Luni,
29.11.2021
Innorat
Acum
5°C

Inspectoratul Școlar explică felul în care se ia decizia închiderii școlilor: ”Contează numărul de îmbolnăviri”

Inspectoratul Școlar explică felul în care se ia decizia închiderii școlilor: ”Contează numărul de îmbolnăviri”

De luni, 9.970 preșcolari și elevi 15,09% din total, desfășoară orele în sistem online, majoritatea fiind din municipiul Sibiu, în urma unei decizii a Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Sibiu.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu susține că nu a luat parte la acest demers, iar decizia finală a aparținut Consiliului de Administrație al IȘJ Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului a explicat pentru Turnul Sfatului motivele pentru care s-a ajuns ca în unele școli prezența fizică să fie acceptată, iar în altele nu.

”În conformitate art. 3, alin. 2, din ordinul comun al  Ministerului Educației (nr. 5.338 din 01.0.2021) și al Ministerului Sănătății (nr. 1.082 din 01.10.2021), ”Propunerea (de suspendare a cursurilor – n.r.) este fundamentată pe baza cazurilor confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/conexă, precum și în funcție de infrastructura și resursele existente în fiecare unitate de învățământ”. Măsura este dispusă prin avizul Consiliului de Administrație al ISJ Sibiu, la propunerea conducerii unităților de învățământ”, explică purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu, Constantin Dincă.

Mai concret, ”s-a luat decizia strict pentru fiecare unitate școlară care a trimis solicitare. În CA al ISJ se va discuta fiecare solicitare în parte. A contat numărul de îmbolnăviri în rândul cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar, personalului nedidactic și elevilor. Unitățile de învățământ pot trimite în fiecare zi în care incidența este de peste 7,5 la mie solicitări argumentate până la ora 11:00”, a mai spus acesta.

Mai există și un caz special, la Școala 8, acolo unde decizia de a se trece în sistem online nu a fost luată din cauza coronavirusului, ci pentru că s-a produs o inundație în clădire. ”La Școala 8 din Sibiu ieri s-a spart o țeavă de alimentare cu apă în zona băilor elevilor și a inundat subsolul. De aceea a trebuit întreruptă alimentarea cu energie electrică în clădire” a explicat purtătorul de cuvânt.

14 au cerut, opt au primit

Din 14 unități de învățământ care au cerut să treacă în scenariul al doilea de activitate, în care elevii ar fi studiat exclusiv online, doar opt au primit aviz favorabil în acest sens.

Acestea sunt Liceul Tehnologic Independența Sibiu, Școala Gimnazială Regina Maria, Colegiul Național Octavian Goga, Liceul Tehnologic Avram Iancu și Grădinița cu Program Prelungit Elefănțelul Curios. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, aceste unități nu au primit avizul după ce a fost evaluat procentul mare de părinți care doresc activitate cu prezență fizică și pentru că „nu îndeplinesc condițiile de suspendare a activității fizice”.

240 cadre didactice și 676 de elevi, confirmați pozitiv

De la debutul semestrului I al anului școlar 2021-2022, 240 cadre didactice și 676 preșcolari și elevi au fost confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2. În ultimele 72 de ore au fost raportați 99 preșcolari și elevi și 23 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Teo

Acum 1 lună

Lasati elevii sa vina la scoala! vreti sa cresteti generatii pe care sa le manipulati!
Raspunde

Cosmin

Acum 1 lună

Voi , cei care ati dat rating negativ , vaccinati-va (pe voi si pe copii ) si trimiteti copiii la scoala ( aia fizica ...vai de capul ei scoala)...ca online....vai de capul nostru! Vor fi generatii de tampiti! Si asa se pare ca foarte multi romani au ajuns sa fie tampitii Europei (si mai nou tampitii intregii lumi - suntem pe primul loc in lume la mortalitatea de Covid).
Raspunde

Ana

Acum 1 lună

Pasarea responsabilitatii e la ea acasa. DSU a aruncat pisica moarta in bratele inspectoratelor, inspectoratele au dat-o spre directorii de scoli, iar ei catre diriginti/ invatatori. Iar colac peste pupaza, cadrele didactice au facut sondaje pe Whatsapp cum ar prefera parintii sa se faca orele: online sau fizic. Deci parintii ("dar eu cu cine sa-mi las copilu' ") decid cum se combate pandemia. Super!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus