers în vacanţe exotice pe bani publici ori pe fonduri asigurate de PSD.

Liviu Dragnea a refuzat să spună ce salariu are, precizând că nu câştigă „foarte mult” şi mărturisind că nu ”moare de foame” cu ce îl ajută financiar iubita şi copiii săi.

Dragnea a negat informaţiile conform cărora a mers în vacanţe exotice pe fonduri asigurate din bani publici, în Doha, Republica Dominicană sau Bali.

„Veste proastă pentru unii, în special pentru cei de la PSD care au dat această informaţie. Eu nu am fost în Bali niciodată, nu am fost în Republica Dominicană, nu am fost în Punta Cana, nu am fost nici în Bora Bora, nu am fost în acele locuri de care se vorbeşte în acea ştire senzaţională apărută fix la Comitetul Executiv al PSD-ul când ei discutau despre faptul că, vezi Doamne, mi-am făcut partid. Nu am fost nicăieri pe bani publici într-o vacanţă cu Irina, nu am folosit banii partidului pentru a merge în vacanţă. Dacă altcineva de la partid a fost în aceste vacanţe exotice cu bani de la partid, e problema lui sau a lor. (...) Spre ştiinţa telespectatorilor şi a celor de la noul PSD, eu am documente. (...) Cine a fost nu ştiu, ei trebuie să răspundă. Principala lor preocupare nu trebuia să fie acţiunea disperată, în timpul CEX-ului, să dea la presă acest document”, a declarat Dragnea duminică seară la Realitatea Plus, citat de Ziare.com

Dragnea a susţinut de asemenea că nu există probe care să îl incrimineze în alte dosare.

Fostul lider al PSD a negat faptul că ar fi un om bogat, subliniind că avea avere atunci când a intrat în politică.

„Eu am hotelul de la Turnu Măgurele, un apartament la Turnu Măgurele, teren intravilan, ăla pe care stă hotelul. (...) Eu nu am fost toată viaţa bugetar. În 1990 am fost prima iniţiativă privată din jumătatea de sud a României, asociaţie cu scop lucrativ. În 96, când eu am devenit prefect, aveam un complex hotelier, trei restaurante între care cel mai mare din judeţ, două centre en gros, trei magazine. Aveam de asemenea, în 96 terenuri intravilane, aveam clădiri”, a afirmat Dragnea, potrivit sursei citate. 

El a menţionat că mare parte din bunurile pe carele-a avut le-a vândut pentru a ridica locuinţa din Alexandria.

Întrebat din ce bani trăieşte, Dragnea a răspuns: „Trăiesc din două treimi din salariu, pentru că o treime este pus sechestru de la DNA (...), nu câştig foarte mult, dar cu ce câştigă Irina ca salariu cu ce câştig şi eu, cu ce mă ajută copiii, nu mor de foame”.

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marioara

Acum 3 săptămâni

Sa fiti sanatoc, dle Liviu, si daca reveniti in politica sa faceti ceva si pt. oameni, ca averea aveti destula!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Horică Sălcudean

Acum 3 săptămâni

Si cand te gandesti ca presedintele strain de neamul si suflarea romaneasca este milionar in euro dupa ce a furat case si a vandut toate padurile tarii masonilor lui austrieci! Iar domnul Dragnea, roman si patriot abia isi duce zilele dupa ce a fost aruncat miseleste in inchisoare de presedintele sasalau! Rusine, popor roman care va inchinati contilor si grofilor straini care ne-au ucis strabunii!
Raspunde

Kokos

Acum 3 săptămâni

Medicamente , medicamente!
Raspunde

Alin

Acum 3 săptămâni

Hahahahaha! Asta e un comentariu de pus in rama! In ramele alea de la sediul PSD, adica panoul rusinii din Sibiu.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion von raion

Acum 3 săptămâni

vedeti si prin alte publicatii cu ce avion merge presedintele nost la america
Raspunde

Aci Duțu

Acum 3 săptămâni

Pogonici prost, și Marea Unire a făcut-o unul străin de neam și țară. Tot bogat, avea ditai palatul regal :). Ipocritule haurit!
Raspunde

Munteanu

Acum 3 săptămâni

Dati dislike intruna! Vedeti mai incolo ce va paste! Pesedeii au fost mielusei fata de sacalii ce vin din urma! Hai liberare! Sa scapam de sacali!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus