Vineri,
17.01.2025
Partial Noros
Acum
-4°C

Nouă contestații depuse pentru punctajele obținute de cei care își doresc posturile de directori și directori adjuncți în școli și grădinițe

Nouă contestații depuse pentru punctajele obținute de cei care își doresc posturile de directori și directori adjuncți în școli și grădinițe

Au fost depuse nouă contestații pentru punctajele obținute de profesorii care au susținut examenul național de ocupare a posturilor de directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ din județul Sibiu. Acestea vor fi soluționate zilele următoare.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu anunță depunerea a nouă contestații de către profesorii care au participat la concursul național de ocupare a posturilor de directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ din județul Sibiu. Acestea vor fi soluționate în perioada 18 – 20 octombrie.

Rezultatele soluționării contestațiilor de către comisiile de soluționare a contestațiilor se afișează la sediul și pe site-ul ISJ Sibiu și se comunică, în scris, contestatarului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor (20.10.2021). Rezultatele stabilite de comisiile de soluționare a contestațiilor sunt definitive.

În perioada 21 – 27 octombrie 2021, candidații admiși la proba scrisă a concursului  de ocupare a funcției de director sau director adjunct în unitățile de învățământ de stat din județul Sibiu își pot înregistra opțiunile pentru unitatea de învățământ la care vor să candideze și pot să-și depună documentele pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare.

Vă reamintim că, la finalul săptămânii trecute, 189 de dosare erau depuse pentru participarea la acest examen. Dintre aceștia, 173 de candidați s-au prezenta la proba scrisă, 10 absentând și 5 candidați fiind amânați după ce au fost diagnosticați cu COVID-19. De asemenea un candidat a susținut proba scrisă în județul Cluj (fiind detașat la o unitate de învățământ din acest județ).

Din cei prezenți, 113 candidați au obținut punctaj maxim de 70 puncte (65,31%), 58 candidați au obținut sub 70 puncte, un candidat s-a retras din concurs, iar un candidat nu s-a prezentat la evaluarea lucrării.

În județul Sibiu sunt 149 de posturi de director și 48 posturi de director adjunct.

Sursa foto: Arhiva TS

         

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Un pedagog de ... scoala noua

Acum 3 ani

Mai ce lupta se da pt. ciolan...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus