Filiala Sibiu a Asociației Comunelor din România a propus localităților din proximitatea municipiului Sibiu să facă un serviciu comun pentru îngrijirea câinilor fără stăpân. 15 comune au acceptat ideea asociației.
”Noi am avut mai multe discuții pe tema asta, pentru a eradica acest fenomen și nu numai pe linia de a-i captura și a-i ține închiși în adăposturi. Vrem să facem o acțiune pe termen lung și nu putem face asta decât pe un areal compact, să facem sub forma unui serviciu public. Am luat decizia în Adunarea Generală să facem un serviciu public în cadrul filialei care să deservească toate aceste comunități și apoi să avem o abordare pe mai multe componente. Să mergem pe sterilizare, pe campanii de adopție. Pe situație extremă să mergem și pe ridicarea lor și transportarea lor în adăpost”, spune Valentin Ivan, președintele filialei Sibiu a Asociației Comunelor.
El spune că a existat o inițiativă similară din partea Consiliului Județean, însă în lipsa concretizării ei s-a luat decizia aplicării prin intermediul Asociației Comunelor. ”A mai fost o decizie de acest gen la Consiliul Județean, însă care nu s-a realizat. Noi, acum ne-am gândit că trebuie să o materializăm și am mers pe ideea asta”, a mai spus Ivan.
Șelimbăr: ”Nu e o problemă locală doar în Șelimbăr, Sadu ori Roșia..”
Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, le propune consilierilor locali în ședința din 30 septembrie intrarea localității în acest proiect. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din această lună există propunerea ca Șelimbărul să adere la acest serviciu regional, iar contribuția inițială este de o sută de lei. ”E clar că nu e o problemă locală doar în Șelimbăr, Sadu ori Roșia. Chiar dacă noi vom reuși într-o lună să strângem toți câinii fără stăpân, în alte câteva luni alții vor reveni, fie veniți din alte zone, fie aduși de persoane de <bună credință>. Am adoptat rapid la ideea Asociației Comunelor, filiala Sibiu de a face un serviciu regional legat de această situație deoarece cred că e o problemă ce poate fi rezolvată doar împreună”, a declarat primarul Marius Grecu.
Crearea unui serviciu comun pe o regiune a județului ar aduce și o economie la bugetul local. ”Din experiența autorităților locale, rezultă că funcționarea unui serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân în varianta <gestiune proprie, directă> ar presupune crearea unui serviciu specializat, cu identitate juridică, cod fiscal, angajați și sediu propriu. Costurile de funcționare ale unui asemenea serviciu public de interes local trebuie asigurate din bugetul local și autofinanțare prin prestarea de servicii”, se arată în fundamentarea organizării acestui serviciu.
”Sunt 15 localități în acest proiect. De la Gura Râului până la Sadu, implicit Șelimbăr, Roșia, linia de la zona metropolitană, până la Arpașul, cu Țara Oltului, mai puțin Avrigul, unde există un serviciu propriu. Deocamdată punem bazele juridice, iar apoi vom face un plan exact pentru implementare”, a mai explicat Valentin Ivan.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2160
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Pleku
Acum 3 ore
Romi
Acum 4 ore
AlisonBurgers
Acum 4 ore
Hhhh
Acum 6 ore
Vivi Dragan