Luni,
25.10.2021
Cer Senin
Acum
8°C

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

''Elanul generozităţii''' pentru finanţarea lucrărilor la Catedrala Notre-Dame din Paris ''nu scade'', cu aproximativ 840 de milioane de euro colectaţi, a anunţat miercuri preşedintele instituţiei publice responsabile cu reconstrucţia catedralei franceze, distrusă parţial de un incendiu în aprilie 2019, relatează AFP, citat de Agerpres.

Suma de 842,8 milioane de euro, colectată datorită donatorilor francezi şi străini, ''permite să vedem viitorul cu încredere'', a declarat generalul Jean-Louis Georgelin, în faţa unei comisii a Senatului francez, fiind întrebat în legătură cu stadiul lucrărilor şi ''transparenţa'' finanţării.

Gigantul energetic francez Total a contribuit cu 100 de milioane de euro, la fel ca şi Fundaţia Bettencourt, o structură de sponsorizare a moştenitorilor fondatorului grupului de cosmetice L'Oréal, a cărei sumă de donaţie nu a fost precizată.

Calendarul lucrărilor prevede o redeschidere în 2024, a reafirmat generalul. Pe de altă parte, lucrările referitoare la împrejurimile Notre-Dame din Paris ţin de ''responsabilitatea primăriei din Paris'' şi ''probabil nu vor începe până în 2025'', ceea ce implică regândirea ''accesului temporar la catedrală pentru turişti, în special în timpul Jocurilor Olimpice'', pe care Parisul le va găzdui peste trei ani.

Intemperiile, lucrările neprevăzute, întreruperile (limitate) din cauza pandemiei de Covid şi mai presus de toate numeroasele măsuri şi amenajări legate de reducerea emanaţiilor de plumb au provocat unele întârzieri şi costuri suplimentare. O evaluare finală a costului lucrărilor va fi anunţată până la sfârşitul anului.

foto

Comentarii

1 comentarii

Leonte

Acum 1 lună

Inca, biserica... in curand moschee. Franta e un stat pre islamic, ca si Germania, UK, Austria, Olanda si in general tot vestul la care ne tot inchinam de atata vreme. Probabil multe donatii au fost facute de islamisti, pentru viitoarea moschee... nu m-as mira.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus