Hermannstadt are un start bun de sezon și este neînvinsă, astfel că este una dintre favoritele la promovarea în Liga 1.
Iată cum arată lista favoritelor pentru promovarea în Liga 1:
1. Petrolul Ploiești - Deși a rămas fără sprijinul financiar al sponsorului principal, Petrolul are un sezon bun sub comanda lui Nicolae Constantin. Echipa impresionează atât din punct de vedere ofensiv, dar și defensiv, având o apărare redutabilă. În plus, chiar dacă nu mai are la fel de multe vedete precum în sezoanele precedente, Petrolul arată ca o echipă solidă, pe care specialiștii o consideră ușor favorită să obțină promovarea în prima ligă. În aceste condiții, cota prahovenilor pentru a reuși să ajungă în Liga 1 este 2.25, în timp ce cea pentru a încheia pe primul loc este 4.50.
2. Concordia Chiajna - După ce în sezonul precedent a avut un parcurs dezamăgitor, Concordia Chiajna este complet schimbată. De la venirea antrenorului Claudiu Niculescu echipa arată bine și practică un fotbal bun. În plus, are jucători experimentați precum Adrian Voicu, Azdren Llullaku, Hamza Younes, Valentin Lazăr, Gabi Deac și Andrei Marc. Experiența pe care acești jucători o au inclusiv la nivelul primei ligi își poate spune cuvântul, ținând cont că gruparea din Ilfov are un start bun de sezon. Așadar, cota la pariuri sportive pentru ca echipa lui Claudiu Niculescu să ajungă în Liga 1 este 2.50, iar cea pentru a termina pe primul loc este 5.00.
3. Hermannstadt - Gruparea din Sibiu e văzută cu șansa a treia, având cota 2.75 la promovare și 5.50 pentru a câștiga Liga 2. Parcursul echipei în acest sezon a fost foarte bun, în pofida problemelor financiare. Venirea antrenorului Marius Măldărășanu a adus un plus de spectacol, iar jocul este unul apreciat de fanii sibieni. Măldărășanu își dorește un joc ofensiv, astfel că Hermannstadt are unul dintre cele mai bune atacuri din Liga 2. În plus, și transferurile din vară au fost bune, iar Balaure și Buhăcianu s-au transformat în scurt timp în doi dintre cei mai buni jucători ai echipei. Iar la Hermannstadt se află și jucători care ști ce înseamnă deja Sibiul, precum Petrișor Petrescu și Ionuț Stoica.
4. Universitatea Cluj - Ardelenii au cota 3.00 să obțină promovarea și 6.00 să termine pe primul loc. Echipa lui Eric Linkar a fost într-o formă bună în ultima perioadă, dar s-a făcut remarcată mai degrabă prin pragmatism. Și Universitatea Cluj este o grupare care caută revenirea în Liga 1 de câțiva ani buni, însă parcursul din sezonul precedent a fost sub așteptările fanilor clujeni. Linkar este deja un antrenor cu experiență la nivelul Ligii 2 și are o imagine bună din perioada în care a pregătit-o pe Turris Turnu-Măgurele.
5. CSA Steaua - Oficialii clubului au anunțat că nu au drept de promovare în Liga 1, însă încearcă să găsească o soluție pentru a putea ajunge totuși în primul eșalon. Cota pentru ca CSA Steaua să termine pe primul loc este 8.00, iar cea pentru o clasare pe locul 1 sau 2 este 4.00. Echipa lui Daniel Oprița are jucători cu experiență la nivelul primelor două ligi, obișnuiți să lupte pentru promovare, iar recent l-a transferat și pe Adi Popa, fostul jucător al lui FCSB.
6. FC Buzău - E una dintre surprizele acestui sezon din Liga 2, o echipă capabilă să pună probleme oricui. Totuși, este creditată cu șanse mici să termine pe primul loc în Liga 2, cota fiind 17.00. Iar cota pentru locurile 1-2, care duc în primul eșalon, este 8.00. FC Buzău este însă creditată cu șanse ceva mai mari să termine între primele 6 și să ajungă în play-off-ul de promovare, cota fiind 1.50.
7. Metaloglobus - Este genul de echipă a extremelor, care fie câștigă, fie pierde. Metaloglobus mizează pe omogenitate, însă este creditată cu șanse mici să termine pe primul loc, având cota 31.00. În schimb, cota pentru o clasare pe locul 1 sau 2 cota este 15.00. Iar cota pentru o prezență în play-off-ul de promovare este 3.00.
8. Unirea Slobozia - Echipa lui Adrian Mihalcea a avut un start foarte bun de sezon, însă în ultimele etape a pierdut teren. Tocmai din acest motiv și șansele de a promova au scăzut considerabil. Cota pentru a termina pe primul loc este 51.00, fiind astfel a opta favorită. În schimb, cota pentru o clasare în primele 2 este 26.00. Iar bookmakerii îi oferă cota 5.00 pentru a prinde play-off-ul de promovare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: pariuri sportive , hermannstadt , liga 1
Vizualizari: 3103
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Predator
Acum 9 ore
Mihai Muntean
Acum 9 ore
@john
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Kukuruku