Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
7°C

Rafila: Certificatul verde salvează vieţi, dar el trebuie introdus la momentul oportun

Rafila: Certificatul verde salvează vieţi, dar el trebuie introdus la momentul oportun

Alexandru Rafila, care a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, a declarat miercuri că certificatul verde este un instrument care salvează vieţi, dar el trebuie introdus la momentul oportun.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, la ce incidenţe de răspândire a virusului ar trebuie să se renunţe la certificatul verde, Rafila a spus: "Vă dau doar un exemplu teoretic, lucrul ăsta nu l-am stabilit, am discutat în principiu cu specialişti de sănătate publică: introducerea, de exemplu, ar putea să fie după trei săptămâni de creştere consecutivă cu un indice de multiplicare mai mare de 1,5. Retragerea ar fi o scădere similară, dar şi sub o incidenţă, să spunem, de 1 sau de 0,5, adică trebuie să găsim o incidenţă foarte scăzută, încât lucrul ăsta să nu pună în pericol sănătatea populaţiei. Trebuie, în paralel, să nu renunţăm la încurajarea vaccinării, pentru că până la urmă trebuie să facem doar acest lucru, să încercăm să explicăm oamenilor că acest certificat verde este pentru protejarea sănătăţii, nu este un instrument opresiv. Certificatul verde este un instrument care salvează vieţi, dar el trebuie introdus la momentul oportun".

Rafila a menţionat că parlamentarii nu încearcă să amâne dezbaterea proiectului cu privire la introducerea certificatului verde.

"Noi, prin lege, putem să stabilim un cadru şi intrarea în funcţiune a certificatului se poate face în orice moment este nevoie de acest lucru. Nu discutăm de o amânare, cum se spunea, că o amânăm în ianuarie. Noi putem să discutăm despre un act normativ nou, cred că ar trebui să fie un act normativ nou, şi atunci putem să mergem cu un mecanism predictibil, lumea ştie despre ce este vorba, este anunţată din timp dacă există creşteri prelungite ale transmiterii", a explicat medicul, citat de Agerpres.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

9 comentarii

Kukuruku

Acum 2 ani

cum salveaza vieti? unde e dovada ca cineva se infecteaza daca intra intr-un magazinas de piese auto, de exemplu, unde sta un minut-doua, cu masca? Daca o sa fiti absurzi, sa nu va suparati cand o sa va pice cerul in cap.
Raspunde

Elzorab

Acum 2 ani

Aberatiile continuă. Certificatul verde nu salveaza nimic. Singurul lucru pe care il face este sa discrimineze. E la mintea cocoșului ca poti transmite virusul cu tot cu certificat dar parca suntem batuti in cap. Certificatul asta nu are legătură cu sanatatea . Singurul lucru cu care poti cobtrola pandemia e sa testezi populatia, vaccinat sau nevaccinat. E clar ca buna ziua si totuși...
Raspunde

Aci Duțu

Acum 2 ani

cei ca tine au fost încuiați de fostul guvern, și vor fi și de viitorul guvern. incidența scade, deci este eficient. stai în grajd, mârțoagă
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@elzorab

Acum 2 ani

Certificatul verde nu salveaza? Dar salveaza testarea in masa? Cum? Testarea este cea mai mare prostie utilizata de doi ani incoace care a dus de fapt la situatia in care suntem. Un testat negativ era negativ in momentul testarii. Pana acasa putea lua virusul pentru ca nu-l proteja nimic. Se circula in draci prin Europa cu teste facute in ultimele 48 de ore. De acolo s-a raspandit virusul. Cei vaccinati pot transmite virusul de 10 ori mai putin decat unul nevaccinat. Asta e la mintea cocosului, dar daca unii sunt batuti in cap, stam cu masca pana la pensie
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian

Acum 2 ani

Pana introduc astia certificatul verde obligatoriu ajungem iar idiotii Europei. Daca la inceput, in primul an de pandemie era scuza ca lumea nu era pregatita si nu cunostea boala etc., acum, dupa doi ani se pare ca n-au invatat nimic. Merg in continuare cu aceleasi jumatati de masura care nu fac decat sa amane la infinit iesirea din starea in care ne aflam
Raspunde

Y

Acum 2 ani

Daca noi suntem idiotii europei, sau am fost, lasa ca aia din vest sunt desteptii europei , mai ales zilele astea , is destepti rau de tot
Raspunde

Aci Duțu

Acum 2 ani

Păi chiar sunt, și-au dat seama că izolarea antivaxxerilor și vaccinarea obligatorie e singura soluție. se va generaliza în Europa și USA
Raspunde

Aci Duțu

Acum 2 ani

stai să vezi pe la jumatea lui ianuarie ce deștepți suntem
Raspunde

Aci Duțu

Acum 2 ani

dacă nici acum nu e momentul oportun de a introduce obligativitatea, atunci când?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus