Joi,
18.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

Cum trebuie sortate deșeurile și care este rostul recipientelor cu diferite culori?

Cum trebuie sortate deșeurile și care este rostul recipientelor cu diferite culori?

Se împlinesc cinci ani de când în municipiul Sibiu, dar și în mare parte a județului, a fost introdus sistemul de management integrat al deșeurilor. Adică acel sistem creat pentru ca sibienii să contribuie la protejarea mediului. Cum? Prin reducerea deșeurilor care ajung să fie aruncate în groapa de gunoi și creșterea cantităților de deșeuri reciclate. 

În cei cinci ani care au trecut de când sibienii pot colecta selectiv deșeurile lucrurile s-au îmbunătățit, dar nu într-un ritm care să poată fi declarat mulțumitor. Spre exemplu, din statisticile autorităților, doar una din cinci sticle de plastic este reciclată, restul ajungând la groapa de gunoi. 

Faptul că sibienii nu reciclează înseamnă nu doar poluare (plasticul are nevoie și de un milion de ani pentru a se reintegra în circuitul natural), ci și creșterea costurilor. Și asta pentru că Sibiul, ca și comunitate, este amendat cu 80 de lei pentru fiecare tonă de deșeuri aruncată la groapa de gunoi, în loc să fie reciclată.

Numai în cazul deșeurilor biodegradabile, sibienii aruncă la groapa de gunoi peste 12.500 de tone în fiecare an, în loc să le transforme în compost. Ori asta înseamnă amenzi în valoare totală de peste un milion de lei. Bani din care ar putea fi construite cel puțin două locuri de joacă mari.

Regulile

Pentru a proteja mediul și pentru a scăpa de amenzile date pentru că deșeurile nu sunt colectate selectiv, sibienii trebuie să respecte câteva reguli de bază. Care pornesc de la faptul că deșeurile trebuie împărțite în cinci fracții diferite: deșeuri de hârtie și carton, deșeuri de plastic și metal, deșeuri de sticlă, deșeuri biodegradabile și deșeuri reziduale. Petru fiecare dintre aceste categorii au fost amplasate la blocuri și împărțite pentru sibienii care locuiesc la case recipiente de colectare cu culori diferite: galbene, albastre, verzi, maro și negre.

Separat – în cadrul unor campanii dedicate – sunt colectate deșeurile voluminoase, cele periculoase și electrocasnicele.

Mai jos găsiți un ghid al modului în care se sortează deșeurile și în care recipiente trebuie acestea aruncate.

Deșeurile din hârtie și carton – recipientele albastre

Exemple de deșeuri ce pot fi colectate în recipientele albastre:

  • cutii de pantofi
  • cutii de aparatură electrocasnică
  • plicuri 
  • fotografii 
  • farfurii și pahare de carton 
  • cartoane de ouă 
  • pungi de cadouri 
  • etichetele de la haine 
  • ziare, reviste, cărți, caiete 
  • tuburi de la hârtia igienică și de la prosoapele de bucătărie
În aceste recipiente NU se colectează următoarele, acestea urmând să se arunce în pubela neagră (pentru deșeuri reziduale): șervețele murdare, ambalaje din hârtie sau carton foarte murdare.

Deșeuri din plastic și metal – recipientele galbene

Exemple de deșeuri ce pot fi colectate în recipientele galbene:

  • Ambalaje din plastic (de la mâncare sau cosmetice)
  • Pungi și folii de plastic 
  • Sticle de plastic 
  • Jucării 
  • Cutii de plastic și metal 
  • Ligheane 
  • Ghivece 
  • Cutii de conserve 
  • Doze de băuturi 
  • Folie de aluminiu 
  • Tăvițele de polistiren și veselă de plastic de unică folosință, puțin murdară 
  • Cutii de lapte și sucuri 
  • Cutii de la alimente, cosmetice, detergenți și produse de curățat, confecționate din plastic sau metal.
În aceste recipiente NU se colectează: produse combinate din metal și plastic, cutii de vopsea, diluanți sau alte substanțe chimice periculoase, baterii uzate și acumulatori, deșeuri medicale (de exemplu seringi folosite), deșeuri de echipamente electrice sau electronice.

ATENȚIE. Mai ales în contextul pandemiei noului coronavirus, reprezentanții ADI Eco Sibiu atrag atenția sibienilor să nu arunce măștile sau mănușile la deșeuri reciclabile, ci să le precolecteze în recipientele destinate deșeurilor reziduale (cele negre). 

Deșeuri din sticlă – recipientele verzi

Exemple de deșeuri ce pot fi colectate în recipientele verzi:

  • Sticle și borcane goale
  • Ambalaje din sticlă de la produse cosmetice
În aceste recipiente NU se colectează următoarele: resturi de sticlă de la un geam spart (pentru că sticla geamului poate conține și substanțe chimice), becuri sau neoane (acestea se vor arunca în locurile special amenajate pentru deșeuri DEEE sau în campaniile trimestriale organizate de operatorul de salubritate SC SOMA SRL), ambalaje de sticlă contaminate cu substanțe periculoase, etc.

gunoaie colectare selectiva Soma (2)

Deșeuri biodegradabile – recipientele maro

Exemple de deșeuri ce pot fi colectate în recipientele maro:

  • Resturi de fructe și legume proaspete sau gătite
  • Resturi de orez, paste, fasole și cereale 
  • Coji de ouă și coji de nucă 
  • Zaț de cafea/resturi de ceai (inclusiv pliculețe) 
  • Resturi de pâine, cereale și produse de patiserie 
  • Produse alimentare expirate 
  • Păr și blană 
  • Haine din fibre naturale (lână, bumbac sau mătase) mărunțite 
  • Rumeguș, bucăți de lemn mărunțit 
  • Cenușa de la sobe (dacă se arde lemn) 
  • Frunze, iarbă, crengi și flori, fân și paie 
  • Ziare, hârtie și carton, dacă sunt umede și murdare (hârtia și cartonul curate se vor colecta în recipientele de culoare albastră)
În aceste recipiente NU se colectează următoarele, acestea urmând să fie aruncate în pubela neagră, destinată deșeurilor reziduale: resturi de carne și pește, resturi de produse lactate, scutece de unică folosință.

Deșeurile reziduale – recipientele negre

Exemple de deșeuri ce pot fi colectate în recipientele maro:

  • Resturi de carne și pește gătite sau proaspete
  • Resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frișcă) 
  • Ouă întregi 
  • Grăsimi animale și uleiuri vegetale 
  • Scutece de unică folosință / tampoane 
  • Reziduurile/excrementele animalelor de casă 
  • Conținutul sacului de la aspirator 
  • Mucuri de țigară 
  • Șervețele folosite 
  • Ambalaje foarte murdare 
  • Cioburi de ceramică și porțelan 
  • Veselă de unică folosință foarte murdară 
  • Cenușa de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni) 
  • Resturi vegetale din curte (dacă sunt tratate cu pesticid) 
  • Lemn tratat sau vopsit
În aceste recipiente NU se colectează următoarele: seringi și ace de seringă, medicamente expirate și alte deșeuri medicale, pământ și pietre, ambalaje contaminate cu substanțe periculoase, baterii, aparate electrice, becuri, deșeuri periculoase (vopsele și ambalaje goale de vopsele, uleiuri auto uzate), anvelope uzate.

Separat

Deșeurile periculoase, electrice și electronice, voluminoase și din construcții ori demolări sunt alte patru categorii de deșeuri care, la fel, trebuie colectate separat. De câte două ori pe an, la nivelul zonei I a județului Sibiu, sunt organizate campanii de colectare a deșeurilor periculoase menajere și, respectiv, a celor voluminoase. Organizarea acestor campanii este anunțată din timp.

Deșeuri voluminoase sunt acele deșeuri municipale solide de diferite proveniențe, care, din cauza dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de colectare și necesită o tratare diferențiată față de acestea, din punct de vedere al preluării și transportului. De exemplu: mobilier, covoare, saltele, etc.

Deșeuri voluminoase Deșeuri voluminoase

Deșeurile periculoase menajere includ solvenți, acizi, baze, (ingrediențe ale produselor chimice de curățare folosite în gospodărie), pesticide, uleiuri și grăsimi ce conțin substanțe chimice periculoase, vopsea, adezivi, detergenți cu conținut de substanțe periculoase, medicamente citotoxice și citostatice etc.

Separat trebuie colectate șideșeurile de echipamente electrice și electronice, deșeuri care sunt ridicate de operatori privați.

În fine, deșeurile din construcții și demolări sunt deșeurile rezultate în urma demolării sau construirii clădirilor, șoselelor și a altor structuri de obiective industriale sau civile. Exemple de deșeuri din construcții: beton, cărămizi, țigle și materiale ceramice, lemn, sticlă, materiale plastice, deșeuri metalice; toate acestea cu sau fără conținut de substanțe periculoase, cabluri cu sau fără conținut de ulei, gudron sau alte substanțe periculoase. Colectarea acestui tip de deșeuri se va face separat, în containere standardizate acoperite comandate în prealabil de la operatorul de colectare, NU în containere în care se depun deșeurile municipale, în urma apelurilor din partea cetățenilor. Operatorul de colectare va transporta aceste containere la instalațiile de valorificare și/sau eliminare.

 

Acest material a fost publicat în cadrul proiectului ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”

Acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu

Acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu

 

Proiect sprijinit de:

SOMA

OASIS

AZETS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus