Prof. Mihaela Carmen Seușan este cea care coordonează Centrul Județean de Excelență de la Sibiu. Este vorba despre primul centru de excelență înființat la noi prin ordin de ministru, la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Mihaela Seușan este unul dintre cei mai apreciați profesori de fizică, expert formator, inițiator de proiecte și etichetată drept „ice-breaker” (spărgător de gheață). Ea este cea care, în aceste momente, finalizează detaliile locului în care olimpicii Sibiului și copiii deciși să facă performanță în educație se vor pregăti pentru a-și atinge țelurile. Într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului, profesoara de fizică vorbește despre proiectul său de suflet, despre provocări și reușite despre ambiții și despre destinul de a fi cadru didactic prin excelență.
Reporter: De loc nu sunteți sibiancă, nu? Cum ați ajuns la Sibiu?
Prof. Mihaela Carmen Seușan: M-am născut în Cluj-Napoca, unde am și copilărit. Vacanțele ni le petreceam, de regulă, la bunici. Am urmat cursurile școlii gimnaziale din cartierul Grigorescu, pe atunci, Școala Generală nr. 15, Cluj-Napoca. Am continuat studiile la Liceul de Matematică Fizică nr.1 din Cluj Napoca, apoi, la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș- Bolyai”, Cluj Napoca, pe care am absolvit-o în anul 1985. Pe dispoziția de repartizare scria „se recomandă pentru cercetare și învățământ superior”. Cu toate acestea, eu am ales atunci să predau fizica la Școala Generală din Cisnădioara. Și așa am ajuns în județul Sibiu.
În anul 2010 am absolvit studiile de master din cadrul Facultății de Literere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, specializarea Profesor documentarist.
Și pasiunea pentru fizică?
Pasiunea pentru fizică a început, de fapt, cu primul și ultimul 3 din viața mea de elev. Eram în clasa a VII-a, când profesorul de fizică, m-a ascultat din ”Pârgii” și, având așteptări mai mari de la mine, nemulțumit fiind de nivelul răspunsurilor date, m-a pedepsit cu nota 3 (din perspectiva profesorului de acum, aș fi meritat un 7). Pentru că atunci nu „comentai în fața profesorului”, mi-am propus să îi demonstrez că a greșit și am început să învăț mai temeinic la fizică. Nu știu dacă știa de frământările mele, dar îi mulțumesc pentru „imbold”, pentru provocare. Nu aș face același lucru copiilor cărora le predau, nu le-aș da nota ca pedeapsă, dar le povestesc, dacă am ocazia, când vorbim despre magneți și subliniez că binele și răul nu pot fi văzuți separați, ci împreună, exact ca în cazul polilor magnetici. După acest episod, m-am pregătit mai bine la fizică și, în urma unui examen, am fost admisă la Liceul de Matematică și Fizică nr. 1 din Cluj Napoca, unde am descoperit, de fapt, frumusețea fizicii și am continuat apoi să o descopăr de la profesorii deosebiți ai Facultății de Fizică din Cluj – Napoca. Tuturor le mulțumesc din suflet.
Și cea pentru predare?
A existat latent, încă din copilărie, când în timpul jocului îmi asumam mai tot timpul rolul de profesoară. Când eram întrebată „ce vrei să te faci când vei fi mare?”, răspundeam fără ezitare: profesoară. De atunci, de 36 ani, de când predau, pasiunea aceasta crește.
Sunteți unul dintre cei mai apreciați profesori de fizică. Cum reușiți să faceți copiii să iubească această materie, care sunt secretele unei predări reușite?
Nu știu dacă sunt unul dintre cei mai apreciați profesori de fizică, dar am primit cu emoție, de fiecare dată, aprecierile elevilor, ale părinților, în timpul școlii sau la câțiva ani după absolvire, după ce foștii elevi, în calitate de adulți, au realizat că, tot ceea ce le-am transmis în timpul școlii a fost din inimă și de folos dezvoltării lor.
Consider că marele secret al unei predări reușite este atunci când izbutești să declanșezi învățarea, atunci când, în calitate de profesor, izbutești să declanșezi la învățăcei „conflictul cognitiv”, când reușești să îi ajuți să sesizeze diferența între ceea ce știu ei și ceea ce li se dezvăluie în jurul lor, când elevii încep să pună întrebări, să-și pună întrebări, când încep să se frământe, când reușești să-i motivezi să ia decizia de a părăsi starea de confort. Atunci începe învățarea autentică, pentru sine, pentru binele celor din jur, nu doar pentru obținerea unei note bune sau pentru un loc mai în față.
Prof. Mihaela Seușan în 2019
De asemenea sunteți formator. Cum este să lucrați cu adulții.
Sunt formator din anul 2006, iar activitatea cu adulții are alte provocări decât cea cu elevii, cu copiii. Adulții învață fie „dintr-o nevoie”, de plăcere, atunci când simt nevoia să schimbe ceva în activitatea lor sau în viața personală, fie „de nevoie”, atunci când li se sugerează că ar fi necesară o schimbare, o îmbunătățire a cunoștințelor, o schimbare a comportamentelor, a atitudinilor s.a.
Dacă învățarea este din proprie inițiativă, atunci misiunea formatorului este relativ simplă, după ce a identificat nevoia de formare a formabilului: propune obiective, stabilește competențe, propune activități de formare, furnizează resurse, suport, feedback.
Dacă însă formarea este „de nevoie”, misiunea formatorului devine mai dificilă, mai complicată și începe cu identificarea modalităților prin care ar putea să-l motiveze pe formabil, iar pentru aceasta este nevoie de o analiză mai profundă a nevoilor de formare, iar câteodată, timpul alocat formării nu permite acest lucru.
Care este diferența atunci când trebuie să faci un copil să înțeleagă, față de momentul în care trebuie să faci un adult să înțeleagă?
Într-un rezumat foarte sintetic aș afirma că, în opinia mea, deosebirea esențială ar fi că elevul/ școlarul/ copilul se află sau este pus în situația de a învăța lucruri noi, pe care urmează să le folosească în viață („just in case”), iar adultul învață doar atunci când are nevoie („just in time”). În cazul adulților care doresc să învețe este importantă identificarea nevoii, pentru a-i ajuta să înțeleagă ce este de schimbat, iar în cazul copilului este important să fie ajutat să descopere sensul și semnificația învățării, să descopere la ce-i servește învățarea unui concept sau a altuia.
Știu că aveți experiență și în realizarea de proiecte. Ce ne puteți spune?
Aș începe cu proiectele instituționale pe care le-am conceput de-a lungul carierei: pentru Școala Generală din Cisnădioara, Școala Gimnazială nr. 1 Cisnădie, Liceul Tehnologic Cisnădie și Casa Corpului Didactic Sibiu și voi continua cu proiectul Centrului de Excelență Sibiu.
Am făcut parte din echipa care a conceput și a implementat două proiecte ERASMUS+, în care Casa Corpului Didactic Sibiu a fost beneficiar (Formare modernă pentru cadrele didactice din județul Sibiu – 2018 și CRERES – Centrul de resurse educaționale – 2019).
Am conceput și gestionez două proiecte ERASMUS+ al Asociației ECCE Educația, al cărui președinte sunt din 2009, „Implică-te în educație, pentru binele copiilor tăi! – 2019” și „ECCE – Ambasador al învățării pe tot parcursul vieții – 2020”.
Am fost sau sunt expert formator în proiecte cu finanțare europeană: MANAGEDU - , TIMSS, EDICA s.a și expert formare continuă în proiectele Casei Corpului Didactic Cluj, „Consiliere și dezvoltare profesională” și „Abordări inovative în didactica disciplinelor tehnice”.
Sunt expert local coordonare și formare în cadrul proiectului CRED – CURRICULUM RELEVANT ȘI EDUCAȚIE DESCHISĂ, pentru toți.
Si aș încheia cu proiectul meu de suflet: Festivalul- concurs „CDIdei în cărți”, proiect înscris în Calendarul Activităților Educative la nivel Național, aflat la ediția a șasea în anul 2021. În anul acesta au fost implicate peste 200 de unități de învățământ, peste 3.300 elevi și 560 cadre didactice din 27 județe. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu 17 case ale corpului didactic din țară.
Atunci când cei de la IȘJ au venit cu propunerea ca în Sibiu să se înființeze un Centru de Excelență ați fost singura care v-ați depus dosarul. Ce v-a făcut să acceptați această provocare?
După ce am decis să-mi închei activitatea de profesor metodist la Casa Corpului Didactic Sibiu, am citit, din întâmplare, un anunț în presa locală în care era prezentată o listă a unităților care au rămas fără director în urma detașărilor. Centrul Județean de Excelență Sibiu era printre acele unități. Mă întrebam de ce nu s-a găsit nimeni în județ care să dorească să coordoneze un astfel de centru, mai ales că eu știam câțiva profesori care desfășurau deja activitate cu elevii capabili de performanță. Presupun că funcția avea prea multe provocări, mai ales în contextul în care, din punct de vedere administrativ, se pornea de la zero. Am început să studiez documentele care reglementează activitatea Centrului de Excelență și am fost motivată de faptul că se potrivea exact stării mele de spirit din acel moment, aceea de a începe ceva nou, de a contribui la edificarea unei noi instituții. Ca o curiozitate, cu o săptămână înainte de afla de postul de director, am fost etichetată drept „ice-breaker”, spărgător de gheață. Cred că nimic nu este întâmplător.
Este prima dată când Sibiul are un astfel de centru?
Din informațiile pe care le dețin, activitatea de pregătire a elevelor și elevilor, pentru participare la olimpiade la diferite discipline, se desfășoară în județul Sibiu de mai mult timp, chiar înainte de 1989.
Activitatea a fost coordonată, de regulă, de către inspectorii școlari și organizată de profesori, de către asociații, în mod voluntar, în cadrul unor cercuri, proiecte educaționale, tabere de pregătire s.a., pentru diferite discipline.
Au fost, de asemenea, la nivel județean, activități de pregătire a elevilor capabili de performanță în cadrul unor Centre de Excelență organizate nonformal, pentru diferite discipline cum ar fi: matematică, limba română, fizică, chimie, învățământ primar, dezbatere și oratorie, limbi moderne s.a. Sunt convinsă că lista poate fi completată.
Aș menționa aici și activitatea profesorilor din fiecare școală care au pregătit eleve și elevi pentru etapele locale sau județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare..
Noul Centru Județean de Excelență, este însă primul centru înființat prin ordin de ministru, dar nu pornește de la zero în ceea ce privește resursa umană, activitățile și rezultatele obținute. Avem o bază bună și construim pe aceasta.
Unde se va desfășura și ce presupune un astfel de centru. Cum l-ați gândit?
Sediul Centrului Județean de Excelență este stabilit prin Ordin de ministru și va fi într-o sală din clădirea unde funcționează și Palatului Copiilor Sibiu. Am început demersul pentru a obține acceptul Consiliului Local al Municipiului Sibiu de a ocupa acel spațiu. Activitatea de pregătire a elevilor se va desfășura în unități de învățământ din județul Sibiu și în cadrul unor unități de învățământ superior din Sibiu. Vom avea o întâlnire cu reprezentanții acestor unități și dorim să semnăm acorduri de colaborare în acest sens.
Cum vor fi împărțite grupele, ce activități se vor face în acest centru și pentru cine?
Se vor organiza grupe de copii și tineri capabili de performanțe înalte. Vor fi împărțite pe discipline la care se organizează olimpiade naționale și internaționale, pe activități care vizează dezvoltarea competențelor interdisciplinare, pluridisciplinare și transdisciplinare, pe activități care vizează performanțe artistice altele decât cele de la olimpiade și pe pregătirea loturilor județene pentru olimpiade pe discipline sau domenii. Grupele de elevi vor fi organizate, de regulă, în funcție de disciplină sau domeniu, pe ani de studiu, de regulă.
De când va funcționa?
Centrul funcționează efectiv de la 1 septembrie 2021. Suntem în etapa de organizare, atât administrativă, cât și de pregătire a activităților cu elevii și a altor activități. Am avut până acum întâlniri cu inspectorii școlari și am lansat apelul către profesori în vederea selecției lor pentru a-i pregăti pe elevi. Procedura de selecție este în derulare și este postată pe site-ul pe care l-am creat, pentru Centrul Județean de Excelență Sibiu.
Am stabilit deja întâlniri cu posibili colaboratori, asociații care s-au implicat în activitate de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanță.
Începând cu data de 7 octombrie 2021, intenționăm să lansăm apelul pentru înscrierea și selecția elevilor care doresc să participe la activitățile de pregătire organizate în cadrul centrului, în așa fel încât, după 20 octombrie să putem începe activitățile de pregătire.
Câte astfel de centre există în țară?
În perioada 2012-2018 au fost înființate, prin ordine de ministru, centre de excelență în aproximativ 14 județe, din câte știu.
În anul 2020, prin OMEC 5956/4.11.2020, au fost înființate 42 centre județene de excelență, câte unul în fiecare județ și în Municipiul București. Centrele de excelență existente anterior anului 2020, au fost reorganizate în conformitate cu noul Regulament aprobat în prin ordin de ministru nr. 5562/14.09.2020.
Ce va însemna pentru Sibiu existența Centrului Județean de Excelență?
Îmi doresc ca Centrul Județean de Excelență să devină „polul excelenței în educație” în județul Sibiu și mizez pe faptul că toți profesorii care vor alege să facă parte din echipa centrului vor împărtăși aceeași viziune și își vor asuma realizarea misiunii definite.
Folosesc, deocamdată, persoana întâi, singular, deoarece, până la angajarea personalului didactic și didactic auxiliar, sunt singurul angajat al acestei instituții.
Prin implicarea profesorilor asociați, a colaboratorilor, a partenerilor, Centrul de Excelență Sibiu poate deveni locul în care se elaborează strategii pentru selecția, pregătirea, susținerea și motivarea copiilor și tinerilor capabili de performanță, poate reprezenta cadrul în care se pot dezvolta resurse pentru educarea diferențiată a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte, organizația în care se pot dezvolta programe proprii de cercetare didactică specifice excelenței, centrul care aduce împreună oameni pentru care activitatea didactică înseamnă, în sine, “excelență”.
Mai mult, am convingerea (speranța) că, împreună cu factorii interesați, s-ar putea crea condițiile ca Centrele de Excelență să devină Casa Excelenței. Ar fi un prim pas pentru crearea condițiilor ca „excelenții” să rămână acasă sau să revină acasă cât de des posibil. Acum poate părea puțin probabil, dar lucrurile se mai schimbă.
Despre Centrul Județean de Excelență Sibiu
A fost înființat prin OMEC 5956/2020 și și-a început activitatea în 1.09.2021. Sediul Centrului Județean de Excelență Sibiu, stabilit prin ordin de ministru, este în Sibiu, str. Hensri Coandă 51, corp. B, în clădirea în care își desfășoară activitatea Palatul Copiilor Sibiu.
Documentul care reglementează activitatea centrului este Regulamentul de organziare și funcționare a centrelor județene de excelență aprobat prin OMEC 5562/14.09.2020.
Site. https://excelentasibiu.ro
Date de contact: Mihaela Seușan, director, [email protected]
Misiunea Centrului de Excelență, în conformitate cu legea este: elaborează și aplică strategii pentru selecția, pregătirea, susținerea și motivarea, copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte.
Activități și servicii
Organizează, coordonează metodologic, monitorizează, evaluează:
elaborarea strategiilor de identificare și de selecție copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte
inițiere acțiunilor de identificare
asigurarea constituirii și funcționării grupelor de excelență:
programe în parteneriat cu scopul îmbunătățirii condițiilor și a resurselor necesare educării diferențiate;
dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică și organizarea conferințelor care au ca temă activitățile specific centrului de excelență;
organizarea taberelor de pregătire;
organizarea activității de pregătire a loturilor olimpice județene.
Grupe de excelență se pot organiza astfel:
discipline la care se organizează olimpiade naționale și internaționale
activități care vizează dezvoltarea competențelor interdisciplinare, pluridisciplinare și transdisciplinare;
activități care vizează performanțe artistice (altele decât cele de la a);
pregătirea loturilor județene pentru olimpiade pe discipline/ domenii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: copii olimpici , profesor de fizica , Sibiu , Palatul Copiilor , Mihaela Seuşan , , centru de excelenta
Vizualizari: 9205
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Pop
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel
Acum 5 ore
Dorin
Acum 5 ore
George