Joi,
29.09.2022
Cer Senin
Acum
17°C

Un tânăr înjunghiat în inimă a fost salvat la spitalul din Sibiu printr-o operație în premieră

Un tânăr înjunghiat în inimă a fost salvat la spitalul din Sibiu printr-o operație în premieră

Viaţa unui bărbat de 38 de ani, care fusese înjunghiat în inimă, a fost salvată de către chirurgul cardiovascular Gabriela Cozmanciuc de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, în urma unei operaţii efectuate în premieră la unitatea medicală.

În lipsa dotării spitalului cu un platou tehnic performant, practic a fost cusut cordul pacientului, fără ca acesta să fie oprit, potrivit medicului care a efectuat intervenţia.

Citește și Cine este bărbatul salvat de medicii din Sibiu. A fost înjunghiat în inimă de iubită

Cum s-a petrecut tentativa de omor din Terezian: vineri după amiază, după o ceartă între iubiți. Femeia, plasată sub control judiciar

"Sunt puţine cazurile în care pacientul trăieşte, fără să ai un platou de chirurgie cardiacă. Din ce cunosc, chirurgie fără platou de chirurgie cardiacă, în cazul unui bolnav înjunghiat în inimă, a mai făcut un brazilian şi pacientul a scăpat cu viaţă. (...) Norocul a fost că pacientul a ajuns în timp util la spital, dar să faci operaţia pe cord bătând, cu gaură aşa de mare, este destul de dificil. A fost vorba despre o operaţie pe cord deschis, cu o plagă de ventricul stâng de 3-4 centimetri transfixiantă, cu franjurare posterioară", a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Cozmanciuc.

Pacientul este internat, în prezent, la Terapie Intensivă, cu o evoluţie bună, conştient, după ce a fost operat vineri seara, timp de trei ore, în secţia de Chirurgie a SCJU. Spitalul sibian nu are o secţie specializată de chirurgie cardiovasculară, spre deosebire de centrele cunoscute din ţară, ceea ce a îngreunat intervenţia.

Practic, chirurgul cardiovascular a fost nevoit să îi ţină cu mâna stângă cordul bolnavului, în aşa fel încât să-i oprească sângerarea, dar ca pacientul să aibă totuşi tensiunea necesară şi să coase un petec confecţionat din proteze tubulare vasculare.

"A fost foarte important să cos fără să opresc cordul, să nu pierd sânge, să opresc sângerarea şi, în acelaşi timp, să las acel ventricul să debiteze sângele normal, ca pacientul să aibă tensiune. Din fericire, pacientul este bine acum", a mai menţionat Gabriela Cozmanciuc.

Potrivit acesteia, la asemenea intervenţii chirugicale este nevoie de doi medici chirurgi cardiaci, doi anestezişti, două asistente specializate. La spitalul din Sibiu s-a reuşit această operaţie cu ajutorul medicului anestezist Ioana Codru, a medicului de chirurgie generală Alin Miheţiu şi a unei singure asistente de chirurgie generală, fără experienţă în astfel de operaţii. Bărbatul operat la Sibiu fusese înjunghiat cu un cuţit cu o lamă lată de trei centimetri, care practic i-a străpuns inima.

Gabriela Cozmanciuc a mai operat în Franţa o femeie înjunghiată în inimă şi alta împuşcată tot în inimă, însă acolo a beneficiat de un platou de chirurgie cardiacă, cu dotarea tehnică adecvată.

Potrivit Gabrielei Cozmanciuc, mortalitatea este de 80% - 90% în marile centre de chirurgie cardiacă, în cazul unor asemenea intervenţii, fiind foarte important printre altele, cât de repede ajunge pacientul la spital, ce echipă medicală intervine şi ce dotare există în acea unitate spitalicească.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

4 comentarii

Ttt

Acum 11 luni

oamenii astia, care sunt zi de zi cu arma la picior si fara sa ii vada nimeni salveaza practic vieti, trebuie facuti cetateni de onoare. sa nu mai plateasca taxe, sa aiba loc de parcare gratuit, doar sa mearga la slujba si sa isi faca treaba. asta inseamna impact in comunitate
Raspunde

Clau

Acum 11 luni

Pacientul salvat de niste maini dibace,iar atentatorul de o lege venita de pe alte maini dibace,murate in lada cu zestre a tarii.
Raspunde

Munteanu

Acum 11 luni

Felicitari, dna doctor! Pacientii ar trebui sa va sarute mainile cu care i-ati operat si salvat!
Raspunde

Alexandra

Acum 10 luni

Super!! Bravo, doamnei doctor!!! Asa da veste!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus