Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

VIDEO Autostrada către Boița a depășit stadiul de 50%. ”În primăvară să finalizăm complet un sens”

VIDEO Autostrada către Boița a depășit stadiul de 50%. ”În primăvară să finalizăm complet un sens”

Cu un an și zece luni înainte de termenul limită impus pentru finalizarea lucrărilor, autoritățile anunță că șantierul primei secțiuni a autostrăzii care va lega Sibiul de Pitești a depășit stadiul fizic de 50%.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dat publicității noi imagini cu șantierul autostrăzii dintre Șelimbăr și Boița. ”Antreprenorul lucrează pe toate fronturile, dar cea mai mare concentrare de forțe este în zona viaductului Tălmăcel și la excavațiile din jur. Progresul fizic al șantierului pentru construirea Lotului 1 din autostrada Sibiu - Pitești a depășit 50%”, anunță reprezentanții CNAIR, alături de imaginile date publicității.

Lotul pe care lucrează cei de la Porr Construct din toamna anului 2019 are o lungime de 13,17 km, iar viaductul Tălmăcel de care amintesc cei de la CNAIR este o lucrare spectaculoasă prin prisma tehnologiilor folosite: suprastructura viaductului este turnată din ”cărucioare suspendate în balans” . ”Se lucrează pe foarte multe fronturi la suprastructură. Deja pe una din pile, pe sensul spre Pitești a fost finalizată partea de viaduct și toată schela necesară turnării se mută acum pe un alt ax. Se lucrează și pe viaductele de acces, pe deschiderile laterale, unde deja avem finalizată o bună parte din suprastructură. La modul general, avem 25 – 30% finalizat din suprastructura podului, urmând ca în primăvară să finalizăm complet un sens, cel spre Pitești”, descrie Alexandru Bogdan, din partea Porr Construct, lucrările la viaduct.

Termenul contractual de finalizare al lucrărilor la autostrada Sibiu – Boița este 28 mai 2023. Stadiul lucrărilor dă încredere autorităților că circulația ar putea fi deschisă pe acest tronson înainte de acest termen, fapt care ar constitui o premieră în istoria construcției de autostrăzi pe teritoriul județului Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 4609

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus