Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

O nouă ediție a turneului de tenis Sibiu Open începe astăzi

O nouă ediție a turneului de tenis Sibiu Open începe astăzi

Cea de-a 10-a ediție a celui mai reputat turneu de tenis masculin din România, Sibiu Open, începe astăzi.

Tragerea la sorți a tabloului principal de concurs a avut loc sâmbătă, în prezența supervisorului ATP Riccardo Ragazzini. Este, cu siguranță, una dintre cele mai puternice ediții ale turneului ATP Challenger de la Sibiu dacă ne uităm cine sunt principalii favoriți. Cea mai mare parte a favoriților din acest an au la activ zeci de participări la turnee de Grand Slam și victorii considerabile împotriva marilor granzi ai tenisului, Roger Federer sau Rafael Nadal. 

Astăzi vor intra în competiție 3 dintre principalii favoriți, conform clasamentului ATP. Finalistul din 2014, Radu Albot, deschide tabloul principal în partida cu ucraineanul Vitaly Sachko. Meciul vedetă al zilei va avea loc în jurul orei 14:00, între australianul Thanasi Kokkinakis și germanul Maximilian Marterer. Cei doi însumează nu mai puțin de 25 de participări la turnee de Grand Slam, unde au înregistrat 16 victorii.

Marterer deține 7 titluri ATP Challenger și a avut un parcurs de excepție la Roland Garros în 2018, când a ajuns în optimi de finală (turul 4), unde a pierdut după 3 seturi foarte disputate, împotriva regelui zgurii, Rafael Nadal, deținătorul recordului absolut cu 13 titluri la Roland Garros! De partea cealaltă a fileului, australianul Kokkinakis nu este cu nimic mai prejos, cu o victorie la Roger Federer tot în 2018 la turneul ATP 1.000 de la Miami și deține tot 7 titluri de turnee ATP Challenger!

„Intrarea la toate partidele din această fază a competiției este liberă și vom avea, cu siguranță, un meci la nivel de Grand Slam și o mare oportunitate pentru sibieni să vadă un spectacol sportiv de înaltă valoare”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open.

Sibianul Victor Cornea intră în competiție astăzi de la ora 16:30, imediat după meciul greilor Kokkinakis - Marterer și va juca împotriva italianului Franco Agamenone, un jucător în mare formă, proaspăt câștigător al turneului ATP Challenger de la Praga. La același turneu de la Praga, Victor Cornea a obținut primul titlu ATP din istoria tenisului sibian, reușind să câștige turneul de dublu alături de partenerul său, Petros Tsitsipas, nimeni altul decât fratele numărului 2 mondial, Stefanos Tsitsipas.

Accesul la partidele din cadrul turneului Sibiu Open se face în baza prevederilor legale, la o capacitate de 30% din numărul de locuri disponibile și în baza certificatului verde. Pentru ultimele faze ale competiției, semifinale, finala de dublu și finala de simplu, biletele costă 40 de lei și pot fi achiziționate de la recepția Tenis Club Pamira, pe Calea Șurii Mici, nr. 36. Turneul este transmis live pe www.sibiuopen.com iar ultimele faze ale competiției vor fi transmise și pe TVR. Campionul en-titre este elvețianul Marc-Andrea Huesler.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Vladimir Barbu

Acum 2 ani

Centenar? Care centenar? A ajuns Sibiu Open la 100 de ani si nu am realizat asta?

Raspunde

Teniswoman

Acum 2 ani

Ce rebuturi! Nu am auzit de niciun participant!
Raspunde

Ahitofel Yankze

Acum 2 ani

Se vede plafonarea sibienilor, din care fac și eu parte, și în acest aspect. Clujul a făcut turneul acela WTA, care din start e mai bine cotat și mai bine organizat decât la Sibiu. La noi se chinuie domnul asta cu turneul asta vai de mama lui de atâta vreme, pentru ca mentalitățile în orașul nostru sunt mărunte. Și asta nu am văzut doar în domeniul asta, ci în mai toate domeniile.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus