Joi,
21.10.2021
Cer Senin
Acum
18°C

Giardino. Restaurantul din mall prin care italienii vor să fie un pic mai mult români

Giardino. Restaurantul din mall prin care italienii vor să fie un pic mai mult români

În centrul comercial din apropierea centrului Sibiului, prin multitudinea de fast-food-uri de la ultimul nivel a apărut un nou restaurant de câteva săptămâni bune. Cunoscătorii în domeniu vor recunoaște în Giardino, numele noului loc, vechiul Insieme. 

Vreo două-trei preparate ale celor de la Insieme cu siguranță se mai regăsesc și în meniul celor de la Giardino. Care, pe lângă schimbarea de denumire, și-au propus să își lărgească pe cât posibil paleta de clienți, mai ales în aceste vremuri în care șapte din zece români nu vor să se vaccineze și, prin urmare, nici în restaurante nu le este permis accesul.

Așa a apărut, în mall, un restaurant cu denumire italiană în care pe lângă un mic dejun care include și un preparat denumit ”imperial” (cu kiwi, banane, afine, semințe, cereale și iaurt), trei supe creme și mai multe feluri de pizza și paste, oferă și ciolan de porc la cuptor cu pireu de fasole, burger, coaste de porc sau șnițel.

La cele două ore după miezul zilei în care am ajuns noi la Giardino eram singurii clienți. Iar din ce am tras cu urechea, ocupam a treia masă în acea zi din timpul săptămânii. Servirea a fost ireproșabilă tot timpul, chiar și cu cele trei doamne care, la un moment dat, au vrut să mănânce aici, dar nu erau vaccinate. Într-un mod foarte elegant le-au fost explicate regulile fără ca nimeni să fie jignit.

În lumină naturală care inundă din belșug cele vreo zece mese de la Giardino, prânzul luat într-un restaurant golit de pandemie pare aproape un răsfăț. Așa că am decis să începem cu un platou pe care bucătarul a așezat de la prosciutto crudo, la felii de salamuri inclusiv picante, brânzeturi, câteva roșii și măsline, cam tot ce trebuie cu alte cuvinte, pe un pat de rucola. Ne era și foame, așa că am prăpădit rapid ce ni s-a pus în față și am plescăit mulțumiți.

Platou mixt, la Giardino

La felul principal, în aceeași atmosferă rarefiată peste care curgea o muzică în surdină decentă, eu am comandat o porție de tagliatele cu somon afumat și un sos făcut cu smântână vegetală. Cică somonul era ușor flambat și în votcă.

N-am simțit votca (sic!), dar m-am bucurat din plin de preparat. Chiar bun la gust, cu un somon trecut în mod evident prin fum și cu paste amestecate într-un sos bun la gust.

Tagliatele cu somon afumat la Giardino

De cealaltă parte a mesei a fost comandat tot paste, chiar dacă cei de la Giardino ”au mai dat-o și pe românește”. Adică o porție de ravioli umplute cu brânză ricotta și cu un sos în care au fost rase niscaiva trufe, alături de ciupercile de pădure promise. Am apucat să gust doar o dată și am dat de un gust bun, chiar foarte bun.

Pentru experiența aproape solitară la miezul unei zile, la Giardino am plătit două persoane 154 de lei. Tagliatelele cu somon au costat 40 de lei, pastele ravioli cu brânză – 39 de lei, iar platoul mixt de la aperitiv – 36 de lei. Am mai plătit 12 lei pentru un pahar cu vin rose, tot atât pentru o sticlă cu apă, plus alți 15 lei pe o cafea ”flat white”.

Unite, unite Europe!

Vizualizari: 1782

Comentarii

12 comentarii

Gigi contra

Acum 1 săptămână

Ce va spuneam? O apa plata la 0,75 l costa 12 lei, adica de 4 ori cat in magazin. Si-i mai plangeti pe cei din HORECA. preturi mari, le-au ajustat pt. cei vaccinati... daca ar fi avut acces si nevaccinati, poate ar fi avurt preturi mai rezonabile pt. cateva felioare de mezel si 2 porti de paste...
Raspunde

Mircea

Acum 1 săptămână

Nu te obliga nimeni sa l vizitezi daca iti displace... Ai bani mergi la restaurant n ai bani stai acasa!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nicoleta

Acum 1 săptămână

Ce poate fi mai frumos, decat sa fi intr-un restaurant romanesc, dar care sa te faca sa te simti cu totul si cu totul intr-o alta tara.Sa degusti delicioasele preparate ,servite de un personal foarte bine pregatit!Multumim Giardino pentru tot ceea ce ne oferi!
Raspunde

@Mircea

Acum 1 săptămână

Mai, Mirceo, vorbeam in principiu! Fii convins ca nu arunc banii pe porcariile ce ni se servesc in restaurantele sibiene! Prefer o masa sanatoasa pregatita in casa. Frecventeaza in continuare, doar te apuca vreo pântecăraie de nu mai nimeresti toaleta bărbaților!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mariana

Acum 1 săptămână

Domnule Gigi. Cu tot respectul, ce știți dumneavoastra despre Horeca? Ce stiti dumneavoastra despre cât de greu ne este sa ne plăți angajatii in aceste momente? Ce stiti dumneavoastra despre faptul că nu reușim să ne plătim chiriile? Ce stiti dumneavoastra cum e sa nu dormi noaptea ca nu ai plătit furnizorii? Ma repet. Ce stiti dumneavoastra despre Horeca? Cu siguranta, nimic. Rămâneți acasa.
Raspunde

Minime

Acum 1 săptămână

Si cand nu era pandemie, care erau justificarile pt preturile ala Viena, Berlin care le intalnim in SB?
Raspunde

@mariana

Acum 1 săptămână

Stiu ca o sticla de apa l de 750 ml costa de 4 ori mai mult decat intr-un magazin care are si el adaos comercial... Sa nu mai vorbesc de servire! Nu va mai plangeti! Nu castigati cat vreti, dar castigati destul!
Raspunde

Nonick

Acum 1 săptămână

Nu mai folositi (sic!) aiurea. SIC1 adv. Cuvânt care înseamnă „așa”, scris, de obicei între paranteze (adesea urmat de semnul exclamării) și folosit ca indicație pentru ca cititorii să știe că o greșeală dintr-un text reprodus aparține originalului, adică autorului respectiv, și nu comentatorului.

Raspunde

Bela

Acum 1 săptămână

Am fost de curand într-un restaurant dintr-o capitala europeana mai la vest de noi iar primul lucru după ce am comandat o bere și o cafea, ca și băuturi, a fost sa mi se aduca o sticlă cu apă de la robinet și un pahar, gratis și fără să cer asta. Oare in cate restaurante din România întâlnim asa ceva? Iar daca cerem noi tap water, cum suntem priviți de angajați?
Raspunde

Dan

Acum 1 săptămână

la fel si in state de zeci de ani deja. la noi daca ceri apa de la robinet si repeti (pt ca ospatarul nu intelege din prima) se uita la tine ca vitelul la poarta noua.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Elzorab

Acum 1 săptămână

Cele 3 doamne nu au putut servi masa pentru ca nu erau vaccinate desi restaurantul era gol....ca asa sunt regulile. Ce vremuri traim. Anormalul este noul normal si este acceptat mai mult sau mai puțin tacit de fiecare dintre noi. Noaptea mintii.

Raspunde

Vrem adevarul

Acum 1 săptămână

acel restaurant are si livrare la domiciliu prin firmele specializate. Absolut nimic lu le impiedica pe cele trei doamne sa comanda mancarea acasa
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus